Nu, mamă, nu fac politică.

Săptămâna trecută am tot ieșit la plimbare. La una dintre plimbări am luat-o pe fiică-mea și ne-am dus la Universitate. I-am arătat, i-am povestit, i-am explicat… așa, cum mă duce capul.

Așa am scris și articolul ăla, Drapelul zdrențuit.

Apoi a ieșit ordonanța vieții.

Tocmai terminasem o zi de filmare, mă durea capul, îmi simțeam corpul amorțit, nu vedeam în fața ochilor decât patul.

Apoi am deschis telefonul și după primele mesaje au început să-mi pulseze tâmplele.

Am pus pe Facebook un mesaj simplu, ”Hai afară, la zăpadă!”, am oprit acasă să mănânc rapid ceva și-am plecat.

M-a sunat mama. Îndoită de mesajul meu, deloc convinsă că ce fac este bine…

– Mamă, ce înseamnă ”Hai afară, la zăpadă!”?

– Înseamnă că ajunge, mamă. Știi că nu mă implic în politică, știi că n-am partide sau oameni politici pe care să-i sprijin.

Știi că am pierdut bani pentru că am refuzat de fiecare dată să prezint evenimente pentru campanii electorale, deși m-au tot invitat.

Știi că merg la vot, dar că nu-mi urlu convingerile.

De data asta nu putem sta cu mâinile în sân.

Și asta nu-i pentru Iohannis, nu-i pentru USR, PNL sau alții asemenea lor… știi că privesc cu ochi critici și nu mă arunc cu capul înainte.

Și nu mă duc în piață să înjur, mamă, asta aș putea face și de-acasă. Nu-mi place să citesc toate #%$&@-le pe panouri, dar dacă așa simt oamenii… nu mă bag. Dar nu-ți face griji, eu n-o să înjur.

Și fac asta pentru noi, pentru noi toți. Pentru fiică-mea, pentru mine, pentru tine.

Combinatorii banilor pe care-i plătim la stat nu merită să iasă din pușcării.

Și, dacă mă întrebi, cel care a furat o găină pentru că-i mureau copiii de foame… poate că merită să iasă mai repede. Dar ei, hoții din politică… nu. Hoția lor înseamnă prieteni morți prin spitale, frați morți pe șosele, mame moarte înainte-vreme la cozi interminabile… așa arată hoția lor. 

Am fost în piață din prima zi. M-am întâlnit cu mulți prieteni. Ne salutam încruntați, ne strângeam mâinile, ne luam în brațe și-apoi ne întorceam cu hotărâre spre clădirea Guvernului.

 

Nu pentru Iohannis. Nu pentru un partid sau altul.

Pentru că nu fac politică.

 

În noaptea asta mă întorc acasă după două zile în care am fost departe de țară.

Sper să se facă liniște curând și să ne vedem de treburile noastre.

Și sper ca și ei să-și vadă de treaba noastră, că au votul popular de partea lor. Să-și facă treaba, să ducă la îndeplinire toate promisiunile, sa facă ce-au promis că fac.

Și-apoi să ne vedem în piață cu toții, să aplaudăm toate lucrurile bune care vor fi fost făcute.

Până atunci, mamă… mă îmbrac gros.

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • Ioan
    • 04.03.2017

    Stimate domn,ma bucur tare mult ca ai o mama care a crescut bine un copil.Sanatate maxima,va doresc,ca celelalte le rezolvam cu STRADA.Mama lor de netrebnici.

    răspunde-i
  • ioana
    • 06.02.2017

    Stii ca asteptam sa vad de ce nu apari, de ce nu ai un punct de vedere asupra problemei…
    Ne imbracam gros si rezistam, poate nu pentru noi dar sigur pentru urmatoarele generatii. Cumva ma simt datoare, eu nascuta in ’89 intr-o tara libera pentru ca alti oameni au iesit pentru noi. Sper sa nu mai dureze mult si sa se faca liniste, cu toate ca ei rezista mai bine la caldura decat noi in frig.

    Oricum iti recomand Winter on fire, un documentar de pe netflix cu situatia Ukrainei de acum 3 ani, nu se poate compara protestul nostru pasnic cu crima de la ei care a durat 90 si ceva de zile. Oare la noi cat o sa tina?

    răspunde-i
  • aradean
    • 06.02.2017

    …dupa Drapelul zdrențuit am vrut sa te trimit in “tari necunoscute ” . M-am abtinut cu greu… nime’ nu-i perfect. :)) Acum ma inclin !

    răspunde-i
  • Mimi
    • 05.02.2017

    Te-am văzut în prima duminică, urcai aproape de treptele dinspre Intercontinental. Un cuplu de pensionari zâmbea foarte frumos, iar doamna a exclamat: ”Uite-l pe Cabral!”. Mulțumesc și eu pentru că ai ieșit. Tot pentru motivele acelea am ieșit și noi.

    răspunde-i
  • […] Nu, mamă, nu fac politică […]

    răspunde-i
  • Emilian
    • 05.02.2017

    Bravo! Initial cand te vedeam la TV ma gandeam ca esti vreun mascarici, pana am inceput sa urmaresc ocazional “Ce spun romanii” , singura emisiune pe care o urmaresc la televizor si asta datorita tie si echipei, care pastrati totul natural, fara cuvinte obscene aruncate fara rost pentru a crea “show”. De cand iti urmaresc blogul sunt uimit de sufletul mare pe care poti sa-l ai. Esti cu adevarat o inspiratie pentru multi dintre noi,o persoana pe care oricine ar vrea sa o aiba in viata lui, toate cuvintele astea vin de la un pusti de 17 ani 🙂

    răspunde-i
  • Mihai
    • 04.02.2017

    Sunt un cititor vechi pe blog si m-am regasit mereu cu persoana ta la modul de a gandi. Frecvent am intrat pe blog sa vad care este si pozitia ta despre ce se intampla. De cateva ori am trecut unul pe langa altul afara la zapada iar acum a venit si opinia ta si inca odata nu m-ai dezamagit. Multumesc

    răspunde-i
  • Loading...