Dă-i un <play> și citește. Crede-mă.
Ce noroc. Ce ghinion. Ce șansă. Ce neșansă. Ce bulan, ce baftă!
Născuți pe aceeași lume, ducând același tip de umbră, respirând la fel… dar nu același aer.
Unii în case de chirpici cu podea de lut. În cârpe împuțite de resturi de lemn arse pentru un aer călâi.
Alții în palate de sticlă și cu ștrampi de aur.
Unii rănind tălpi desculțe pe asfaltul gol.
Alții apăsând încrezători cu șoșoni cu ștaif pe pedale de mașini ce miros a mosc și trabuc.
Nu m-am considerat niciodată un exemplu, pentru că nu sunt.
Nu m-am dat exemplu, pentru că nu cred că merit.
Nu m-am arătat cu propriile degete… pentru că mi se pare că mi-aș arăta doar defectele.
Dar dacă vreodată îmi ceri un singur sfat, o să-ți spun simplu: ai încredere.
Ai încredere în tine, trăiește fiind convins că poți face orice.
Ai încredere în ce poți învăța, în ce poți construi, în ce poți realiza.
La școală ne învață ce nu putem. La liceu ne arată ce nu avem voie. La facultate, printre altele, ne explică limitele peste care nu putem trece.
Societatea, așa cum este ea structurată, ne pune “la locul nostru”, ne apasă pe umeri până ne pune în genunchi… și din genunchi ne împinge pe burtă, târâș.
– Nu ai avut noroc să te naști în familia potrivită.
– Nu ai avut noroc de Cotroceni… ai primit Berceni.
– Așa neșansă? Să te naști negru printre albi?
– Așa lipsă de bulan încât să te naști în România, într-o familie săracă?!
Diverși șterși si onorabile diverse mi-au explicat la nesfârșit ce nu puteam să fac. Ce nu puteam fi. Ce nu era posibil vreodată să reușesc.
Am zâmbit. Constant, am zâmbit.
Și am avut încredere.
A, sigur, nu-s Denzel Washington. Ce Denzel… că nici măcar de rate n-am scăpat!
Dar nici nu cad în capcana asta de a mă compara tot timpul cu altcineva… ca să văd ce n-am reușit.
Mă compar în fiecare zi cu mine, cel din urmă cu o zi.
Și cât timp există un progres, oricât e de mic… înseamnă că sunt bine.
Am învățat să muncesc, să gândesc, să cresc.
Am pornit în viață părăsit de tată la doar câteva săptămâni de viață. Cu o mamă de la țară, de la coada vacii, de la care am învățat că te poți ridica, poți învăța, poți alege orice carieră vrei tu… dacă ești dispus să muncești pentru asta. Și dacă ai încredere în tine.
Apoi eram patru suflete într-un apartament de două camere și ieșeam din casă încălțat cu singura pereche de mergători, niște tâlhari din ăia de la RoSprint… crăpați la încheieturi.
Am descărcat TIR-uri cu cârca, am cărat moloz pe șantier, am schimbat roți, am sudat garduri, am fost paznic de noapte… am făcut orice mi-a venit la îndemână pentru a crește, pentru a mai face un pas.
Am avut încredere că pot.
Și nu m-am oprit. Nu m-am dat bătut. N-am ascultat de “nu poți” și nici de “n-ai cum”.
De-asta îți spun acum… chiar de-i greu. Chiar de nu ești bine.
Dacă îți vine să te oprești, să te pui în cur și să plângi… fă-o.
Și-apoi caută în tine puterea de a te ridica, pune un picior în fața celuilalt… și mergi.
Ai încredere că poți.
Cei care au reușit n-au avut siguranța că o vor face.
Nu le-a dat nimeni asigurări.
Și nici plase de siguranță.
Dar au avut încredere că pot.
Găsește-ți încrederea în tine.
Și hai.
Că poți.
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.