Sari la conținut

O să fiu direct, așa cum îmi place să fiu atunci când intru în subiecte care ar putea agita spiritele: e tare, e frumos, este spectaculos de mișto (și de greu, uneori) să fii părinte.

Din momentul în care realizezi că urmează să ți se spună tată (vorbesc despre mine, nu generalizez, nu extrapolez), în sufletul tău se întâmplă lucruri.
Lucruri care explodează în momentul în care vezi mutra șoarecului opărit, cu mânuțele defazate și cu gesturile alea nesigure și repezite.
Apoi te înmoi ca înghețata pe plită când îți ia moaca în mâini și-ți spune „Tati!”.
Și aș putea să fac o compunere cu fiecare moment din ăsta frumos prin care treci ca părinte.

Și, sigur, pentru majoritatea oamenilor, e foarte mișto să fii părinte, să îngrijești, să crești, să educi.
O fi și chimie, o fi și programarea ADN dată de nevoile speciei… ce-o fi, e bine.

Dar ar fi bine să nu mai tăunim pe toată lumea cu chestia asta:

– Și, voi când faceți copil?

Am auzit prostia asta de milioane de ori, până să vină Namiko.

Asta e o întrebare extrem de intruzivă, chiar dacă e pusă din cele mai bune intenții.

Pentru că, deși pui întrebarea dorindu-le binele celor doi (trei, patru, fiecare cu filmul lui), te bagi într-o poveste care e doar a lor.

Și dacă tu-i întrebi asta nu e ca și cum vor spune…

– Bă, da’ chiar, asta uitasem! Că știam noi că parcă ne scapă ceva! Marine, hai, repede, dă cu mine-n tufișul aista și hai să-l facem pe Neluțu!

Fiecare om are ritmul lui. Fiecare cuplu are ritmul lui.

Și e ca-n povestea cealaltă, cea cu „Și, mai slăbim și noi?„.
Da, taică, slăbim, dar acum că m-ai întrebat nu e ca și cum… gata, mă lepăd de sarmale!
Și ceafă.
Și cartofi prăjiți tăvăliți cu niște mujdei și înghesuiți cu câteva cubulețe de telemea din aia sărată bine.

Întrebarea nu rezolvă nimic. Ba din contră.
Dacă omul vrea să intre în subiect… o va face singur. Ai răbdare.

Și mai e ceva: ia în calcul că poți pune întrebarea asta unor oameni care vor, dar care încă nu reușesc.

Te-ai gândit vreodată cum le sună oamenilor întrebarea ta?

Ce ar putea să-ți răspundă și să nu te mintă?

– Păi… da, vine și copilul. Doar stai nițel să-l conving pe Nemilosu’ să-și îndrepte spatele puțin.

Sau…

– Da, facem copilul, doar că am niște cocoloașe pe trompițe. Stai că ne luăm compresor, că avem nevoie și la bicicletă, desfundăm și gata!

De fapt, se va ajunge la eschive, la „Acum avem prea multă treabă…” sau la „Stai întâi să ne luăm casă.„…

Încă o dată… știu că de cele mai multe ori întrebarea și abordarea asta pleacă de la un gând bun.

Doar că poate omul nu reușește… și nu-l ajuți deloc cu întrebarea ta.

Ori poate că e într-un cuplu în care ține la celălalt… dar nu simte că e omul cu care va face copii și alături de care va îmbătrâni.
Cum ai vrea să-ți răspundă?
– Măi, eu am în plan să fac copil, dar simt că George e doar o etapă din viața mea. După ce ne mai facem de cap o să-l părăsesc și găsesc un bărbat adevărat cu care să fac copii.
George prea o rupe pe GTA V și Fortnite. Și, în plus, e și leneș.

N-are ce să-ți răspundă. Și o să ajungă iar la eschive ca cele de mai sus.

Sau poate că nu vrea, încă. Poate consideră că mai are de copilărit, de făcut prostii, de pierdut nopți, de… ce vrea el. Sau ea.

Pentru că, sigur, mulți consideră că să devină părinți este cel mai important lucru pe care l-au făcut în viața lor.
Și au tot dreptul să simtă, să creadă și să spună asta.

Dar sunt și alții care n-au ajuns la aceeași concluzie. Și elegant ar fi să-i lași pe treaba lor.

Plus că mai sunt oameni care au ajuns la concluzia că ei nu vor să facă. Punct.
Așa cum tu ai decis că vei face și că-ți dorești… ei au ajuns la concluzia că nu vor.
Și dacă își doresc o dezbatere pe tema asta, stai liniștit… te vor anunța. Până atunci… s-ar putea să prefere alte teme de discuție.

Și scriu toate astea de mai sus gândindu-mă că nu oprești necunoscuți pe stradă să-i întrebi când fac copil.
Tot pe prieteni îi întrebi.
Și poate unii dintre ei ți-ar spune s-o lași mai moale cu întrebarea asta, dar nu știu cum (dacă primești articolul ăsta de la cineva… să pricepi aluzia, zic).

Hai, duminică frumoasă și mult zâmbet!

17 comentarii despre "Și, când faci copil?"
  1. Bianca

    3 sarcini pierdute. La o zi dupa ce am pierdut a 2 a sarcina se trezeste o ruda sa intrebe…maica dar la voi, pe cand vine un copil. Mi-a rupt inima in 2….am ramas muta, dar al meu sot i-a raspuns…mamaie, dar la ma-ta pe cand inmormantarea?

    răspunde
    • OanaC

      Muahahahaha, bestiallll raspuns! Imi pare tare, tare rau pentru suferintele tale, dar zau ca merita baba raspunsul ala…

  2. Iulia

    Doamne ce bine ai punctat am 29 de ani și mă lovește întrebarea asta din toate părțile

    răspunde
    • Andreea

      Extraordinar de actual articolul. Am 28 de ani, în plina costruire a carierei și în general cu gândul la altele. Înconjurata de veri și verișoare de vârstă plus minus a mea. No event fără întrebarea „dar tu copii când?”. Wtf, suntem în secolul 21, mentalitatea ar trebui sa fie mai deschisa, prioritățile unei femei și altele în afara de a deveni mama.

  3. Raluca

    Perfect de acord cu tine!! Nu putea fi mai bine spus!
    Inainte sa trec printr-un divort, primeam intrebarea asta non-stop. Si era exact varianta ta: tineam la el dar nu ma vedeam avand copii (la momentul ala credeam ca nu sunt eu facuta sa fiu mama, acum am inteles ca nu imi doream cu el)… Si te vedeai inventand tot felul de pretexte cand asta e, defapt, un lucru care te priveste strict pe tine… Si pe cel de langa tine!!
    Acum mi-am refacut viata, imi doresc copii si parca nici nu ma mai deranjeaza asa tare intrebarea
    Sa va traiasca minunea de Namiko!!

    răspunde
  4. Elena

    Stai ca urmeaza … : „Pe al doilea cand il faci?? Pai ce, il lasi singur pe lume pe asta?! Noooh, stai ca iti zic io cat e de naspa cu unu. Pai, nu te-ai gandit daca iti pateste asta ceva, tu ce te faci?! mai fa unul sa ai inlocuitor. Iti zic io, ca stiu mai bine!”
    Succes!
    Eu am facut 2, dar mi-a luat oleaca cam mult pana a iesit al doilea, dar macar am scapat de toti! Phew!

    răspunde
  5. Maybegirl

    Pfff. Cand ai unu, il vrei pe al doilea da nu vrea sa vina nici cum(si cu primul mi s a spus ca o sa fie greu, pastile, tratamente, dar a venit asa, la prima si bazandu ma pe ideea ca oricum nu are cum. Haja. Ironic,nu?) Si auzi „cand ii faceti o surioara?! Da nu faceti perechea?” Etc… Parca imi vine sa strang pe cineva de gat. (Printre primele pe lista sunt eu, ca nah,. Stiu ce problema e…apoi toti astia, printre vare si neamurile…..mrrrr)

    răspunde
  6. Alexandra

    Asta cu ” pe când copii”, și „nu gândești ca mine pentru că nu ai copii, ai să vezi tu când vei avea copii tai” – sunt cele mai antipatice chestii pe care le poți spune unui cuplu. Mai ales când le auzi de la familie/cei apropiați. De cele mai multe ori, întrebarea cade precum nuca în perete; și e obositor sa tot explici că încerci de ceva timp (fără succes) si/sau că tratamentele și analizele costă o spinare de bani.
    Și ajungi să mărăi printre dinți „ne gândim la asta”, în speranța că te vor lăsa în pace și schimbă subiectul. Dar nu e niciodată atât de simplu, pentru că mereu urmează întrebări adiționale și/sau sfaturi.
    Oamenii ar trebui să renunțe la întrebări stupide‍♀️

    răspunde
  7. Oana

    Următoarea întrebare : Și…al doilea pe când?

    răspunde
  8. Jo

    Eu sunt din categoria care a decis ca nu vrea. Crezi ca e de ajuns sa raspunzi cu „Nu-mi doresc copii” la intrebarea asta? Ha, nici nu stii ce cutie a Pandorei se deschide. Am primit de la „O sa regreti la batranete” pana la „Si averea cui o lasi?”. Desigur, si toate povestile cu „Da nu poti? Aaa, am si io o prietena care tot asa, si uite, s-a dus la medicul cutarescu si a rezolvat-o”. Nu Gigi, NU VREAU. „Ei, cum sa nu vrei? Pai si cum, faci umbra pamantului degeaba?”
    Culmea, nu de la persoane apropiate.

    răspunde
    • Emys

      Da da da, exact asa :(
      Si cred ca cel mai greu este cand intrebarea, parca pusa pe repeat, vine de la maica-ta, care cica te iubeste neconditionat (sau parca asa umbla vorba prin popor, nu?) si careia i-ai spus deja ca nu vrei copil si care totusi continua sa te intrebe si sa puna presiune pe tine…desi habar nu are care sunt motivele si ce este in sufletul tau. Ea stie ca iti vrea binele… binele asta atat de relativ… si cu care este pavat drumul spre iad :(
      Apoi, colac peste pupaza, iti spune ca iti irosesti viata cu activitatea de sufletel pe care o desfasori… si asa ajungi sa nu mai vorbesti cu persoana respectiva mai bine de jumatate de an… pentru ca nu mai poti, nu mai poti sa auzi critici si presiuni… si ceva undeva se rupe…
      Sa va fie toate bune!

    • Simi

      Exact! Oamenii sunt limitați și asta se întâmplă mai ales în România, colegi din țară mă tot întreabă și parcă sunt căpcăuni care nu înțeleg „cum adică nu vrei”, colegii din Franța, America, Germania, Austria, Suedia, UK, Norvegia niciodată nu m-au întrebat. Românii – mare parte dintre ei – încă au mentalitatea de pe vremea bunicii când apogeul maxim al vieții era măritișul și copilul…

      Unii aleg să facă umbră pământului în gașcă și se multiplică.

  9. Mirela

    Primul și unicul copil a venit după 10 ani de chin. Și ce tare ma enerva întrebarea asta, mai ales când știam ca vrem dar nu iese. Acum, deși toți știu ca în familia mea copiii nu se fac cu una cu 2,ma stresează cu al doilea. De parca ar trebui sa îmi stampile pe frunte”e fabrica în faliment”. Mda… urăsc întrebarea.

    răspunde
  10. M

    Sa vezi dupa un cancer, cum te simti cand esti intrebata !!! Sa-i strangi de gatutz, nu alta!

    răspunde
  11. Cris

    Eu am observat că întrebările se succed cam așa: ești într-o relație – hai dar când faceți nunta? Apoi trece o perioada – hai dar când faceți un copil? Mai trece un timp, ai deja un copil – hai dar când faceți un frățior sau o surioara sa nu rămână primul copil singur pe lume? In schimb, daca faci copilul no 3 and so on…întrebarea devine: vai săracii dar cum se descurca cu trei copii? Sigur sunt in vreo sectă religioasă :)))

    răspunde
  12. Simi

    Se poate sa vorbiți de acest subiect cât mai des posibil, eventual la TV? Astfel încât toate „realizatele” și toți oamenii fără minte să înțeleagă că NU e ok să pună întrebarea asta stupida, intimă și enervantă.

    Fiecare alege ce face cu viața lui, alege dacă face compromisuri, dacă face greșeli, dacă acceptă un copil că… „Ooops s-a întâmplat”, dacă vrea să experimenteze viața mai presus de obișnuințele lumești, dacă își permite un copil dpdv financiar, dacă consideră că statul și societatea îi oferă sau nu îi oferă un viitor, dacă consideră că nu a găsit persoana potrivită pentru a face un copil, dacă vrea să își dedice viața altor cauze și altor experiențe.
    De multe ori nici măcar nu e o alegere, infertilitatea, sarcinile pierdute deși erau atent monitorizate de medici, teste genetice nefavorabile conceperii, copii depistați cu probleme înainte de naștere și câte alte cazuri mai sunt pentru care această întrebare e un topor în rană!

    Treziți- vă oameni buni și nu mai aveți grija altora, există un motiv pentru situația tuturor!
    Dacă aveți copii nu sunteți mai realizați decât un om care nu are… ba sunt foarte multe cazuri când oamenii au făcut copii și abia își duc existența/părinții se ceartă și au probleme grave de înțelegere/părinții se înșeală și așa apar drame și copii care vor deveni adulți cu traume…

    răspunde
    • Oana

      Ce frumos ai punctat. Decent, delicat, foarte adevărat. Trist este ca mereu în România se moare de grija caprei vecinului. Urât obicei…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.