Banii. Pentru ei traim? Sau pentru noi?

banii E sase dimineata si ca de obicei n-am somn. Ganduri incalecate, franturi de conversatii, expresii contopite, toate in spatele a doi ochi obositi ce clipesc des la monitor…
Din cand in cand aceiasi ochi privesc peste Bucurestiul inca adormit, acum frumos impodobit cu ceva zapada si il vede trist. Inca nu a inceput nebunia, mai e putin si o noua zi de framantari va incepe…
Dar oare unde ne grabim asa? Mi se pare ca facem lucruri doar pentru ca asa trebuie, se intampla chestii doar pentru ca am intrat in dansul asta, pastram ritmul si incercam sa respectam pasii dar mi se pare ca pana la urma uitam de bucuria de a dansa.

Am fost educati sa facem bani. Bani. Bani. Bani. Chiar si cand scrii acest simplu cuvant parca ii simti puterea. Puterea de a face, de a aduce, de a schimba.

Ce face banul? Face orice. Muta orice, modifica, strica sau imbunatateste, are o putere nelimitata dar nu pentru ca el singur ar putea face ceva ci pentru ca noi ii dam voie.L-am creat,  i-am dat diferite nume, l-am incurajat, i-am dat putere, pentru a vedea ca acum ii suntem subjugati lui. Ca sa il putem iubi si stima in voie i-am dat diferite fete, i-am lipit diferite fete, ca sa-l recunoastem mai usor (serios vorbin, ce legatura are Enescu cu bancnota de 5 LEI?!).

Ne-am prostit singuri cu inventia asta, cu banul. In orice parte intorci capul ii vezi zambetul perfid. Ne masuram intre noi in functie de cat de mult il posedam. Il alergam, il cautam, ne pierdem zilele pentru el, nu ne dormim noptile, nu ne mai mangaiem parintii pentru ca il alergam pe el, nu ne mai vedem prietenii pentru ca tocmai am prins o modalitate de a-l atrage in capcana pe el, banul.
De acord, odata cu el vin multe. Vine, poate, o tigaie (masina) mai frumoasa si mai buna, vine casa aia la care visezi de mica sau de mic, vin vacantele in locuri cu nume greu de pronuntat (nu, Techirghiol e usor de zis, nu e combinatie), vin hainele de firma (tot din China), vin dulcile momeli ale banului, lucrurile materiale pe care el ti le garanteaza.

Ce facem insa pentru el? Pierdem. Tot. Intram in dansul asta cu sughituri ce poarta generic numele de “viata” si ne pierdem in el.
Plecam cu niste ganduri, cu niste idealuri uneori naive (dar nu e asta frumusetea unui ideal, de fi in parte copilaresc?!), plecam cu niste sperante, ne promitem noua lucruri, ne promitem ca noi vom face diferenta, ca noi vom fi aceia care au schimbat ceva, ca noi vom fi altfel decat parintii nostrii care n-au facut altceva cu viata lor si s-au chinuit ca niste caini sa ne puna in fata un papa bun, o vacanta bun, un pull-over bun, ne aruncam in viata uitandu-ne cu scarba la el, la ban.

Daca am putea sa facem o comparatie pe puncte intre ce ne promitem noua insine atunci, mici fiind, si unde ajungem la maturitate ne-ar fi rusine de noi. Si nu pentru ca am fi ajuns sau ca vom ajunge niste ratati. Nu, nu pentru asta ci pentru ca ne inselam pe noi insine. Atunci cand naivi privim printre pleoapele intredeschise imaginea noastra si ne vedem cumva, intr-un fel, intr-un mare fel, ne promitem noua ceva.Si ajungem dupa ceva ani sa ne doara sufletul si sa evitam sa ne mai privim in viitor printre pleoapele intredeschise pentru ca… ne-am pacalit singuri.

Oare de ce nu mai traim? Asta e viata? O fuga continua dupa bani? Am ajuns sa ne bucure doar lucrurile materiale? Aruncam televizorul si luam plasma – suntem fericiti? Aruncam cele trei perechi de blugi si ne luam alte zece (care, fiind vorba intre noi, sunt extrem de cool…) – suntem cu un pas mai aproape de fericire?Nu ma intelegeti gresit, este evident ca tuturor ne plac feluritele infatisari ale banului. Variatele variante prin care ne saruta rece si indiferent si noi ne indragostim invariabil de el, o himera nenorocita care ne intuneca visele alea frumoase ale copilariei.Caci felurit stie el sa ne mangaie, sa ne faca sa ne indragostim si apoi sa inceapa sa nu mai raspunda la telefon, sa nu mai treaca pe acasa, sa ne zambeasca prietenos la bratul altuia sau a alteia si pe noi sa ne frustreze si sa ne faca sa insistam asa ca niste indragostiti parasiti pe o banca rupta din Cismigiu. Si la fel ca acei indragostiti ce fac o fixatie pentru un anume zambet sa-l cautam o viata, dar el sa nu fie niciodata destul de prezent in viata noastra. Sa-l vedem tot timpul in bratele altcuiva care are mai multi… bani. Si sa vrem si noi… mai multi, mai multi, si mai multi…

Avem nevoie de el. Intotdeauna. Asta e viata noastra, se impleteste cu a lui. Dar de ce sa fim niste amante sau niste amanti prosti care asteapta docili orice ocazie pentru a fi bagati in seama? Poate am putea sa-l dominam noi.Cum? Eu propun o varianta, hai si voi cu altele si poate-i dam de cap…Eu zic asa: facem ce facem, in felurite si uneori ciudate modalitati facem rost de el. 
Care e puterea lui cea mai mare? Sa te faca sa simti ca oricat de prezent e, niciodata nu e destul, intotdeauna e loc de mai mult, destul nu exista, e asa?
Hai sa incercam sa vedem care sunt lucrurile care ne fac fericiti. Si cand am ajuns sa le avem sa facem o pauza, sa ne bucuram de ele, sa le savuram asa cum plescaim multumiti o cana de vin fiert cu scortisoara.Si pentru o perioada, o ora, o zi, un an, sa nu mai vrem altceva. Pur si simplu sa zambim tamp cu acea manifestare a banului in brate si sa nu salivam deja la altceva.Si pentru acea perioada banul nu va mai avea aceeasi putere asupra noastra, ii vom zambi noi (poate) cu un zambet superior si persiflant pe fata spunand printre dinti “te-am avut fraiere!”.

Spun asta pentru ca nu ne mai oprim. Oricat de multi am avea, banii nu ne ajung niciodata. Si de aici vine puterea lor, hai sa le dam la cap! Poate ca sunt batran, obosit si nedormit, poate ca aberez (sanse mari…) dar poate ca asta e o varianta.

Ce zici, incercam?

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • Andrei
    • 17.03.2009

    Ma bucur ca se mai prind si alti oameni ca alergam dupa o chestie falsa. Mi s’a parut mie ca esti de treaba si ca stii mai multe decat marea majoritate. Cautam moduri de a ne face viata mai usoara si usor-usor devenim sclavii unei rutine si intram intr’o lume dinamica cu care e greu sa tii pasul. Si asta e doar inflatia. Din lacomia mea si a celor din jurul meu se naste deficit. Deficitul nu poate fi acoperit decat prin economie, in situatia de fata ultima solutie acceptabila ar fi inca un imprumut. 200 gr salam de c***t pe zi va trebuie ca rasplata pentru 20 de ani de risipa 😉

    răspunde-i
  • Dragos_Aciuby
    • 03.01.2009

    Foarte adevarat spusele de mai sus. Si eu stau cateodata si imi pun multe intrebari, dar pana la urma asta e viata pentru a putea ajunge la idealurile tale iti trebuie bani pentru a le creea. Banii se fac foarte usor cand nu crezi in ei si daca faci de placere.Poti sa ai 10 firme sau alte chestii care sa iti aduca o multe atat timp cat nu devi sclavul lor. Dar nu asta e problema. Problema este ca vad atat de multi tineri orbiti de bani, mai ales fete care isi vand cei mai frumosi ani si sentimente ale vietii pentru acest lucru. Am vazut oameni care banii i-au schimbat radical, chiar pe tatal meu care a uitat de multe gandindu-se numai la cum sa faca cati mai multi bani, iar acuma la batranete a inceput sa regrete ca si-a dedicat viata pentru asta . Banul sa creat pentru a tine oamenii cu o ocupatie, altfel ar fi fost un haos total, nu mai treubia sa muncim; nu mai aveam ce face dar de cateva secole aceasta putere devine tot mai mare vrem tot mai multi bani, iar gandindu-ne numai la asta vom uita adevarata fata a vieti. Trebuie sa ne gandim ca nu muncim pentru bani ci pentru a ne ajuta sa realizam anumite scopuri care ne vor ajuta sa ne indeplinim visurile. In timp ce omul evolueaza creste si dorinta banului iar in acest timp arta regreseaza fapt ce arata ca omul a inlocuit multe strazi sufletesti cu banul ( este o parare de a mea :D).

    răspunde-i
  • […] ca sa-l recunoastem mai usor (serios vorbin, ce legatura are Enescu cu bancnota de 5 LEI?!).” Citat de pe blogul lui Cabral. Imi place cum scrie Tags: personal, romania December 19th, 2007 | […]

    răspunde-i
  • monkey
    • 27.02.2008

    uite o chestie draguta despre viata si ce conteaza cu adevarat…
    Un profesor de filosofie statea in fata clasei avand
    pe catedra cateva lucruri. Cand ora a inceput, fara
    un cuvant, a luat un borcan mare, gol, pe care l-a
    umplut cu mingi de golf. I-a intrebat pe studenti
    daca borcanul este plin si acestia au convenit ca era.

    Profesorul a luat atunci o cutie cu pietricele pe
    care le-a turnat in borcan, scuturandu-l usor.
    Pietricelele au umplut golurile dintre mingile de
    golf. I-a intrebat din nou pe studenti daca borcanul
    era plin iar acestia au fost de acord ca era.

    Profesorul a luat dupa aceea o cutie cu nisip pe
    care l-a turnat in borcan,. Firesc, nisipul a umplut
    de tot borcanul. I-a intrebat din nou pe studenti cum
    statea treaba iar acestia au raspuns in cor “pliiin”!

    Profesorul a scos de sub catedra doua cesti cu cafea
    pe care le-a turnat in borcan umplandu-l de aceasta
    data definitiv.
    Studentii au ras.

    “Acum” a spus profesorul dupa ce hohotele s-au
    domolit, “as dori sa intelegeti ca acest borcan
    reprezinta viata voastra. Mingile de golf reprezinta
    lucrurile importante pentru voi, familia, copiii,
    sanatatea, prietenii si pasiunile voastre, si ca daca
    totul ar fi pierdut in afara de acestea, viata
    voastra ar fi tot plina.”

    “Pietricelele sunt celelalte lucruri care conteaza
    pentru voi, serviciul, casa, masina, iar nisipul e
    restul lucrurilor marunte”

    “Daca veti incepe cu nisipul,” a continuat el “nu
    veti mai avea unde sa puneti mingile de golf si
    pietricelele”

    “La fel si in viata, daca iti irosesti tot timpul
    si energia pentru lucrurile mici, nu vei avea
    niciodata timp pentru lucrurile importante pentru
    tine.”

    “Acorda atentie lucurilor importante pentru
    fericirea ta. . Ai, in primul rand grija de mingile de golf, ele conteaza cu adevarat.
    Stabileste-ti prioritatile, restul e doar nisip.”

    Unul dintre studenti a ridicat mana interesandu- se
    ce reprezentau cele doua cani de cafea. Profesorul a
    zambit.

    “Ma bucur ca intrebi asta,ele vor doar sa arate ca,
    oricat de plina ar parea viata ta, e loc totdeauna
    pentru doua cani de cafea, impreuna cu un prieten.”

    Dragutza poveste si foarte adevarata 🙂

    răspunde-i
  • Cristina
    • 22.02.2008

    banul este doar o hartie, din pacate, da…, acea hartie are o putere foarte mare asupra oamenilor doar pt ca oamenii permit asta. nu banul este de vina pentru faptul ca multi dintre noi nu stiu sa puna frana, doar lacomia care ne caracterizeaza ar putea fi o cauza… oricum problema cea mai mare este atunci cand banul lipseste, pentru aceia este mai greu…

    răspunde-i
  • monkey
    • 21.02.2008

    hm.. cineva spunea ce ne vindem in fiecare zi pentru niste hartii care ne aduc fericire o data pe luna..si cam asa sta treaba.as vrea sa nu ma mai gandesc la bani.. la cat cheltuiesc, la cat am nevoie..dar nu ma lasa ei ..:)

    răspunde-i
  • cabral
    • 19.12.2007

    @ The L Principle – Nu consum in exces […] urmarind in acelasi timp placeri si pasiuni personale (socializare, cultura, etc).
    Pai vezi, asta inseamna ca tu inca stii cum sa mentii acel raport intre alergatura dupa bani si gasirea placerilor, placeri legate sau nu de acei bani dobanditi. Si asta face diferenta, lipsa dependentei de fuga dupa bani, eu asta atacam.

    @ vis89 – mi-a placut mult “racnetul” tau catre lume, ti-am raspuns la tine.

    răspunde-i
  • […] Toate aceste ganduri au plecat de la postul lui Cabral:Banii.Pentru ei traim? Sau pentru noi? […]

    răspunde-i
  • Contradictia nu-i obligatorie 🙂

    Desigur ca ma bucur de beneficiile societatii de consum (nu consum in exces, dar apreciez ca am de unde alege – this is what it’s all about, really), urmarind in acelasi timp placeri si pasiuni personale (socializare, cultura, etc).

    răspunde-i
  • cabral
    • 18.12.2007

    @ The _ Principle – am vazut filmul, nu contrazic dar nici nu sustin frenetic… daca-mi dai voie.
    Ideea este insa ca vorbim de doua lucruri diferite: de societatea de consum (din care fac parte si din ale carei bucurii ma infrupt zilnic) si de pierderea capacitatii de a intelege viata cu bucuriile ei.

    răspunde-i
  • Loading...

Acest web site folosește cookie-uri pentru a furniza serviciile și pentru a analiza traficul, detalii.