Sari la conținut

ParkLake. Mai era nevoie de-un mall în București?

M-am întors acum 20 de minute de la ParkLake. Mi-au propus cei de-acolo să dau o tură, să văd ce-au făcut.

Am mai fost și-acum câteva seri dar am vrut să merg și pe zi și să văd cum arată… apropo, ca să nu mă bat cu paznicii nu m-am dus cu aparatul mare, am făcut pozele cu telefonul, sper să fie OK și-așa…

park-lake-mall-60

În primul rând, ca să răspund întrebării din titlu… e vorba de o investiție. Dacă cei care au făcut-o nu s-au distrat cum trebuie în excel-urile alea… e paguba lor, nu a mea sau a noastră, ca să-mi fac grijă dacă era sau nu nevoie.

Creează locuri de muncă (ei au estimat în jur de 2.000), au fost investiți peste 180 de milioane de euro… până acum pare să sune bine.

Acum, legat de mall în sine… ca să-ți dai cu părerea e bine să dai o fugă până acolo.

park-lake-mall-46

O să încep cu alea la care am crâcnit eu: parcarea de biciclete e pusă la intrare, sus, după niște trepte. Adică trebuie să iei bicla în cârcă, ceea ce nu e cea mai comodă soluție.

park-lake-mall-1-2

 

Totuși, am înțeles că vor avea o parcare de biciclete dedicată, de dimensiuni generoase. Deci treaba asta este doar provizorie. Cred. Sper.

Apoi, pentru că sunt soacră-acră, am luat-o și prin spate, în locurile alea ascunse, iar acolo oamenii mai au ceva de dereticat, parcă ar mai fi nevoie de o mătură și-un făraș.

Cu poze:

În rest… de bine.

Spații ample, atenție la detaliu, multă imaginație în alegerea decorurilor.

park-lake-mall-22

Da, decor, nu design. Pentru că oamenii au făcut în așa fel încât să nu fie doar o adunătură de magazine ci i-au dat, cumva, o poveste.

Și n-au aruncat niște piese de mobilier pe-acolo ci au reușit să aducă niște chestii care arată chiar bine.

park-lake-mall-6

Food-court-ul mi se pare cel mai spectaculos. Mult verde (mă rog, unele plante-s de plastic, dar la ochi te păcălește), multă lumină naturală, geamuri generoase.

Cumva au ocolit ideea de sală de mese, hala aia mare și pătrată în care stăm cu toții și înfulecăm. Mesele sunt aranjate în așa fel încât multe dintre ele îți dau intimitate…

park-lake-mall-62

Iarăși tare mi se pare zona din spate, cu loc de joacă pentru copii și alt spațiu de terase.

park-lake-mall-57

Spațiile de joacă pentru pitici (interior și exterior) sunt gândite în jurul poveștilor lui Jules Verne, așa că n-au la dispoziție doar niște plastice ci niște povești în jurul cărora să-și facă de cap.

Adică ăsta ori e Nautilus… ori am eu prea multă imaginație…

park-lake-mall-68

Magazine multe, din câte am înțeles au adus mai multe branduri care nu erau prezente în România până acum.

park-lake-mall-4

Mi-au mai plăcut chioșcurile din zona de mâncare, simpatică idee…

park-lake-mall-17

… plus că în zona respectivă nu s-au zgârcit cu prizele, iar asta pentru mine chiar e o chestie bună:

park-lake-mall-28

Gata, nu mă mai lungesc mai mult de-atât… dacă vreți să mai aruncați un ochi pe poze am pus o galerie măricică mai jos.

Și dacă sunteți curioși sau dacă aveți ceva de cumpărat… probabil știți unde e de găsit ParkLake. ;)

A, și încă ceva… dacă dai scroll în jos o să vezi ce banner interscroll mi-am tras, ca ăia bogații, cu site-uri șmechere! :))

 

S-a făcut, în sfârșit, ceva pentru a îndulci drama bărbaților în vremea reducerilor! :))

Later edit: Gata, domnilor mei oropsiți! Am extras câștigătorii! Doi norocoși care de data asta vor simți că viața lor nu este atât de grea, care vor avea dreptul să zâmbească măcar pentru câteva ore, singuri în mall! :) Random.org a hotărât, Bogdan și Radu sunt cei doi!   Am mai scris despre problema asta,… citește tot S-a făcut, în sfârșit, ceva pentru a îndulci drama bărbaților în vremea reducerilor! :))

Abandonat fără remușcări de bestia fără suflet

Înainte de orice uită-te pe poze. Așa suflet să aibă, să-l abandoneze pe săracul om fără remușcări și fără regrete?!

Am scris despre cum ne abandonează iubitele noastre în fața cabinelor de probă ale magazinelor de mai multe ori. Era doar o chestie de timp până ca cineva să se folosească de ideea asta.

Iar oamenii ăștia au implementat-o bine. Castingul bun, au păstrat ideea simplă și fără s-o aglomereze degeaba.

abandonat in mall (31 of 31)

Campania e făcută pentru a promova perioada de reduceri de la Sun Plaza, care durează până pe 15 august.

Mi-a plăcut ce-au făcut și când am decis să scriu despre asta i-am rugat să vorbească cu protagonistul clipului și să-l roage să vină la un shooting. N-am tras eu cadrele, a tras prietenul Mircea Ciolpan.

Recunosc… ne-am distrat la ”shooting”. Râdeau oamenii în hohote când vedeau așa băiat amărât…

abandonat in mall (24 of 31)

Apropo de drama bărbatului uitat la mall… ai pățit vreodată să te abandoneze în fața cabinei de probă și să simți efectiv cum se scurg orele și trece viața pe lângă tine?

Clipul e ăsta:

Am plecat la Castelul Electric! Cu cine mă văd pe-acolo?

V-am zis că mă duc la Electric Castle încă de-acum cinci luni, când ziceam că vin Skrillex, Grime Brothers și Antenna… așa că mă țin de cuvânt. M-am pus pe druuuum! Sunt singur cuc, Andreea a rămas acasă cu puii. Nu mă lăsați singur pe-acolo… dați un semn cei care sunteți prin zonă. Aveam varianta cu… citește tot Am plecat la Castelul Electric! Cu cine mă văd pe-acolo?

Cele patru lucruri care îngrozesc bărbatul modern: mătura, mopul, chiuveta și salata!

Sună telefonul.

– Salut! Mănânci salată?

– Andrei, am slăbit de la 134 de kile de dulceață la 122. Cu muuultă salată…

– Bun. Speli vase, dai cu mătura sau cu mopul prin casă?

– Da, mă, pun osu’ la treabă.

– Și crezi că e o rușine să faci asta?

– Ăăă… păi nu-s chestii cu care să te lauzi la bere cu băieții, dar sunt normale. Sau, mă rog, le faci… că dacă o apucă pandaliile pe cumătră ai ucis fengșuiu!

Și-așa a început furtuna. Am pus trei poze. Asta cu salata e a patra.

23.000 de like-uri. Toate de la fete, sunt sigur!

Peste 900 de comentarii.

Fetele m-au lăudat în gura mare, spuneau că așa trebuie să fie într-o casă.

Băieții mai aveau puțin și mă căutau prin cartier să-mi rupă pe cârcă măturile și mopurile!

– Cabraleeee, oprește-te cu pozele alea cu mopuri și mături… ne omoară creștinele acasă!

– Mă! Am ajuns să mi te dea nevastă-mea drept exemplu?! ”Ia uite la Cabral cum face treabă în casă și zice că nu e o rușine!”. Ne pun la treabă, oprește-te cu pozele alea!

– Te știam băiat. Acum te văd gospodină. Păi dacă și tu ai pus genunchiul jos… noi, ăștialalți, ce să mai spunem?!

Și tot așa au continuat mesajele și mailurile, de ziceai că m-au prins cu mopul în mână la ei acasă.

Și-acum, cireașa de pe tort, vin cu lovitura de grație: #nueorușine să mănânci salată!

salata cabral (1 of 1)

Sigur, parcă aud cum se ridică huiduielile dintre blocurile cartierului meu… dar și de data asta am argumente personale: doar înfulecând sălăți peste sălăți am redus de la 134 de kile de dulceață la 122. Și mai am de gând să cobor.

Cu salata mai scăpăm de burtic, mai dăm kilometrajul înapoi și-așa ajunge un bloc de patru etaje fără lift să nu ni se mai pară Vârful Omu.

Și-acum întrebarea e simplă: e o rușine pentru un mascul feroce să mănânce salată? :D

Mi-a plăcut campania asta pentru că nu se chinuie să scoată în fața brandul ci încurajează ideea de salată în general.

Ideea este susținută de Eisberg. Și pentru că m-au făcut curioși, le-am încercat câteva dintre variante. Sunt bune.

Nu zic dacă să le cumperi sau nu… dar dacă vreodată le ai sub nas cred că e OK să le încerci.

Oricum ar fi… mai bagă și câte-o salată din când în când. ;)

Apropo:

 

Și de tine când ai grijă?

Mă uit la oamenii din jurul meu și parcă ne-am tâmpit cu toții. Pe capete.

Când se strică mașina dăm fuga la service și – oricât de prost financiar ar fi momentul – ne îngrijim să aibă uleiul bun, piesele bune, cauciucurile bune. Că.. deh, e mașină noastră și ne bazăm pe ea.

Atunci când ajunge casa să nu mai arate așa cum trebuie… ne apucăm de renovare. Și dă-i cu vinarom din ăla bun, cu parchet cu moț, cu termopane cu 19 camere… că, deh, e casa noastră, stăm în ea, trebuie să fie bine.

Iese nu știu ce tehnologie UltraGigaSuper HD și televizorul nostru este doar HD? Sări pe magazinele online și cotrobăie prin oferte, să luăm un monstru din ăla deștept, să ne uităm la meciuri și filme, poate băgăm și un PS… că doar cheltuim banii ăia pentru distracția noastră, să nu ne calicim, zic…

A ieșit generația nouă de smartfoane cu touch, bluștuț, uifi-pifi și ecran retina-cretina? Sări pe el și ia-l, că doar îl folosim zilnic, ne trebuie ce e mai bun!

Și în toată cursa asta a înarmărilor uităm să avem grijă de proprietatea noastră cea mai importantă. De ”obiectul” pe care ne bizuim zilnic, de care ne folosim zilnic, de corpurile astea de le plimbăm prin lume!

Stăm și ne chinuim cu fel-de-fel de mici probleme… dar nu ne ducem să ne vadă un doctor.

Ne doare una sau alta și căutăm pe net tratamente, dar pe-un doctor nu l-am întreba ce-i de făcut.

Nici măcar să ne facem niște amărâte de analize nu ne ocupăm…

Și-apoi tot noi tragem, pentru că se agravează, pentru că se face prea târziu, pentru că ajunge să coste de te rupe (n-o spune pe-aia cu sistemul medical gratuit din România că-i bușește pe toți râsul)…

Poate că-s prea acru și prea ofensiv în ce spun acum, poate că te deranjez. Dar, sincer să fiu, m-aș bucura să te deranjez și să mă bodogăni dar să reușesc să conving pe cineva să meargă să-și facă măcar un control de bază la doctorul de familie sau la o clinică.

Ce m-a apucat să scriu despre asta? Mai jos o să vorbesc despre o asigurare de sănătate care mi se pare foarte interesantă. Dacă ai prins ideea articolului și vrei să faci ceva pentru tine… fă-ți măcar niște analize și mergi la un doctor să le interpreteze.

Și dacă nu ești pe fugă… citește în continuare despre asigurarea asta de sănătate (știi sigur deja campania, Dragostea vindecă).

Ce face ea?

Imaginează-ți că la orice spital privat sau de stat din România ai ajunge… ar plăti asigurarea pentru tine.

Că-i boală sau accident, nu contează, asigurarea plătește 100% și spitalizarea și intervenția chirurgicală în cele 12 spitale private și cele 170 de clinici din rețeaua lor, și 80% din costurile spitalizării și intervenției chirurgicale în oricare alt spital.

Și ceea ce e cel mai tare… te poți interna și trata și la spitale din afara țării. Pentru că… da, avem medici buni, avem specialiști de renume mondial… dar uneori prin spitalele noastre e la fel de periculos ca în Games of Thrones, seria nouă.

Evident că ajungem la întrebarea aia de ne doare pe toți: cât costă?

Pentru un uman de 35 de ani, la un nivel de acoperire minimă, ar costa în jur de 60 de lei pe lună.

În schimb, pentru full-option costul este de 220 de lei, dar în costul ăsta intră anual 12 consultații generale sau de specialitate și reduceri de până la 70% la alte consultații.

Nu știu dacă pentru tine e scump sau ieftin… îți spun doar că ar trebui să iei în calcul să ai mai multă grijă.

Asigurare, să-l ții în teroare pe medicul tău de familie și să-l pui să te trimită periodic la consultații…

Că dacă n-ai tu grijă de tine… n-are nimeni.

Fotoliul de masaj și cum am reușit să fac să nu mă mai târâie nefastă-mea cu ea la shopping

Obosit mort. Mă dureau călcâiele, spatele-mi dădea niște crampe groaznice și deja mă luase și o durere de cap din aia surdă și sâcâitoare ca o soacră acră. Drama mea de-abia începuse, însă. După trei ore de făcut kilometri prin mall mi-a zis zâmbitoare că mai are de căutat nu-știu-ce pantofi cu toc mic, balerini… citește tot Fotoliul de masaj și cum am reușit să fac să nu mă mai târâie nefastă-mea cu ea la shopping

Două bilete la finala UEFA din 10 iulie. De la evoMAG.

La Paris e nebunie totală. Toată lumea trăiește fotbal, vezi echipamentele naționalelor europene peste tot, oamenii râd și cântă (mă rog, excluzând rușii și englezii care încă-și caută dinții)… E sărbătoare, e atmosferă, e nebunie, așa că povestea celor de la evoMAG vine mănușă: ei dau două bilete la finală. Plus transport cu avionul. Plus cazare. Trebuie… citește tot Două bilete la finala UEFA din 10 iulie. De la evoMAG.