Sari la conținut

Cabral-micAsa-mi repeta tata. Cred ca se uita la mine si ma vedea mototol, asa simtea el sa ma energizeze.

Asa ca de la 6 ani, atunci cand discutia se apropia de zona asta, tata ma anunta senin si relaxat ca „La 18 ani esti pe cont propriu, te descurci!„.

Stai, sa nu ne intelegem gresit… tata nu e un capcaun, dar e genul de om pe care-l iei in seama cand iti spune ceva.

Asa ca am bagat la cap. Ca la 18 ani ma zboara din casa.

Am crescut, printre altele, cu gandul asta, ca la 18 ani va trebui sa fac cumva sa fiu independent. Ca altfel…

Asa ca ideea asta, combinata cu faptul ca parintii mei mi-au spus Bani de buzunar nu prea sunt. Va trebui sa mai muncesti si tu, pe langa sport si scoala, daca vrei distractii… au transformat lenesul care eram intr-un robotel harnic.

Am descarcat TIR-uri cu carca atunci cand am vrut sa plec cu baietii la mare, am lucrat la vulcanizare cand am vrut sa merg la munte, cand mi-am dorit sa ma imbrac mai cu mot m-am angajat paznic de noapte la anticariat… am lucrat si pe santier, la casa lui Titi, un prieten de-al parintilor mei.

Pe la 17 ani am inceput sa ma agit cu asigurarile, la 18 eram deja angajat cu carte de munca.

La putin timp dupa asta intra mama in casa si ma vede cum impachetez. Ma intreaba relaxata:

– Unde te mai duci, ametitule?

– Plec de tot. Ma mut.

A facut o fata contrariata, cumva speriata, usor uimita dar parca si mandra.

– Unde pleci?

– Ma mut la o fata.

– Lu’ tac’tu i-ai spus?

– Nu inca, il astept sa vina si-i zic.

Asa am facut. I-am zis. A facut ochii mari si el dar se vedea ca-i mandru ca mototolul nu doarme in sosoni.

De-abia peste ani, cand m-a intrebat de ce mi-am luat viteza asa repede, i-am zis ca din cauza lui.

L-a busit rasul…

– Pai eu spuneam doar asa, sa te bag in priza, doar nu-ti inchipui ca te dadea cineva afara din casa!

– Acum imi dau seama ca da, dar atunci… eu am trait cu certitudinea ca la 18 ani ma luati de guler, ma puneti in prag si-mi urati drum bun!…

Unde vreau sa ajung?

La copiii care se complac traind cu parintii, fara niciun chef sa faca un pas in plus in viata, asteptand sa le moara parintii ca sa aiba si ei o casa. Da, stiu ca suna dur, dar asta este situatia.

A, ca viata te muta inapoi la mamica si taticu’… s-a mai vazut. Am un prieten de 40 de ani care s-a mutat acum cateva zile impreuna cu mama lui, dupa ce partenerii lui de afaceri, dragii de ei, l-au tepuit de l-au lasat sportiv.

Si eu m-am mutat inapoi la ai mei, vreo trei saptamani, dupa ce am divortat.

Dar nu ma refer la cazurile si momentele cand viata nu-ti da de ales.

Ma refer la cazurile si la oamenii care se complac sa munceasca  – daca muncesc – 5 ore pe zi, care refuza sa traga mai tare, care n-au pic de chef sa faca ceva in plus… si se inghesuie pe capul parintilor si la 30 de ani, si la 40 de ani si mai mult, cu catel si purcel.

Sa nu inteleaga nimeni gresit… fiecare face ce vrea si cum vrea, nu asta comentez.

Spun doar ca ar fi bine daca ne-am pricepe toti sa ne crestem copiii in asa fel incat ei sa devina independenti, puternici si performanti, sa aiba o viata mai buna…

Ce spui, zic bine sau gresesc?

*in imagine sunt eu, pe la vreo 6 ani, perioada cand am inceput sa aud „La 18 ani esti pe cont propriu!”…

88 comentarii despre "La 18 ani te dau afara din casa!"
  1. Valy Enache
    Valy Enache

    erai mandru de podoaba capilara ? :))

    răspunde
  2. Laura

    Foarte bine!!!
    Si eu am plecat de acasa la 18 ani, sa studiez „facultati”, sa ajung OM MARE :). Nu imi pare rau de facultate, de master…imi pare rau de faptul ca am facut sacrificii prea mari pentru scoala si imi dau seama ca am pierdut timpul, ca nu am facut ceva deosebit, sa ma mandresc cu ceva….puteam sa fac cu totul si cu totul altceva. Acum incerc incet incet sa imi gasesc drumul :).
    Dragalas tare in poza!!!
    Toate cele bune!

    răspunde
  3. Bea

    Eu spun ca zici bine. Nu, nu bine, FOARTE BINE! De la 16 ani lucrez, asa cum ai facut-o si tu, pentru un concediu la mare/ munte sau haine mai cu mot. La momentul respectiv eram revoltata ca ai mei nu isi permit sa ma tina in puf, dar acum, la 24 de ani, constientizez cat de bine mi-a prins, cat de mandra sunt ca sunt independenta financiar, ba chiar reusesc sa ii mai ajut si pe ai mei. Deci da, ar trebui sa fim parinti responsabili si sa ii invatam ca doar prin munca poti obtine ceea ce-ti doresti( material vorbind). Zi faina!

    răspunde
  4. Dan

    Chiar e o lectie de viata. Cine are urechi de auzit, sa auda!

    răspunde
  5. Maria

    Foarte adevarat, tot respectul! Exista insa si cazuri in care oricat de mult te straduiesti nu iese nimic. Iti dau cazul meu: eu cu facultate terminata, am lucrat o perioada pentru o firma ca asistent manager(ceea ce e destul de vag pentru ca faceam de toate in firma), de 2 ani stau pe bara cautandu-mi de munca. Mii de cv-uri depuse peste tot si de fiecare data acelasi raspuns(in putinele cazuri in care exista unul): prea putina experienta. Aplic la internshipuri neplatite-niciun raspuns. Voluntariat-niciun raspuns. Asa ca fac una alta de acasa: mai tin un blog, mai fac o traducere. Sumele sunt extrem de mici iar de pe blog inca nu iese nimic. Maritata, stau la parinti cu sotul care are un serviciu normal(salariu mediu). Nu sunt de acord cu statul pe banii parintilor in niciun caz, facem tot ce putem sa ajutam in casa. Insa ce alternative sunt? Altceva nu se gaseste, de multe ori trebuie sa „te multumesti” cu un serviciu doar pentru a supravietui, patronii sunt niste jigodii care trag pe tine cat poti, cand nu mai poti te ameninta ca aduc pe altcineva ca deh..e piata de someri…
    Am ajuns o societate de „multi” care muncesc sa bage bani in buzunarul unora „putini”. Uita-te la ideea de corporate care face tot posibilul sa te tina departe de familie si de cei dragi si sa te bage intr-o „familie” obligat fortat cu colegii de munca. Ajungi sa petreci mai mult timp cu niste straini decat cu proprii copii. Copii ajung sa fie crescuti de altii sau mai rau sa creasca singuri pentru ca parintii sunt la munca de dimineata pana seara.
    Independenta e buna dar aduce cu ea o oarecare distantare. Tot ce spui e foarte bine. Trebuie sa invatam sa ne descurcam singuri si n-a zis nimeni ca e usor. E al dracului de greu si piedici sunt multe. De la incapacitatea de a mai face rost de o casa pentru ca trebuie sa platesti 30 de ani la ea si salariile sunt prea mici iar locurile de munca nesigure pana la incapacitatea de a gasi un loc de munca chiar si cu gramada de diplome. Pentru ca, cel putin in cazul meu, in perioada in care am fost la facultate mi-am vazut de facultate in timp ce altii lucrau si acumulau experienta iar examenele le plateau ca sa le treaca. Asta e realitatea dura, cand esti corect sistemul te pune la pamant…
    Nu putem decat sa incercam de fiecare data sa ne ridicam si sa ne zbatem sa realizam ceva, incet, greu, dar cu timpul vom reusi. Eu inca am speranta ca voi reusi sa imi gasesc de lucru sau macar sa realizez pe cont prorpiu ce mi-am propus. Ca vom reusi sa strangem suficienti bani cat sa avem un loc al nostru(desi inca ne chinuim sa strangem pentru nunta) si ca vom izbuti pana la urma in aceasta societate defecta din atatea puncte de vedere(organizational, moral, intelectual).
    Asteptam cu multa placere articolele tale in continuare, o zi buna!

    răspunde
    • florin

      Maria,

      Afara din „casa” inseamna sa iesi din „zona de confort” in care te poti lamenta pe 2 pagini .
      Suucesul putea veni chiar de aici daca vei rezuma tot textul de mai sus la 2 fraze concise pe care sa le poata citi un manager si care sa puna oamenii in actiune catre un scop.
      Succes
      Vei avea mai mult susces

    • Maria

      1. Nu cred ca m-am lamentat, mi-am expus un punct de vedere cat se poate de actual. Eu ma pot intretine de acasa fara ajutorul parintilor, singura „problema” este ca stam cu ei desi eu o consider o binecuvantare sa ii am pe cei dragi aproape.
      2. Nu sunt 2 pagini si daca vreau sa ma lamentez o fac pe blogul meu nu aici pentru ca nu este locul si nici cazul, aici intru pentru opinii civilizate si din respect pentru Cabral deoarece imi place foarte mult cum scrie iar ideile lui sunt de foarte mult bun simt. Daca asta s-a inteles imi cer scuze, nu era intentia mea de a ma „lamenta”, era doar un exemplu concret.
      Nu am inteles insa ce legatura are succesul cu lungimea frazei, imi cer scuze dar nu se intelege foarte bine ce ai scris. Apreciez insa ideea cu a „iesi din zona de confort”, este adevarat ca intotdeauna trebuie sa ne impingem la mai mult, incerc in fiecare zi.

    • Cabral Ibacka

      Maria, chill.
      Ai spus bine ce-ai zis, si am inteles foarte bine.
      Ai dreptate, sunt momente in viata cand, cu toate ca te dai cu capul de pereti, nu se poate mai mult.

    • gabi

      daca „patronii sunt niste jigodii” de ce nu iti faci tu firma ? atunci vei intelege cum merg lucrurile si poate iti donezi tot profitul, ca sa nu fii si tu jigodie

    • Cabral Ibacka

      Gabi, iti inteleg punctul de vedere, dar te rog sa incerci sa fii mai putin „contondent”. Mersi.

    • Maria

      Nu inteleg de ce atata ura impotriva mea, esti patron si te-am jignit? daca da imi pare rau, eu vorbeam din experienta mea despre majoritatea care te tin peste program fara sa te plateasca, te pun sa le platesti intretinerea, facturile personale, etc dupa care sunt nemultumiti ca nu esti si la locul de munca in acelasi timp, zbiara la tine si te jignesc si pe scurt te trateaza ca pe un sclav si niciodata nu e sufiecient cat te implici pentru ei.

    • Alex

      Legat de chestia cu patronii…hai sa va dau un articol bun. Au si ei greutati. Pentru omul de rand, patronul pare un boier care sta si exploateaza sclavi. Dar la sfarsitul lunii, trebuie sa scoata bani ca sa ii plateasca.Si uite cu cat ii plateste. Trebuie sa dam dovada de intelegere. Asta nu inseamna trebuie la le iertam si badaraniile, daca aceastea exista.

      http://www.zf.ro/zf-24/daca-ar-trebui-sa-ne-platim-noi-impozitele-si-taxele-pentru-salariu-si-nu-compania-atunci-ne-ar-interesa-ce-fac-guvernul-si-primarii-cu-banii-nostri-11506381

    • Cabral Ibacka

      Alex, multumesc frumos.

    • ioana

      off topic Eu cunosc un „patron” care a schimbat viata unor oameni in bine, in foarte bine. Nu mi-e ruda, nici macara amic, e doar omul pt care lucreaza prietenul meu (o munca normala, „de jos” cum ar evalua unii).

      on topic
      Lucrez de la 20 pe salariu, am „pierdut” o facultate pt ca eram plecata de la 6 pana la 11 seara. Bine, nici nu mi a placut, sa fiu dreapta. Am practicat munci agricole inca din copilarie (avand pe bunica-miu taran de meserie), stiu sa dau cu sapa, stiu sa ud gradina (ma refer la gradina pt comert nu aia idilica pt facut salate), stiu sa prasesc, etc. La 20 de ani eram deja satula, asa ca eu nu o sa fiu asa pornita sa ii dau directii d’astea la copil.

      O sa fiu direct interesata sa ii implementez niste idei despre munca, bani, relatia dintre, chestii d’astea dar nu sa bage ca un rob. Este doar parerea mea!

    • Daniel

      http://www.youtube.com/watch?v=iXvkhA2WBQI
      sper sa nu te super dar nu sunt asa poet!!!!

  6. kleoby

    Eu munceam vara inca din timpul liceului, ca sa am bani de haine si altele. Si in facultate am muncit full time. Nu regret ca nu am pus burta pe carte. Am avut bani sa ma intretin(state in camin) si nu am dat socoteala pt cheltuieli nimanui. Si ai mei au senzatia si acum ca am fost la fara taxa toti 4ani in facultate. Independenta financiara m-a maturizat,chiar daca mai cheltuiam aiurea. Pe bebelu meu o sa il pun sa faca la fel. Daca vrea masina, bani pt extravagante, sa munceasca vara sa simta satisfactia pt fiecare banut cheltuit.

    răspunde
  7. Jenica Iliescu
    Jenica Iliescu

    O lectie de viata. Parintii tai au stiut ce vor de la tine si nu au gresit.
    Bravo lor si cinste tie ca nu i-ai dezamagit.
    Felicitari!

    răspunde
  8. Violeta

    E unul dintre lucrurile pe care imi propun sa le fac si eu cu fecior’miu, care acum are 7 ani. „Sa-l dau afara” din casa pana in 25 de ani. Si sa nu-l primesc sa stea cu nevasta la mine. Poate o sa ma injure atunci dar mai tarziu poate o sa-mi multumeasca. N-o sa-mi zburde nici mie inima de bucurie dar e spre binele lui.

    răspunde
  9. Adi

    Salut !
    Imi place postul tau, am 3 copii si ma tot gandesc cum sa-i impulsionez…sa-i motivez…sa-i scot din tabletele pe care bine-nteles tot eu le-am luat. Incerc si varianta asta …suna bine.
    P.S.: te astept de pe la 20 ani sa te mai intalnesc pe strada…la 18 ani m-ai „facut” cu o dacie iar eu aveam o honda civic, eram mic si prost:)…sa vezi acum ce mare sunt:)
    Daca vezi vre-un prost ca vrea sa te agate la un slalom…sa stii ca eu sunt…caut revansa :)
    Bafta!

    răspunde
  10. Dana P.

    Ce pot sa zic…ma regasesc complet in articolul tau. Am facut la scoala de-mi iese si pe nas si pe urechi. Doua facultati, chiar. Si nu doar atat, ci cu serviciu in trei schimburi de cand am scapat de bancile liceului (merg pe 26 de ani acum). In plus, am un credit cu care am acoperit casa si masina. Daaaaaar…cel mai trist pentru mine e cand ii aud pe altii, cu bani de la mamica si taticu, atunci cand se plang ca viata e grea. Au tot ce le poftesc sufletelul si inimioara fara sa miste un deget…insa viata e grea si nedreapta pentru ei. Noi, astia mai blegi, de muncim pana nu mai avem aer, ce sa mai zicem? Eu, personal, mai sunt si chinuita de faptul ca, profesional vorbind, nu sunt nici macar aproape de job-ul dorit. Le plang de mila astora uneori, ca n-or sa stie ce sa faca in viata cand or avea familie…

    răspunde
  11. Bogdan N

    Corect :) Lupta pentru tine, invata de mic ca trebuie sa muncesti. Sunt total de acord cu ce spui in articol.Depinde de parinti si de mentalitatea lor

    răspunde
  12. Lisa

    Sunt cazuri si cazuri.
    Stiu tineri care au ales sa faca facultatea in alte orase, ca sa se mute de acasa. Iar acum parintii lucreaza doua slujbe ca sa faca fata cu cheltuielile de chirie si distractie. Asta in conditiile in care studiaza lucruri care ar putea fi studiate si in orasul natal, deci nu ma refer la chestii deosebite, unice intr-un anumit oras.
    Asta mi se pare si mai deplasat… mai bine 3-4 ani in plus acasa, decat cheltuieli triple pentru mofturi.
    E adevarat, depinde si de parinti.

    răspunde
  13. Daniela

    Cabral, chiar daca acea propozitie ti-a ramas in cap de mic copil, asta te-a facut sa te ambitionezi si sa tragi tare sa ajungi cineva si sa nu fii unul intretinut iar pentru asta te admir.

    Eu personal, am fost tinuta pe perioada facultatii de catre tatal meu insa abia asteptam momentul in care termin cu toate si sa ma apuc de lucru. Mai ales in ultimii 2 ani de facultate, mi-era lehamite si rusine sa ii mai cer bani pt aia sau aia.

    Si asa ca dupa ce-am terminat prin 2012 cursurile, m-am apucat sa lucrez momentan la firma tatalui meu. A fost mai usor nu zic (n-am trecut prin situatia de a da un interviu si da, am putut sa discut cu el un orar mai eficace – mai aveam de dat licenta) dar job-ul respectiv a fost oricum foarte solicitant si m-a facut sa-mi schimb stilul de viata mai lenes care il aveam la facultate. Mi-a placut de el ca nu a facut diferente intre mine si ceilalti angajati, am fost platita cum este platit un incepator si incet incet am invatat si am vazut cum este sa-ti castigi singur paine, sa-ti platesti singur facturile la intretinere si la telefon (ma mutasem si de acasa ca sa fie tacamul complet) si mi-am luat si al doilea job de merchandiser la un magazin ca sa pot sa ma intretin mai bine.

    Am stat un an jumate. Cand deja am inceput sa vad ca nu mai am ce sa invat si nu mai am nici unde sa avansez in post am renuntat si a inteles. Acuma imi caut un alt job. Ceva care sa pot sa invat mai mult, sa cresc in post si sa fie mai bine.

    Uitandu-ma asa in spate, imi pare rau parca ca nu am lucrat mai devreme si ca am asteptat sa-mi termin scoala. Poate ar fi fost mai bine, poate nu dar stiu ca m-ar fi responsabilizat treaba asta foarte mult. Oricum a fost un soc destul de mare in primele luni cand vedeam ca aproape tot salariul meu se ducea pe facturi si din astea si abia imi permiteam sa ies in oras. Dar este si o satisfactie mare .. Acuma, trag si mai tare si sper sa nu mai fiu nevoita sa-i cer niciun ban la tatal meu nici sa ma mut inapoi acasa, atata timp cat sunt sanatoasa si-n putere si tanara n-am scuza si fiecare n-are scuza care este asa si nu lucreaza..

    Mai aveam o tipa la facultate, era cred ca la a doua sau a treia facultate a ei, nu tin exact minte, stiu ca avea aproape 30 de ani. Nu lucrase niciodata niciunde, inca statea acasa cu parintii si o ajutau din orice punct de vedere: mancare, facturi, haine, etc si stiu ca am intrebat-o odata ” Dar tu, nu stiu, nu ti-i aiurea ca inca iti mai dau bani ai tai sa te intretii?” (eram in ultimul an de facultate si deja ma uram pe mine ca nu lucram) si ea mi-a zis sec : „Apoi daca pot sa ma tina de ce nu?”
    Deci unora le place sa taie frunza la caini cat pot de mult si o lungesc dramatic atata timp cat are cine sa-i tina insa sunt sigura ca trecerea apoi la realitatea crunta, unde trebuie sa lucrezi mult si sa-ti gasesti si un post ok ca sa iti poti permite ceva si pe langa (un concediu, un moft anume, o iesire in oras), este mult mai dura pe la 25-30 de ani cand ai fost obisnuit sa stai in puf. Daca mie mi-a fost greu la 22 de ani, de altii ce sa mai zic?

    răspunde
  14. Ana

    Salut! Intai de toate vreau sa spun ca apreciez ceea ce faci si ca blog-ul tau e urmarit cu atentie .
    Da. Mi se pare corect ce spui. Toti ar trebui sa ne educam copii cam in spiritul asta.
    Tata ii tot spunea fratelui meu ca daca nu ia la liceu si mai apoi la facultate – il face cioban la oi. ;) Pe mine ma speria cu maritisul: „Te duc in discoteca si te marit!” Acum, cand totul a trecut si stiu si eu ca erau doar niste sperietori vad altfel lucrurile dar atunci parea totul cat se poate de real si cumva le multumesc alor mei pentru asta. Sunt convisa ca fara un mic imbold nu ajungeam unde sunt. Toate cele bune

    răspunde
  15. Ema

    Sunt de acord cu ideea ta de a creste copii responsabili ;)

    răspunde
  16. Adriana

    Buna Cabral, dupa ce am vazut poza asta cu tine la gradinita, am o intrebare ai facut in drumul taberei gradinita, ca mi se pare ca ce-a de langa tine sunt eu. Te intreb ca am avut si eu un baiat creol in grupa mea si parintii mei imi spuneau ca eram toata ziua cu el si ii spuneam „POLO”, nu stiu de unde si pana unde, dar cea din dreapta ta seamana foarte mult cu mine cand eram la gradinita

    răspunde
  17. Ada Morgandy
    Ada Morgandy

    Buna, articolul este f bun.
    Ai mei si-ar fi permis sa ma resfete mult si bine, dar in afara de mancare din belsug si conditii decente in casa a trebuit sa muncesc pentru ce am vrut : am vrut munte? = munca, am vrut permis? = munca, am vrut toale = munca. I-am condamnat de multe ori pentru ca sunt alti parinti care dau tot ce au si ce nu au pentru copiii lor, insa nu au facut nici un rau ca m-au lasat sa ma dau cu fundu’ de pamant, asa ca pot spune ca le multumesc pentru omul care am devenit si anume un om integru. Nu pot spune ca sunt realizata 100% din punct de vedere profesional insa fac eforturi sa reusesc pe drumul pe care mi l-am ales.
    Concluzia este sa muncim pentru ceea ce vrem pentru ca daca primim totul de-a gata nu devenim nici mai responsabili, nu suntem in stare nici sa apreciem si nici sa muncim pentru a obtine mai mult!

    răspunde
  18. florin

    Inainte vreme tinerii plecau singuri pentru un trai mai bun
    Multi din cei care nu au avut de ales ajung oameni de succes tocmai pentru ca pleaca de acasa
    Afara din „casa” = afara din „zona de confort” care te leneveste iti deformeaza perspectiva asupra viitorului (inclusiv stirbeste personalitatea si stima de sine)
    Vinzi ziare sau inghetata = comunicare, relationare , creativitate, negocieri, vanzari
    Agent de paza sau hamal in depozit = disciplina, sarcini si termene, organizare
    Te muti cu chirie impinge la disciplina financiara si valoarea reala a lucrurilor/banilor
    Per total un minim de experienta cu care sa alegi ce vrei sa faci in continuare
    Mai ramane detaliul legat de comunicarea mesajului catre generatia noua…….
    Asta unde o invatam ?
    Aaaaa…cred ca am gasit : Afara din casa , in preajma tinerilor , intelegandu-le mintea .

    răspunde
  19. ratoiu

    zici bine! printre toate fufele si fufantii care se perinda zilnic pe la televizor, cu siguranta vei gasi cativa care habar nu au de unde se cumpara o paine.

    eu am picat la facultate in ’87, iar tata mi-a spus: mos, ai avut la dispozitie absolut tot ce ti-a trebuit ca sa poti intra la facultate. ai preferat sa stai in fustele corinei in loc sa inveti, asa ca pe 15 septembrie, cand ar fi trebuit sa asisti deschiderea anului universitar in aula mare a facultatii de drept, vei merge la munca. si nu unde gaseste tata, ci unde se gaseste… nuanta! astfel incat pe 15 septembrie m-am angajat. muncitor necalificat la intreprinderea de stat decorativa. si pot spune ca mi-a priit!

    răspunde
  20. carmen

    Da. Ai perfecta dreptate dar noi ne-am crescut fata, care implineste peste putin timp 22 ani, taman invers.
    Noi am considerat ca trebiue sa muncim atat de mult incat sa-i asiguram ei un viitor linistit din punct de vedere financiar. Am avut noroc de job-uri bine platite, atat in tara cat si in Emirate.
    Recunosc ca nu am facut bine dar acum e prea tarziu.
    Noroc ca avem un copil cuminte, frumos si constiincios dar din nefericire deloc ambitios.
    Oricum cel mai mult imi doresc sa fie sanatoasa ceea ce va doresc si voua.

    răspunde
  21. karmapolice

    spui bine
    si bine este sa iti ajuti copiii cind au probleme, exact cum ai spus si tu

    răspunde
  22. Raluca

    Zici bine Cabral! Din păcate sunt mulți care stau cu părinții si tot întind mana cand vor ceva. Eu nu m-am mutat la 18, dar de la 17 ani am inceput sa câștig bani din sportul ce-l practicam si asa puteam sa ma descurc si sa-i ajut si pe ei. Cred ca e foarte important sa-ti inveti copii sa aprecieze munca si sa încerce sa se descurce singuri sa nu astepte la nimeni!

    răspunde
  23. NICOLETA

    Mi-a placut cum a procedat tatal tau,si cinste tie ca ai inteles ce voia de la tine.Ma mira ,insa ,din ce am citit mai sus,ca multi „regreta”ca au pierdut timpul cu scoala.Aici nu sunt de acord cu ei.Oricat de slaba ar fi forma de invatamant urmata,eu cred ca este necesara oricui si mai ales pe termen lung.Chiar daca teoria nu prea bate cu practica,macar ceva tot alegi de pe urma scolii.Macar un vocabular mai complet,sau un comportament,sau mai stiu eu ce…dar conteaza!

    răspunde
    • andrada

      Exact asta am vrut sa scriu si eu. Eu sunt dintre cei care au fost crescuti sa fie independenti, dar sa faca scoala temeinic, de catre parinti care nu au avut luxul asta Am avut primul job la 24. Am avut bursa de la 19, dar in niciun caz destul cat sa imi acopere cheltuielile. De acasa m-am mutat de pe la 20, cand am plecat din tara. Dupa care m-am intors si m-am mutat la prietenul meu, m-am intors la ai mei, am plecat din nou si nu am simtit lucrurile astea nici ca pe o victorie, nici ca pe un esec. Sunt lucruri care mi s-au intamplat sau pe care „mi le-am intamplat” singura. Ce incerc sa spun e ca independenta asta nu depinde doar de a fi dat afara din casa sau trimis la munca, desi nevoia te invata. Poate fi vorba si de a intelege sacrificiul facut pentru tine, sa il accepti cu toata recunostinta care decurge din asta, si sa folosesti timpul pe care il primesti in plus cu respect pentru tine si pentru cei care se sacrifica. Adica sa nu freci menta.

    • Cabral Ibacka

      Adica sa nu freci menta. Punct.

    • andrada

      Uf, ce complicat am scris! Eram dupa 7 ore de munca si bausem prea multe cafele si prea putina apa, ma simteam mai elocventa! Ai scris esentialul! Si imi permit o rautate, ca tot e spre dimineata si nu ma vede nimeni: cam multi oameni de aici nu prea stiu cum sa gestioneze situatia cu i-urile si cratimele. Pe tine nu te oboseste treaba asta?

    • Cabral Ibacka

      Ba da. Dar aici situatia sta chiar foarte bine. :)

    • Daniela

      Nu e vorba ca ar fi fost scoala slaba, dimpotriva, era una foarte buna, cel putin in cazul meu insa cand ii vedeam pe altii care lucrau si studiau in acelasi timp si mai si promovau examenele cu brio sau in proportie mare, ma simteam aiurea, ma gandeam ca si eu pot dar ma tot loveam pe vremea aceea de „nu-ul” ala vehement care-l auzeam de la tata, sa fac scoala si sa ma preocup numai de asta ca am vreme dupa ce termin sa muncesc. Corect, nu zic nu, sunt unii care pot cu 1 job sa tina si o facultate in mana, sunt altii care nu pot face 2 lucruri deodata.

      Ce regret pe perioada facultatii este ca nu am aplicat la internship-uri platite sau nu. Mi-ar fi prins enorm de mult acuma, mai ales in domeniul meu.

      Ii multumesc pentru tot ce a facut pentru mine tatalui meu insa cred ca eu nu o sa fiu asa de „darnica” si permisiva fata de propriul meu copil. Voi incerca sa-l fac sa fie mai ambitios si mai responsabil mai devreme, ca sa nu ii fie greu si sa aiba un soc prea mare cand va da piept cu realitatea.

      Vad copii care primesc tablete inainte de 7 ani, telefoane smartphone in perioada scolii, masini de mii de euro la 18 ani. Eu am primit un Matiz la 18 ani, masina folosita de tatal meu si de sora-mea inainte, veche de 11 ani pe care am putut sa invat excelent, fara frica in caz de zgarietura sau ceva ca il va costa la buzunar milioane pe tatal meu (si nici n-a fost cazul). Tableta mi-am luat acuma, la 24 pe salariul meu strans incetul cu incetul. Primul meu telefon mai super-duper a fost anul trecut din banii stransi din pensia de urmas. Prea mult mi-i se pare ca primesc de-a gata copii din ziua de azi. Mai incolo o sa li se para si normal si daca se muta de acasa sa le plateasca facturile lor tot parintii si sa vina mama sa le faca curatenie, sa le spele rufele etc.

      Si cate ar mai fi de spus

  24. Rina

    1 – ai drepate!
    2 – ce dragut erai! aww – ce s-a intamplat? :)) 3:)

    răspunde
  25. Roana

    Si cand te-ai mutat la fata nu tot la parintii ei ai stat?

    Ma simt vinvata ca inca nu produc bani, dar deocamdata nu mi-am terminat studiile si daca m-as agolmera ar insemna sa le fac superficial. In al doilea rand nu as mai avea timp sa calatoresc ceea ce imi doresc sa fac in perioada asta.

    răspunde
  26. Joanna

    Consider ca ai o oarecare dreptate, desi eu sunt exceptia de la regula. Am 28 de ani, am facut o facultate, am avut un job cu contract determinat, platit cu 1000 de lei pe luna. Stau cu parintii pentru ca nu mi-am permis sa imi iau o chirie. Acum sunt somera, sper ca vor veni zile mai bune. Nu ma simt vinovata pentru ca stau cu ai mei, cat am putut am contribuit si eu in casa. Atat te rog, nu generaliza. Unii locuim cu parintii pentru ca nu avem o situatie financiara atat de buna incat sa ne facem rostul nostru.

    răspunde
  27. Roxana

    Asa m-a pacalit pe mine tata sa nu ma apuc de fumat. Imi zicea mereu ca daca vreau sa fumez sa ii zic lui ca imi ia tigari la cartus ca sunt mai ieftine :))). A functionat de minune, cand toata lumea era disperata sa se ascunda sa fumeze eu nici nu vroiam sa incerc pentru ca nu era ceva interzis, doar imi lua tata cate vroiam :)).

    răspunde
  28. Liotobefree
    Liotobefree

    Joanna, importantă este atitudinea fiecăruia / fiecăreia dintre noi.
    Am lucrat 6 ani intr-o banca ( 4 ani având un salariu de 1192lei net) si in tot acest timp, am avut si job-uri part-time, de week-end, in cluburi si/sau restaurante. Astfel am reușit sa ma intretin, sa-mi permit sa plătesc o chirie si sa nu stau in cârca părinților. In plus de asta, i-am ajutat de când ma știu pentru ca am înțeles ca ei nu au putut face mai multe pentru mine.
    De cum am terminat liceul , m-am si angajat, iar studiile superioare le-am urmat la distanță. Atitudinea face diferența!

    răspunde
  29. Cosmin

    Creste inima in mine cand citesc articolul acesta! Foarte adevarat si super motivant! Excelent!

    răspunde
  30. jon

    Cabral, vreau sa te intreb, ce ai fi facut daca la 6 ani tatal tau ti-ar fi zis: tata, la 18 ani, firma mea o sa fie a ta, si tu o sa o conduci! Ai mai fi trait cu impresia ca la 18 ani o sa pleci de acasa si o sa fi independent? Nu cred ca e normal sa faci o generatie in treaga sa se simta frustrata, pentru ca eu am impresia ca asta faci… cat despre educatia gresita gresita pe care o primim de la parinti, e normal sa fie asa dupa o viata traita in comunism….

    răspunde
    • Cabral Ibacka

      As vrea sa te rog sa-mi explici care este relevanta situatiei prezentate de tine pentru cazul dezbatut de noi.
      Si ca sa-ti raspund la intrebare… La 18 ani imi da tata firma? Perfect, am doua variante: sunt bou si nu fac nimic, ca am impresia ca vin banii… sau ma responsabilizeaza si ma trimite sa invat, astfel incat cand preiau firma aia sa stiu ce-am de facut.

      Cat despre generatia frustrata… la ce te referi?

    • Daniela

      Jon:
      Tata avea firma de mica, am trait cu bani in casa si nu am avut lipsuri materiale dar asta nu a insemnat ca dupa ce fac 18 ani sau dupa ce termin scoala preiau firma hop-top.
      Pentru a prelua o firma trebuie sa inveti tot ce conteaza in firma aia si singurul lucru prin care poti face asta este ori sa stai de mic(a) prin preajma si sa fii atent(a) (asta in conditiile in care te intereseaza acel domeniu si ti se potriveste) cu ce se „mananca” firma aia, sa inveti totul si de multe ori sa fii de trei ori mai bun decat angajatii de acolo pentru a le dovedi si lor ca nu esti doar un copil de bani gata.
      Apoi nu stiu ce relevanta are firma lu’ taticu cu independenta. Poti sa fii si independent la firma respectiva daca iti doresti asta, tine mai mult de ambitie si ce iti doresti de la viata decat alte lucruri. Eu n-am gandit niciodata ca daca taticu’ are firma o sa ma ajute toata viata si o sa-mi fie bine pana la adanci batraneti. Am stiut ca numai prin munca se face cariera, numai prin munca se fac bani si numai prin munca inveti sa fii om, unul responsabil.

      Unul care sta la mama si la taticu’ acasa si nu lucreaza deloc (ma refer strict la aceia care nu cauta deloc si ii doare-n paispe), mai ales pentru cei de varsta peste 25-30 – in conditiile in care hai termini o facultate – sunt cei care nu vor izbuti sau o vor face foarte greu in viata si vor astepta tot timpul ca toata lumea din jurul lor sa-i ajute.

      Am si exemple multe in acest sens. Sa ajungi la varsta de 30 de ani si sa nu stii cum sa-ti speli hainele, unde se platesc facturile, ce autobuz se ia din zona aia sau aia (in caz ca nu este masina), cum sa-ti gatesti si sa nu mori de foame, cum se da curent la o masina sau cum se schimba o roata, hai sa zicem chestii generale de supravietuire, pentru ca mama si tata l-a ajutat tot timpu’ si nu i-a pus capu’ la contributie e grav dupa parerea mea!

  31. Anastasia

    Salut. Am 21 de ani si am inceput sa muncesc de la 16 ani. Vindem in piata in perioada vacantei de vara si in weekenduri, negot precum Mara a lui Slavici. Promotii prin hipermarketuri inainte sau dupa ore.
    Am dat la facultate si am inceput sa lucrez intr-o cafenea. Ajungeam si pe la cursuri, zaresc un afis cu bursele Erasmus. Aplic ! Trec de examene, la sfarsitul primului an de facultate eram in Paris faceam un stagiu. Bursa statului roman nu-mi acoperea cazarea, transportul si mancarea care erau ale naibii de scumpe. Nu am indraznit sa ma plang acasa ca nu am ce manca pe acolo, cat platesc chirie etc.
    A fost decizia mea, am riscat si nici in ruptul capului nu vroiam sa cer ajutor de acasa..M-am angat la un azil, faceam din toate…
    – M-am intors in tara, anul 2 de facultate. – Vazanzatoare intr-un centru comercial.
    – Anul 3 de facultate, inca muncesc dar am aplicat pt work and travel in USA. sa muncesc o vara acolo.

    Ce nu am precizat..Am facut toate acestea de buna voie si nesilita de nimeni. Parintii imi spun si acum ca sunt putin nebuna, ca voi avea tot timpul din lume sa muncesc.. Si le multumesc ca mi-au pus absolut totul de tava..Dar ma descurc singurica..
    Daca vrei sa faci ceva, faci…

    răspunde
    • Cabral Ibacka
    • andrada

      Bursa statului roman?Pe bune? Erasmus nu este un program de burse, este un program de exchange. Noi cred ca primim cam cele mai mari granturi din UE , italienii de exemplu primesc (sau primeau acum cativa ani) cam 50-100 de euro/luna. Statul roman nu are legatura cu programul asta, nu e gestionat de stat, iar conditiile sunt foarte clare de la inceput. Ti se spune ca nu e vorba despre o bursa, ci ca ei doar iti faciliteaza experienta de a invata pe o perioada limitata intr-o alta tara, fara a iti acoperi cheltuielile.Cred ca statul roman are destule bube si fara sa ii inventam noi altele.

    • erasmus

      Nu e data de stat, ci de U.E., dar in majoritatea tarilor e suplimentata de guvern. Spaniolii din zona Madrid au in jur de 1000 euro pe luna, in timp ce altii din zona Galicia iau putin peste 700. U.E. da in limita a 500 pe luna. Noi nu primim supliment de la stat

  32. Daniel

    Salut! am mai citit in blogul tau dar pana zi nu am simtit nevoia sa it las un comentariu.
    Incep invers: TARE RAU POZA!!!!! lasa paru’ , lasa dragalashenia care erai in poza… dar costumu’ ala p tine… e ceva super-extra-ne-mai-pomenit!!!!!
    ma mir cum de in postura aia colegii nu iti dateau atentie….aia este „era mici si ei….” Sunt fffff curios, ce recitai?
    …si trecand la subiect… Clar la 18 ani ii dau afara din casa p ambii amandoi!!!!…. dar… sa vedem din care casa… ca am vreo 31 d ani si inca nu am reusit sa am o casa… e drept de vreo 10 stau cu chirii prin tari straine. Dar sa nu creda cinve ca toti stau „p’afara” au bani, muncind reusesti sa ai un trai decent.
    Dupa munca obisnuiam sa vin acasa la familie si sa fim fericiti. Pana cand am inceput sa vreau mai mult sa nu mai fiu asa comfortabil in canapea la tv.
    Acum am un proiect, un mod de realizare a proiectului iar ca termen incerc sa-l incadrez in cincinal.
    La 18 ani ii dau afara din casa p’amandoi… important ar fi sa nu uite sa se intoarca din-cand-n-cand…

    răspunde
  33. elena

    Cabral, ceea ce spui tu are sens intr-adevar, insa evident ca depinde de situatie. Eu provin dintr-o familie monoparentala si locuiesc in continuare cu mama, nici nu ma gandesc cumva sa o las singura. Asa ca ma astept ca si partenerul meu sa accepte acest lucru. Important este ca sa nu stai pe banii parintilor, faptul ca stai cu ei in casa nu cred ca e o problema.

    răspunde
    • Cabral Ibacka

      Cred ca am clarificat din start exonerarea situatiilor speciale.

    • panuccio

      elena, eu cred ca este important sa stai singur, sa pleci din cuib cum se spune. fiecare din noi are nevoie si de intimitate, chestie greu de atins cand ii ai pe parinti in imediata apropiere. iar lucrul acesta este valabil mai ales cand vorbim despre un cuplu. poate ca intr-o zi vrei sa stai in casa imbracat mai sumar, poate chair fara haine. poate ca doriti sa… si in alt loc decat in dormitor, cu lumina stinsa. poate ca vrei sa inviti niste prieteni si sa petreceti putin mai galagios. ce faci in cazurile astea? repet, cred ca este bine, pentru armonia relatiilor dintre toti membri unei familii, ca tinerii sa stea, cand este posibil, in alta casa decat cea a parintilor.

    • elena

      Eu nu suport petrecerile galagioase, si la bloc, cand am mai fost la prieteni, nu le vad rostul, le consider lipsa de respect fata de vecini. De aia exista restaurante. Eu nu cred trebuie sa te plimbi in toata casa dezbracat, mi se pare chiar de prost gust. In plus, cand o sa faci copii trebuie sa ai decenta fata de ei.

  34. Mihaela

    Foarte bine ai spus.

    răspunde
  35. Bomarzo

    Corect. Oricum, chestiile de lux nu consider ca trebuie finantate de parinti. De exemplu, n-o sa vada din banii mei toale de firma si masina. Vreau sa vad ca se pun pe treaba, sa aiba slujba, ca oricum dupa aia ii ajut. Din pacate tendinta e sa invatam copiii puturosi si fitosi, si pe cei saraci, si pe cei bogati. Imprumuturi la casa de pensii pt laptop nepotului si la banca de catre tata paznic sa aiba loaza repetenta masina.. Numai in Romania.

    răspunde
  36. Pingback: Mută-te din casa părinţilor. Cât mai repede.

  37. Alex

    Am lucrat de la 15 ani pe unde am gasit la varsta de 21 de ani mi-am cumparat casa mea 3dormitoare 2 baii nu am fost dat afara din casa parinteasca am vrut sa nu fiu la 30-40 de ani fara sa am si eu rostul meu in viata sper ca baietelul meu de 2 anisori sa poate sa abie macar pe jumata cat am eu la varsta de 23 de ani restul o sa aibe de la taicasu

    răspunde
  38. sandy

    Eu m-am mutat singura pe la 23 de ani. Mi-am gasit cu chirie o garsoniera la doua strazi distanta de ai mei. Voiam sa invat sa ma descurc, sa imi dezvolt abilitatiile de gospodina….caci acasa nu aveam acces prea mult la astfel de activitati, ma culcam pe o ureche ca face mama tot…defapt nu ma lasa sa fac eu. Hainele in dulap asezate de mine nu aratau niciodata ca ale ei, nu ma lasa sa gatesc decat mancaruri pe care ea nu stia sa le prepare. Si zau incepuse sa imi fie teama ca voi ajunge maritata intr-o zi si nu voi sti sa gatesc sarmale sau ciorba. He he.

    M-a incurajat si faptul ca la momentul ala incepusem deja sa am primele emisiuni la radio si faceam si DTP si aveam si bursa la master si ajungeam cu un venit usor mai bunicel decat ai mei impreuna (deh…bugetari). Aveam un program de muncit non stop si ai mei nu se puteau intelege cu ideea ca pot dormi 6 ore pe noapte. Asa ca mi-am cautat lnistea si ritmul in micul meu spatiu.

    răspunde
  39. Pingback: 29 ianuarie 2014 | paradigma.ro

  40. Calin Biris

    In SUA este ceva de la sine inteles ca daca copilul nu face facultate la 18 ani zboara din casa. La ei este litera de lege. Avantajul lor este ca dintr-un salar de ajutor intr-un fastfood isi permit o chirie si nu mor de foame, iar cei care dovedesc ca au pofta de munca sunt incurajati sa avanseze in cariera si li se deschid usi.
    Gandirea asta educa perseverenta de a reusi pe cont propriu.
    Abordarea asta le permite parintilor sa se gandeasca pe termen lung ca nu trebuie sa-si sacrifice viata de cuplu pentru copil.
    Sustin si incurajez genul acesta de abordare.

    P.S. si eu am lucrat verile din anii de liceu pentru a aduna bani de vacante la mare si mi-a prins bine.

    răspunde
  41. Dani Novac

    Da, sunt total de acord cu modul în care gândești! Mai nou e și treaba aceea cu facultatea. Te țin ai tăi în facultate bine-mersi, 3-4 ani și apoi te trezești cu o diplomă în mână și te miri că nu te angajează nimeni doar pentru simplul fapt că ai o hârtie și o suni pe mama să-i spui că tu te întorci acasă fiindcă sistemul e prost și nu sunt locuri de muncă.
    Alta ar fi treaba dacă am încerca să fim cât mai repede independeți.

    răspunde
  42. g3ordan

    Poate oi fi eu prea hedonist, dar cred ca multi din cei care te aproba sunt putin masochisti.. :) Am ‘glumat’. Cred ca problema s-ar putea pune mai degraba in urmatoarele feluri:

    1) de ce atat de putini oameni reusesc sa gaseasca un job pe care sa-l faca in primul rand din placere; e problema ‘eterna’ de nivel mondial dar macar in alte parti te ‘recompenseaza’ nivelul salarial.
    2) de ce sunt atat de multi studenti care fac o facultate numai ca sa aiba o ‘patalama’ la mana; cati dintre ei o fac din/cu pasiune si nu asteptand un ‘viitor’ beneficiu material?
    3) de ce sa-l sperii pe copilul meu cu ‘deportarea’ si sa nu incerc mai degraba sa vad ce aptitudini/calitati/talente are si sa incerc sa i le sprijin sau incurajez; cati dintre parinti reusesc sa le fie si prieteni copiilor lor, nu doar ‘furnizori’ sau ‘propietari’?

    răspunde
    • Daniela

      G3ordan:
      Intr-o tara in care aproape toti tinerii sunt sfatuiti/impinsi/indemnati din partea multor oameni: parinti, profesori si altii sa urmeze o facultate desi poate ar fi mai bine sa invete o meserie pe care sa stie sa o puna in practica… cam asa merge treaba
      .
      Eu recunosc ca expectantele mele cand am inceput facultatea si dupa terminarea ei,s-au schimbat cu 180 de grade si nu mai recomand acuma la toata lumea sa faca asta. A nu se intelege gresit, n-am nimica cu facultatea, in fond e facultativa si depinde de fiecare om in parte, insa consider ca este nevoie si de oameni care sa stie meserii ca dulgher, tamplar si altele nu numai o foaie in mana si apoi mori de foame ca nu stii practica. Sau stii practica dar dureaza pana o inveti si aia mai dureaza, independenta financiara vine si ea mai greu …

  43. Miere Sabadus

    Foarte adevarat ce spui si sunt de acord cu tine. Mi se rupe sufletul cateodata cand fac pe durul cu ei, dar prefer sa plang acum decat mai tarziu.
    Binenteles ca mamica lor nu-i de acord cu durul de mine, „sunt copii Saba”.

    răspunde
  44. Alexandra

    Eu nu am lucrat pe timpul facultății deși stăteam cu chirie în alt oraș. Mama mi-a zis că am toată viața înainte să muncesc.
    Acum după 6 ani de experiență în muncă, îmi pare foarte rău că nu am lucrat în timpul facultății, chiar și stagii neplătite. Simt că puteam să fac mult mai mult în acei 4 ani pentru cariera mea. Că în rest, nu am rămas cu mare lucru după facultate. Cu cât începi mai repede cu atât mai bine. Eu cu copiii mei sigur voi proceda altfel și îi voi face să isi dorească să muncească, să câștige banii lor. 100 lei câștigați de tine, îți aduc o satisfacție de 10 ori mai mare decât 100 lei primiți. Și asta se aplică la orice sumă de bani.
    Le sunt foarte recunoscătoare părinților mei pentru tot ce m-au învățat și ce au făcut pentru mine, dar aș fi vrut să primesc poate o educație financiară mai avansată. De abia după ce am început să lucrez și am stat pe banii mei, mi-am dat seama ce eforturi financiare au făcut părinții mei să mă țină la facultate in alt oraș și să nu-mi lipsească nimic. Nu știu cum aș putea să le mulțumesc vreodată pentru asta. Acum eu sunt cea care le cumpără lor cadouri sau obiecte de valoarea mai mare de care au nevoie, dar și așa simt că încă nu m-am revanșat față de ei. Și peste câțiva ani sper să le pot cumpăra o casă cu teren, știu că și-ar dori să se mute de la bloc.
    Nu știu cum o să fie când am copiii, dar sunt puțin îngrozită de gândul că eu sunt responsabilă pentru adulții care vor deveni și fără modestie, sper să ajungă cel puțin la fel ca mine.

    răspunde
  45. AnaMariaB

    Cat ma bucur ca parintii mei au stiut sa ma educe in asa fel incat sa imi iau „zborul din cuib” la terminarea liceului, asta fara vreun cuvant / apropo din partea lor. Pur si simpu am vrut sa fiu independenta. Am plecat din jud Vaslui chiar in Bucuresti, cu chirie. Ca si acum la 22, dupa trei ani, ma intretin singura, am un job minunat intr-o agentie de comunicare online, prin intermediul caruia am ajuns sa cunosc oameni precum tine. Sper ca si generatiile viitoare sa fie mai independente.

    răspunde
  46. Pato Basil

    tata mi-a zis ca daca nu invat la 18 ani, la fel ca tine :)) „imi spune bancul cu albinele” :))
    Sper ca in curand sa ma gandesc sa parasesc si eu cuibul :D

    răspunde
  47. c.daniel

    Spui foarte bine Cabral, si NU gresesti deloc. Eu pe la 20 de ani am plecat de acasa, un pic fortat de anumite imprejurari, dar nu-mi pare rau. Si acu is la casa mea(cam de 1 an jumate, ca sa fiu exact). Casa care este pe numele meu. Fara credite. Fara ajutor din alte parti. Si sunt al naibii de mandru de asta. Da, acum am 36 de ani, dar viata e foarte frumoasa. Si acum, si atunci. :)

    răspunde
  48. Poligraf

    De ce nu scapi si nu te rapune, maiult te intareste. Da, Cabral ai dreptate, e cel mai bine sa fii descurcaret in viata decat un mototol in casa parintilor.

    răspunde
  49. Gina N.

    Eu am plecat la nici o luna de cand am implinit 19 ani. Iar pana atunci am fost reprezentant la o firma de cosmetice ca sa-mi pot plati telefonul, daca tot am vrut mobil, si mici maruntisuri. De la 19 ani m-am angajat cu contract full time si am „migrat” spre capital tarii. Si asta nu pentru ca m-ar fi „dat afara” ai mei. Am avut eu o ambitie a mea sa fiu pe cont propriu. Si acum sunt la fel de ambitioasa si capoasa. Daca am o problema incerc mereu sa rezolv singura situatia, daca nu-mi iese abia atunci cer ajutorul celorlalti.

    răspunde
  50. Andy

    Da, mare dreptate ai! Eu sunt copil unic, dar vreau sa iti spun ca am muncit de la 18 ani. Nu mi-a zis nimeni ca la 18 ani ma mut, nici in gluma, asa cum facea tatal tau. Doar ca am simtit nevoia sa castig banutii mei. Nu am dus-o rau, in liceu am avut 2 ani bursa, la facultate am avut mereu bursa.

    La prima facultate de stat, la zi, ca am mai facut una la zi, Limbi straine. Aveam cam vreo 14-16 examene pe seseiune (da, 16, pt ca facultatea de Limbi Strainea avea dubla specializare, EN/FR, iar la Psihologie aveam cam 6 examene, deci, da, 16 examene per sesiune) Si da, aveam bursa la Psihologie. Si da, avem timp sa si invat zdravan, sa ma si duc sa fac p-a hostess-ul in magazine 4 ore pe zi si ghici ce? Ma si prezentam la cursuri.

    In ultimul an la cele 2 facultati, m-am angajat 4 ore/zi ca Asistent HR, apoi am facut masterul de Resurse Umane, si am fost angajata full time ca asistenta de departament, la 22 de ani. Plus ca aveam si iubit, care consuma timp. Si le faceam pe toate. Si le faceam bine. Nu am trecut ca gasca prin faculta, am invatat, cand prindeam cate o zi libera sau o perioada in care nu lucram, prindeam din urma.

    Acum lucrez in HR, am un salariu bunicel, imi place ce fac si ma uit in urma cu mandrie si inainte cu speranta si incredere ca voi reusi.

    Cand colegii mei de facultate se uitau la mine si-mi spuneau: „Da’ tu de ce lucrezi, ca esti din Bucuresti si stai cu parintii, nu ai nevoie de bani”; mama imi spunea ca voi avea toata viata inainte sa lucrez si ca alerg degeaba ca nebuna toata ziua, eu continuam. Stiam ca trebuie sa invat sa ma desprind.

    Desi aveam tot ce imi doream, voiam sa reusesc pe cont propriu, sa imi castig existenta si sa ma autodepasesc. E bine sa ii insufli copilului tau niste principii, sa isi doreasca sa lupte, sa vrea sa faca ceva in viata, sa nu fie un intretinut si la 30 de ani. Sa nu aiba Iphone 5, BMW la mana a doua si sa locuiasca cu mamica la 40 de ani. ;)

    răspunde
  51. Aby

    Da Cabral,ai dreptate.Mama m-a ajutat pana la 20 de ani,cand m-am angajat in timpul facultatii,si alergan ca nebuna sa ajung la cursuri sau seminariile cele mai importante..si apoi cu recuperari. Acum sunt in Spania,muncesc aici momentan.Am asistat zilele astea la o discutie de familie de spanioli bogati dar cu bun simt,dar care din pacate are si-au educat copilul prost pana la 20 de ani si acum nu gasesc solutii. El e obisnuit cu papica la nas,cu sofer personal care-l duce la facultate si cu o femeie care-i face curatenie in casa si-i calca si hainele, plus bani de buzunar(sute de euro saptamanal,iar pentru discotesca separat). Parintii copilului sunt terminati,isi dau seama ca l-au crescut prost,sunt la limita rabdarii si mai au un pic si-l vor trimite cu chirie sa stea sa invete sa se educe. Iar pustiul ai vorbeste si urat maica-sii. Asadar oameni buni,aveti grija ce cresteti la usa voastra ca sa nu aveti pareri de rau mai tarziu.

    răspunde
  52. Pingback: Ce mi-a plăcut săptămâna trecută (4) | Martie din Post

  53. ryan7

    Salut!Pot sa spun ca sunt de acord in totalitate cu tine Cabral.Ai mei ne-au fofilat pe mine si pe frate-meu de mici,si chiar imi pare rau in momentul de fata…Am 21 de ani si stau acasa cu parintii,nu stiu exact ce ar trebui sa simt dar pot sa iti spun motivul pentru care sunt si acum acasa..Nu stiu daca asta suna a scuza si sper sa nu , dar, cum situatia financiara alor mei si anume vreo 2000 lei pe luna la 4 insi,acestia mi-au spus inca de prin a 10-a ca nu o sa ma trimita la facultate(asta desi ar putea sa se imprumute la banca,pana la urma sunt fiul lor,eu/frate-meu) iar asta plus criza economica ce a urmat m-a deznadajduit total.Intruna am fost fortat sa dau la armata-ofiteri,fara ca eu macar sa vreau asta,si desi le-am spus in nenumarate randuri ca nu vreau si ca mai bine muncesc si in vreo 2-3 ani strang personal bani pentru a da unde vreau eu,acestia au insistat vehement sa fac cum spun ei,iar maica-mea incepea sa planga de fiecare data cand aveam un „acces de libertate” ca acela,pe motiv ca,citez:”nu stiu ce-i in capul tau,nu vezi ca nimeni nu gaseste de munca?”.A venit si timpul sa dau probele sportive si psihologice care ma-ar fi propulsat mai departe la examenul scris cateva luni mai tarziu.Le-am picat;am picat la traseul utilitar,desi nu ar fi trebuit,dar simplul fapt ca nu vroiam sa dau acolo,ca nu suportam ideea ca eu sa fiu controlat de ai mei,au avut un rol important in esecul meu,mai ales daca este sa vorbim despre cum decurge un antrenament cand trebuie sa faci ceva fara sa ai un tel sau sa iti propui ceva…In fine..am cautat de munca in acel an,am depus in jur de 40-50 de cv-uri,dar degeaba,iar ai mei m-au descurajat.in asa fel incat in vreo doua luni de cand am inceput sa caut m-am resemnat cu ideea ca nu pot gasi nimic de munca…le-am propus alor mei din nou sa ma lase sa imi caut in continuare dar maica-mea din nou a inceput cu plansul si iar si iar si iar…am dat din nou,de data asta am luat la sportiv dar am picat la scris..de ce?pentru simplul fapt ca nu pot invata ceva ce nu imi doresc,stateam cu cartea langa mine si ma uitam ore in sir in gol..asa a decurs anul acela,la fel ca cel precedent,singura diferenta era ca esecul a avut loc mai tarziu…sunt deja epuizat,m-am saturat sa fac ce spun ai mei…asa nu o sa intru niciodata nicaieri,pur si simplu nu pot invata…ei niciodata nu m-au incurajat ,doar au stat pe capul meu ani si ani spunandu-mi ca trebuie sa invat,sa iau acolo,alteori spunandu-mi ca sunt un nimic,un repetent,ca nu am facut nimic in viata desi pana sa ajung la liceu eram premiant..la liceu au inceput presiunile asupra mea motiv pentru care am lasat tot ce tinea de invatat deoparte,ca un semnal pentru ei ca nu pot sa dau unde vor ei,si desi le-am si spus-o de nenumarate ori in fata degeaba,continui sa ma lovesc de refuzuri si nu pot sa inteleg de ce nu pot da la facultatea care vreau desi am prieteni in aceeasi situatie ca si mine dar ai lor au facut anumite compromisuri iar ei sunt acum la facultati…

    răspunde
    • Cabral Ibacka

      Salut.
      Uite cum am gândit eu pentru mine: ai mei nu-s datori cu nimic. M-au făcut, m-au dus până la 18 ani, și-au făcut treaba.
      De la 18 încolo depinde de mine.
      Nu trebuie să-mi dea ei de facultate, nu trebuie să-mi mai dea de mâncare, eu sunt cel responsabil.
      Dacă ei vor să-mi dea, dacă vor să mă ajute în continuare… e bine, mersi frumos!
      Dacă nu… mersi frumos pentru ce-am primit până atunci.

      Eu cred că ține de tine.
      Trebuie să vrei.
      Trebuie să fii dispus să muncești.
      trebuie să fii dispus să riști.
      Și ai o șansă.
      Altfel… ai doar șansa să te vaiți. Și nu cred că te ajută cu ceva asta…

      Baftă multă îți doresc!

  54. acad.CM.DRAGAN
    acad.CM.DRAGAN

    SFATURILE UNUI PRIETEN AL CARTII….
    Dupa ce a trecut revelionul si s-au incheiat chefurile,am gasit un baiat necajit si zgribulit de frig,care statea la o bunica destul de batrana si necajita. El era asa intrucat parintii lui plecasera sa lucreze in strainatate: ea facea centura in jurul unui oras din sudul Peninsulei,el,tatal, fura prin autobuze si pe unde putea. Si atunci m-am hotarat sa-l iau eu si sa ma ocup de el. Dupa ce l-am imbracat cu haine ca lumea(calduroase nu de marca) l-am trimis la scoala.Cand dupa prima zi s-a intors acasa si l-am intrebat cum a fost , mi-a zis: “ Eu cred ca bine;mai sunt si alti copii cam tristi,dar si care jubileaza.Totusi ma intreaba profesorii “ unde-I plicul ;nu ti-a dat taica-tu si un plic pentru ca asa se incepe scoala?” Si eu le-am spus ca NU ,imi zice baiatul. Asa ca a doua zi i-am dat si eu un plic ,in care nu am introdus ce asteptau multi,dar i-am trimis o scrisoare “d-lui profesor”. Scrisoarea este urmatoarea:
    Domnule coleg (….si eu sunt nu profesor… ceva mai mare.). “Va rog sa aveti grija de acest copil ca de toti copii lumii”. Asta insemneaza ca…… – Fiul meu va trebui să înveţe că nu toţi oamenii sunt sinceri şi oneşti.
    – Dar învăţaţi-l dacă puteţi minunăţia cărţilor… şi totuşi, daţi-i timp să se gândească la misterul etern al păsărilor cerului, al albinelor de sub soare şi al florilor de pe câmp. – În şcoală, învăţaţi-l că e mult mai onorabil să eşueze decât să trişeze…
    -Învăţaţi-l să aibă încredere în propriile-i idei, chiar dacă ceilalţi îi spun că se înşeală.
    -Învăţaţi-l să fie amabil cu oamenii amabili şi dur cu cei duri. Încercaţi să-i daţi fiului meu tăria de a nu urma mulţimea, să nu urmeze turma…
    -Învăţaţi-l să-i asculte pe toţi oamenii; dar învăţaţi-l de asemenea să selecteze ceea ce a auzit printr-un ecran al adevărului, şi să păstreze doar ce e bun.
    -Învăţaţi-l, dacă puteţi, cum să râdă când e trist… învăţaţi-l că nu e nicio ruşine în a plânge.
    -Învăţaţi-l să fie grijuliu cu cinicii şi să fie atent la linguşitori.
    -Învăţaţi-l să-şi „vândă” creierul celor care dau mai mult, dar niciodată să nu pună un preţ pe sufletul şi inima lui.
    -Învăţaţi-l să-şi astupe urechile la bârfă… şi să lupte când crede că aceasta este soluţia. -Trataţi-l gentil, dar nu-l protejaţi, deoarece numai testul focului face oţelul bun. Lăsaţi-l să aibă curajul de a fi nerăbdător. Lăsaţi-l să aibă curajul de a fi brav.
    -Învăţaţi-l să aibă întotdeauna încredere sublimă în el însuşi, deoarece apoi va avea încredere în umanitate. Aceasta este o cerinţa mare, dar vedeţi totuşi ce puteţi face. Este aşa un copil de treabă, fiul meu , ca toti fii oamenilor corecti!”
    Cu incredere…………

    răspunde

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.