Am mai auzit discuția asta, chestia asta spusă inclusiv de… tați vitregi.
Vitregi și care încercau să spună cumva că-și cunosc locul în lume… și că nu se bagă în seamă mai mult decât e cazul.
Și așa e. Tații vitregi nu sunt tați.
Atunci când nu dorm noaptea și stau lângă plânsetele copiilor.
Atunci când se aruncă pe scări și aleargă disperați către copii, că aud că și-au rupt capul prin spatele blocului.
Atunci când se pun fără să se gândească între copii și orice fel de pericole.
Atunci când nu se gândesc că n-au bani nici să treacă strada… dar fac rost de bani pentru cărți și caiete, rechizite, haine și toate celelalte.
Atunci când muncesc de se rup în două și n-au timp de-o bere sau un suc… dar își găsesc timp să facă temele cu copiii ăia de nu-s ai lor, că ei sunt doar vitregi.
Atunci când nu pun geană pe geană nopți la rând, știind că sunt copiii ăia în fața unei încercări importante din viață.
Atunci când nu le stă capul la nimic altceva decât la o problemă cu care se confruntă copiii.
Atunci când cheltuie energie să sfătuiască, îngrijească, vorbească, crească, oblojească, hrănească…
… și în toate celelalte clipe pe care nu am eu timp și energie să le înșir aici.
Ia aminte în puține cuvinte, tată vitreg: cu toată modestia cu care te învârti în lume, chiar dacă în ADN-ul lui nu e trecut ADN-ul tău… dacă ce faci tu este demn de un tată, pe frunte ți-e scris TATĂ.
Nu vitreg, nu altceva… ci TATĂ.
Și-ți spun asta sigur… mama cu un vitreg m-a crescut.
Și chiar dacă e contraintuitiv… mă simt norocos pentru asta.
Se aude, Vasilescule?
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.