Când viața îți dă lămâi… morții dânsei de limonadă!

Dă <play> și lasă văicăreala, nu e nimic trist.
Și dacă ai chef, citește.

Uneori nu mai pot cu fanaticii optimismului. Cu toți cei care îți explică faptul că viața, oricum vine ea, e bună.

Nebunii ăia plini de energie nebună, care se uită la cameră și rostesc sonor toate cuvintele alea pline de înțelepciune iscusită prin care vor să te convingă că viața ta e cel mai bun lucru care ți se putea întâmpla… chiar și când ești plin de hemoroizi, într-un avion în cădere, înșelat de iubită și sărac lipit.

Eu, băiat simplu din Berceni, spurcat la gură ca artileria germană, nu mă pot abține să nu le livrez toate mostrele de inspirație locală ce-mi vin în minte în momentele alea.

Pentru că:

… de cele mai multe ori acești călăreți ai zâmbetului perpetuu sunt niște depresivi de ți se rupe sufletul dacă afli ce-i în inimioarele lor.

… de cele mai multe ori rezultatele magicelor lor afirmații sunt direct contrare cu scopul declarat, acela de a face oamenii optimiști.

Nu că aș fi fanul altei tabere nebune… cea care ne-a făcut nouă educația în stilul ignoră greutățile, înghite și mergi înainte, asta e.

#băinene, să știi că-i normal să nu-ți iasă toate. E normal să mai dai și cu fail. E normal să dai chix. E OK.

Și dacă dai cu muci în fasole… să știi că asta nu înseamnă că nu ești destul. Nu înseamnă că ești mai prost. Că ești mai fraieră.
Nu.
Înseamnă doar că dintr-un șir întreg de decizii… ai luat câteva decizii nefericite.

Asta e.

Vei merge mai departe.
Dacă te duce capul vei trage niște concluzii.
Dacă ai și puțin noroc poate că nu vei suporta repercusiuni care să te îndoaie.

Dar nici să mergi despletită prin oraș, într-o inconștiență soră cu consumul de ceva greșit, pășind într-un nor de optimism dement, călcând pe mucișori de unicorn bețiv.

Că… o fi apusul un răsărit privit de la spate. Dar doar dacă ai fost lemn toată ziua.

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • Ninja
    • 22.11.2023

    Cabral, ai atins un punct sensibil aici! E adevărat că uneori optimismul exagerat poate fi copleșitor și nerealist. Îmi place perspectiva ta realistă asupra vieții și cum subliniezi importanța de a accepta eșecurile ca parte naturală a vieții. E un mesaj important pentru toți cei care se simt presați să fie mereu pozitivi.

    răspunde-i
  • AvaShop
    • 23.10.2023

    Felicitari, nu e rau delocm

    răspunde-i
  • Fanu
    • 22.09.2023

    Mie mi se pare ca ti-a iesit super bine setul de la Untold impreuna cu ceilalti doi colegi. Nu-mi iese din cap si in fiecare saptamana strabat internetul sa vad daca a aparut pe undeva inregistrat. Fa-ti mila, l-ai urcat undeva sau planuiesti sa o faci?

    • Cabral Ibacka
      • 10.12.2023

      Nu l-am urcat și nu-l urcăm.
      Știu că suntem ciudăței, dar treaba asta a noastră este făcută de noi cumva complet contra-intuitiv. Și fără așteptări.
      Dar… mulțumesc pentru compliment, l-am notat. 😀

    răspunde-i
  • Sebi
    • 18.09.2023

    Avem sindromul fricii de esec, cel putin cei din generatia mea. Pentru ca esecul e vazut ca si o rusine, nu ca si o incercare. Apreciez oamenii care se arunca cu capul in fata si trec peste micile piedici fara sa ii afecteze

    răspunde-i
  • Lucian M
    • 17.09.2023

    „Și dacă dai cu muci în fasole… să știi că asta nu înseamnă că nu ești destul. Nu înseamnă că ești mai prost. Că ești mai fraieră.
    Nu.
    Înseamnă doar că dintr-un șir întreg de decizii… ai luat câteva decizii nefericite.”

    Dă-mi voie să nu fiu de acord cu ultima propoziție.
    Cred că poți să dai fail chiar și dacă luăm deciziile bune.
    Nu putem controla toate lucrurile din viața noastră, unele se întâmplă contrar intențiilor și deciziilor noastre personale.

    răspunde-i
  • Daniel
    • 13.09.2023

    Vai cat de bine s-a potrivit
    #băinene, să știi că-i normal să nu-ți iasă toate. E normal să mai dai și cu fail. E normal să dai chix. E OK.

    răspunde-i
  • Loading...