Tăcerea forței

mototrip Garmisch to garmisch 2014 BMW Motorrad Gathering-231Dacă ești motorist sunt sigur că ai auzit de protestul acesta. Dacă nu, sunt șanse să auzi pentru prima dată de el aici.

Tu ce crezi despre inițiativa asta?

Comunicat:

În data de 20 august, în localitatea Sînzieni (județul Covasna), Sebestyény Attilá, un tânăr de numai 37 de ani, a pierdut controlul motocicletei încercând să evite o minoră de 11 ani ce traversa printr-un loc nepermis și a fost proiectat într-un zid. Motociclistul a fost declarat decedat în urma impactului, deși se pare că a fost linșat public de rudele fetei. Un alt motociclist, ce oprise pentru a acorda primul ajutor, a fost înjunghiat de aceleași persoane, iar prietena lui a fost bătută.

Comunitatea Moto din România nu poate rămâne indiferentă și, în semn de solidaritate cu familia victimei, familie care încă așteaptă un răspuns din partea autorităților, organizează un marș de protest care se va defășura în data de 13.09.2014, între orele 14:00-15:00, simultan în București (în Piața Alba Iulia) și în restul orașelor din țară (în fața sediilor autorităților locale).

Acest marș de protest v a fi unul pașnic, unde sunetul țobelor de eșapament va fi înlocuit de tăcere. O tăcere tristă, menită să tragă un semnal de alarmă pentru autoritățile competențe în vederea urgentării soluționării acestui caz.

Toți participanții sunt rugați să poarte banderolă albă și, în vederea bunei desfășurări a acțiunii, să oprească motoarele și să păstrezea liniștea pe durata desfășurării protestului. Nu instigăm la violență și credem că un moment de reculegere prelungit poate lovi mai puternic decât armele albe ale unor lași.

Tot pe această cale, având în vedere că în data de 20 septembrie se împlinesc 40 de zile de la tragedie, Comunitatea Moto din România invită iubitorii de două roți să se unească pentru a arăta că spiritul nu ni-l poate lua nimeni și organizează un nou marș, pentru a-l comemora la Sînzieni pe Sebestyény Attilá, și pentru a cere din nou adevărul.

Uniți, tăcuți, strigăm să se facă dreptate!

Deci… ce crezi despre inițiativa asta?

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • andreeaw
    • 12.09.2014

    Draga Ovidiu, nu toti sunt vitezomani. Am prieten care are si motor si masina si care a aparut anii trecuti pe la TV si a explicat de NNNN ori ca trebuie sa se respecte regulile de circulatie, distanta fata de masini, etc. El personal a fost bagat in spital de un taximetrist care a trecut pe rosu 🙂
    Insa da, stiu si partea cealalta. In 2007 prin septembrie am fost la nunta unor prieteni si cateva luni mai tarziu, la un concert vorbeau despre o inmormantare: un pusti de 20 si ceva de ani a ramas intepenit intr-un stalp undeva pe Timisoarei.
    Initiativa este laudabila, pentru ca, din pacate, in Romania noastra draga motociclistii sunt asimilati cu huligani, vitezomani, batausi, etc… Si nu este asa. Inca o data, motociclistii sunt uniti si nu sunt violenti. RESPECT!

    răspunde-i
  • Ovidiu
    • 12.09.2014

    Initiativa ar fi laudabila daca in cadrul acestor reuniuni ale celor pe 2 roti apare cineva sa le explice unora ca viteza inseamna moarte. Am avut prea multe evenimente soldate fara accident si asta doar datorita mie, in care era sa aplatizez cativa motoristi care se credeau in Star Trek si mergeau cu viteza warp prin bucuresti. ei cred ca daca merg cu 200 km/ora cel aflat la juma de km le va ceda lor trecerea. Nu ai cum sa faci asta pt ca nu iti inchipui ca cineva merge cu asa viteza in oras si consideri ca ai timp sa intri in intersectie.

    răspunde-i
  • Bea
    • 11.09.2014

    Doamne fereste! Sa-l odihneasca Dumnezeu in pace, sa dea putere familiei si sa ii ajute pe cei ceilalti doi sa se refaca!

    Referitor la initiativa, mi se pare laudabila.. Sper ca va avea si rezultat.

    răspunde-i
  • Loading...