Traieste azi. Bucura-te de azi. Zambeste.

Postul asta nu este despre mine. Nu este despre noi sau despre mine. Postul asta este despre tine, daca simti ca vorbesc cu tine. Apasa [play] si citeste.

Ne agatam de viata, o traim asa cum credem, suntem rai sau buni, ne dorim lucruri si luptam pentru ele cu ce ne este lasat la indemana. Poate ca Dumnezeu este deasupra si ne urmareste alegerile sau poate ca ne ascundem dupa ideea existentei Lui. Poate ca soarta ne este scrisa si ne folosim mainile si picioarele pentru a ne trai vietile deja condamnate sau poate ca nimic nu este scris si noi construim fiecare clipa a viitorului  prin clipa de acum.

Poate… nu stiu.

Ce stiu sigur, ce simt ca-i sigur este ca maine nu ne asteapta, nu se pregateste pentru noi, nu ne face prajiturele pentru ca noi sa molfaim maine la ele si sa ne bucuram de gustul lor.

Stiu sigur ca nu totul se refera la noi si la faptele noastre.

Stiu ca oricat ne-am agita nu toate lucrurile se masoara in faptele proprii.

Daca bloggingul inseamna sinceritate… Dumnezeu mi-e martor ca mai sincer si mai personal de-atat nu voi putea scrie vreodata.

Mi-e frica de ziua de maine. Mi-e frica pentru tot ce am, pentru tot ce iubesc, pentru toti cei pe care-i iubesc.

Am un copil care tocmai a facut noua ani. Noua ani care au zburat, care parca doar s-au invartit in jurul nostru de noua ori si s-au pierdut cum se usca roua diminetii cand iese soarele. Am un copil pe care-l iubesc si pentru care nu exista lucruri pe care nu le-as face, Cel de Sus mi-e martor ca mi-as da toate secundele vietii pentru a-l stii fericit. Si mi-e frica pentru ea, pentru copila mea.

O am pe Andreea si simt ca eu n-as mai fi daca ea n-ar mai fi.  O am langa mine si ma are langa ea si jur ca nu trece zi in care sa nu ma gandesc cat sunt de norocos pentru ca o am langa mine. Si mi-e frica pentru ea.

O am pe mama si pe sor’mea, doua dintre femeile care m-au transformat in barbatul – bun sau rau – care sunt acum. Le stiu problemele si framantarile… n-am stiut sa le spun altfel decat stiu s-o faca oamenii -niciodata cred – cat de mult le iubesc, cat de multe as face pentru ele, pentru amandoua si pentru fiecare in parte. Si mi-e frica pentru ele.

Am un tata, unul care nu corespunde la culoare dar care corespunde atat de mult la suflet incat sunt convins ca-s al lui si fizic. Si-atunci cand cineva vorbeste de tatal ideal… nu stiu daca exista dar daca as sti ca exista, ei bine… cu siguranta ca ar fi el. Si tin la el, asa cum stiu eu. Si mi-e frica pentru el.

Si am ceva prieteni… nu multi, nu putini, nu neaparat frumosi sau urati, nu neaparat geniali sau normali, dar ii am si ii pretuiesc asa cum sunt. Si mi-e frica pentru ei.

Am viata mea. Unii o vad frumoasa, pentru ca fiecare presupune ce-i trece prin cap. Si eu o vad frumoasa, dar nu pentru ca apar ca prostea la televizor si zic “Ne vedem maine, la aceeasi ora, va doresc o seara perfecta!” ci pentru ca am ajuns s-o pretuiesc atat de tare incat mi-e frica pentru ea, pentru viata mea cu tot ce este in ea.

Pentru fiecare om din viata mea, pentru fiecare vorba, pentru fiecare clipa din viata mea a ajuns sa-mi fie frica. Frica sa nu se termine prea repede, frica sa nu se piarda ceva din ea, frica sa nu pierd pe cineva dintre cei la care tin mai mult decat tin la mine.

Si e o seara urata si rece, si stau descult si cu picioarele inghetate, cu laptopul pe genunchi, sperand sa pot sa opresc timpul in loc, in secunda asta, cand totul este macar ok.

Ma duc la munca, platesc rate, imi alint cainele, mananc de dimineata si seara, incerc sa dorm mai mult. Dar in fiecare seara ma gandesc la toate lucrurile frumoase care ma inconjoara si lupt sa evit sa ma impovarez de rate, de deadline-uri, de probleme.

Pentru ca am o singura viata, o singura viata de trait… o singura viata de irosit. Incerc sa ma bucur de ea, de oamenii care ma inconjoara, incerc sa-i bucur pe cei care-mi sunt in jur si pe altii… incerc. Si sunt convins ca atunci cand nimic din toate astea nu vor mai exista… voi fi mort.

Nu mai irosi secunde… sun-o pe mama ta si spune-i cat tii la ea si cat o iubesti, fa-o sa zambeasca. Pleaca de la munca mai repede, sau pleaca mai tarziu – tu stii – si du-ti copilul macar la o plimbare, fa-l sa zambeasca, fa-l fericit. Nu mai sta, ia un buchet de flori si du-te la fata aia pe care-o iubesti in secret si spune-i c-o iubesti, pun’te in genunchi si fa-o sa simta ca tu esti acela. Suna-ti sotul si lasa vorbele mici si plate, acele “te iubesc“-uri cotidiene si spune-i ce-i in inima ta, spune-i cat si cum il iubesti. Poate toti vor fi amuzati de incercarea ta dar o farama din inima lor va simti.

Umanilor, n-avem timp, doar ne mintin ca e si-un maine… dar poate ca de astazi nu mai e. Bucurati-va de azi, de secunda asta si faceti-i si pe cei de langa voi sa se bucure de asta. Caci oricum maine vom plange… dar macar stim c-a existat un ieri din care am stors si ultima picatura de bucurie.

Traieste azi. Bucura-te de azi. Zambeste.

Buna dimineata! Iti doresc sa ai o saptamana fenomenala!

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • diana.m
    • 14.11.2012

    M am regasit regasit in fiecare cuvant scris… aceeasi frica o simt si eu de multe ori. Si parca nu mi ajunge timpul , nu mi ajung cuvintele sa mi exprim intensitatea iubirii pe care o simt pentru persoanele din viata mea…Dar probabil ca amestecul asta de sentimente, frica , emotie , dragoste, bucurie , dezamagire, extaz …probabil ca asta inseamna sa fii om, si e minunat sa le simti pe toate astea…

    răspunde-i
  • dobre
    • 18.05.2012

    Imi place! L-am citit de la inceput pana la sfarsit si am inteles exact ce vrei sa transmiti prin acele cuvinte, de parca le-as fi gandit eu.

    Frumos!

    răspunde-i
  • marina
    • 03.11.2011

    multumesc …pt postarea asta …chiar uitasem sa ma mai uit in jurul meu,la oamenii minunati de langa mine…uitasem sa spun …te iubesc.

    răspunde-i
  • Sweetwood
    • 02.11.2011

    Superb, si cu toate ca toti zicem “de maine” nu ar strica sa incepem de azi…

    răspunde-i
  • cristina
    • 25.10.2011

    Buna!

    Vroiam doar sa iti spun ca ai un cititor fidel, am ajuns pe blogul tau din intamplare, ti-am citit postarile si am ajuns sa-l adaug in Favorites Bar si sa-l citesc aproape zilnic pentru ca imi place cum scrii, pentru ca am impresia ca citesc un om inteligent, cu compasiune pentru cei din jur, relaxat si deschis.

    • Cabral Ibacka
      • 25.10.2011

      Multumesc frumos!

    răspunde-i
  • neli
    • 18.10.2011

    Dumnezeu exista si El sa te binecuvinteze pt cuvintele alese pe care le-ai scris.Un salut din Italia

    răspunde-i
  • neli
    • 18.10.2011

    Dumnezeu exista si El sa te binecuvinteze pt frumoasele cuvinte pe care le-ai scris.Un salut din Italia

    răspunde-i
  • neli
    • 18.10.2011

    Dumnezeu exista si El sa te binecuvinteze pt cuvintele alese pe care leai scris.Un salut din Italia

    răspunde-i
  • Stefi
    • 18.10.2011

    Ai pus punctul pe “i” Cabral. Nici eu nu-s de acord cu “lasa pe maine ce poti face azi” “p
    Sanatate si multe, multe bucurii sa avem 🙂

    răspunde-i
  • ioana
    • 18.10.2011

    deci ma uit la video ul asta Cabral si ma uit si ma tot uit si nu pot sa cred ca e real…ca e posibil asa ceva. Cum au uitat oamenii sa fie oameni? de ce s-a ajuns aici? 🙁

    http://stirileprotv.ro/stiri/international/imaginile-socante-care-au-revoltat-peste-1-miliard-de-oameni-fetita-de-2-ani-lasata-sa-moara.html

    răspunde-i
  • Loading...