Sari la conținut

Eram mic atunci când am început să învăț kickbox și thaibox. Anii au trecut… unii au spus că am devenit mai bun, alții că doar mai experimentat, tata îmi spunea constant că sunt leneș. Mă rog…

Când au început să-mi dea primele tuleie de mustață a venit la noi la sală un băiat.

Bogdan.

Jpeg
Jpeg

Și-atunci am văzut pentru prima dată ce înseamnă talentul pur. Îi reușea tot ce-și propunea să facă, după ce-i dădea tata o explicație (tata fiind și antrenorul nostru) Bogdan ăsta reușea să integreze corecturile și noile indicații în orice lovitură și orice blocaj.

Nu trebuia să facă niciun efort, totul îi reușea din prima. Nu trebuia să se forțeze, nu trebuia să tragă de el, totul îi ieșea natural și cu zâmbetul pe buze.

Nu-l dureau încheieturile, nu-i oboseau mușchii, nu-l deranjau loviturile primite, nu-și pierdea niciodată răsuflarea!

Sau cel puțin așa aveam noi, ceilalți, impresia. Așa-l vedeam, făcând totul cu un zâmbet pe buze, voluntar, fără pic de efort.

Acum au trecut anii și mă uit în urmă și-mi dau seama cât eram de proști.

Făcea efort ca noi, sau chiar mai mult decât noi.

Se chinuia la fel de mult, ori poate chiar mai mult.

Îl dureau și pe el toate alea, îl ardeau mușchii, i se contractau picioarele și mâinile… poate chiar mai nasol decât nouă.

Că avea și talent era clar, dar talent aveam cu toții în sala aia (mă rog, mai mult ei…).

Care era diferența? Voința, dorința și hotărârea de a reuși.

La Bogdan se întâlniseră un talent incredibil și o voință extrem de puternică. Și – o spuneau mulți în momentul respectiv – Bogdan avea toate șansele de a deveni unul dintre cei mai mari sportivi din kickbox-ul internațional.

Omul avea un o voință de catâr și o hotărâre de fier care depășeau orice obstacol și orice adversar.

Din păcate, voința asta a lui a fost mai evidentă în următorii 20 de ani.

Pentru că Bogdan, într-o zi fără antrenament la noi la sală, s-a dus să vadă cum e un antrenament de judo, lupte sau aikido… nu-mi aduc aminte clar ce era, dar sigur era ceva cu aruncări, căderi, imobilizări.

Un sportiv mai experimentat în sportul respectiv l-a invitat pe Bogdan să-i arate un procedeu, i-a făcut o proiectare, Bogdan n-a știut cum să aterizeze pe saltea și… diagnosticul a sunat sec: fractură de coloană. Paralizie.

Vestea asta sună ca un sfârșit de lume pentru noi, ăștia de ne văităm de mama focului când avem cea mai mică problemuță, ăștia de leșinăm lați când ceva mai puțin bun ni se întâmplă.

O veste ca asta înseamnă că e gata. S-a terminat totul. Viața s-a sfârșit.

Asta am crezut și în cazul lui Bogdan. Noi am vorbit mai rar dar ai mei au păstrat legătura cu el și cu familia lui… mamei, și acum, la 20 de ani de la momentul ăla oribil, i se umezesc ochii când vorbim despre el. Și nu de milă, ci… de drag.

 

Și a ajuns, la atâția ani de la un sfârșit de viață, să fie în cercul nostru de prieteni un exemplu de putere, de voință, de om care – împotriva tuturor șanselor – este un învingător.

Acum Bogdan conduce o mașină, are o viață frumoasă, mulți prieteni și… zâmbește. Zâmbește mult și des, cu o înțelegere pe care o viață de luptă i-a dat-o.

Pentru el totul este o luptă. Pe care o duce cu zâmbetul pe buze și arătându-mi mie, cel puțin, că noi ne punem singuri lacrimi sau zâmbete pe față, că de noi ține, că noi decidem.

Scriu textul ăsta poate prea lung și plicticos pentru unii din dorința de a-i spune public lui Bogdan Bordeiu că este eroul meu.

Și, mai mult de-atât, că am putea să învățăm multe de la el.

Apropo… m-a surprins plăcut să văd că Bogdan a participat la un concurs de-aici de pe blog, cel cu pozele cu rapița… mi-a trimis o poză în care, evident, zâmbea.

Bogdan_Bordeiu

Mi-ar plăcea să facem cumva, cândva, în așa fel încât cei care se simt la capătul puterilor, cei care cred că nu mai pot, cei care cred că viața e nedreaptă, cei care simt că greutățile lor sunt imposibil de dus… să se întâlnească cu Bogdan chiar și numai pentru câteva minute.

Și să vadă, sper, că greutățile lor nu sunt, poate, atât de grele.

Și să vadă, sper, că greutăți mult mai grele, mai mari și – poate – mai crunte, pot fi depășite.

Poza de mai sus este făcută la noi în sală, acum 20 sau 21 de ani. Cu spatele la cameră sunt eu, lovesc un mawashi-geri pentru care tata m-a urecheat ani la rând (că nu-l dădeam bine, de-aia!).

Cu fața la cameră e Bogdan, omul care era cu mult, mult mai puternic decât reușeam noi să-l vedem atunci.

Bogdan,chapeau!

p.s. nu știu ce setări de confidențialitate are Bogdan pe pagina de Facebook. Dacă-mi va da semnalul o să pun aici un link cu profilul lui, în caz că cineva dorește să vorbească cu el.

Aici îl găsiți pe Bogdan Boieru, de vreți să vorbiți cu el.

Sau, și recunosc că sper asta cu putere, să-l invite cineva speaker la un eveniment motivațional. Sau la mai multe… :)

13 comentarii despre "Bogdan Bordeiu"
  1. TEO TDR

    Un text scris din inima, toata stima si respectul pentru Bogdan cat si pentru autor!

    răspunde
  2. Laura V

    Iti multumesc Cabral pentru ca mi l-ai prezentat pe Bogdan. Este un OM minunat.
    Acum ceva timp am primit invitatia ta cu mare drag la intalnirea in care am degustat Kaskaval ul. Vin cu mare drag sa il cunosc pe Bogdan, daca vei avea timp sa organizezi ceva. Ajut cu mare placere daca este nevoie.

    răspunde
  3. NICO

    Aceasta poveste ar trebui sa fie o lectie de viata pentru noi toti.Avem nevoie de asemenea exemple pentru a ne da seama ca lucrurile grave sunt altele.Parintii mei sunt surdo muti iar tata e si nevazator dar in ciuda acestor probleme au o pofta de viata si se iubesc asa de mult cum putina lume am vazut.Au avut curajul sa ma faca pe mine chiar daca familiile lor nu au fost de acord.Le multumesc din suflet pentru tot iar eu nu pot fi decat mandra ca am asemenea parinti.

    răspunde
  4. Laurentiu

    Cabral, ai facut ce-ai facut si mi-ai dat cu ceva-n ochi… pe Bogdan il cunosc de mult si ne vedem ori de cate ori avem ocazia… ma bucur ca iti amintesti si tu de vechii prieteni… altii uita cam repede, insa lumea este asa de mica.
    Respect… pentru amandoi !
    P.S. au si trecut 20 de ani… Multi inainte, Bogdan cu cat mai multi prieteni adevarati in jurul tau!

    răspunde
  5. Cristi

    Salut. Pe cand un review la Samsung Galaxy S6?

    răspunde
  6. Camelia Mia Ursu
    Camelia Mia Ursu

    Da. Ce as mai putea spune?! Fata mea, Diana Cristina Peltea este una din prietenele lui Bogdan. Datorita acestui fapt l-am cunoscut pe acest OM. L-am vazut cum se lupta si acum, chiar mai mult ca niciodata, cu viata. Sunt multe de spus, cuvintele nu-mi ajung sa spun tot. I-am observat atitudinea si in momente de bucurie, alaturi de ceilalti, dar l-am vazut si atunci cand, avand o criza biliara, m-a dus de urgenta la spital si a stat tot timpul langa mine. Pe fata lui este un zambet bland, ochii ii sunt atat de expresivi incat ai crede ca totul la el este super-perfect. Este un LUPTATOR, asta e clar. Dac-ai putea sa fii cu el o zi ti-ai da seama de adevarata valoare a vietii. Iti multumesc, Bogdan, pentru tot ce am invatat de la tine! Si-ti multumesc si tie, Cabral, ca nu l-ai uitat pe Bogdan!

    răspunde
  7. Ioan Săbăduş
    Ioan Săbăduş

    Cabral, dupa cum bine stii, majoritatea dintre noi nu ne cunoastem fortele, nu stim de ce-i in stare organismul. De obicei punem raul in fata si nu vrem sa ne ascultam corpul, care poate lupta sa treaca peste ceea ce noi numim IMBOSIBILUL.
    Avem un obicei tare prost cand nu ne iese ceva, sa ne plangem, nu cu lacrimi, ci in adancul sufletului nostru, sa ne vaitam ca nu se poate, in loc sa spunem cu voce tare O SA REUSESC !
    Ei, in momentul in care ani trec, obtinem experienta si lucrurile se schimba. Tot secretul este sa credem si sa avem o rabdare de fier.
    Felicitari Bogdan, esti un luptator !

    răspunde
  8. diana c.

    Cabral.. ești the best..un om de valoare este un om care vede valoarea in cei din jur… te îmbrățișez cu drag!

    răspunde
  9. Georgia

    Multumesc, Bogdan este un exemplu pentru o buna parte dintre noi, care consideram ca ne este greu si ne plangem la orice nimic.

    răspunde
  10. Blogeru

    Un om minunat cu valoare si un bun exemplu pentru noi toti.

    răspunde
  11. Valentin

    Pe Bogdan nu poti decat sa il iubesti!!

    răspunde
  12. Stelian Gheorghe
    Stelian Gheorghe

    O LECTIE DE VIATA. MULTUMIM CABRAL

    răspunde
  13. Mihai

    Bogdan are tot sprijinul si aprecierile noastre pentru ca exista inca un zambet larg pe fata lui chiar daca viata nu a fost foarte darnica cu el. RESPECT!

    răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.