Sari la conținut

Avem un sistem educațional mai bun decât suedejii, pandimia nu ne dă frezoane!

Ah, ce mi-ar fi plăcut să fie așa. Să fi reușit să structurăm școala din România astfel încât fim mai buni decât suedezii. Sau măcar ca ei… Din păcate n-am reușit. Iar pandemia asta ne afectează și mai tare:  În România, unul din trei elevi nu a avut acces la resursele educaționale/școală în timpul situației… citește tot Avem un sistem educațional mai bun decât suedejii, pandimia nu ne dă frezoane!

Crezi sau nu crezi în Black Friday… nu contează! Ar fi bine, totuși, să verifici ofertele… [P]

Anul ăsta am refuzat vreo șapte propuneri de promovare de Black Friday pentru diferite branduri. Motivul e unul foarte simplu: mulți dintre cei care fac oferte de BF… nu fac oferte de BF. Mint cu un tupeu fantastic, cei mai mulți prin metoda clasică: Ia uite cum s-a scumpit din întâmplare fix înainte de blecfraidei,… citește tot Crezi sau nu crezi în Black Friday… nu contează! Ar fi bine, totuși, să verifici ofertele… [P]

Dat barba jos să îngrozesc copila

Probabil că ai văzut filmele alea în care tații bărboși își bagă în groază piticii când apar bărbieriți. Ei, am făcut treaba asta împreună cu Bic, așa, în joacă. E scurt filmul, sunt șanse să te bușească râsul… Da, ai văzut bine, e albă. :p Și să nu uit… vocea lui Namiko. :)))

Concurs: la ce folosim tehnologiile astea noi?

Câștigătorii? Categoria a) Adina Lisovschi – Mă gândeam că ar fi util un pachet/kit/ colecție, că nu știu cum să-i zic, cu holograme ale marilor oameni politici, istorici, fizicieni, inventatori, biologi etc, care să fie proiectat/ prezentat elevilor în școli și licee. Poate așa, copiii ar fi mai atrași să descopere și să învețe. Da,… citește tot Concurs: la ce folosim tehnologiile astea noi?

5 sfaturi de bază pentru alimentația câinilor de talie mare

Am avut mai mulți câini. Și tomberonezi imperiali… dar și modele cu pedigree. Pe lângă cei de buzunar și cei de gentuță, majoritatea au fost și sunt de talie mare. Cam 60 de kile bucata, în viu. Un fel de căluți mai micuți, da’ cu canini mai bine profilați. Cel mai des ne întreabă oamenii… citește tot 5 sfaturi de bază pentru alimentația câinilor de talie mare

Cea mai neașteptată bibliotecă din orașul meu

Later edit: Feed-back primit după publicarea articolului? Cititorii mei au spus Bravo, uite că se poate, felicitări! Info primit după publicarea articolului? Dispar într-o veselie cărțile din bibliotecile despre care spun! La doar o zi după ce-am scris, stocul  de cărți a fost suplimentat cu încă trei cutii mari (dacă zic numărul de titluri poate fi înșelător).… citește tot Cea mai neașteptată bibliotecă din orașul meu

Romaniacs 2018 prin ochii curiosului

Update 1:

Spectaculoși concurenții!

Nu, pe bune, spectaculoși concurenții!

Nu, serios, oamenii sunt nebuni!

Fenomenală atmosfera! Fe-no-me-na-lă!

Foarte tare publicul! Cu toate că sunt sigur că nu era acolo o maree de posesori de carnet categoria „A” sau de ahtiați după bolovăneală și mocirleală, am văzut un public implicat, atent, dedicat, trăirist. Și asta parcă face cumva spectacolul și mai palpitant…

Și o treabă foarte tare este că ei, concurenții… oricât de grea este proba, oricât de leșinați ar fi mușchii, oricât de nasoale ar fi contracturile… ei râd și se distrează!

A, și mai este de notat ceva… camaraderia.

Sigur, e concurență mare. Sigur, dorința de victorie este foarte mare. Dar chiar și-așa… băieții ăștia nu uită să fie camarazi.

Și preferatul meu, tataie:

Și Tibi Hila. Fotograful zâmbăreț:

Dacă ai timp și răbdare, o galerie foto maaare de la Romaniacs 2018:

Pentru că ăștia de la Redbull ie putrezi de bogați și dă cu bani in marcheting ca boșii de boși… evenimentul se numește Redbull Romaniacs.

Dar mai sunt și alți  sponsori care pun umărul la povestea asta spectaculoasă ce astăzi trage de maneta de gaz pentru cel de-al 15-lea eveniment.

M-am pricopsit cu două legitimații din astea cu moț de la Rompetrol, care este și el sponsor Romaniacs, așa că-mi revin direct din pumni și de la Tomorrowland* am ajuns acum două ore la Sibiu cu trusa foto în cârcă.

Atmosfera e foarte mișto, am stat până acum lângă piloții de la Clasa Gold și sunt nerăbdători să se pună pe treabă, fac poze cu lumea pe stradă și… miștouri unii de ceilalți.

În esență, Romaniacs a devenit relativ rapid Satana tuturor concursurilor de genul rupe-oase-smulge-roți, este un eveniment respectat în toată lumea, iar anul ăsta aniversar vine cu un tur de forță suplimentar.

Ăsta este traseul Prologului, concursul debutează în forță…

Fac poze și revin** cu update-uri la articolul ăsta (fac și-un live pe Fb pe la 17:00).

Sper să vă placă pozele!

*promit să scriu și despre Tomorrowland

** sunt în zona 7 pe Prolog, dacă vrea cineva să ne vedem…

 

Un articol despre un copil singur. Eu.

Sunt un băiat din cartier.Născut în Berceni. În „77.

M-au dat prima oară la școala 111. Am stat până în clasa a 2-a… le-au zis alor mei să mă mute, eram prea bronzat pentru ei.

M-au mutat ai mei la 110. A fost bine până într-a patra. Prea mult solar…

Apoi m-au mutat la 96.

Deja știam rețeta… câteva zile de observat de la distanță, apoi începeau glumițele cu „alb ca smoala”, „maimuța”, „Congo”… și tot așa.

Și au început. În același ritm, cu aceeași răutate ca la celelalte două școli.

Și într-o zi s-a întâmplat ceva… am ieșit la sport, în curtea școlii.

Profu’ n-avea de gând să ia aur la Olimpiadă cu noi, așa că ne-a aruncat o minge de fotbal și ne-a lăsat în pace.

Am intrat și eu într-una dintre echipe. N-am făcut mare fâsâială, nu eram bun la așa ceva. Dar am alergat, făceam încă de-atunci sport de performanță, pregătire fizică aveam.

Am alergat, am dat câteva pase, am râs puțin pe teren, a fost OK.

În următoarea pauză mergeam către clasă, când un unul de la altă clasă a urlat după mine „Fugiți că vine maimuțoiul!” sau ceva de genul ăsta.

M-am întors să-i dau replica, dar n-am apucat. Unul dintre băieții din clasa mea a urlat tare, cu pasiune și supărare:

– Băăă, lasă-l în pace, e din echipa mea de fotbal!

Sunt un băiat din cartier. Născut, crescut și trăit în Berceni.

Îmi vorbești frumos… sunt prietenul tău.

Îmi vorbești urât… îți răspund fix cum m-a învățat cartierul. Și-ți promit că n-o să-ți placă.

Și eram obișnuit să trebuiască să mă apăr singur.

Dar atunci, fix în momentul ăla când un alt copil mi-a luat apărarea, am simțit pentru prima dată că… poate chiar de-s diferit, nu trebuie să fiu singur.

Pentru că în anii ce au urmat am văzut în cartier cum diferențele dintre oameni devin granițe imposibile de traversat.

Diferențele alea simple… de la hainele pe care oamenii le poartă, jargonul pe care-l folosesc, blocul în care stau, gașca în care-și cheltuie timpul… ori culoarea pielii. Diferențele alea simple deveneau la un moment dat niște prăpăstii de netrecut.

Cu o singură excepție: când jucam fotbal.

Cu alergătură și gâfâială, cu urlete și sudălmi, cu încurajări și râsete… fotbalul era un limbaj comun care ne făcea pe toți să uităm de toate diferențele posibile. Oricât de prost jucam. Eu. :)

Mă rog, fotbalul nu era. Încă este un limbaj comun.

Am intrat în campania asta Mastercard zâmbind, după ce am văzut clipul cu Pele.

Dă-i un PLAY, o să-ți placă…

Am văzut clipul și mi-am adus aminte de curtea Școlii Generale numărul 96, unde am simțit pentru prima dată că – deși diferit – nu trebuie să fiu neapărat singur.

La ani după, conexiunea asta a supraviețuit. Și iată o parte gașca de zăpăciți alături de care mi-am trăit adolescența…

O să revin cu ideea asta, am o surpriză foarte – foarte tare pentru toată lumea.

Promit.