[play si citeste]
Muti dintre noi traiesc haotic… ajung sa lucreze undeva doar din princina unor conjuncturi, sa locuiasca undeva tot din niste conjuncturi, sa traiasca cu cineva si chiar sa-si faca o familie tot din intamplare si din voia sortii.
Da, suntem comozi si de multe ori luam ce ni se asterne in fata, fara sa vedem situatia de ansamblu, fara sa vedem perspectiva, luam ce avem la indemana, ne e mai comod asa. Nu ne uitam la maine, la poimaine, daca ne e caldut ne complacem si mergem mai departe asa. Si poate ca, uneori, constientizam ca pentru poimaine nu e bine ce-am ales azi, dar alegem… parca dintr-o lene interioara, si chiar daca banuim ca maine ar putea veni cu frustrari si nemultumiri… ei bine, tot facem pasul nefericit.
Si-apoi ne trezim ca intr-o buna zi ne intreaba cineva de locul de munca… si incepi sa-i spui cat esti de nefericit, de nemultumit, incepi sa-i numeri partile nasoale si vezi ca atunci cand vrei sa zici de bine poti doar bagui cate ceva despre bani, despre ca ii cunosti deja pe toti colegii tai, ca stii cum e mersul… (da, Vasi, si la tine ma refer, ti-am zis deja asta). Nu poti spune de locul unde iti petreci aproape 10 ore pe zi, nimic bun. Si nu e normal…
Vorbind despre relatie… la inceput sunt, de obicei, toate bune. Cei doi se inteleg, isi ies in intampinare, se bucura reciproc. Si timpul trece, ne luam relatiile de bune, nu ne mai preocupam, nu ne mai dam interesul asa cum ar trebui. Si-ajungem sa ne certam, sa ne ignoram, sa ne sfidam… sa ne inselam.
Si pentru ca am ales prost sau fara perspectiva acum ceva timp… ne taram viata asa cum e, pentru ca ne e frica sa ne uitam in oglinda, pentru ca nu avem curaj sa ne intrebam singuri daca ne e bine. Si anii trec si nu stim de unde vine frustrarea aia surda care ne macina din subconstient, nu stim unde-si are salasul rautatea aia care creste in noi si de care nu ne bucuram, dar… nu avem ce-i face.
Oare ce-o fi de facut? Cum iesim din propria capcana? Cum ne urnim din loc?
Nu e simplu, dimpotriva. In primul rand trebuie, asa cum spuneam in titlu, sa constientizam ce traim. Sa ne dam seama clar unde suntem. Sa stim cine suntem, cum ne este viata, sa aflam unde am ajuns. Si asta e partea cea mai grea, pentru ca ne place tot timpul sa romantam, ne place sa ne mintim – pentru ca-i mai usor, decat sa ne deranjam de pe locurile de sefi ai propriilor vieti alegem de multe ori sa ne uitam in alta parte.
Daca reusesti sa treci peste pragul comoditatii, daca reusesti sa-ti faci o radiografie propriei vieti… ai o sansa la fericire. Pentru ca ai harta intregii lumi si te-ai localizat si pe tine pe harta asta. De-acum incolo trebuie doar sa hotarasti drumul. Sa-ti hotarasti drumul. Si nici asta nu-i usor, dar daca ramai la fel de lucid sau de lucida… ai inca o sansa la fericire.
Ce vreau sa spun cu “constientizarea propriei vieti”? Daca ea te inseala va trebui sa ai curajul si sa vezi asta, sa nu-i mai gasesti scuze, sa nu-ti mai cauti greselile tale pentru a justifica greselile ei. Daca el se comporta urat si chiar te loveste… nu te mai minti ca e din vina serviciului, ca e stresat si ca si tu esti prea insistenta cateodata. Da, sunt si astea motive, dar niciodata destul de puternice pentru a justifica faptul ca el ridica pumnul deasupra ta.
Intr-un cuplu nu se justifica nimic urat. Nimic. Daca ceva urat se intampla si se repeta intr-un cuplu… atunci cuplul in sine nu-si mai atinge menirea. Greseli? Greseli am facut si vom face cu totii. Eu am gresit, stiu asta. Dar stiu ce n-am facut… n-am repetat greseala. Daca el iti greseste repetat si la fel atunci nu e ce-ti trebuie. Daca ea face aceeasi greseala fata de tine de mai multe ori… nu e ce-ti trebuie.
Opreste-te. Realizeaza ce traiesti. Asuma-ti. Intelege ce-ai de facut. Asuma-ti si asta si actioneaza. Avem o singura viata de trait… si-apoi murim.
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.