Sari la conținut

Tatăl către fiica lui de 3 anișori: Dacă nu mănânci supa, îți iau viața!

Un restaurant de cartier, simpatic și cu mâncare din aia bună. Mă pun la masă, deschid laptopul și mă pun pe butonat. După vreo oră, la masa de lângă mine se așează un tată – relativ tânăr – cu fiica lui. Fetița, cu niște codițe simpatice, vorbăreață de numa-numa’, se suie cumințică pe scaun și… citește tot Tatăl către fiica lui de 3 anișori: Dacă nu mănânci supa, îți iau viața!

Un articol despre un copil singur. Eu.

Sunt un băiat din cartier.Născut în Berceni. În „77.

M-au dat prima oară la școala 111. Am stat până în clasa a 2-a… le-au zis alor mei să mă mute, eram prea bronzat pentru ei.

M-au mutat ai mei la 110. A fost bine până într-a patra. Prea mult solar…

Apoi m-au mutat la 96.

Deja știam rețeta… câteva zile de observat de la distanță, apoi începeau glumițele cu „alb ca smoala”, „maimuța”, „Congo”… și tot așa.

Și au început. În același ritm, cu aceeași răutate ca la celelalte două școli.

Și într-o zi s-a întâmplat ceva… am ieșit la sport, în curtea școlii.

Profu’ n-avea de gând să ia aur la Olimpiadă cu noi, așa că ne-a aruncat o minge de fotbal și ne-a lăsat în pace.

Am intrat și eu într-una dintre echipe. N-am făcut mare fâsâială, nu eram bun la așa ceva. Dar am alergat, făceam încă de-atunci sport de performanță, pregătire fizică aveam.

Am alergat, am dat câteva pase, am râs puțin pe teren, a fost OK.

În următoarea pauză mergeam către clasă, când un unul de la altă clasă a urlat după mine „Fugiți că vine maimuțoiul!” sau ceva de genul ăsta.

M-am întors să-i dau replica, dar n-am apucat. Unul dintre băieții din clasa mea a urlat tare, cu pasiune și supărare:

– Băăă, lasă-l în pace, e din echipa mea de fotbal!

Sunt un băiat din cartier. Născut, crescut și trăit în Berceni.

Îmi vorbești frumos… sunt prietenul tău.

Îmi vorbești urât… îți răspund fix cum m-a învățat cartierul. Și-ți promit că n-o să-ți placă.

Și eram obișnuit să trebuiască să mă apăr singur.

Dar atunci, fix în momentul ăla când un alt copil mi-a luat apărarea, am simțit pentru prima dată că… poate chiar de-s diferit, nu trebuie să fiu singur.

Pentru că în anii ce au urmat am văzut în cartier cum diferențele dintre oameni devin granițe imposibile de traversat.

Diferențele alea simple… de la hainele pe care oamenii le poartă, jargonul pe care-l folosesc, blocul în care stau, gașca în care-și cheltuie timpul… ori culoarea pielii. Diferențele alea simple deveneau la un moment dat niște prăpăstii de netrecut.

Cu o singură excepție: când jucam fotbal.

Cu alergătură și gâfâială, cu urlete și sudălmi, cu încurajări și râsete… fotbalul era un limbaj comun care ne făcea pe toți să uităm de toate diferențele posibile. Oricât de prost jucam. Eu. :)

Mă rog, fotbalul nu era. Încă este un limbaj comun.

Am intrat în campania asta Mastercard zâmbind, după ce am văzut clipul cu Pele.

Dă-i un PLAY, o să-ți placă…

Am văzut clipul și mi-am adus aminte de curtea Școlii Generale numărul 96, unde am simțit pentru prima dată că – deși diferit – nu trebuie să fiu neapărat singur.

La ani după, conexiunea asta a supraviețuit. Și iată o parte gașca de zăpăciți alături de care mi-am trăit adolescența…

O să revin cu ideea asta, am o surpriză foarte – foarte tare pentru toată lumea.

Promit.

Copiii n-ar trebui să vadă viața prin telefon și tabletă, ci pe viu…

Ne place să credem că ai noștri copii sunt ca noi.

Ia-ți gândul, nu sunt. Au alt ritm, alt fel de a vedea lucrurile, altă viteză de a procesa informația.

 

Ne place să credem că ei au nevoie de noi până la nu-știu-câți ani.

Greșit. Ei au nevoie să știe că sunt protejați, că n-au de ce să se teamă de ziua de mâine, că e cineva acolo pe care să se bazeze.

 

Uneori suntem convinși că fără sfaturile noastre ei sunt ca niște gâini fără cap.

Fals. Deși pe alte subiecte rămân naivi, de cele mai multe ori văd lumea mai cinic și mai clar decât reușim noi s-o vedem.

Sunt mai buni decât noi?

Or fi, nu știu (așa sper). Dar știu sigur că sunt altfel.

Și au în continuare nevoie de sfaturile noastre, de gândurile noastre, de experiența noastră, eu așa simt.

Dar au la fel de mare nevoie de experiențe. Au nevoie să comunice, să vadă cu ochii lor, să pipăie și să guste lucruri altfel… și nu prin intermediul tehnologiei.

Prin internet au acces la infinit mai multă informație decât noi, dar atât. Experiențele nu pot fi înlocuite cu nimic din ce ar putea vedea pe ecranul unui telefon sau al unei tablete.

Pe-a noastră am trimis-o veri la rând în Moldova, la țară. Venea julită toată, plină de vânătăi și mușcată de toate vietățile lumii, excluzând ursul și lupul. Dar când mergeam s-o iau de-acolo nu-i tăcea gurița aia deloc, povestea câteva săptămâni despre toate lucrurile văzute și trăite.

A mers în excursii de o zi sau de două zile pe unde s-a putut. De multe ori nu cu clasa ei. Asta a făcut-o să știe cum să creeze ușor punți cu alți oameni.

Am trimis-o în tabere, unele dintre ele în locuri nu chiar reușite. Dar s-a descurcat, așa că a prins și mai multă încredere în ea.

Cred că asta avem de făcut, să le oferim experiențe.

Sigur, limitările sunt cele financiare, de cele mai multe ori.

O să scriu mai jos despre unele dintre cele mai tari experiențe / locuri / meditații de care am aflat până acum. Dar nu-s ieftine.

Anul ăsta avem de renovat casa, așa că nu cred că vom reuși. Dar la anul poate o trimitem o săptămână într-o tabără din asta, povestesc mai jos despre ea.

Ca să concluzionez cumva… cred că ar trebui să avem puțin mai multă încredere în cei mici, să-i încurajăm să ridice ochii din telefoane și tablete, să-i îndreptăm să vadă direct cu ochii lor locuri noi, să meargă în locuri despre care să povestească, să întâlnească alți copii cu care să învețe să comunice.

Dar dacă există bugetul, cred că genul ăsta de experiență este topul absolut: taberele educaționale.

Aș putea vorbi multe pe tema asta, am stat cu Ino și-am alergat printre taberele IntegralEdu multe ore, dar nu voi intra mult în amănunte, pentru că totul depinde de ce îți dorești tu (mă rog, dacă mă întrebi pe mine… ce-și dorește copilul tău).

Ai variante de tabere începând cu 3 ani (dar cred că începe să înțeleagă ceva și să strângâ amintiri puternice după 5-6 ani sau chiar puțin mai mare).

Cam așa arată unele dintre locuri…

Sunt peste 300 de tabere de limbi străine, în peste 15 țări din întreaga lume, pe 6 continente.

Cele mai populare sunt cele din Anglia, Irlanda, Malta, Canada, SUA, Elveția, Franța, Belgia, Austria, Germania, Italia, Spania, Portugalia, China sau Maroc.

Acum… nu vreau să te mint, n-aș expedia benevol copilul în Maroc, dar cred că ar fi foarte bine pentru copil să meargă într-o tabără la un colegiu de prestigiu din Londra.

Sau cred că ar fi foarte tare o tabără în China.

Legat de prețuri… am văzut că au tabere și sub 500 de euro, dar nu sunt sigur ce alte cheltuieli se mai adaugă, nu vreau să induc pe nimeni în eroare. Cred că cea mai bună variantă ar fi o discuție cu unul dintre consultanții lor…

Ce mi se pare interesant este că pe lângă orele de studiu (cred că sunt în medie 20 de ore de studiu pe săptămână), au – funcție de loc – nenumărate variante de activități suplimentare: sportive (tenis, fotbal, echitație, înot, canotaj, pilotaj, navigație, windsufing, golf, șah, scrimă), arte și pasiuni (pictură, olărit, film, teatru, dans, muzică, instrumente muzicale).

Ori cursuri aplicate pe diverse domenii, de la business, drept, medicină, media și comunicare, pregătire portofoliu arhitectură, artă și design, IT, inginerie și programare, biologie moleculară, economie, filozofie, psihologie, design, jocuri video, programe de tineri lideri, dezbatere, modă, hospitality și până la artă culinară.

Ca să vezi mai multe ai site-ul lor pentru tabere aici (www.edutabere.ro). Ei fiind cei de la IntegralEdu.ro (site).

Dar până strângem bani… cu cortul la munte, în tabără la mare sau la bunici/unchi/veri la țară! Oriunde, dar numai abandonați cu ochii-n telefon pe canapea, nu!

Ne omorâm copiii

Dă-i un [PLAY]. Dar dacă ești deja părinte s-ar putea să nu-ți placă… textul, nu piesa.  Ar trebui să le dăm aripi. Copiilor, zic. Noi le tăiem aspru, din rădăcină, ucigându-le cinic visele. Spunându-le că aia nu pot, că aia nu-i frumos și că cealaltă nu-i voie. Le sufocăm bucuria de a trăi sufocându-le… citește tot Ne omorâm copiii

Un părinte care plânge pentru copilul lui.

Viața are cursul ei. Ne naștem, creștem, facem copii, îmbătrânim și-apoi ne ducem. Implacabil, cu fel-de-fel de variații la tema… începutul și sfârșitul sunt identice. Când părinții pleacă… se varsă multe lacrimi. Dar, cu toate că doare și ne-am împotrivi de-am putea, înțelegem cursul ăsta. Dar în momentul în care copilul merge către un posibil… citește tot Un părinte care plânge pentru copilul lui.

Nici nu-mi dau seama cum am scăpat cu viață…

Am mai spus-o, am copilărit în Berceni. Berceni, unde iarna era un spectacol. Mi-aduc aminte de cazematele uriașe, făcute din zăpadă și întărită peste noapte de apa aruncată pe ele de părinți, ca să țină. Mi-aduc aminte de bătăile cu bulgări, adevărate ofensive strategice în care erau implicați activ toți piticii de la blocurile 1,… citește tot Nici nu-mi dau seama cum am scăpat cu viață…

Trei copii înzestrați primesc 15.000 de euro dacă îți completezi CV-ul pe eJobs

Da, știu ce se zice, în România nu se face nimic. Fiecare trage pentru el, toți își văd doar de propriul dos. Totuși, uneori se mai face. De fapt… deseori se face, doar că nu e așa vizibil. Ei bine, cei de la eJobs au pornit o chestie foarte mișto. Îți actualizezi CV-ul de la… citește tot Trei copii înzestrați primesc 15.000 de euro dacă îți completezi CV-ul pe eJobs

Copiii României

Dă-i un [PLAY] și citește. Dar sunt șanse să nu-ți placă… 39% dintre copiii României trăiesc în sărăcie relativă. 39%. Când citești așa ceva îți dai seama că undeva pe drum am pierdut ceva. Cândva, la un moment dat, am uitat de noi. Ne-am uitat părticica aia de suflet care nu ne lăsa să uităm… citește tot Copiii României

După două luni de jucat în mijlocul magazinului, băiatul primește cadou consola de jocuri

Un magazin din rețeaua Best-Buy din New York. În zona de jocuri video angajații au văzut cum un adolescent și-a petrecut două ore pe zi, în fiecare zi, timp de două luni, jucându-se pe o consolă. După două luni în care adolescentul a fost prezent zi-de-zi… angajații iau o hotărâre: strâng bani din buzunarele proprii… citește tot După două luni de jucat în mijlocul magazinului, băiatul primește cadou consola de jocuri