Sari la conținut

Pentru sufletul omului, oricine ar fi el și oriunde ar fi el. De sentiment, cu sentiment. Uneori cu lacrimi, alteori cu zâmbet, pentru suflet.

Stai, mă.

Repede! Repede! Fugi! Sări! Aleargă! O secundă trage-ți sufletul, apoi aruncă-te iar! Nu sta, n-ai timp. Mișcă-te repede, fandează stânga, spune repede ce ai de zis și pleacă mai departe! Dă-i [PLAY] repede! Trimite mailul, răspunde la telefon, pune repede alea la curier! Dă-i pe whatsapp numărul ăla, trimite-i repede pe SMS adresa, răspunde la… citește tot Stai, mă.

Fericirea vine din exterior, tristețea vine din noi

Dă-i [play] și citește. Tristețea nu e ceva străin. Tristețea nu vine din afară, ea e în noi, conținută. Diferența dintre fericire și tristețe este că așteptăm fericirea tot timpul de undeva de-afară… pe când tristețea iese din noi. Avem nevoie de motive, de conjuncturi susținute, de lucruri palpabile pentru a fi fericiți. Avem nevoie de… citește tot Fericirea vine din exterior, tristețea vine din noi

Omul cu care ți-e frică să vorbești este singurul care te-ar putea face să fii bine.

Mi se pare ironia perfectă, știi? Faptul că-l eviți fix pe omul cu care ar trebui să vorbești. Adică pe lumea asta ai puțini oameni care te-ar putea înțelege. Și există un singur om care ar înțelege fiecare vorbă pe care ai spune-o, fără să te chinui să-i dai o formă anume… dar tu te… citește tot Omul cu care ți-e frică să vorbești este singurul care te-ar putea face să fii bine.

Să-ți dai voie să greșești.

Oameni înghesuiți de standardele societății. Reguli stupide de urmat. Targeturi inutile și imposibile. Dacă ai intrat de pe telefon, dă-i un [PLAY in browser] și citește mai departe. Bună dimineața! Asta e societatea noastră. O colecție întreagă de ambiții imbecile, confirmări futile și frământări degeaba. Ne agităm să arătăm cum se cere, să ne purtăm… citește tot Să-ți dai voie să greșești.

7. 8. 11.

Later edit: Mulțumesc frumos pentru urări! Pe bune! Toate alea bune să fie și pe capul vostru! :) Oamenii au de multe ori impresia că Universul se învârte după ei. Unii cred că Lumea, așa cum o cunosc ei, nu poate exista.. fără ei. Alții văd în toate acțiunile celorlalți doar gesturi și decizii care… citește tot 7. 8. 11.

Un articol despre un copil singur. Eu.

Sunt un băiat din cartier.Născut în Berceni. În „77.

M-au dat prima oară la școala 111. Am stat până în clasa a 2-a… le-au zis alor mei să mă mute, eram prea bronzat pentru ei.

M-au mutat ai mei la 110. A fost bine până într-a patra. Prea mult solar…

Apoi m-au mutat la 96.

Deja știam rețeta… câteva zile de observat de la distanță, apoi începeau glumițele cu „alb ca smoala”, „maimuța”, „Congo”… și tot așa.

Și au început. În același ritm, cu aceeași răutate ca la celelalte două școli.

Și într-o zi s-a întâmplat ceva… am ieșit la sport, în curtea școlii.

Profu’ n-avea de gând să ia aur la Olimpiadă cu noi, așa că ne-a aruncat o minge de fotbal și ne-a lăsat în pace.

Am intrat și eu într-una dintre echipe. N-am făcut mare fâsâială, nu eram bun la așa ceva. Dar am alergat, făceam încă de-atunci sport de performanță, pregătire fizică aveam.

Am alergat, am dat câteva pase, am râs puțin pe teren, a fost OK.

În următoarea pauză mergeam către clasă, când un unul de la altă clasă a urlat după mine „Fugiți că vine maimuțoiul!” sau ceva de genul ăsta.

M-am întors să-i dau replica, dar n-am apucat. Unul dintre băieții din clasa mea a urlat tare, cu pasiune și supărare:

– Băăă, lasă-l în pace, e din echipa mea de fotbal!

Sunt un băiat din cartier. Născut, crescut și trăit în Berceni.

Îmi vorbești frumos… sunt prietenul tău.

Îmi vorbești urât… îți răspund fix cum m-a învățat cartierul. Și-ți promit că n-o să-ți placă.

Și eram obișnuit să trebuiască să mă apăr singur.

Dar atunci, fix în momentul ăla când un alt copil mi-a luat apărarea, am simțit pentru prima dată că… poate chiar de-s diferit, nu trebuie să fiu singur.

Pentru că în anii ce au urmat am văzut în cartier cum diferențele dintre oameni devin granițe imposibile de traversat.

Diferențele alea simple… de la hainele pe care oamenii le poartă, jargonul pe care-l folosesc, blocul în care stau, gașca în care-și cheltuie timpul… ori culoarea pielii. Diferențele alea simple deveneau la un moment dat niște prăpăstii de netrecut.

Cu o singură excepție: când jucam fotbal.

Cu alergătură și gâfâială, cu urlete și sudălmi, cu încurajări și râsete… fotbalul era un limbaj comun care ne făcea pe toți să uităm de toate diferențele posibile. Oricât de prost jucam. Eu. :)

Mă rog, fotbalul nu era. Încă este un limbaj comun.

Am intrat în campania asta Mastercard zâmbind, după ce am văzut clipul cu Pele.

Dă-i un PLAY, o să-ți placă…

Am văzut clipul și mi-am adus aminte de curtea Școlii Generale numărul 96, unde am simțit pentru prima dată că – deși diferit – nu trebuie să fiu neapărat singur.

La ani după, conexiunea asta a supraviețuit. Și iată o parte gașca de zăpăciți alături de care mi-am trăit adolescența…

O să revin cu ideea asta, am o surpriză foarte – foarte tare pentru toată lumea.

Promit.

Am ceva prieteni. Dar doar câțiva sunt fericiți.

Am ceva prieteni. Nu mulți. Destui. Unii dintre ei, dintre prietenii mei, au ajuns ei sau sunt fii ori fiice de milionari / miliardari / triliardari. Exceptând câteva exemple… sunt oameni normali, cu probleme, frământări și apăsări. Unii dintre ei, dintre ai mei, sunt fii sau fiice de muncitori, profesori, economiști, etc. Din aceeași zonă… citește tot Am ceva prieteni. Dar doar câțiva sunt fericiți.