Ne dăm timpul, ne cheltuim secundele. Schimbăm anii cu banii.

Ce tumult gălăgios, ce furtună statică, ce avalanșă obositoare este viața.

Ce alergătură, ce oboseală. Ce oboseală!

Ce așteptare și ce anticipare, cât freamăt pe hold.

Dă-i un <play>, zic. Și lasă să curgă laolată note și vorbe. Vezi cum intră…

Nu stăm, băi, nu stăm. Alergăm de bezmetici și cu toate că mi-ar plăcea să fac mare brânză cu postul ăsta și să vin cu soluția… n-o am.
Suntem la fel, ăștia de vrem să facem treaba bună: ne dăm timpul, ne cheltuim secundele.

Schimbăm anii cu bani. Doar că, de fapt, nu de bani e vorba.

E vorba de un mai bine, de comoditate, de evoluție, de reparație, de aspirații și de o liniște pe care mai mult o sperăm… decât o intuim.

Unde ne ducem… știm cu toții. Ce facem până atunci, cum o ducem până atunci… aflăm în fiecare zi.

Și, desigur, deși e mai comod să te lași dus de val… nu te lasă inima să stai.

Și… dai drumul la brațe. Inițial mai timid, apoi te pui pe vâslit.

Și tot vâslind… tocmai ai făcut 40. Mâine te-ai dus pe 50. Și oricum după ce-ai trecut de 40 trăiești cu impresia că 55 e limita maximă să… orice e pe energie și pe creștere.

O fi? N-o fi? Nu știu.

Ce știu este că orice-ar fi trebuie să rămâi conștient de trecerea timpului.

Și să știi că poate nu mâine, nu poimâine… dar o să vină ziua în care n-o să mai ai timp de dat la schimb.
Și atunci o să fie gata.

Noapte bună.

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...

Acest web site folosește cookie-uri pentru a furniza serviciile și pentru a analiza traficul, detalii.