Te rog, nu #fieca… Fă-le de neprețuit.

Uneori vorbele ne ies pe gură cam aiurea.

Mai mult de-atât… se pare că fix atunci când vrei să spui ceva important șansele-s mai mari să ți se încurce vorbele-n idei.

Ne aflăm în perioada în care umanii care trimit urări se împart în două categorii mari și late: categoria #fieca și gașca celor care-și permit să piardă două minute pentru a-ți scrie ceva.

Desigur, îi apreciem pe cei care investesc două minute în mesajul pe care îl trimit, ne bucurăm că este scris special pentru noi, răspundem cu alt ton.

Dar, să știi, categoria #fieca nu este formată neapărat din oameni care n-au chef să scrie un mesaj personalizat, frumos, emoționant. De multe ori îi luăm la mișto pe cei care dau forward unui mesaj, spunem că nu transmit – de fapt – nimic.

Cabral Andreea de nepretuitDe fapt, se întâmplă de multe ori ca omul să nu se priceapă la scris mesaje. Adică știe să scrie, nu despre asta e vorba, dar vrea de la mesaj să spună mai mult decât simte că ar face-o el.

Și-atunci când dă peste un mesaj din seria #fieca ajunge să creadă că pomposul și siroposul mesaj este mult mai bun decât ceva simplu scris de propriile lui degete.

Și dă forward la #fieca.

Ei, anul ăsta ne-am gândit să ajutăm cu ceva. Am zis că dacă ai nevoie să faci din mesajul tău unul mai spectaculos, mai vizual, mai altfel… să-l faci #deneprețuit.

Asa a luat formă ideea celor de la MasterCard, din dorinta de a oferi altfel de cadouri decat cele ce se cumpără. Am percutat la ideea asta pentru că mi s-a părut spectaculoasă prin simplitatea ei.

Și reacțiile au fost unele dintre cele mai frumoase, pentru că oamenii nu se așteaptă că apropiații lor să-i surprindă astfel…

Da, mai sunt pe pagina MasterCard și alte filme pe care le-am înregistrat, mesaje frumoase pe care le-am făcut – sper – și mai frumoase. 🙂

Se poate, deci, și altfel decât #fieca. 🙂

Și sfatul meu este unul ușor de urmat: decât un #fieca… mai bine îi scrii ceva simplu, chiar dacă mai puțin poetic.

Și un ”Mă gândesc la tine, sper să fii bine!” este mult mai frumos, mai personal, mai intim decât un ”Fie ca lumina sărbătorilor să vă lumineze viața, bucuria și înțelepciunea în aceste zile luminoase…”.

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • eugenia
    • 22.12.2014

    Eu nu mai cred de mult timp in “fie ca…”. Fapt pentru care incerc mesaje originale, sa fie cat mai aproape de realitate si de lumea in care traim. Insa, mi s-a intamplat sa imi fie criticat mesajul si chiar sa se supere destinatarul. Eu nu m-am suparat pentru asta; nu la mine era problema, ci la puterea de intelegere a acesteia. Nu mai conteaza. Fiti originali, oricum! Oamenii adevarati sunt la fel, si vor aprecia.

    răspunde-i
  • Sam
    • 22.12.2014

    Eu trimit doar mesaje personalizate. Mai bine nu trimit deloc decat cu garduri (#)
    Chiar am primit mesaj de la niste prieteni ca asteapta Craciunul sa vada ce prostii mai compun anul asta 🙂
    Cred ca un mesaj personalizat face cat toate mesajele lui Poptamas adunate la un loc. Arata ca iti pasa de persoana respectiva si ca nu e cineva din multime.
    “Mos Craciun cu plete dalbe, barba sura, burta mare
    Fura porcul din cotet, iar cand intrebi ce face iti raspunde cu dispret,
    Ca la tine asa mult tine, sa fii bine, sa fii tare, vesel nevoie mare
    Fara toba, fara slana, chisca, carnati, pastrama,
    Ca altfel Cabral te baga, in sedinta culinara
    Si la nutritionist te toarna! Se stie!!!
    La anul si la multi ani!

    • Valentin C
      • 22.12.2014

      10! Stai jos ! 🙂

    răspunde-i
  • Fie ca ziua sa iti fie mai buna !

    răspunde-i
  • Ov
    • 22.12.2014

    nu ma înțelegeți greșit, nu sunt adeptul mesajelor de acest tip dar dacă in aceasta perioada așa e tradiția sa trimiți mesaje #fieca , de ce sa schimbam noi tradiția?
    Sa mulțumești si sa fii recunoscător unei persoane o poți face in oricare zi a anului!
    ce vrei sa faci dacă lumina se revarsă o singura data pe an?
    :)))

    răspunde-i
  • Pyro
    • 22.12.2014

    Crap de ras :))

    Pe de o parte parca e mai bine decat in trecut, cand te sunau zeci de rubedenii – cu care nu mai aveai nici o tangenta in tot restul anului – si aveati parte de o discutie semi-stanjenitoare.
    Doar Craciun, Pasti, si eventual vreo zi de nume.

    răspunde-i
  • ela26
    • 22.12.2014

    Anii trecuți răspundeam fiecărui mesaj care începea cu Fie ca, cu Fie! Chiar am făcut o statistica, câte încep cu Fie și câte cu Să. A câștigat Fie :))

    răspunde-i
  • Cris-Mary
    • 22.12.2014

    Decat #fieca mai bine deloc :)) Eu prefer urarile normale, un scurt mesaj haios pentru fiecare:)

    răspunde-i
  • avalanche
    • 22.12.2014

    ahhhhhh
    ce rau imi pare ca nu am fost pe fazaaaaa
    o lesinam pe logodnica mea cu un mesaj din asta!!!

    răspunde-i
  • Loading...