Sari la conținut

Eram mic. Mic și prost. Și mă supăram tare pe mama.
Pentru că mama, văzută prin ochii mei, avea tot. Și-și permitea orice. Și-avea în putere să săvârșească efectiv orice.

Eram mic. Mic și prost. Și mă supăram tare pe tata.
Pentru că tata, era clar, putea face orice. Oricând. Oricum.

A fost nevoie să treacă ani.
Ani mulți au trebuit să treacă pentru a înțelege că părinții… sunt oameni.
Pentru a realiza că părinții au fost și ei tineri, înflăcărați, însuflețiți de vise și câteodată dezamăgiți de realitate.

Și, mai mult, au trecut și mai mulți ani pentru a putea realiza că părinții noștri au fost mult mai limitați decît noi.
Au avut la dispoziție mult mai puține variante.
Au fost efectiv cocârjați, mai ales la nivel de alegeri, de tot răul întruchipat în comunism.

Sigur, unii români de atunci se descurcau. Mai cu chiu, mai cu vai, mai cu hai-hai-hai-că-moare-n-deal!… cumva se descurcau.
Dar descurcatul ăsta nu înseamnă că-și împlineau visele.
Și era și mai trist pentru cei care nu știau sau nu puteau să se descurce… pentru că visele lor erau și mai departe.

Treburile astea mi-au intrat în cap mai târziu.
Atunci am înțeles că degeaba visai tu să te faci doctor… dacă sistemul spunea că vei fi inginer.
Degeaba tu îți imaginai zâmbind cum că vei fi învățător… pentru că tu aveai să fii impiegat de mișcare.
Iar în cazul familiilor sărace ori în cazul familiilor cu mai mulți copii era și mai mare drama: părinții trebuiau să aleagă care copil rămâne la coada vacii și care ajunge să facă ceva studii.

Sigur, pentru mulți au trecut anii.
Majoritatea s-au împăcat cu gândul că “asta e” și-și închid adânc dezamăgirea că n-au reușit să facă în viața lor una sau alta.
Alții, mai nebuni, nu se împacă niciodată cu gândul că e gata, că asta a fost, că s-a irosit singura fisă.
Și la bătrânețe, de nebuni, se apucă de liceu, de prima sau de a doua facultate, încep fel-de-fel de cursuri.

Pentru că-și dau seama că viața nu se termină, de fapt… decât atunci când se termină.
Nu mai devreme.
Nu când spune lumea.
Nu când spune anul de fabricație.

Viața se termină atunci când se termină minutele. Și e gata.
Până atunci suntem liberi să visăm.
Suntem liberi să încercăm.
Să facem.

De la ce m-am luat cu pansativul ăsta?
De la cea mai nouă chestie mișto pusă în mișcare de Vodafone: îi sprijină pe cei care vor să-și continue sau să-și facă studiile.
Cum? Cu tehnologie. Prin tehnologie.
ttps://www.youtube.com/watch?v=yBlNme5Yio4

Apropo de asta: știi pe cineva care s-ar bucura să-și continue studiile?
Cunoști pe cineva care ar fi fericit să primească un ajutor pentru a învăța ceva nou?
Spune-mi cîteva cuvinte despre ea sau despre el într-un comentariu la articolul ăsta.
Și eu promit să încerc să fac magie. :)

Mi-ar plăcea tare să citesc aici despre cum își dorește mama unuia dintre voi să se apuce de psihologie. Sau de artă.
Mi s-ar părea la fel de tare să aflu cum avem niște tați care vor să învețe să picteze, să învețe mecanică… sau orice altceva.

Da, desigur, nimic nu e pe gratis și dacă scrie SRL sau SA atunci e vorba de profit.
Da.
Doar că poți ajunge la profitul respectiv în mai multe feluri.
Și-atunci când alegi s-o faci sprijinind comunitatea, oamenii cu probleme, visătorii… din punctul meu de vedere e cu aprecieri.

Campania asta vorbește despre serviciile convergente, Super WiFi  Duo.
Ideea este că ai internet fix de mare viteză și TV, iar bonus primești gratuit un modem mobil 4G, de la care poți face hotspot pentru a lega cam orice device la internet.

Cred că ai văzut și spotul…

Bun. Acum îmi spui despre mama ori tatăl tău, unchiul, bunica… oricine care a refuzat să depună armele și și-a trăit sau vrea să-și trăiască visul?

 

16 comentarii despre "Vise împlinite. Sau vise de împlinit. E cu [LOVE], dar și cu [P]"
  1. Tony

    Îți povestesc despre un om, care a însemnat enorm pentru mine. O enciclopedie pe picioare defecte, cu genunchi distruși de boală si de lipsa banilor pentru tratament.

    Lăsat în urmă de toți, ranit fizic dar mai ales sufletește, omul ăsta a continuat să arate bunăvoință și să vină in ajutorul oricui, chiar dacă in locul lui, eu aș fi fost mai interesat de ce o să mănânc in seara asta. Pentru că, de multe ori, răspunsul era „nimic”.

    O facultate neterminata. Psihologie. Innebunit după tot ce înseamnă Freud, Jung, Neitzsche.

    Dacă vine vorba de istorie, îți povestește despre detaliile proceselor prin care au trecut intelectualii români in perioada comunismului, pentru a fi întemnițați. Sau despre strategia pe care Napoleon a adoptat-o in Rusia si care au fost elemente cheie care au dus la înfrângere.

    Limba română? Cunoaște gramatică de l-ar face pe Prunariu să zâmbească. Literatură? Nu știu cu ce titlu de operă recunoscută internațional l-as putea pune in dificultate. Probabil cu niciuna.

    Un jucător de fotbal amator care după ce marca, povestea despre copilăria lui Pele.

    Si cu toate acestea, mult tras in spate, de toți. Mândru, la rândul lui, cu mare greutate accepta ajutor. Si n-a blamat niciodată pe nimeni. Deși ar fi avut tot dreptul.

    Dorința lui? La aproape 45 de ani, să reînceapă facultatea de psihologie. Mi-aș dori să fiu suficient de bine, să am suficient succes încât să-i ofer acest cadou, cândva.

    Chiar, să-l sun pe A. să văd, ce mai face?

    răspunde
    • Geanina

      Buna seara,

      Cu ce il putem ajuta mai exact? Plata taxei de scolarizare? Multumesc

  2. Simona

    Nu vorbesc de altii ci vorbesc de mine. Sunt la Londra de ceva ani, cu copil de 17 ani, cu loc de munca suficient de acceptabil încât sa trăiesc decent, iar la 40 și ceva de ani puteam sa ma consider la locul meu….dar nu , întotdeauna am considerat ca pot mai mult asa ca m-am înscris la cursuri universitare, în engleza, la o materie ce mi-a fost străină ani buni ( matematica- de fapt studiez finanțe și contabilitate ) iar faptul ca pot ma motivează enorm….cine știe, după ce termin cu asta voi realiza ca pot și vreau mai mult. Asta e aventura vieții mele!

    răspunde
  3. Cristina

    Pe vremea mea,era suficient sa faci liceu și alergai în viață, bineînțeles nepregătit.
    Uite asa ,am ajuns la 46 ani,cu doi băieți mari și poate îmi iau inima în dinți sa fac precum mama din clipul Vidafone.
    Tot timpul mi-am dorit sa fac psihologie, dar acum 20 ani ,nu aveam timp,trebuia sa cresc copiii.
    Nu ma plâng,dar generația din care fac parte,am avut alte priorități.
    Asa ca ,dacă nu fac pasul anul ăsta…te asigur ca la anul îl voi face.

    răspunde
    • andreeaw

      Anul ăsta e cam târziu. Deja s-au dat rezultatele la înscrieri. Am pe cineva care s-a înscris la Psihologie la București.

  4. Mihaela T

    Cand l-am cunoscut pe fostul meu soț, msma lui era femeie de serviciu la o grădiniță, pentru ca toată tineretea si-a dedicat-o cresterii celor 4 copiii ai ei. Cand s-a intors in campul muncii, fara mari scoli terminate ( deh…pe vremea lui Cească liceul era mai mult decat suficient) si fără experienta in vreun domeniu, nu mai avea nici 20 de ani, fara obligatii…n-a gasit alt job decât la curățenie. Dar femeia este deosebit de inteligenta si a citit biblioteci de carti in toti acesti ani. La 55 de ani, impinsa de la spate de copiii ei ( aflati si ei la facultate), a dat la Facultatea de Pedagogie pe care a terminat-o cu 10 la licență (facultate de stat, nu Spiru Haret). Iar acum lucreaza in aceeasi gradinita in care a fost femeie de serviciu si e colega, pe acelasi post, cu educatoarele care nu ii dadeau nici buna ziua cand era femeie de serviciu. Da, karma is a bitch and we love her for that!

    răspunde
    • Gabriela

      Citesc și ma uimesc poveștile. Și ma uimesc în sensul bun. Povesti de viata care pot fi puse pe pelicula cu mare trecere la box office.

  5. Adelina

    Fiica era în clasa a XI-a. M-am înscris la facultate, iar când fata era studentă la rândul, eu am absolvit. Am urmat cursurile la zi, mi-a fost extrem de greu, mai ales că soțul meu nu m-a sprijinit. Acum sunt în pragul pensionării și mă mândresc cu faptul că, în ciuda greutăților mi-am urmat visul. Dacă vrei ceva cu adevărat, se poate!

    răspunde
  6. Diana M

    O să vorbesc despre ființa care mi-a dat viață, mama. Este o eroină, a pus mereu familia pe primul loc și acum când a văzut că eu și sora mea ne terminăm facultățile și ne urmăm carierele, a îndrăznit. Și-a depășit condiția și acum urmează studiile necesare pentru a deveni asistentă, a avut o copilărie grea și a fost nevoită ca la vârsta la care ar fi folos bine să învețe, să își crească frații. Liceul l-a făcut pe vremea când și eu urmam studiile liceale, la seral, iar ziua mergea la job pentru a ne întreține și a ne oferi totul pentru o copilărie de neuitat.
    Pentru mine ea este mai puternică decât crede și mereu când văd reclama de la Vodafone mă gândesc la ea.
    O mamă devotată, curajoasă și care își dă voie să viseze.

    răspunde
  7. Beatrice

    Visul mamei mele a fost acela de a deveni asistentă medicală, probabil vis „pornit” din dorința și iubirea ei necondiționată pentru oameni. Datorită regimului comunist nu tocmai „prietenos” și deloc promițător, în acel moment, la vârsta de 16 ani a hotărât să plece în străinătate și să lucreze alături de fratele său, prin urmare renunțând la studii.
    După câțiva ani, a revenit în țară, iar o dată cu venirea în țară am apărut și eu. Hop-Țop! :)
    Astfel că, visul se depărtează tot mai mult..Cu fiecare zi care trecea grijile mamei se adânceau din ce în ce mai mult, ca eu să am tot ce era necesar pentru a NU avea vreodată gândul de a renunța la școală. Visul se depărtează din nou și din nou.. Aproape pare ca nici n-a existat vreodată.
    Totuși, ani mai târziu, eu am absolvit Facultatea de Medicină Veterinară. Mândra tare a fost mama de mine, spunând „Avem un doctor în familie!”, dar eu nu m-am oprit aici! După 6 ani de facultate, când mama și toți cei din jur credeau ca am absolvit tot ce se putea.. Surpriză! Am decis ca continui cu doctoratul, nimic neobișnuit cel puțin pentru mine.. aș spune.

    Ei bine, acesta a fost momentul de „click” în care visul mamei a reapărut ca din neant. Eu m-am înscris la doctorat, iar în același an s-a reînscris și mama la școală. Mă bucur enorm că acum eu îi pot fi sprijin așa cum ea mi-a fost toată viața.
    Doamne, cât de mândră sunt de tine, mami!

    Mulțumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine, dar mai ales pentru că m-ai învățat ce înseamnă iubirea necondiționată pentru oameni și implicit pentru animale. Mulțumesc pentru că nu ai încetat niciodată să visezi atât pentru mine, cât și pentru tine.

    P.S: nu am scris acest comentariu pentru a obține premiul, ci pentru că susțin această „cauză” și mi se pare că măcar atât putem face și noi pentru părinții noștri.
    Să le fim sprijin în îndeplinirea propriilor vise!
    Pentru că DA, și părinții au vise!

    răspunde
  8. nico

    In urma cu 40 de ani, mama mea a intrat la facultate la Iasi.
    Tatal sau nu a putut sa o sustina la facultate pentru ca mai avea inca 4 copii (ea fiind cea mai mare).
    Asa ca a renuntat si s-a casatorit cu tata, care i-a promis…ca atunci cand vor avea posibilitatea, o va sustine sa faca o facultate.
    Acum 15 ani sora mea dadea Bac-ul, eu dadeam examenul de evaluare nationala si mama isi dadea licenta la Facultatea de Litere.
    In prezent este profesor metodist la limba si literatura romana, grad 1.

    Datorita ambitiei ei si dorind ca si surorile ei sa reuseasca, a convins 2 dintre ele sa intre la facultate.
    O matusa din macaragiu (job foarte greu pentru o femeie) a ajuns contabil, iar cealalta matusa, din sudorita a ajuns director general pe un santier naval din strainatate.

    Deci da, visele se pot implini atunci cand vointa se intalneste cu ambitia.

    răspunde
  9. Ana Muresan
    Ana Muresan

    Buna!!! Eu sunt una dintrei cei despre care vorbesti! Da! Am facut facultate și am facut naveta pentru a merge la cursuri , chiar la ocazie ! Dar, Dumnezeu mi-a ajutat si am terminat ! Am devenit cadru didactic , chiar unul nonconformist, mi-am luat toate gradele si titularizarea!
    As mai vrea sa studiez si altceva , imi place sa invvat! De mica am vrut sa fiu medic, sa ajut oamenii cei mai necajiti , sa le dau speranta , sa-i incurajez ! As fi vrut sa fac si niste cursuri postliceale de asistent medical!
    Imi pkace si cofetaria si pictura
    ! Aceste pasiuni le-am preluat de la invatatoarea mea , pe care am iubit-o foarte mult!! Eu am fost un copil dintr-o familie modesta , persecutata , dar in suflet am purtat niste dorinte puterice!!
    Daca tot am vorbit despre mine , nu pot sa nu va spun ceva si despre sotul meu , care e un om simplu , dar cu multe idei de realiza! Pentru el mi-as dori sa faca un curs de bucatar !! E super talentat si daca s-ar perfectiona ar fi un vis implinit pentru el!
    Acestea sunt raspunsurile mele la propunerea dv!!!
    Sunt gandurile mele ăsternute cu drag in scris!!

    răspunde
  10. Ciobanu Madalina
    Ciobanu Madalina

    Hmmm, la 27 de ani se pune ca ești în vârstă, ca îți regreți începutul carierei, facultatea și alte decizii care acum par ca te-au pus pe drumul greșit? Visul meu când eram mica (și cu siguranță încă mai bântuie prin sufletul meu) era sa fiu educatoare. Profesorii pe care ii aveam și viata pe care o duceau îmi spunea ca nu câștiga tocmai bine, și ca uneori o duc mai greu decât un electrician care vine și îți montează o priza. Asa ca (venind dintr-o familie cu venituri foarte mici, trăind într-un sat sărac) mi-am impus sa învăț bine carte, sa merg la București și sa îmi găsesc un job plătit bine, sa îmi permit orice și sa duc o viata mai buna decât a profesorilor de la tara, nu mai conta dacă îmi va placea sau nu… Ce naiva eram. Credeam ca banii mi-ar fi adus fericirea, ca profesorii erau cei triști.. Acum da, poate am un salariu mai bun decât dacă as fi fost educatoare, dar sunt cu adevărat fericita? Mai pot sa o iau de la capăt, sa am iar 19 ani și sa dau admiterea la facultate? Nu știu. Nu știu nici dacă gândurile astea vor rămâne doar scrise aici sau le voi duce un pic mai departe, în concret, în realitate, schimbând ceva…

    răspunde
  11. AC

    Eu m-am inscris la 2 Mastere. La 44 de ani… ca deh.. nu-minajunge niciodata cat stiu :)

    răspunde
  12. Andreea

    Și eu am Am renunțat din cauza fetitei mele la școală, dar un gând ma determinat sa termin liceul la seral anul trecut, am reușit și am luat bacul. Aveam dorința sa merg mai departe cu studiile. însă, diverse motive ma dădeau înapoi.
    Anul acesta mi am luat inima în dinți și am bagat dosarul la facultatea de pedagogie, dar nu am avut noroc, s.a intrat cu medii foarte mari. Ma gândesc sa ma înscriu la postliceala.
    Imi doresc sa nu ma opresc aici. Pentru mine, pentru fata, pentru soț (care ma susține mult și muncește pentru noi enorm) sa ajung sa pot ajuta financiar familia noastră, ca el sa se limiteze la un program normal de munca. Este greu dar nu imposibil. Cu încredere și ambiție reușim. Succes tuturor!
    .

    răspunde
  13. Doina

    Nu stiu daca sa scriu…dar o sa o fac! Visul meu de copil a fost sa devin invatatoare! Tare mult mi-a placut…de domana mea invatatoare. Insa, ai mei parinti la acea vreme nu gandeau asa. Nu m-au lasat chiar daca am luat examentul atunci pe vremuri la Liceul pedagogic sa il urmez! M-au transferat la altul…si dupa clasa a x a mi-au spus: trebuie sa muncesti sa te intretii! Eram un copil, inca dar m-am angajat la 17 ani, nu am avut incotro! In paralel mi-am facut liceul la seral, cum era in vremea aceea! Dar, dragostea mi-a iesit in cale si m-am casatorit, am ramas insarcinata si din nou nu am reusit sa termin liceul! Insa eram fericita! Un sot minunat si un copil! A urmat o perioada frumoasa dupa care sotul a terminat facultatea de ed. fizica si sport din Suceava si a fost repartizat in Zimnicea unde locuim si acum! Schimbare toatala intre straini! Eu lipsa locului de munca…Dar le-am dovedit! M-am angajat si iar am inceput de la 0 liceul la seral! L-am terminat. Insa sa dau la facultate nu am mai putut deoarece a venit si al doilea copil, aveam doi baieti! Wow….Apoi dupa vreo doi ani si o fetita! Anii au trecut intre servici, casa, crestrea copiilor si M-am inscris cand cel mare avea 13 ani la facultate la fara frecventa, cu taxe. Mergeam cu toate: serviciu, copii, examene…fara oboseala. Insa cred ca la mine la soarta, destin probabil nu imi dadea voie sa am ce imi doream…studii superioare! si…Intr-o zi neagra, cand cel mare terminase 8 clase…a sarit in Dunare la scaldat si si-a fracturat colana vertebrala si a ramas paralizat! Nu va scriu asta ca sa va intristez…nu…eu o iau ca pe o realitate si am invatat sa traiesc cu asta! Si uite asa am renuntat definitiv la visul cu facultatea ( era pentru a deveni invatatoare)….si m-am dedicat ingrijirii baiatului cu probleme si a casei, celorlalti doi copii. Nu am dat inapoi nici in situatia data! Mi-am deschis acasa un mic magazin pentur a putea si produce, pentru casa, pentru a putea sa am grija si de baiatul cu probleme, pentru mine sa nu o iau pe campii sa am contact cu lumea! Apoi eu care eram pe langa tehnologie, alaturi de baiatul cu probleme care a inceput sa foloseasca un program vocal pentru a folosi PC-ul, am fost mainile lui…care nu le foloseste si uite asa la vreo 45 de ani am deslusit si invatat tainele tehnologiei….de nevoie, iar acum imi e drag ca am aceasta abilitate, de pot sa ii spu asa! Acum la 59 ani…baba stie sa faca multe pe laptop, PC, telefon…E amuzant, dar tare folositor! Si acum sa va spun ce vis as avea de vreun an visez la asta: As dori sa pot face aici in oras pentru batranii singuri, carora nu are cine sa le duca o mancare calda, acasa, MANCARE CALDA GATITA DE MINE si eventual voluntari in fiecare zi! Insa, am cautat voluntari anul trecut. Din 12 initial gasite (doamne) cand a fost sa ne intalnim si sa punem un plan la cale…au venit: UNA! Restul au inceput sa dea inapoi! E greu cu voluntariatul pe la noi…. De ce as vrea sa fac asta? Pentru ca imi place mult de tot sa ajut, sa fac bunatati, pentru ca este nevoie! Nu renunt! Voi cauta solutii si resurse dupa ce voi gasi solutiile! Sa ne auzim de bune si de bine! V-am citit visele si mi-au placut mult!

    răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.