Pentru cei de varsta mea tineretea nu e nici departe, nici aproape. Au fost clipe frumoase, chiar daca nu indestulate, au fost momente care ne vor ramane mereu in amintire ca “acele clipe sincere, agitate si framantate de imaginatie, asteptari si sperante”. Nu am avut MTV, o aveam pe Dida Dragan urland cu privirea fixa si cu mainile contorsionate catre noi prin televizioarele alb-negru. Nu aveam Disney Channel, aveam Gala Desenului Animat, o data pe saptamana, sambata la 1, parca. Nu aveam Playstation, aveam tevi cu cornete. Nici Nirvana n-aveam, aveam vafe scofalcite cu gust de lapte praf.
Barbie?! Ha! Noi aveam colectii de capace de bere strivite drept sub rotile tramvaielor, colectii de surprize Turbo, timbre si colite stampilate si nestampilate (astea din urma erau smecherele)…
Prietenii erau alesi pentru tampeniile care puteau fi facute impreuna. Unii aveau masinute de fier (preferatele mele!), altii aveau minge de fotbal din piele (eu n-am trecut de aia de 35 de lei), biclele noastre, Pegas Modern (care te dadea cu cracii pe spate daca nu erai atent) sau Pegas Practic ne erau mijloace de transport spre si dinspre parcurile de unde mergeam la furat de corcoduse verzi.
La timpul trecut, asa ne raportam acelor vremuri si simtim, cum altfel, ca au fost secunde ce nu se vor mai intoarce, orice-am face. Nu suntem destul de batrani incat sa devenim nostalgici, dar nici destul de tineri incat sa privim prezentul ca timpul nostru.
Regretul exista, si nu se refera numai la ce-am avut sau la ce-am facut atunci ci… si la prieteni. Caci viata ne-a transformat, ritmul s-a schimbat si noi am invatat, nu-i asa, sa tropaim in ritm cu el, traim in viteza SRL-urilor lui 2010, rupem mailurile si ne enervam cand nu merge internet-banking-ul. Regretam ca nu i-am tinut aproape, ca nu ne-am tinut aproape intre noi, si asta mai ales cand ne intalnim accidental cu unul sau cu celalalt, mai aflam de cate unul dintre noi care a murit, de altul care a emigrat, de copiii veniti intre timp si… de probleme.
Incercari sunt… ne ia cateodata avantul si incercam sa-i strangem pe toti. Dar rareori ne iese… Mario e inca suparat ca am uitat sa trec pe la ei si stau, si el si Marina, cu carpele alea degeaba (scuzati-ma, bai!), Dick s-a insurat si are copil si n-are timp sa se rupa, Gulie si Anto sunt si ei cu treaba, cu Rata si cu Mary m-am intalnit din greseala prin MisterBricolaj si am uitat sa schimbam numerele de telefon, cu Zyx (Larry Mata) iar nu-i timp sa ma vad, eu cu filmarile – el cu Moft-ul lui, cu fetele din gasca nu m-am vazut de-o eternitate, Bogdan e acum in board-ul BRD (ba nu, stai, acum e in board-ul de la Transilvania sau nu mai stiu care banca – vezi, nici macar asta nu stiu!)… o sa mai incercam sa ne vedem, sa radem, sa ne-aducem aminte de cum mancam gogosi cu ketch-up pe plaja la Stegulete (Neptun, alte vremuri…).
Speranta exista si ea… poate ne facem timp, poate ne organizam, poate… cine stie, cumva, candva, reusim sa ne vedem cu totii, sa ne-aducem aminte de cum strangeam banii de cheta pentru nas, caci altfel ne dadea jos din tren la Cernavoda…
Uimirea vine atunci cand ne revedem, asa cum eram atunci… si radem, si mai radem putin, si-apoi ne intristam caci ne e dor…
Apropos: de cat timp nu ti-ai mai vazut prietenii din copilarie, din adolescenta?
Later edit: ATENTIE: vorbesc cu Larry (ZYX-ul) si organizam o revedere cu cei din Berceni, cu copilaria noastra. La Moft, undeva pe saptamanile viitoare. Care stii ca am crescut impreuna, ca ne-am pierdut timpul pe la Bancute, sau pe Principala, sau prin Preoteasa, prin Romana sau prin alte parti… vechea gasca, hai cu adunarea! Dupa ce hotarasc cu “ala cu markerul” cum are localul liber… anunt pe blog! Uff… oare ce-am asteptat pana acum?!
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.