Daca nu esti bine nu citi postul asta. Nu si nu. NU.
Nu e cea mai buna scriere de-ale mele, si e departe de a fi optimista.
Si sunt sanse sa te atinga.
De data asta nu-ti spun, ca de fiecare data…
OK. Da-i [play] si citeste.
Joaca de-a impreunarea, de-a gasirea, de-a ghicirea, au frumusetea lor. Momentele de inceput, neincrederea, panda si atentia sporita… toate au savoarea lor, acea agitatie generala data de inceputul unei noi povesti de iubire.
Despartirea e urata. Oricum i-ai spune… separare, despartire, divort… toate suna oribil. Si toate descriu stari, intamplari, actiuni… toate oribile.
Despartirea nu are cum sa aiba ceva frumos, din orice unghi ai privi-o.
Si nu ma rezum la relatiile frumoase care se termina in fum si grenade, ma refer si la relatiile urate, cele abuzive, cele care poarta in rucsac numai amar. Pana si in despartirea din felul asta de relatie, cu toate ca vine cu lucruri bune, gasesti amarul regretelor.
Cat despre despartirea de dragostea frumoasa, de iubita pe care ai venerat-o, de iubitul caruia i-ai sarutat pleoapele in somn, despartirea asta nu te rupe doar de celalalt ci si de tine.
Sfasie din tine partea care-a iubit atat de patimas, o dezlipeste incet si dureros, pentru ca altfel nu exista despartire. Si bucata aia care-a iubit trebuie sfasiata din tine, pentru ca ea il va iubi in continuare pe celalalt.
Da, asta-i adevarul, daca dragostea aia a fost adanca… ei bine, o parte din tesutul sufletului tau este infestat pentru totdeauna de celalalt suflet. Singura varianta sa te poti desparti este chirurgia. Se ia busturiul si se taie o fleica din tine, pe viu, incet, in timp ce se toarna spirt pe rana aia proaspata.
Dureri am mai simtit cu totii, stim cum e. Dar e o diferenta… daca iti dai cu ciocanul peste deget urli tare, dai cu ciocanul de pamant si-i mai tragi si-un picior, injuri si te vaiti la toata lumea ca ti-ai spart unghia.
La despartire cel mai greu lucru este ca nu poti tipa. Nu-ti poti urla durerea, nu te poti tavali pe jos. Nu.
Te vei duce in continuare la serviciu, vei sta de vorba cu lumea, iti vei cumpara iaurt si paine, vei raspunde la mailuri, iti vei pune telefonul la incarcat… in timp ce din tine curg picaturi de durere, in timp ce-ti musti buzele de frica sa nu-ti izbucneasca lacrimile, iti strangi pumnii si respiri adanc si ritmic, intr-o incercare chinuita de a-ti recupera suflul. Si sufletul.
Despartirea este facuta din bucati patrate de ciocolata amara si cuie. La inceput bagi un patratel in gura si simti cum amarul incepe sa se imprastie. Iti spui ca te poti obisnui cu asta, ca parca nu e asa amara, ca esti puternic, ca esti puternica, si ca vei trece peste asta pentru ca… si in momentul ala ti se infige in cerul gurii primul cui. Si atunci te simti mai slab ca niciodata, atunci incepi sa intelegi ca nu esti decat o furnica singura si insingurata intr-o lume rece. Si durerea aia ascutita se imprastie in tot corpul. Si ramane acolo, incremenita in tine, paralizandu-te.
Si-atunci incerci sa respiri. Si al doilea cui ti se infige in obraz. Alta durere iti sfasie carnea, alte lacrimi iti tasnesc printre pleoape, iar iti tii respiratia…
Disperarea vine insa cand, printre valuri de ciocolata amara si durere, cel de-al treilea cui ti se infige in limba, si-apoi al patrulea, si-al cincilea… si-asa trec zilele, si saptamanile, si lunile… si tu mergi in continuare prin viata, caci n-ai incotro, si-ti duci lacrimile ascunse, si suspinele de zi, si sufoci in gat toate urletele durerii, si mesteci cuiele cu ochii plecati in jos, sperand ca vor trece. Candva.
Dar pana operatia nu va fi gata, pana cand bucata infestata a sufletului tau nu va fi dezlipita de tot… Doamne, ce vei mai suferi!
Nu, n-am o imaginatie atat de bogata. Stiu cum e.
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.