Sari la conținut

Brittany Maynard WeddingBrittany, după ce a fost diagnosticată cu cancer și i s-au dat maxim șase luni de viață… a ales să moară.

A fost viața ei, a fost alegerea ei, a fost drumul ei.

A ales să moară pe 1 noiembrie cu demnitate, nu să se chinuie.

Brittany Maynard nu mai este. Pe 1 noiembrie 2014 a luat pastilele primite de la doctor, cele care i-au curmat viața.

De ce scriu despre asta?

Ca să-ți aduc aminte din nou despre cât de important este astăzi.

Nu știi ce vine mâine.

Bucură-te de azi, bucură-te de tine, bucură-te de cel pe care-l iubești, bucură-te de viață!

Acum.

 

18 comentarii despre "Nu știi dacă vei avea puterea să alegi când să mori. Dar ai puterea să alegi când să trăiești"
  1. andrei

    Esti spiridusul ala de pe umar care ne tot bate la cap sa fim constienti de prezent si sa ne traim viata intr-un mod frumos. Bun spiridus, zic. Multumesc

    răspunde
  2. Maria

    Stii? m-a intrebat cineva zilele trecute de ce am ales sa fac Facultatea de Medicina si nu orice altceva si nu am stiut sa raspund cu exactitate. Citindu-ti acum postarea, cred ca subconstientul meu a facut o legatura cu intrebarea aceea si a conceput un raspuns: din curajul de a ma lupta nu doar cu ceea ce imi poate face mie rau, ci si cu ceea ce ii „raneste” pe cei din jurul meu, si din dorinta de a transforma suferinta in bucurie.
    Intr-o alta forma, si tu faci asta. Esti bun, omule!

    răspunde
  3. Li

    Te urmaresc in fiecare zi. Te admir, te sustin si te ascult. Multumesc.

    răspunde
  4. Felicia

    Am pierdut pe cineva drag din cauza acestui timp de cancer la creier -astrocitom. Ideea e ca chinurile sunt cumplite… nu stiu cat e de crestineste, dar stiu ca aceasta tanara s a scutit de niste dureri groaznice inutile.. sfarsitul era iminent!! dar gradul de degradare fizica e cumplit in fazele teminale!

    răspunde
  5. Oana

    … Am urmarit cu destul de mult interes cazul lui Brittany… Si cu neincredere… Nu credeam ca va avea „puterea’ de a duce la bun sfarsit „planul”… Nu vreau sa incep o dezbatere pro sau contra dar, cred ca ar fi trebuit sa aprecieze „azi” al ei si… Sa spere… Trebuie sa speri… Intotdeauna exista acel infim „what if”… Azi este atat de important, azi e tot ce avem, de fapt… De ce sa curmi azi pentru un incert maine? Nu stiu… Suntem cu totii prinsi in goana asta dupa „a avea”, „a acumula”, „a ne permite”… Nu stiu daca este de blamat sau de apreciat dar, stiu cu siguranta ca avem o viata, una singura de care duntem absolut siguri (asta daca intr-adeva nu-s ceva Highlander -i printre noi) sitrece al dracu` de repede… Poate mai repede decat realizam… Si atunci? De ce sa nu te bucuri chiar si de acel azi in care uiti sa „traiesti” cu-adevarat? De acel azi in care-ti blestemi job-ul pentru ca-ti mananca tot timpul si EUl profesional poate mai mult, mult mai mult decat cel familial sau personal…

    Eu asta cred…Cred ca azi ne-a fost dat sa-l traim sau, sa ne traiasca el pe noi, sa ne poarte unde vrea, caci este tot ce avem, azi, acum…

    răspunde
    • Flory

      Intr-un fel ai dreptate, dar dupa cum am putut observa cu totii, acest tip de cancer este unu dintre cele mai periculoase, plus ca sunt altii care s-au chinuit groaznic din cauza acestui tip de cancer. Nici eu nu stiu cat este de corect, de normal sa alegi sa mori, dar cred ca pentru ea era cea mai buna solutie, si nu cred ca ar fi luat aceasta decizie daca ar mai fi avut vre-o certitudine sau speranta ca mai are o sansa la viata. Dumnezeu ne-a dar viata, si tot EL ne-o ia, dar intr-un fel o inteleg si pe ea, chiar daca nu a asteptat ca Dumnezeu sa-i ia viata ci ea insasi. Nu incerc sa o scuz, dar cred ca ar trebui sa fie legala treaba asta peste tot. Cand esti in faza terminala si nu mai este nimic de facut, sa ai dreptul sa renunti la viata fara sa te chinui si multe altele. E usor probabil pentru noi sa comentam subiectul, dar nu stiu cum am gandi daca doamne fereste ni s-ar intampla asa ceva. Eu o admir pentru curajul pe care l-a avut si sper ca sufletul ei sa fie impacat acum.

  6. Rys

    Din pacate suntem prea grabiti sa mai apreciem momentul.

    răspunde
  7. Cris-Mary

    O alta poveste care iti rupe sufletul in doua, care te face sa te simti neputincios si mic. Nu sunt prea multe cuvinte de spus.

    răspunde
  8. Dragos

    Cabral…. Esti tare man.. Sau mai bine spus cel mai tare. Thumb up for you!!

    Sfat : traieste-ti viata si apreciaza ce ai TU nu ce au altii. E frumos sa „visam” cu ochii deschisi..dar oare merita? Visand, pierdem tot ce avem..

    răspunde
  9. chireceanu george viorel
    chireceanu george viorel

    Sunt anumite cazuri ,precum cel de sus ,in care ne putem alege cand si cum sa plecam din lumea asta. Cred ca este foarte dureros sa te trezesti dimineata si sa le spui prietenilor si familiei ” de azi nu voi mai fi”…. Dar cand stii cat mai ai de trait si te gandesti ca durerile vor fi din ce in ce mai greu de suportat,alegi. O faci pentru tine ,pentru cei din jurul tau ,pentru oamenii care te iubesc. Un gest curajos si demn ,din punctul meu de vedere … Dumnezeu sa ii odihneasca sufletul acolo unde este…

    răspunde
  10. ActiveNews

    O poveste de viata emotionanta…

    răspunde
  11. Oceanne

    Mesajul ei pentru noi:
    “Make sure you’re not missing out.
    Seize the day.
    What do you care about?
    What matters?
    Pursue that.
    Forget the rest.” Brittany Maynard

    răspunde
  12. Irina Radu

    In Romania sunt multi oameni care poate ar vrea sa ia aceasta decizie, dar statul si legea nu le dau voie pentru ca nu le pasa ca isi duc ultimele zile in chinuri groaznice. Oare cand va ajunge civilizatia si la noi?

    răspunde
  13. Alina

    In urma cu 12 ani, tata trecea printr-o perioada grea, o boala urata pentru care medicii mi-au zis ca nu exista tratament. Mi l-au dat acasa de 2 ori din spitale bucurestene renumite, spunandu-mi sa ne pregatim, ca moare… Eram copila si naiva. Tata zicea sa abandonam lupta. Dar eu continuam sa sper, am simtit ca n-am facut tot ce trebuie, ca n-am incercat imposibilul. Nici nu terminasem facultatea pe vremea aia, si am inceput sa sun, sa caut cu disperare solutii. Am gasit una, un tratament experimental. Era in faza de teste. 20 si ceva de cazuri la nivel mondial il incercau, nu era fix pe ce aveam tata, dar se potrivea un pic. In Romania nu exista, l-am solicitat eu. Nici nu-mi mai amintesc ce-am semnat, era un dosar intreg de acte si scris in engleza. Le-am dat voie doctorilor sa experimenteze. Si ma bucur enorm ca n-am cedat sa sper, sa caut solutii. Acum tata e bine, nu e vindecat complet, face dializa de 3 ori pe saptamana, dar nu l-am lasat pe el sa aleaga… Acum e fericit sa-si vada nepotii, sa-i invete sa picteze, sa se bucure de viata.

    răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.