Tineretea. Prietenii. Timpul trecut. Regretul. Incercari. Speranta. Uimirea.

Pentru cei de varsta mea tineretea nu e nici departe, nici aproape. Au fost clipe frumoase, chiar daca nu indestulate, au fost momente care ne vor ramane mereu in amintire ca “acele clipe sincere, agitate si framantate de imaginatie, asteptari si sperante”. Nu am avut MTV, o aveam pe Dida Dragan urland cu privirea fixa si cu mainile contorsionate catre noi prin televizioarele alb-negru. Nu aveam Disney Channel, aveam Gala Desenului Animat, o data pe saptamana, sambata la 1, parca. Nu aveam Playstation, aveam tevi cu cornete. Nici Nirvana n-aveam, aveam vafe scofalcite cu gust de lapte praf.

Barbie?! Ha! Noi aveam colectii de capace de bere strivite drept sub rotile tramvaielor, colectii de surprize Turbo, timbre si colite stampilate si nestampilate (astea din urma erau smecherele)…

Prietenii erau alesi pentru tampeniile care puteau fi facute impreuna. Unii aveau masinute de fier (preferatele mele!), altii aveau minge de fotbal din piele (eu n-am trecut de aia de 35 de lei), biclele noastre, Pegas Modern (care te dadea cu cracii pe spate daca nu erai atent) sau Pegas Practic ne erau mijloace de transport spre si dinspre parcurile de unde mergeam la furat de corcoduse verzi.

La timpul trecut, asa ne raportam acelor vremuri si simtim, cum altfel, ca au fost secunde ce nu se vor mai intoarce, orice-am face. Nu suntem destul de batrani incat sa devenim nostalgici, dar nici destul de tineri incat sa privim prezentul ca timpul nostru.

Regretul exista, si nu se refera numai la ce-am avut sau la ce-am facut atunci ci… si la prieteni. Caci viata ne-a transformat, ritmul s-a schimbat si noi am invatat, nu-i asa, sa tropaim in ritm cu el, traim in viteza SRL-urilor lui 2010, rupem mailurile si ne enervam cand nu merge internet-banking-ul. Regretam ca nu i-am tinut aproape, ca nu ne-am tinut aproape intre noi, si asta mai ales cand ne intalnim accidental cu unul sau cu celalalt, mai aflam de cate unul dintre noi care a murit, de altul care a emigrat, de copiii veniti intre timp si… de probleme.

Incercari sunt… ne ia cateodata avantul si incercam sa-i strangem pe toti. Dar rareori ne iese… Mario e inca suparat ca am uitat sa trec pe la ei si stau, si el si Marina, cu carpele alea degeaba (scuzati-ma, bai!), Dick s-a insurat si are copil si n-are timp sa se rupa, Gulie si Anto sunt si ei cu treaba, cu Rata si cu Mary m-am intalnit din greseala prin MisterBricolaj si am uitat sa schimbam numerele de telefon, cu Zyx (Larry Mata) iar nu-i timp sa ma vad, eu cu filmarile – el cu Moft-ul lui, cu fetele din gasca nu m-am vazut de-o eternitate, Bogdan e acum in board-ul BRD (ba nu, stai, acum e in board-ul de la Transilvania sau nu mai stiu care banca – vezi, nici macar asta nu stiu!)… o sa mai incercam sa ne vedem, sa radem, sa ne-aducem aminte de cum mancam gogosi cu ketch-up pe plaja la Stegulete (Neptun, alte vremuri…).

Speranta exista si ea… poate ne facem timp, poate ne organizam, poate… cine stie, cumva, candva, reusim sa ne vedem cu totii, sa ne-aducem aminte de cum strangeam banii de cheta pentru nas, caci altfel ne dadea jos din tren la Cernavoda…

Uimirea vine atunci cand ne revedem, asa cum eram atunci… si radem, si mai radem putin, si-apoi ne intristam caci ne e dor…

Apropos: de cat timp nu ti-ai mai vazut prietenii din copilarie, din adolescenta?

Later edit: ATENTIE: vorbesc cu Larry (ZYX-ul) si organizam o revedere cu cei din Berceni, cu copilaria noastra. La Moft, undeva pe saptamanile viitoare. Care stii ca am crescut impreuna, ca ne-am pierdut timpul pe la Bancute, sau pe Principala, sau prin Preoteasa, prin Romana sau prin alte parti… vechea gasca, hai cu adunarea! Dupa ce hotarasc cu “ala cu markerul” cum are localul liber… anunt pe blog! Uff… oare ce-am asteptat pana acum?!

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • alex
    • 11.01.2011

    Deci si acum mai am un clasor jumate de timbre si colite 🙂

    răspunde-i
  • scoala de chimie-azur
    • 01.05.2010

    ma aflu in australia din 1981 caut colegi prieteni din timisoara am facut scoala profesionala la azur-chimie linga bega 67-69–info send email alex

    răspunde-i
  • narcisa
    • 04.03.2010

    Ce tare, eu m-am regasit in poza 🙂
    Actiunea se petrecea in vara lui 1995, la bancute si ne reuneam in fiecare seara sa facem fanfaronada :))

    P.S. : Bogdan e la Banc Post.

    • Bogdan Erdeli
      • 04.03.2010

      Ce vremuri . . . Minunat!!! Tocmai facusem 20 de ani . . . fix 20 de ani . . . Mai tineti minte ce m-ati chinuit? M-ati stropit cu toate cele . . . mi ati pus “adidasii” sus pe arcadele alea de beton de la terasa . . . si apoi a venit vali si a facut poza asta memorabila.
      Sa nu care cumva sa ma sariti din schema la intalnire 🙂

    răspunde-i
  • Andra
    • 03.03.2010

    vezi..incercarea ai facut-o,si ti-a reusit! nu mai tin legatura cu prietenii cu care am crescut,desi mi-ar placea sa ma mai vad cu ei..e frumos sa stai undeva la o masa,si sa-ti aduci aminte de timpurile alea,cand nu aveai nicio grija.. abia astept sa citesc cum ati petrecut.. have fun!

    • scoala de chimie-azur
      • 06.05.2010

      viata nmerge inainte—nimic nu se pierde doar amintirile ramin anii care trec totul v-a fii dat uitarii–live today like is not tomorow –alex–

    răspunde-i
  • Bobby
    • 27.02.2010

    dar totusi eu noroc cu messengeru vorbesc cu toti zilniccccccccccccc

    răspunde-i
  • diana
    • 27.02.2010

    n-am apucat sa intru de mai mult de o saptamana pe site…si iata ca am intrat azi si am gasit postul asta…saptamana asta s-a intamplat ceva ciudat….am primit un telefon care l-am asteptat 10 ani (intre timp am si uitat ca am asteptat 🙂 ) sa iesim la o cafa…am iesit…ne-am vazut prima data…si am povestit…el din lumea lui de demnitari inalti…eu din lumea mea ONG-istica…el avea lacrimi in ochi auzind povestile tinerilor mei din program…eu eram mandra de el…el m-a facut sa ma simt mandra de mine si m-a ajutat sa inteleg ca Da e greu sa strag 500 000 de euro anual….dar uite ce am reusit sa fac…si sa nu uit ca prin programele mele pot schimba si chiar salva o viata…ciudat de frumos momentul…si parca din filme…”Viata Dianei…”

    răspunde-i
  • Ioana
    • 25.02.2010

    Eu sunt dintre norocosii care au venit la facultate in Bucuresti in gasca cu prietenele din liceu si ne petrecem seri impreuna ever since 🙂

    răspunde-i
  • aleyna
    • 24.02.2010

    Grea ıntrebare,Cabral!
    In vara care tocmai a trecut trebuia sa ma ıntalnesc cu cateva dintre colegele de liceu dar…o ploaie ne-a stricat planurile(eu eram la tara cu cei mici iar ıntalnirtea avea loc ın oraş şi n-aveam cum sa ajung pe vremea aia,astfel s-a ıntamplat cu multe dintre celelalte).De nici unul dintre baieti nu aveam nici o informatie(şi nici acum nu avem) iar altii sunt plecati peste hotare…
    In octombrie iar am fost acasa dar n-am putut organiza nimic deoarece a decedat bunica iar deprimarea care ma cuprinsese mi-a interzis o ıntrevedere…
    Mi-e dor de tot ce ınseamna trecut pe care la vremea respectiva,desigur,nu l-am apreciat la adevarata valoare,cum nici astazi nu apreciez prezentul la adevarata vloare(ceea ce ni se ıntampla,dealtfel,tuturor)!

    răspunde-i
  • mikyme
    • 24.02.2010

    🙂 prietenii nu trebuie sa-i uitam niciodata,si tot timpil trebuie sa ne facem timp macar de un telefon daca de o iesire nu mai e timp…mie-mi place sa mai spun uneori :haide-ti sa ne strangem ca alta data”..si o si facem,ca in vremurile bune…si iesim uneori si 20 de persoane..si povestim si facem planuri pentru urmatoarea iesire,urmatorul timp liber…si ne stricam de ras pana ne dau afara din local…ca la un moment dat se mai si inchide…doar ca noi nu mai terminam de povestit..:)si indiferent de distanta prietenii raman prieteni,cei care nu raman,inseamna ca n-au fost! 😉

    răspunde-i
  • bored
    • 23.02.2010

    multumim

    răspunde-i
  • Loading...