Cabral.ro pagina 2

Ce spun romanii echipa
  • 11

34%

Fac emisiuni de vreo 20 de ani. Și de fiecare dată când mi-am văzut colegii prezentatori mulțumind pentru audiențe celor de-acasă… am zis că lipsește ceva. Foarte puțini vorbesc despre echipă. Ne trezim noi, hoștii, să spunem că suntem p-aci și pe dincolo, că facem, că dregem, că încercăm și reușim să ridicăm standardele la… blah,… citește tot 34%

Carmen Tanase
  • 3

Oamenii mari și frumusețea lumii lor

Am lucrat alături de oameni mari. Și de oameni mici. Mă uitam acum câteva minute la un portret pe care i l-am făcut Doamnei Carmen Tănase acum șapte ani. Mi-aduceam aminte cum am tras vreo trei-patru cadre și-mi ieșea clarul pe ochi și nu asta voiam, că oricine altcineva ar fi făcut fix așa. Și… citește tot Oamenii mari și frumusețea lumii lor

BestBuy giftcadou
  • 11

După două luni de jucat în mijlocul magazinului, băiatul primește cadou consola de jocuri

Un magazin din rețeaua Best-Buy din New York. În zona de jocuri video angajații au văzut cum un adolescent și-a petrecut două ore pe zi, în fiecare zi, timp de două luni, jucându-se pe o consolă. După două luni în care adolescentul a fost prezent zi-de-zi… angajații iau o hotărâre: strâng bani din buzunarele proprii… citește tot După două luni de jucat în mijlocul magazinului, băiatul primește cadou consola de jocuri

nadine-s%cc%a6i-cabral
  • 10

Dă-i prostului putere și-l vezi cum se transformă

Am vreo 23 de ani în câmpul muncii. Nu, nu pentru că-s bătrân – că nu-s! – dar pentru că am început devreme. 🙂 De-a lungul anilor ăstora am avut mulți colegi mișto, oameni cu care am rămas prieteni și cu care am ajuns să lucrez din nou în diverse situații… că au fost renovări… citește tot Dă-i prostului putere și-l vezi cum se transformă

Cabral tigaie 2
  • 51

Salut! Ai ceva bun de spus astăzi despre cineva?

Ne-am obișnuit să fim critici și exigenți. Avem, de cele mai multe ori, pretenția că a noastră critică este constructivă. Cu toate că rezultate contrazic energic afirmația asta. Și ce e cel mai rău, găsim din ce în ce mai rar ocazii și motive de a vorbi de bine pe cineva. Întrebare scurtă: – Ai… citește tot Salut! Ai ceva bun de spus astăzi despre cineva?

Dragos Lumpan – Ultima transhumanta 1
  • 2

Pur românesc 2 – Un român. 45.000 de km. 6 țări. Un film.

Intru direct în pâine: Dragoș Lumpan. Un român spectaculos prin opera sa, prin ce reușește să creeze. Este fotograf. A reușit să producă și să publice un album foto despre transhumanță, un album ce-ți taie respirația prin frumusețea locurilor, spectaculozitatea clipelor surprinse și, mai ales, prin ideile prin care reușește să-și pună în valoare subiectele.… citește tot Pur românesc 2 – Un român. 45.000 de km. 6 țări. Un film.

Gardianul de la Fukushima
  • 5

Gardianul radioactiv de la Fukushima

Am citit de curând povestea unui om altfel. Naoto Matsumora este unul dintre japonezii evacuați de urgență după nenorocirea de la Fukushima. Oamenii au fost evacuați toți. Animalele… nu. Animalele au fost lăsate pe loc, în voia sorții, o parte dintre ele fiind abandonate legate sau chiar încuiate în hambare. Multe au murit. Asta până când… citește tot Gardianul radioactiv de la Fukushima

Agassi
  • 31

Ce citești acum? Îți recomand o carte bună…

Prietenul Bâtu mi-a tot lăudat o carte autobiografică ce lui i-a plăcut mult. Am încredere în gusturile omului, că știu că-l duce bibilica. Am încredere în subiectul cărții, că știm cu toții multe despre el. Dar chiar și-așa… nu mă așteptam să fie atât de bună cartea și atât de bine scrisă. Da, și viața… citește tot Ce citești acum? Îți recomand o carte bună…

microfon retro
  • 39

Cea mai bună voce de pe radio

Trebuie spus ceva din capul locului: orice comentariu care mă nominalizează pe mine se șterge. Știu că pe la mine pe blog e plin de oameni mișto care se bucură atunci când spun o chestie bună despre cineva, dar aș vrea ca postul ăsta să fie despre alții, nu să fiți simpatici cu mine și… citește tot Cea mai bună voce de pe radio

Andrei Dascalescu
  • 6

Desigur, românii nu vor a avea eroi

Foarte rar aud vorbindu-se de bine. În viața reală, pe Tv, radio sau în on-line… foarte rar vă faceți timp să vorbiți și de bine. De bine despre oameni, de bine despre lucruri… De cele mai multe ori auzi – chiar dacă îți displace profund – ce nasoală este România, cât de prost merg toate,… citește tot Desigur, românii nu vor a avea eroi

SOS Satele Copiilor Cisnadie
  • 0

Ciclaton – când lumea conspiră pentru bine :)

Mi-a scris Oana Batusariu, rugându-mă să sprijin proiectul lor – unul superb, cum vei vedea – cu promovare pe blog. Pentru că Ciclaton mi se pare o chestie foarte tare și foarte bună am acceptat imediat. Dar pentru că ea știa totul mult mai bine decât mine, am rugat-o pe ea să explice. Așa că… se… citește tot Ciclaton – când lumea conspiră pentru bine 🙂

transfagarasan
  • 4

Aleargă pentru cancer

Am primit mesajul ăsta de la Mihai. Cred că trebuie să ajungă în ochii tăi, pentru că merită.  Pentru că ziua de azi aduce doar oameni interesați doar de sine, iar cei ca Mihai sunt rarități exotice… și eu cred că merită aplauze. Și ajutor. Alerg 64 km pe Transfagarasan pentru cancer. Am nevoie de… citește tot Aleargă pentru cancer