Marturia unui toxicoman.

dependent de droguriNu mai stau sa-ti spun alte vorbe pompoase, il las pe el sa vorbeasca. Tu poate-ti faci timp sa citesti. Poate chiar intelegi ceva. Nu te grabi sa-l condamni, in primul rand intelege-l… ATENTIE, MATERIALUL ESTE DUR!

19 ani, V.B., Student:

Simteam ca ma strange o gheara invizibila de gat.

Nu mi mai suportam familia, mama, fratele. Furasem totul din casa, sa vand, sa-mi procur doza.

Acum nu mai am bani… Nu stiu cum, fur, fac ceva, omor, si tot fac rost.

Simti ca durerea oaselor te ameteste crunt, ca innebunetsi la propriu, iti dau lacrimile si te gandesti ca venele astea pline de intepaturi sunt atat de goale…si cu fiecare clipa care trece, nu ai cu ce sa le umpli si sa-ti domolesti durerea asta fizica!

Traiesc cu spaima ca maine voi fi mort daca nu mai iau! Nu pot scapa, am fost la dezintoxicare dar nu mai pot. Am vointa anihilata, nici macar dragostea fata de cei dragi nu a invins in cazul meu. Durerile astea fizice, crunte, faptul ca nu poti respira si starea de sevraj te omoara la propriu.

Sunt sclav si orice as face, nu mai pot scapa. Tremur uite, si acum, vezi? (arata mainile care strang crunt o sticla de apa minerala, tremurand haotic).

Am 19 ani , stii? Daca te uiti la mine, imi dai cu cel putin 10 ani mai mult. Mi-am furat singur tineretea si sigur mor. Ai mei sunt disperati, mama e in depresie de un an. Au incercat tot, si politie, si tot.

Mai, cand nu iti iei doza (si acum sunt de cativa ani pe heroina) simti ca efectiv te spargi in mii de farame si pierzi contactul, simti ca nu mai ai puncte de reper si ti-e atat de erau….

Trebuie sa iau doza, sa-mi revin kiar si pt cateva minute de falsa rezistenta…deja nu mai e placere, e sclavie… altfel te omori luandu-ti gatul.

La inceput luam lsd sau iarba… acum heroina… inainte le combinam… Cand imi iau doza, simt o indiferenta si o detasare…nu iti mai pasa de nimic, esti linistit. Cand iti revii dupa ce trece efectul, doresti linistea aceea inapoi. Nu vrei sa ti mai tiuie urechile. Nu vrei sa mai vezi pisici pe pereti, fiare in minte scormonind in creierul deja gol.

Culmea e ca, in momentul efectului, ti se acutizeaza simturile. Te simti cel mai cel. Apoi, trece efectul si nu mai simti nimic, dar NIMIC pt nimeni, nici macar pt tine.

Ce simti, e fizic… durerea crunta, furia ca nu ai doza, indiferenta… incepi sa te tai pe brate cu un cutit, ca sa maschezi durerea sevrajului cu alta durere, dar nu scapi. Poate scapa cei cu adevarat puternici. E marea mea dragoste, sunt cu totul al drogului. Nu-mi mai apartin mie insumi.

Ma uit la voi, astia din jur si de pe strada. Dragoste? Neah. Viata frumoasa? Ce e aia?

Ma intrebi de ce am inceput sa iau? Nu am sa-ti spun ca am inceput pentru ca tata o batea pe mama, sau pentru ca frate meu e bolnav psihic, sau pentru ca nu aveam bani de una si alta, nu! Nici macar pt ca aveam anturaj care se ocupa cu asa ceva.

Nu, a fost alegerea mea si numai a mea. Am ales un drum de pe care nu vreau sa ma intorc, nici macar cu riscul mortii. O idée as vrea, dar durerea este mai puternica decat mine. Nevoia, simtul!

Ma uit la mama si nu simt decat mila. Fata de ea, de mine, de toti cei din jur, caci le-am furat si lor vietile. Si cu toate astea, abia astept urmatoarea doza. Nu imi doresc deloc sa ma trezesc dimineata si sa nu am doza…e atat de parsiv drogul!

================

Ai citit si ai participat la o farama din drama unui toxicoman. Ce parere ai?

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • VULTURUL PLESUV
    • 16.10.2016

    De ce nu se continua cu astfel de povestiri?s a terminat flagelul drogurilor in Romania?din contra,amploare mai mare ca in acest an-2016-cred ca nu a mai fost nici macar in anii 90 cand incepuse si la noi”moda”hasisului si a cocainei;acestea sunt consecinta anilor precedenti cand erau la liber etnobotanicele

    răspunde-i
  • Ana
    • 30.04.2016

    Cabral, daca tot mi-ai sters din mesaje, te rog sa le stergi pe toate! E mai corect asa.
    Merci!

    răspunde-i
  • Ana
    • 29.04.2016

    Felicitari tuturor celor care au avut o viata grea si au ales sa stea departe de droguri! E dovada cea mai clara ca se poate, ca suferinta nu implica automat si exclusiv alegerea drogurilor.

    răspunde-i
  • Ana
    • 29.04.2016

    “De ce nu se lasa ajutaty?”

    Intrebarea corecta este: De ce nu se ajuta singuri acesti oameni?
    Raspunsul: Pt ca nu vor, de-aia aleg drogurile, pt ca vor sa se sinucida lent si dureros.

    Hai sa lamurim o chestiune: drogatii nu fug de durere, o cauta. Si drogul este sursa perfecta de durere pt ei. Daca nu ma insel, spunea cineva ca se taia pe mana pt a contracara durerea emotionala, sufleteasca. Deci alegi drogul ca sa iti produci durere fizica pt a o contracara pe cea sufleteasca pe care nu o poti rezolva. Se cauta deci un drum infundat: distragerea atentiei de la un tip de durere cu o altfel de durere, in loc de a se interveni chirurgical asupra durerii initiale.

    Nu, sa iei droguri nu inseamna ca esti puternic. Inseamna sa decizi sa nu vindeci durerea pe care o acuzi si sa termini cu viata. Puternic esti cand alegi sa te vindeci. Si te vindeci tu, nu psihologul, nu mama, nu asistentul social. Daca tu nu iti mobilizezi resursele interioare si dorinta de a te ajuta, poti avea hoarde de ingeri la picioarele tale implorandu-te sa te salvezi si oameni care sa te ridice. Degeaba. Tu tot in prapastie te arunci.

    “Dc nu pot fi ajutati ?”

    Mai corect, de ce nu se lasa ajutati? Pt ca nu cauta ajutorul, ci dizolvarea lor in nefiinta, cu convingerea naiva ca, intorcandu-se intr-o alta viata, au scapat de mizeria sufleteasca. Din contra, pornesc fix din punctul din care au plecat in ultima viata. Ei distrug doar invelisul de carne, sufletul, constiinta, le raman la fel de indurerate. In urmatoarea viata e posibil sa aiba un start si mai defavorabil.

    In momentul in care, sub o forma sau alta, ai spus ‘nu!’ vietii, ai invitat moartea si degradarea fiintei se instaleaza. Bolovanul a fost lasat sa fuga la vale si va prinde viteza tot mai mare, fiind imposibil sa-l mai opresti. Finalul e doar o chestiune de ‘cand’ si nu de ‘daca’.

    răspunde-i
  • Ana
    • 29.04.2016

    Am dat replica aceasta persoanei care a scris acum cativa ani dar vreau comentariul meu sa apara si aici asa ca reiau:

    “chiar si un caracter puternic poate fi infrant de drog”.

    TOCMAI DEOARECE CHIAR SI UN CARACTER PUTERNIC POATE FI INFRANT DE DROG, TREBUIE SA TE TII DEPARTE DE DROG.

    Drogul asta face – iti distruge integritatea ca fiinta: imunitatea, puterea de aparare, rezistenta, vointa, tot.
    Spunea bine cineva ca drogul deschide usa fortelor intunericului. De aici pana la anihilarea fiintei nu este decat o chestiune de timp.

    Se vorbeste despre chinurile pe care le indura un consumator. Pai ele sunt efectul drogului, cele catre care te expui din momentul in care decizi sa consumi drogul. E ca si cum soliciti compasiune pt cineva care isi da foc si apoi se zvarcoleste de durerea arsurilor.

    Stiu, veti spune ca nu a stiut ce va urma. Dar cum se face ca sunt miliarde de oameni care cunosc, instinctiv, la nivel de gena, ca drogurile sunt ‘a huge no way!’? In plus, sa zicem ca nu cunostea organic efectele. Dupa primul consum, le-a aflat pe pielea lui. Ok, nu alegi auto-distrugerea inainte de prima doza, dar sa continui consumul dupa ce ai constatat prima oara efectele crunte inseamna ca ai ales auto-anihilarea perfect avizat fiind.

    Stiu, veti spune ca sevrajul te face sa cauti urmatoarea doza dar, cand vezi ca, in loc sa iti fie mai bine, te adancesti in mizerie, poti spune ‘stop!’ din timp. Dar nu o faci pt ca tu cauti sa te auto-mutilezi.

    Sunt persoane care spun ca practica droguri lejere, pt efectele euforice, droguri care nu te macina in halul asta. Dovada ca exista o motivatie in spatele alegerii unui anumit tip de drog: euforia sau auto-flagelarea.

    Rezolvarea, daca se doreste, este exclusiv in mana consumatorului.
    Stiu, este dureros sa vezi cum se distruge un om cu buna stiinta dar, daca asta e alegerea lui…

    A incerca sa prinzi un sinucigas in timp ce plonjeaza in abis este o alta forma de sinucidere. Faptul ca un sinucigas s-a aruncat deliberat in prapastie si iti cere sa il scoti tu de acolo mi se pare o crunta perversitate. Daca voia sa traiasca, de ce nu a ales viata? De ce s-a aruncat in hau? Sa te traga si pe tine dupa el? Asta e o crima f. fina.

    răspunde-i
  • Alina
    • 07.10.2013

    Si inca ceva, nu le mai bagati pe toate in aceeasi oala. Ne sunt date pentru a ne bucura de ele, nu pentru a ne face viata dificila

    • S.S.
      • 12.07.2014

      Alina scuze dar nu e ok ce ai scris si te judec chiar daca nu am dreptul.

    • Cristina
      • 04.07.2014

      Asta e cea mai mare prostie pe care am citit-o vreodata….’Ne sunt date pentru a ne bucura de ele’. Nu, serios? La fel si armele, bombele, otravurile de tot felul,nu? Viata ne este data sa ne bucuram de ea. Sa o traim frumos, iubind si daruind.
      Desi intrebarea vine dupa luni bune… ce consumi, Alina?

    răspunde-i
  • Alina
    • 07.10.2013

    Dupa parerea mea daca era inteligent de la inceput, consuma opiu. Nu i-a ajuns lsd-ul? E destul de hard..sau poate n-a luat ce trebuie, cu cine trebuie, unde trebuie.. Cand este vorba despre droguri, ai nevoie de o educatie, trebuie sa te gandesti ce e benefic si ce nu; ce-ti poate aduce multumire si ce nu; ce efecte adverse au? ce efecte adverse crezi ca vor avea la tine? ca poate na..te simti diferit, si nu citind povesti ca “nu este bine, iti pierzi familia, dormi pe strazi si ca vei ajunge in ultimul hal”, etc. Totul este sa ai capul pe umeri. Cum sustine dumnea lui, are 19 si baga de mult timp, adica din adolescenta probabil. Trist, atunci in nici un caz nu a avut capul unde trebuie.
    Poti sa bagi heroina in limita bunului simt si esti normal (nu trebuie neaparat sa te injectezi), nu sa fii hapsan, ca stim cu totii unde se ajunge si cat de periculoasa este, dar repet: cand nu ai creier, se ajunge la aceasta stare dramatica.
    PS Mi-am spus opinia omitand comentariile si adaug ca nu ma atrage de nici o culoare heroina, insa cunosc cazuri in care au renuntat, pur si simplu (cu niste hasis ce-i drept)

    răspunde-i
  • yhvh4ever
    • 22.04.2013

    Draga C.D.

    Recunosc ca nu am mai citit o poveste de viata ca a ta. Te….felicit ca mai existi si mai ai mintea limpede sa scrii, sa cauti o iesire…

    Chiar daca la o prima vedere, si te rog sa imi accepti sinceritatea prieteneasca, esti singura vinovata pentru ceea ce induri si ai indurat, eu STIU ca in spatele alegerilor gresite care te-au adus in Valea Umbrei Mortii, se afla o mana tare care distruge destine de cateva mii de ani.

    Si tu ai fost una din victimile lui.

    Stiu ca majoritatea celor cu studii in psihologie rejecteaza din start varianta existentei unei dimensiuni spirituale.

    Dar te rog, mai ales ca nu mai ai altceva la indemana sa incerci, ia in calcul si varianta aceasta…ce te costa? Daca se va dovedi ca este doar un mit, tu ramai pe drumul tau si nu pierzi nimic.

    Asa cum am mai postat pe acest blog, eu STIU ca exista Dumnezeu. Si exista si demoni cu al lor stapan.

    Consumul de droguri deschide anumite porti ale sufletului uman catre acesti…invadatori. Si nu numai consumul de droguri. Ci tot ceea ce te face sa iesi de sub conul de protectie al lui Dumnezeu.

    Chiar daca iti par baliverne, sa stii ca eu ti-am citit toata povestea si te-am crezut, te-am inteles. Te rog macar sa ma “asculti” daca nu vrei sa si incerci solutia despre care iti vorbesc.

    La un moment dat ai facut un pas. Te-ai indreptat spre o icoana.

    A fost un mic pas bunicel. Eu te indemn sa te apropii de Creatorul tau, direct. Nu este nevoie de intermediere. Sau nicidecum de intermedierea unei picturi, fie ea sfintita sau nu.

    Tu esti unul din oamenii pentru care Isus, sau Jesus, sau Yeshua cum ii zic evreii, s-a jertfit. A facut-o ca unii ca mine si ca tine sa poata fi slavati din Gropile in care am intrat.

    Am sa fiu totusi mai concis.

    Iti recomand:

    1. Vorbeste cu Dumnezeu despre viata ta. Stiu ca ai mai facut-o.
    2. Cand faci aceasta fii constienta ca ai falimentat doar din vina ta.
    3. Accepta faptul ca trairea ta de pana acum este presarata de multe lucruri pe care EL le considera pacat. Si pentru ca ai trait in pacat, EL nu te-a PUTUT proteja. Nu ca nu a vrut.

    Din scrierea ta pot sa iti numesc eu cateva pacate, in caz ca nu esti inca contienta de ele…ai trait in ceea ce EL numeste curvie. Si uite o singura idee…daca tu ai fi constientizat ca a trai cu un barbat, fara binecuvantarea Lui, este pacat si nu ai fi vrut sa IL mahnesti, nu tu ai fi fost cea fericita astazi? Clar nu il mai cunosteai pe S si viata ta ar fi fost altfel. Este o greseala pe care si eu am facut-o din cauza mersului societatii de astazi in care tinerii isi aleg iubitii si ajung la relatii sexuale ca si cum ar fi casatoriti si ori nu stiu ori nu le pasa de faptul ca se afla in pacat si isi atrag si manie dar si lipsa de binecuvantare din partea Tatalui Ceresc.

    Pacate sunt si consumul de droguri, poate chiar si faptul ca nu ai cautat la Il cunosti pe Dumnezeu, nu te-a interesat de El…

    Am vrut sa iti arat aceste cateva pacate nu ca sa te judec, pentru ca nu asta vreau. Dar stiu ca daca mergi inaintea Lui sa ii ceri ajutorul si mergi cu pacate nemarturisite, sunt mari sanse sa nu fii ascultata. E ca si cum un puscarias merge sa ceara reducerea pedepsei in timp ce in continuare isi continua activitatile infractionale…ca si o comparatie mai fortata…

    4. Deci…cauta sa realizezi ce pacate ai facut si mai ales sa ceri ca Insusi El sa iti descopere prin Duhul Sfant care sunt pacatele pe care trebuie sa ti le marturisesti. Nu la un Preot neaparat. Mai ales ca se poate sa nu ai unul. Dar in primul rand inaintea lui Dumnezeu, in intimitatea ta cu EL.

    5. Citirea Noului Testament iti va aduce destul de repede in fata ochilor ce lucruri ai gresit si trebuie sa marturisesti si sa te si lasi de ele.

    6. Iti recomand sa cauti o biserica crestina si recomand neoprotestanta, pentru ca ei au membri care au o traire autentica cu Dumnezeu si se pot ruga pentru tine. Ai nevoie neaparat sa fii aduse in rugaciune inaintea lui Dumnezeu de oameni care s-au lipit de El si pe care El ii asculta.

    Recomand Penticostali, Baptisti, Evrei mesianici si orice Biserica sau comunitate de oameni crestini ce se roaga lui Dumnezeu si accepta jertfa lui Isus ca singura solutie pentru reabilitarea vietilor lor.

    Ai nevoie de rugaciunea lor impreuna cu rugaciunea ta.

    Deci…ceea ce vei intelege ca este pacat, opreste-te din a-l mai face. Nu te mai apropia de S mai ales dpdv sexual.

    Si un ultim lucru desi sunt atat de multe de spus…

    …nu uita nici o secunda ca esti singura vinovata de haosul incare ai ajuns, si ca Isus a zis…”veniti la mine toti cei truditi si impovarati si Eu va voi da odihna sufletelor voastre…”

    Cheama ajutorul lui Dumnezeu si cere ca jertfa pe care a facut-o de dragul omenirii, sa aiba efect si in cazul tau. Si nu te opri din asta chiar daca nu vei vedea raspunsul imediat….

    Si daca vei cauta, vei gasi…si vei gasi si oameni care au strigat si ei la randul lor, iar povestile lor de viata te vor imbarbata.

    Trebuie sa ajungi inapoi unde ar fi trebuit sa fii. O copila ascultatoare de Dumnezeu, in mijlocul unei generatii stricate. Desi toti merg spre exacerbarea poftelor de tot felul, tu sa ramai credincioasa Celui ce te invata de bine…

    …ma repet…daca stiai despre Tatal tau Ceresc, nu intrai in relatii cu acel barbat….si nici nu ajungeai sa prizezi prafuri pentru ca El ti-ar fi lisitit inima si nu aveai nevoie de altceva…nu ai fi intrat in depresie…

    Stiu ca ti-am scris mult dar stiu ca este SINGURA SOLUTIE. Eu am probat-o si sunt inconjurat de atatia oameni ce si-au adus vietile zdrobite la picioarele Sale si acum sunt vindecati.

    Eu fac parte dintr-o astfel de comunitate de oameni care Il cauta in viata lor pe Dumnezeul iubirii.
    Roaga-te sa ti-i scoata El in cale.

    Nu poti sa ramai in aceleasi cercuri in care esti acum. Daca ai cunoscuti care te trag in jos, prin viata lor, renunta la ei.

    Eu stiu ca sunt mari sanse sa nu accepti vorbirea mea. Te sfatuiesc sa incerci. Te sfatuiesc cu o mare durere in inima stiind ca se poate sa nu o faci si sa dai cu piciorul la ceea ce stiu atat de clar ca este…SINGURA SOLUTIE….

    Daca te mai pot ajuta cu vreo ceva, vreodata, am acest mail; [email protected]

    Si mailul acest vorbeste de la sine…il am de cand m-a scos Dumnezeu din Groapa mea…yhvh este o transliterare a numelui evreiesc al lui Dumnezeu.

    4ever….pentru ca am ales sa ii dau Lui viata mea pentru totdeauna.

    Te rog…salveaza-te…nu iti impietri inima la chemarea Lui…te rog…

    Dumnezeu sa te binecuvanteze!

    răspunde-i
  • C.D.
    • 21.04.2013

    As vrea, daca-mi permiteti, sa fac o postare lunga, dar plina de o realitate cutremuratoare, care sper sa ma ajute sa imi scutur putin din suferinta ce o am in suflet. Am multe emotii in mine pe care nu le pot spune nicicui, si nu am mereu puterea sa o fac. Dar acum simt ca pot sa scriu. Nu propun nimanui sa citeasca, va fi lunga si dureroasa, dar macar sa ma pot descarca, cu permisiunea dvs.

    Locuiesc cu un barbat japonez trecut de prima tinerete. Locuim impreuna de 8 luni in suburbia Tokyo-ului.

    Cum am ajuns in Japonia, nu stiu. Ceva m-a impins sa ajung aici. Probabil am crezut ca aici voi gasi pacea si linistea pe care nu o gaseam in Romania. Si m-am luptat, ca multi alti tineri, pentru ceva mai bun. Dar aici nu e pace. Deloc. Sub aparentele inspaimantator de “roz” se afla multe umbre intunecate.

    Departarea de casa, dorul de parintii mei iubitori, dorul de prietenii mei buni, dorul de libertate si fericirea imperfecta pe care o aveam in Romania, chiar daca in sanul saraciei, dar totusi in acelasi timp al iubirii celor din jur… toate m-au adus in depresie si m-au impins spre iad, m-au dus pe drumul gresit.

    Ceea ce inainte functiona ca “pompa de eliberare a stresului” pentru mine: vorbitul orelor intregi cu prietenii care mereu erau alaturi de mine si ma ascultau si ma sfatuiau, parintii care de bine de rau erau undeva acolo, dulciurile care imi ofereau o doza solida de endorfine, si aerul curat al parcului din cartier….. toate acestea imi sunt acum inaccesibile.

    Din nevoia de a ma stimula intr-un fel sa traiesc, sa ies din apatia zilnica in care ma scaldam, din griul pe care nu-l mai suportam… m-am aruncat cu capul inainte in bolnava viata de noapte a metropolei nipone. Si acolo, nu stiu cum, dar ceva m-a impins catre praful alb al durerii.

    Dar desi starea exuberanta imi dadea fiori de placere noua si interesanta, cand efectul se ducea, ma simteam de 100 de ori mai deprimata si mai distrusa decat inainte.

    Banii nu imi ajungeau pt dulcele tratament. Asa ca m-am oprit doar la fumat “placeri”. Si asa imi treceau zilele, una cate una, coborand spre iad, treapta cu treapta.

    Pana intr-o zi, cand am intalnit un baiat. Slabut, micut de inaltime, dar foarte vioi si vorbaret, cam rar pentru natia lor. M-a cucerit cu mesaje si telefoane dulci in fiecare zi, m-a cucerit cu onestitatea, cu vivacitatea lui, cu caracterul lui plin de miere. A fost motivatia mea pentru a deveni mai frumoasa, mai placuta, mai atragatoare. Ma ingrozea gandul ca va descoperi ca am consumat … si cu o vointa de fier m-am lasat. Mi-am concentrat toata energia in el.

    Si dupa 3 luni, ne-am mutat impreuna, cumva destinul facuse ca amandoi trebuia sa ne mutam si am zis ca e cazul sa incercam sa ne mutam impreuna sa vedem ce iese.

    Totul a mers superb, ne-am iubit ca 2 porumbei pentru 2 luni, pana cand, intr-o seara, mergand amandoi la un concert, eu m-am imprietenit cu un barbat din multime si cum iubitul meu nu dansa de fel, dar necunoscutul dansa, am zis ca de ce sa nu profit, ca doar nu fac nimic grav daca doar dansam. Cum nu se practica dansul lasciv sau alte chestii sexoase pe la ei, tot ce faceam era sa sarim impreuna pe ritm.

    Bineinteles din cand in cand ma uitam la iubitul meu, verificam daca e inca acolo, daca pare suparat sau iritat de gestul meu. Si dintr-o data a disparut.

    L-am gasit in sfarsit intr-un colt, comportandu-se insa foarte ciudat. Brusc a inceput sa urle la mine, sa loveasca peretii din jur vorbind aiurea. Nu avea sens ce vorbea, pur si simplu abera. Ochii ii erau complet negri, nu mai straluceau ca inainte, privirea era concentrata pe un singur punct. Respiratia grea. Spunea ceva ca tot ce misca in jurul lui sunt dusmanii lui. Vocea ii era schimbata, ii era groasa si usturatoare. Am fost dati afara din club, ceea ce a inrautatit situatia. A inceput sa tipe, noroc ca era noapte si nu erau oameni in jur. De obicei umbla politia prin zona.

    Am incercat sa-l tin sa nu loveasca alte obiecte precum automatele de cafea sau reclamele luminoase. Continua sa tipe si sa se zbata. Ochii ii erau bulbucati, vocea grava.

    M-am panicat grozav, nu am stiut ce sa fac. Imi ceream iertare, am crezut ca s-a suparat pentru ca am dansat cu respectivul, am crezut ca am facut vreun gest sa il supere. Nu ma asculta, se uita acum in toate directiile.

    In final s-a calmat, si a reusit sa adoarma pe scarile statiei de metrou (care era inchisa la ora respectiva). Am stat si l-am vegheat pana dimineata. Nu stiu cum am avut taria sa il tin, imi era atat de frica de el, dar nu mi-a pasat. Eram pregatita sa primesc pumni de la el, eram pregatita sa dau declaratii la politie, toate scenariile negative imi trecusera prin minte si mi le rezolvasem cumva in cap.

    A doua zi era buimac, foarte zbuciumat, deprimat, ochii ii straluceau din nou, se uita din nou in ochii mei. Dar era evident rusinat de ceea ce facuse cu o seara inainte.

    In noaptea urmatoare mi-a marturisit ca a fost dependent timp de 5 ani de praf alb si de iarba si ca le lua zilnic ca sa faca fata conditiilor grele de la munca, a familiei dezorganizate, a amintirilor dureroase despre copilaria lui zbuciumata si mai ales a prietenei infidele si materialiste care il astepta acasa.

    Doar ca intr-o zi luase o supradoza si era la un pas de moarte. La acea zi, familia l-a luat din nou sub aripa (adica mama si cei 2 frati mai mici, care traiau intr-un mic apartament din Tokyo). Mama ii gasise un job lejer dpdv al volumului de munca, dar rusinos dpdv moral, iar el isi gasise intre timp si o pasiune: muzica.

    Muzica, dragii mei, este ceea ce l-a tinut in viata, si il tine in continuare. Pe cat as vrea sa cred ca eu sunt cea pentru care respira, nu este asa.

    De undeva de “sus” venea inspiratia, avea si are momente de “inspiratie”, in care se inchide in el 2-3 zile si lucreaza fara sa manance si sa doarma la o piesa muzicala. Muzica l-a salvat.

    Am uitat sa mentionez ca sunt psiholog cu diploma in Romania dar nu pot practica in Jp. Si nimic din ce am facut in facultate, niciuna din cartile citite nu m-a pregatit pentru ce aveam sa traiesc in aceste luni de cand locuim impreuna.

    Stiu cel putin 10 feluri de terapie care trateaza toxicomania, printre care terapia prin arta, dar chiar si asa, am realizat ca nicio terapie nu functioneaza impotriva vointei individului.

    As vrea in continuare sa vorbesc din 2 perspective. Cea a prietenului meu, cu numele de S, si a mea (C.D.)

    S. pare normal cand stai de vorba cu el o ora doua. Dar cand locuiesti cu el, au loc tot felul de discutii, unele banale, altele mai profunde. NICIODATA nu-mi raspunde la intrebarea “ce-ai patit? de ce esti trist?”, si cel mai grav e ca uneori se enerveaza si incepem sa ne certam. Si ne certam pe diferentele culturale, pe faptul ca incerc prea mult sa ma bag in viata lui si… si incepe sa spuna lucruri foarte dureroase.
    Precum ca viata alaturi de mine este mult prea plictisitoare, ca viata de dinainte era distrugatoare, dar macar era amuzanta. si ca viata “normala” e de neindurat. Si incepea sa bea si bea si bea….

    Si in ultima vreme s-a reapucat de fumat tigari normale desi si-a jurat de nenumarate ori ca nu se va reapuca niciodata. Si spune atat de frecvent ca duce lipsa de stimulenti si ca tot ce vrea sa faca e sa faca muzica si ca altceva nu-l intereseaza si ca vrea sa fie lasat in pace si etc.

    Tin sa mentionez ca, da, ca psiholog, inconstient stiam ca trebuie sa-l fac sa se desprinda total de vechiul mediu, si sa-l imersez intr-un mediu nou, sanatos, echilibrat, lipsit de factori de stres, interesant. Asa ca de aceea l-am rugat sa renunte la jobul rusinos pentru ca era foarte dificil pentru amandoi sa minta despre jobul lui atunci cand il prezentam familiei si prietenilor sau cand ne faceam prieteni noi. De aceea l-am rugat sa se lase intretinut de mine care lucram full time si castigam 2000 de euro pe luna la vremea respectiva, cu conditia sa aibe grija de casa.

    Pentru ca se simtea singur cand eu munceam mereu, i-am luat o pisica, foarte lipicioasa, pe care a indragit-o instant. Pot spune fara nicio urma de exagerare, ca o iubeste mai presus decat pe mine. Dar asta e alta poveste dureroasa pe care o voi spune cu alta ocazie.

    Ce mi se pare incredibil este ca nu avea stari de sevraj violente. Si ca a avut o vointa de fier sa se lase de droguri.

    Dar avea schimbari de comportament foarte des, si nu mi-amintesc sa-l fi vazut vreodata sa rada in acea perioada. Efectiv nu-mi pot aminti de vreun moment in care parea complet fericit. Chiar si cand mergeam in calatorii sau ieseam in oras, era neutru si pasiv, de genul daca vroiam sa merg undeva, zambea in coltul gurii si zicea “mbine, de ce nu”.

    Si acum vreau sa povestesc din perspectiva mea. Initial cand am aflat ca a fost toxicoman, undeva instinctul meu de psiholog, si mai ales puternicul instinct de mama, precum si experienta mea precedenta, mi-a dat o putere incredibila de a nu fugi de fiecare data cand am avut probleme cu el. I-am suportat toate schimbarile de comportament, toate apucaturile, toate obiceiurile, chiar si pe cele cand se imbata pana nu mai stia de el. Si asta pentru ca nu ma atingea nici cu o floare cum se zice, nu ma batea, oricat de nervos era.

    In ultima vreme, mai exact in ultimele 3 luni insa, cu cat treceau crizele dubioase de “mood swing”, cu cat bea mai putin, cu cat compunea mai multa muzica, cu atat ne certam mai des.

    Iar eu, crescuta initial intr-un cuib de iubire si prietenie si echilibru emotional, si mai ales de comunicare cu cei din jur si de expresie a propriilor sentimente (obicei realizat in facultate), si zbatandu-ma sa ajung in Japonia cu speranta de a-mi rasplati parintii si prietenii pentru tot ceea ce au facut pentru mine la acel moment, eu am devenit din ce in ce mai instabila. Mai slaba. M-am pierdut. Am secat.

    Lucram pana seara tarziu, intr-un mediu ocupational in care nu eram apreciata pentru eforturile depuse ci criticata pentru greselile minore pe care le faceam. Lucrul acesta este normal aici, adica se critica greselile pt a le putea imbunatati, e cultura de asa natura. Stiam asta de cand am venit. Dar… Dar ce nu stiau cei de la munca e ca veneam acasa si aveam parte de alta drama emotionala pe care nu o puteam impartasi nimanui. Ca nu aveam de unde sa-mi trag energia pt a munci.

    Singura mea sursa de energie devenise EL. Nu puteam vorbi cu nimeni despre cat sufar la munca, nu puteam arata nimanui cat imi e de greu sa-l intretin, sa suport o cultura complet noua, un loc de munca nesatisfacator etc.

    Am rezistat o perioada, pana intr-o zi cand efectiv nu am vrut sa mai merg la munca, mi-era groaza sa merg iar acolo, sa fiu iar trimisa in biroul sefului, sa mi se spuna iar cat sunt de incompetenta, ca sunt prea tanara si ca trebuie sa tac si sa inghit si sa invat de la cei mai experimentati. Am inceput sa plang isteric si in ziua respectiva mi-am depus demisia.

    Intre timp pusesem ceva bani de-o parte si nu mi-era teama dpdv financiar. Dar banii pusi de-o parte erau pusi impreuna cu EL si nu am realizat pe moment cat era de important faptul ca eu aduceam banul in casa si ca i-am distrus echilibrul financiar si mediul in care-l obisnuisem.

    Si brusc, iata, am inceput sa petrecem mult mult timp impreuna. Si incet incet ne certam din ce in ce mai des. Cumva de inteles.

    Treptat a ajuns sa nu ma mai pupe, sa nu ma mai atinga, sa nu mai faca dragoste cu mine. Confruntandu-l cu aceasta problema, mi-a marturisit ceva care mi-a rupt o bucata din inima si mi-a sfasiat-o in mii de bucati!! Mi-a spus ca sunt grasa, ca nu ma considera atragatoare, ca degeaba ma chinui cu lenjerie intima sexi si dansuri provocatoare, ca sunt ridicola si ca pana acum a facut dragoste cu mine gandindu-se la modele porno.

    Mi-a cazut cerul in cap. Am 155cm si 54kg! 54!!!!!!!! Grasa???? Da, intr-adevar, comparativ cu schiloadele de japoneze care au 43 la inaltimea mea…. da….. ce pot sa zic…..

    Dar am avut un soc emotional ff puternic. Ne-am certat teribil apoi, evident, iar el de nervi a plecat 2 zile de acasa. In singuratatea mea ingreunata de socul emotional puternic, am luat cutitul si mi-am taiat tot trupul, mi-am facut rani. Nu foarte adanci, dar usturatoare. Stiam in subconstient ca durerea fizica poate sa elibereze din durerea emotionala. Psiholog prin educatie, o parte din mine era socata de ce pot face… eu… eu care nu credeam ca voi cadea in aceasta groapa pe care ca psiholog incercam sa ii ajut pe altii sa o evite. Dar cumva corpul meu lucra fara mintea mea…. durerea intrecuse orice limita constienta.

    Am luat apoi foarfeca si mi-am tuns lungul si superbul par auriu, crescut timp de 6 ani cu greu. M-am tuns cheala. I-am distrus toate DVDurile deocheate pe care nu stia ca stiu unde le are ascunse. Am spart toate oglinzile din casa. Am rupt toata lenjeria intima acumulata, in valoare de vreo 500 de euro, si apoi am ars-o. Si in final am distrus toata casa.

    Cumva nu m-am putut atinge de sistemul lui muzical. In rest am distrus tot, ca-n filme. Si am plans, am plans si iar am plans…..

    Cumva eram dezamagita de faptul ca el, dupa toate cate am facut pentru el, dupa faptul ca am renuntat la telul pentru care am venit in Jp, doar ca sa fiu umilita in halul asta…. de…. cel pe care l-am ajutat…..

    Cum era posibil??? ………….

    Ziua urmatoare mi-am adus aminte de iconita pe care o primisem de la o prietena draga. Am scos-o si m-am rugat pentru prima oara dupa muuuuuult timp.

    Recunosc ca in noaptea respectiva am vrut sa ma sinucid. Dar gandul ca-mi dezamagesc parintii mi-era insuportabil. Am vrut sa fug la primul dealer sa-mi procur din nou doza de liniste….. dar la fel, gandul ca parintii mei ar fi dezamagiti, m-a ros si nu m-a lasat sa merg nicaieri.

    De undeva de sus a venit puterea sa ma adun, si am facut curat in toata casa. Mi-am facut curat in casa si in suflet.

    Ziua urmatoare s-a intors acasa. Mi-a adus flori (stia de la mine de traditia romaneasca de a da flori domnisoarelor, dar nepracticata la ei). Si-a cerut iertare si mi-a zis ca ma iubeste si ca vrea sa fie alaturi de mine si ca sa am rabdare sa rezolvam totul impreuna. Asa am inceput sa merg la sala de dragul lui, iar el a reinceput sa faca dragoste cu mine.

    Doar ca…. nimic nu e asa roz precum pare.

    Se stramba in continuare cand il sarut, se vede pe el ca se chinuie sa ma accepte fortat de vointa, mi-a zis ca vrea sa ii fiu alaturi din tot sufletul si ca sa nu plec. Pe langa asta face dragoste cu mine in miez de noapte, cand se trezeste cu ea sculata, si apoi adormim si nu-mi amintesc aproape nimic a doua zi. Nu pot spune ca face doar sex pentru ca e iubitor prin atitudine. Dar nici dragoste pentru ca o face mereu la fel, scurt si intr-o singura pozitie, fara nimic nou sau interesant. Da, recunosc ca nu simt nicio placere, dar ma simt cumva multumita ca ma atinge in sfarsit si ca pune suflet mai mult ca inainte.

    Nu-mi spune niciodata ca sunt frumoasa. Nu-mi face niciodata gesturi romanticem daruri mici. Singurele gesturi dragute pe care le face e sa-mi faca mancare si sa-mi cumpere iaurturi dietetice si fructe ca sa-mi arate ca e alaturi de mine in lupta cu kilogramele (desi eu in continuare nu cred ca am o problema cu ele, ba chiar pot sa indraznesc sa spun ca sunt atragatoare, am sanii mari, am fata draguta, nu am avut probleme cu barbatii niciodata – iertati-mi lipsa de modestie).

    Ce vreau sa spun e ca raceala lui, lipsa de pasiune, de atentie, lipsa de gesturi mici care sa-mi arate sentimentele lui pt mine…. toate acestea ma secatuiesc. Sunt de fel o femeie pasionala, iubitoare, care se daruieste complet, caruia ii place sa-si etaleze feminitatea doar in fata barbatului iubit si niciodata in public.

    La un moment dat evident ca am devenit bolnav de geloasa, pt ca nu simteam nimic venind din partea lui…. iar el cu fiecare gest de gelozie devenea mai secretos, mai protector cu propria identitate. Desi stiam ca nu ma inseala, pt ca nu avea timp sa o faca, eram mereu cu el, si cand nu eram impreuna era ba cu fratii ba cu prietenii care ma sustin foarte mult (sunt recunoscatori ca l-am suportat asa “dereglat” cum e).

    In concluzie nu-mi place de noua “Eu”. Nu mai am de unde sa-mi sustrag energia. Vreau din tot sufletul o familie, vreau stabilitate si echilibru emotional in viata mea ca sa pot sa le ofer si celor dragi aceeasi stabilitate! Si vreau sa fiu iubita, mai presus decat orice, nu vreau averi, bunuri, calatorii etc. vreau sa fiu iubita sincer si vreau un barbat care sa vrea sa devina familia mea si sa pot sa-mi sustin si parintii in viitor.

    Si vreau sa schimb ceva in viata mea. Desi banii nu-mi sunt de ajuns acum, lucrez ca profesoara de engleza la 3 gradinite din oras si incerc sa imi refac energia pentru copii, imi linistesc instinctul matern prin ei si incerc sa fiu puternica pentru ei, pentru a le putea fi un tutore excelent.

    Dar in viata privata, castelul de nisip se risipeste incet incet si vreau sa ies din aceasta relatie.

    Dar nu pot. Pentru ca sunt constransa de o frica incredibila de a-i distruge LUI echilibrul pe care si l-a gasit cu greu alaturi de mine. Daca se apuca iar de droguri nu o sa-mi pot ierta niciodata slabiciunea!!

    NU pot! Efectiv nu pot sa ii fac asta. Desi stiu ca nu s-a lasat de ele pentru mine, faptul ca exista sansa cat de mica sa recidiveze daca dispare echilibrul pe care eu i l-am creat, daca nefiind eu va fi liber sa se apuce iar….. nu, mi-e groaza efectiv de gandul asta!

    Sunt incuiata de urmarile propriilor mele slabiciuni. Si nu pot scapa, daca nu ma salveaza cineva.

    Si strig ajutor nu ca eu vreau sa fiu salvata, ci vreau de fapt sa il salveze cineva pe EL in locul meu…

    Ce-mi rezerva viitorul, Doamne? Eu care am fost o persoana dreapta si iubitoare si respectoasa cu cei din jurul meu, cu mediul si cu propria persoana… de ce eu acum ma aflu in acest void, in aceasta tornada a suferintei lente? Eu care mi-am dorit sa salvez vieti, si acum am facut-o… cu pretul propriei fericiri si al propriului echilibru emotional.

    Mi-e greu sa fiu altruista in aceste momente. Vreau sa-mi permit sa fiu egoista, dar nu ma lasa constiinta.

    Atat, dragii mei, la asta se rezuma viata mea. Multumesc mult celor care m-au citit pana la capat si sper din suflet ca fiecare sa-si poata gasi puterea, motivatia si suportul sa poata sa treaca peste acest dureros moment din viata lor!

    Drogurile NU iti alunga suferinta, ti-o inmultesc de 100 de ori!
    NU te lasa prostit(a) de iluzia fericirii false.
    E temporara. Scurta. Efectul este doar un creier excitat.
    Decide sa rezisti tentatiei, decide sa fii propriul stapan!
    Ai ales drogurile, ai ales prostia!
    Exista multe alte alternative sa faci fata durerii.
    Cauta-le. Nu alege “lenea proasta”.
    (acesta este mesajul meu pentru voi)

    • C.A.
      • 08.10.2015

      Draga C.D

      Ti-am citit povestea cu sufletul la gura.
      Si cred ca uiti faptul ca fiecare om este responsabil pentru destinul sau…

      Daca iubitul tau va alege drogurile atunci cand il vei parasi, este responsabilitatea LUI, nu a ta.
      Ati incercat terapia de cuplu? Uneori este de ajutor sa aveti o persoana care sa “neutralizeze” discutiile despre subiecte sensibile, si asta se poate face la terapie de cuplu (stiu ca costa bani, dar merita investitia).

      Tu esti responsabila pt viata ta, iar el pentru a lui.
      Nu lasa nevoia ta de “a-i salva pe cei din jur” sa te tina captiva intr-o relatie pe care nu ti-o doresti.
      Sunt anii tai, e tineretea ta.

      Cu mult drag,
      o asistenta sociala 😉

    • S.S.
      • 12.07.2014

      Buna. Am fost foarte impresionat, pe alocuri, m-am regasit si eu, chiar daca sunt de sex masculin, nu am inteles total, din pacate dar nu stiu daca este ceva de inteles, cred ca luat ca atare si sa iti doresc multa sanatatesi tarie MAXIMA. Din pacate nu sunt in apele mele pentru a scrie ca sincer, nu exista un mesaj, la ce cantitate as vrea sa va spun si eu ceva bun, ceva rau si sa va fac un cocktail emotional si nu numai. Ideea e a ajunge in Japonia, usor, usor, se stinge mai ales ca am aflat multe de ce e pe acolo dar nu asta e important, ma oftic ca nu mai fac fata ca in trecut, acum merge muzica, scriu pe PC, TV-ul e deschis si gandurile nu sunt adunate, in timp ce scriu imi mai zboara si in alta parte (o parte ok). Eu personal m-am lasat de multe in trecut, am cunoscut sevrajul DAR am refuzat categoria grea, intotdeauna si a fost mai ok, o stare de nervozitate CARE nu e iesita din comun si schimbari de stare, comportament, mai am, dar numai atunci cand e stres, cum fac fata? De ce nu ma reapuc? Pt ca sunt ciudat, prost sau pt unii inteligent. Fac curat, fumez tigari normale, venele mainile….etc le am clean, daca se uita cineva la mine vede un om ok, normal, fara cicatrici din trecut, e bine nu? Maybe. MESAJ PT CD: [email protected], asta e mail-ul si id mess-ul meu provizoriu (dc zic asta, provizoriu,pt ca am intrat din intamplare pe acest site si in sfarsit dau de un site unde ma intereseaza subiectul DAR si Domnul Cabral (in persoana virtuala). O sa incerc sa dezbat in alta zi, noapte, ora absolut toate subiectele si poate reusesc sa aduc si oameni pe drumul bun, pt ca e ok sa fi in viata, nu sa mori ca ……prieteni din trecut dar si sa adresez cateva intrebari si sa ii multumesc ca exista, domnului mentional mai sus. Cat despre stimata doamna C.D. va rog sa imi permiteti sa conversam cat doriti dvs in legatura cu povestea reala de mai sus a dvs dar si sa adaug cateva sfaturi si cateva intrebari daca persoana dvs imi permite. PS: 1. trecut tumultos am dar ramane acolo si de ce zic asta, pt ca de ANI FOARTE buni nu s-a intamplat nimic, chiar daca mi-au murit rude….etc, multe in fine. 2. Prieteni morti si nu numai din cauza drogurilor. 3. Prietena mea are legatura cu domeniul psiho…..dar imi pare rau ca zic asta, nu era in trecutul meu, deci nu m-a ajutat sa ma redresez NIMENI si da, am fost solo 100% si sincer, nu sunt tare, puternic asa cum par. 3.Cate am daruit. . . etc si am primit rau inapoi si multe alte subiecte, domenii. 4. Am enumerat cateva puncte ca sa dau de inteles persoanelor inclusic doamnei C.D. ca avem in comun multe si cam stiu despre ce sa vb si cum si cat se aseamana situatiile in sine.

    • S.V.
      • 28.03.2014

      Buna, C.D.,
      Am citit (dupa 1 an , ce este drept) povestea ta. Este trista si dureroasa.
      Am vazut in tine o femeie puternica, desteapta si frumoasa (intelegi ce vreau sa spun, nu ma refer la frumusetea fizica, oamenii sunt frumosi..pur si simplu sau nu sunt…). Nu stiu ce as putea sa spun mai mult…Poate o sa par tampita dar am o intrebare: de ce nu te intorci acasa? Ai sa uiti aceasta dragoste care te-a facut din “om, ne-om”). Toate am avut iubiri si despartiri.Am supravietuit.
      P.S. Eu am 45 de ani si sunt singura…singura

    • Adrian
      • 14.03.2014

      Buna draga CD m-a impresionat mesajul tau si as dori sa vorbim .
      E pacat ceea ce ti s-a intamplat ,esti o persoana deosebita, cu un suflet mare..
      Id ul meu de yahoo mess este endocrinologie74

    răspunde-i
  • Stela
    • 13.01.2013

    Nu e usor sa stai “intre drogati” cum spun gurile rele. Sunt oameni care incep printr-o distractie si ajung sa devina sclavi drogului lor, asemeni lui V.B. sunt oameni pentru care ziua nu incepe, nu se activeaza, pana nu isi iau doza sau isi fac un joint sau iau o pastila… Mereu veti intalni un moment in care veti putea sa va lasati si il veti recunoaste, fie ca e un job nou, fie ca e iubire din partea persoanei de langa tine, trebuie sa invatati sa fiti recunoscatori pentru ceva, alt ceva, nu drogul si atunci poate, veti fi in stare sa spuneti stop. Eu am iubit, am iubit mai mult decat am iubit vre-o data, am incercat sa dau o sansa un ceva de care sa se agate, dar el nu a fost in stare sa vada, sa vrea, voi daca veti gasi de ce sa va agatati, faceti-o!!! Va fi greu la inceput, primele zile, primele luni, ca doar te redescoperi dar incercati! Fiti ambitiosi, cel putin pentru cei tineri spun asta, ganditi-va ca la un moment dat veti merge pe strada si va veti dori si voi o familie a voastra si va veti intalni cu o cunostinta mai veche, care are familie, copil, chiar vreti sa experimentati si tipul asta de durere? Lasati heroina ca toata lumea stie ca distruge, refaceti-va vietile cat inca mai puteti, sau eliberatii pe cei care vor o schimbare in viata voastra, ca ii distrugeti si pe ei.
    Am trait printre toxicomani, poate am fost si eu unul dar am vazut ce inseamna sa nu mai controlezi tu, sa fi controlat si cum distruge lucrul asta totul in jur, oameni, relatii, prieteni, familie, tot. Asta vreti si voi?

    răspunde-i
  • Loading...