Sari la conținut

Un articol despre un copil singur. Eu.

Sunt un băiat din cartier.Născut în Berceni. În „77.

M-au dat prima oară la școala 111. Am stat până în clasa a 2-a… le-au zis alor mei să mă mute, eram prea bronzat pentru ei.

M-au mutat ai mei la 110. A fost bine până într-a patra. Prea mult solar…

Apoi m-au mutat la 96.

Deja știam rețeta… câteva zile de observat de la distanță, apoi începeau glumițele cu „alb ca smoala”, „maimuța”, „Congo”… și tot așa.

Și au început. În același ritm, cu aceeași răutate ca la celelalte două școli.

Și într-o zi s-a întâmplat ceva… am ieșit la sport, în curtea școlii.

Profu’ n-avea de gând să ia aur la Olimpiadă cu noi, așa că ne-a aruncat o minge de fotbal și ne-a lăsat în pace.

Am intrat și eu într-una dintre echipe. N-am făcut mare fâsâială, nu eram bun la așa ceva. Dar am alergat, făceam încă de-atunci sport de performanță, pregătire fizică aveam.

Am alergat, am dat câteva pase, am râs puțin pe teren, a fost OK.

În următoarea pauză mergeam către clasă, când un unul de la altă clasă a urlat după mine „Fugiți că vine maimuțoiul!” sau ceva de genul ăsta.

M-am întors să-i dau replica, dar n-am apucat. Unul dintre băieții din clasa mea a urlat tare, cu pasiune și supărare:

– Băăă, lasă-l în pace, e din echipa mea de fotbal!

Sunt un băiat din cartier. Născut, crescut și trăit în Berceni.

Îmi vorbești frumos… sunt prietenul tău.

Îmi vorbești urât… îți răspund fix cum m-a învățat cartierul. Și-ți promit că n-o să-ți placă.

Și eram obișnuit să trebuiască să mă apăr singur.

Dar atunci, fix în momentul ăla când un alt copil mi-a luat apărarea, am simțit pentru prima dată că… poate chiar de-s diferit, nu trebuie să fiu singur.

Pentru că în anii ce au urmat am văzut în cartier cum diferențele dintre oameni devin granițe imposibile de traversat.

Diferențele alea simple… de la hainele pe care oamenii le poartă, jargonul pe care-l folosesc, blocul în care stau, gașca în care-și cheltuie timpul… ori culoarea pielii. Diferențele alea simple deveneau la un moment dat niște prăpăstii de netrecut.

Cu o singură excepție: când jucam fotbal.

Cu alergătură și gâfâială, cu urlete și sudălmi, cu încurajări și râsete… fotbalul era un limbaj comun care ne făcea pe toți să uităm de toate diferențele posibile. Oricât de prost jucam. Eu. :)

Mă rog, fotbalul nu era. Încă este un limbaj comun.

Am intrat în campania asta Mastercard zâmbind, după ce am văzut clipul cu Pele.

Dă-i un PLAY, o să-ți placă…

Am văzut clipul și mi-am adus aminte de curtea Școlii Generale numărul 96, unde am simțit pentru prima dată că – deși diferit – nu trebuie să fiu neapărat singur.

La ani după, conexiunea asta a supraviețuit. Și iată o parte gașca de zăpăciți alături de care mi-am trăit adolescența…

O să revin cu ideea asta, am o surpriză foarte – foarte tare pentru toată lumea.

Promit.

Omul cu nucile. O lună doar cu cardul. Și nucile.

Am avut de susținut pariul ăsta care la început părea prietenos… dar cu emoții. Să nu folosesc deloc cash pentru o lună întreagă? Inițial, pentru că înainte nu mi-am pus niciodată problema și n-am monitorizat câte tranzacții cu card versus tranzacții cu cash fac pe lună… n-am știut ce să zic. Mi-am dat seama repede, însă,… citește tot Omul cu nucile. O lună doar cu cardul. Și nucile.

Vine sfârșitul lumii dacă la sfârșitul lunii ea n-are nici guler dantelat și nici chiloți de nurcă

Ca să ne fie clar, sunt genul de bărbat târât la shopping de nevastă. Nu-mi place să pierd ore întregi hălăduind prin mall, nu-mi place să probez haine, mă ia cu leșin și cu prăbușire de calciu dacă petrec mai mult de 5 minute într-o cabină de probă. Spun toate astea ca să fie clar… citește tot Vine sfârșitul lumii dacă la sfârșitul lunii ea n-are nici guler dantelat și nici chiloți de nurcă

Ca să vezi cum râde soarta de om… tocmai mi-am dat PIN-ul de la card pe blog.

Dragilor, așa se intâmplă, de la asta vine și vorba ”fă ce zice popa, nu ce face popa”… am vorbit despre carduri și despre cum le putem folosi în străinătate, despre siguranță și despre ce trebuie să faci – chestii mici și logice – astfel încât banii tăi să fie în siguranță pe card și… citește tot Ca să vezi cum râde soarta de om… tocmai mi-am dat PIN-ul de la card pe blog.

Câteva chestii pe care poate nu le știi despre carduri

De câteva săptămâni povestesc printre picături pe blog despre avantajele folosirii cardurilor atunci când se pleacă din țară. Acum, că ne apropiem de încheiere, mai sunt câteva ponturi de spus, chestii care-ți pot face viața mai ușoară… De exemplu… în străinătățuri poți plăti și bacșișul ospătarului cu cardul. Adică… atunci când ceri nota de plată îi… citește tot Câteva chestii pe care poate nu le știi despre carduri

Dacă nu ții cash în portofel sunt șanse să fie găsit

Săptămâna trecută mi-am pierdut portofelul. Iar. pentru a 274-a oară. Nu știu cum fac, cum reușesc, cum mă organizez dar se întâmplă mult prea des să-mi las portofelul aiurea. Dar l-am găsit aproape de fiecare dată. Cum? Spun o metodă tare simplă dar șmecheră învățată de la un ungur bătrân: Dacă ești din ăla care… citește tot Dacă nu ții cash în portofel sunt șanse să fie găsit

A încercat vreodată cineva să-ți cucerească iubita sau iubitul cu tine de față?

Plecăm în vacanță. În Portugalia. Am mai vorbit de groaznica mea vacanță acolo, dar nu v-am spus niciodată partea cu doctorul negru. Nu, nu de culoare ci negru. Stai să vezi… Mi-era rău. Dar rău, nu glumă, mă chinuiam cu o febră groaznică, niște dureri de cap atroce, cu frisoane și-o stare de rău de… citește tot A încercat vreodată cineva să-ți cucerească iubita sau iubitul cu tine de față?