Ti-e frica de moarte?

Imi place sa observ reactiile oamenilor. Nu, nu-i pun pe oameni sub lupa pentru ca asta, consider eu, ar fi o incalcare a intimitatii. Insa observarea reactiilor oamenilor la anumiti stimuli este – de multe ori – foarte interesanta.

Am observat ca sunt directii pe care discutiile normale ale oamenilor o iau intotdeauna. De exemplu, daca veti avea rabdare veti observa ca la o masa mare si bogata, cu multi prieteni, dupa ce ingurgitarea alimentelor s-a cam incheiat – cam in perioada in care incep sa se aprinda tigarile – toata discutia incepe sa alunece catre pastile si ceaiuri pentru constipatie, probleme la mate si patanii din aceasta zona. E o reactie normala, indusa de starea de satietate si de anticiparea involuntara a momentelor de presiune ce vor veni. Din seria reactii tampite poate face parte, de exemplu, faptul ca atunci cand intr-un spatiu inchis unul dintre cei 5 oameni prezenti spune ca a flatulat… ceilalti 4 incep sa traga tare aer pe nas, sa vada daca chiar pute…

Avem fel-de-fel de reactii nebune, bazate pe conditionari psihice, pe experiente mai vechi, pe stilul nostru de a interpreta lumea care ne inconjoara.

Ce nu inteleg insa pe deplin este frica noastra fata de moarte. Si aici nu ma refer la moartea noastra proprie si mult prea personala – caci pe asta e normal sa te chinui s-o amani – ci la moarte… asa, in general.

Colegii mei au publicat pe CeRecomand.ro un post in care se vorbea despre comemorare.ro (vizitarea unei pagini memoriale online atunci cand ne e dor de de cineva pe care am pierdut, mai ales cand nu putem ajunge fizic la cimitir). In esenta, e vorba despre un serviciu care te ajuta sa le tii celor plecati amintirea vie si, din cate am vazut, inafara de candele toate celelalte servicii sunt gratuite. Daca va intereseaza va descurcati voi, intrati pe site…

Ideea este insa ca m-a uimit reactia celor care au citit articolul. Atunci cand eu dau peste ceva care mi se pare neplacut, plec repejor mai departe. Nu comentez, nu dau cu oua, nu ma lamentez, o iau incet la pas. E, se pare ca aceasta conditionare a noastra fata de moarte ne baga in sperieti de fiecare data cand vine vorba despre deces, lumea de apoi, lumea celor drepti… intelegeti voi.

Si nu-mi dau seama daca e vorba despre gradul nostru de civilizatie, de religia nostra sau de educatie, dar daca stam sa ne gandim ce atitudine fata de moarte au alte natiuni, neamuri, civilizatii… poti trage lezne concluzia ca noi suntem mai speriati de lumea de dincolo decat altii.

So… cat de frica ti-e de moarte?

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • dana
    • 24.11.2010

    ,,Moartea este doar o parte a vietii- ceva mai grea!”

    răspunde-i
  • basic instinct
    • 22.11.2010

    cum e la altii?…moare vecinul. un pic de agitatie, politie etc. apoi el dispare igienic. nici nu stii cand…a doua zi la intrare o condica. sa lasi ceva impresii despre el. numai de bine chiar daca pana mai ieri ii doreai chiar sfarsitul gandind ce idiot e. langa condica si o invitatie la inmormantare. locul x, ora y. nu o lumanare, nimik. omul dispare ca un obiect. sper ca din puctul asta de vedere sa ramanem salbatici, cu obiceiurile noaste barbare, dar atat de omenesti. care striga cu durere la ceruri taina mersului nostru prin lume.

    răspunde-i
  • onion
    • 20.11.2010

    atunci cand iti este frica de moarte, iti este frica sa “traiesti”.

    • Mihai
      • 17.12.2010

      Esti chiar atat de sigur? Cat de “rece” sa fii ca si om?

    răspunde-i
  • Dragos
    • 19.11.2010

    De multe ori se intampla ca din prea multa frica de moarte sa uitam de fapt sa traim cu adevarat si astfel sa treaca viata pe langa noi. Queen avea un vers foarte tare pe tema asta: “It’s better to burn out than to fade away.”

    răspunde-i
  • Dragos
    • 19.11.2010

    Sunt motociclist incepator si mai rau merg prin Bucuresti, asa ca pot spune ca moartea nu ma mai sperie.:)Sunt constient ca fiecare drum poate sa fie de fapt ultimul pe care il fac. Am fost lovit de 3 ori pana acum de soferi care “nu m-au vazut” desi eu circul ca o masina pe jumatatea drumului. In orice caz iti recomand un film bun pe tema asta(Bucket list) si o carte pe care o citesc acum si care mi se pare geniala( Replay – Ken Grimwood).

    răspunde-i
  • codri
    • 18.11.2010

    De ce sa iti fie frica de moarte cand e un lucru normal? E una dintre putinele constante din viata noastra. Daca stim ceva cu siguranta in viata asta e ca toti murim. Si de aici pot sa pornesc o discutie luuunga:). Oricum, cred ca, atitudinea mea fata de moarte se regaseste in urmatoarele versuri ale lui Grigore Vieru.
    Nu am, moarte, cu tine nimic,
    Eu nici măcar nu te urăsc
    Cum te blestema unii, vreau să zic,
    La fel cum lumina pârăsc.

    Dar ce-ai face tu şi cum ai trăi
    De-ai avea mamă şi-ar muri,
    Ce-ai face tu şi cum ar fi
    De-ai avea copii şi-ar muri?!

    Nu am, moarte, cu tine nimic,
    Eu nici măcar nu te urăsc.
    Vei fi mare tu, eu voi fi mic,
    Dar numai din propria-mi viaţă trăiesc.

    Nu frica, nu teamă,
    Milă de tine mi-i,
    Că n-ai avut niciodată mamă,
    Că n-ai avut niciodată copii.

    răspunde-i
  • stef
    • 18.11.2010

    E un vers dintr-o melodie a lui Robbie Williams care spune asa : “i’m not scared of dying, i just don’t want to” si intr-o oarecare masura asa e. Mare dreptate ii dau celui care a spus ca ti-e frica sa nu se intample asta celor dragi din jurul tau. Pana la urma ne e frica singura certitudine pe care o avem in viata asta!

    răspunde-i
  • Anca
    • 18.11.2010

    Nu stiu daca e vorba de teama de moarte cat mai ales de oroarea vis-a-vis de afisarea suferintei. Nu-mi permit sa generalizez, nu vorbesc de romani in general, vorbesc despre mine, despre familia mea, despre majoritatea prietenilor mei. Mi se pare ca suferinta (de orice fel) este un act personal – prin faptul ca te duci la cimitir el ramane personal, in schimb prin publicarea unor informatii pe un site actul devine public. Nu mi se pare normal ca toata lumea sa stie necazurile si durerile mele, sunt lucruri pe care le duci cu tine, in tine, fara sa-ti urli suferinta si fara sa obligi pe altii sa te compatimeasca. Nu toata lumea trebuie sa planga cu tine asa cum nu toata lumea se bucura cu tine. Sunt lucruri personale si trebuie sa ramana asa. Mie nu mi-ar placea sa ajung o pagina pe internet – as prefera sa raman in amintiri, in suflete. Eu asa ii pastrez pe cei pe care i-am pierdut de-a lungul timpului. Chiar daca nu ma gandesc constient la ei tot timpul (nici nu ar fi normal) ei sunt undeva acolo, parte din parte. O pagina pe internet cu flori si lumanari virtuale nu are cum sa ma ajute. De altfel, nici florile si lumanarile adevarate…

    răspunde-i
  • scorpio
    • 18.11.2010

    cand e vorba de mine,nu vreau sa gandesc,intru in negare..
    cred mai frica imi este cand ma gandesc la parintii sau copilul meu..asta da frica!!

    răspunde-i
  • Suzana Has
    • 18.11.2010

    Recomand cititorilor tai o carte scrisa de un american – Neale D. Walsch intitulata “Conversatii cu D-zeu” – tematica mortii este exceptional abordata in carte; te determina sa nu-ti mai fie teama de ea, s-o privesti cu alti ochi.

    răspunde-i
  • Loading...