Sari la conținut

Mama e din Mosesti, Buzau. A venit in Bucuresti la facultate si-a ramas. Si bine a facut, ca altfel… scriam pe blogulunuinenascut.ro.

Mama are multe calitati (inafara de incapatanare, orgoliu, un imbold exhaustiv permanent – chestii pe care le-am mostenit cu varf si indesat plus bonus) dar si o chestie care o definesc ca om: pofta de munca. De ce sa mint, atunci cand ma prind ca deja toata lumea doarme si ca eu continui sa lucrez am tendinta sa dau vina pe ea si pentru asta.

Insa, daca e vorba despre viata… cred ca mama m-a influentat cel mai tare atunci cand a fost vorba de cariera. Pentru ca ea nu stie ce-i frana, nu stie sa traga chiulul, e un fel de tanc care calca sub senile orele de munca, plus alea suplimentare, plus vacantele… plus sarbatorile legale. Da, uneori exagereaza, dar nu stii niciodata unde este linia echitatii intre munca si relaxare, deci…

Am plecat de nebun de-acasa de cand eram foarte tanar si asta datorita tatalui meu, care m-a educat pentru a fi independent. Dar mama m-a facut sa iubesc fiecare loc de munca, ea m-a crescut in asa fel incat sa-mi respect serviciul – oricare ar fi el. La 20 de ani lucram in asigurari, faceam sport de performanta, aveam prezentari de moda si predam Tae-Bo. Cam multe ar spune unii… probabil, dar nu prea multe pentru mine. Pentru ca o vedeam pe Piedone (da, asta-i porecla mamei) tragand de doua ori mai din greu decat mine. Si asta ma motiva.

Ei bine, am ajuns la 34 de ani sa fiu… asta care sunt. Si daca am reusit ceva in viata, cat am reusit se datoreaza respectului pentru munca pe care-l am de la mama.

Stiu ca-n ziua de azi poate suna prostesc, dar eu cred ca fara munca n-as fi reusit nimic. Incerc sa conving pe cineva sa munceasca? Nu. Fiecare alege pentru el si spera sa-i fie bine.

Dar m-au provocat sa vorbesc despre una dintre persoanele care au influentat hotarator educatia si formarea mea simpaticii de la Inka (daca esti destul de batran ca si mine stii despre ce-i vorba, daca nu… imi fac timp sa scriu despre Inka cu alta ocazie). Ei bine, ei au pornit o campanie numita „Am un rost in familie.„, ne indeamna sa vorbim despre  omul sau oamenii care au influentat formarea noastra ca oameni.

Poate ca evocare a unor timpuri in care contau alte criterii, in care contau lucurile alea putine care iti stateau alaturi si nu-ti dadeai seama ca sunt importante, vremurile in care oamenii care ne iubeau si – sper – inca ne iubesc aveau grija ca noi sa devenim niste oameni buni.

Asadar, eu zic sa intram in joc: daca ai un comentariu misto prin care sa povestesti care este persoana care te-a influentat cel mai puternic, care strange voturi, am de la Inka doua premii dragute: cate o rama foto digitala si cateva produse Inka.

Deci: care este persoana care te-a influentat in viata si cum a facut asta?

28 comentarii despre "Mama."
  1. Dana

    Tatal meu a fost cel care m-a influentat cel mai mult. Parintii mei s-au casatorit de tineri, mama avea 16 ani si tata 18 . Dupa aproape 3 ani aveau si 2 copii, pe fratele meu si pe mine. Tata nu-si terminase liceul, era ajutor de sobar. Dar muncea de dimineata pana seara sa avem totul. In timp a facut liceu la seral, scoala de maistri si-a infiintat propria firma si a mers mai departe. Stiu ca poate mi-a lipsit mult in copilarie, venea seara ff tarziu, dar de la el am invatat ca banii se castiga doar prin munca, sa nu minti si sa nu inseli pe nimeni. Din pacate acum el este bolnav si nu ma poate sustine in lupta mea cu boala lui Mihaita. Dar eu stiu ca voi castiga intr-un final aceasta lupta, tatal meu m-a invatat sa nu-mi pierd niciodata increderea.

    răspunde
  2. gizmata

    Mama. Ma influenteaza in tot ce fac. Ea e acolo cand trebuie, unde trebuie..omul potrivit la locul potrivit. Un lucru care merita mentionat este faptul ca datorita ei am ajuns sa imi fac singura manechiura…ei bine, cate femei se pot mandri azi cu asta?Prin clasa a 7a a trebuit sa scriu o compunere pentru olimpiada de engleza despre cea mai buna prietena..si ghici ce..am ajuns pe primul loc cu compunerea mea despre mama :) Chiar daca deseori avem pareri diferite, important e faptul ca ea este acolo si prin gandurile ei, eu pot sa iau deciziile pe care le vreau eu asa cum vreau eu. Deci eu clar votez pentru ea ca fiind omul care m-a influentat, ma influenteaza si o va face si in viitor :)

    răspunde
  3. karmapolice

    bunica mea-bunica prin alianta-m-a crescut de la 8 zile si mi-a fost aproape atunci cind nimeni nu mi-a fost. Intotdeauna m-a incurajat sa fac ce-mi place si cind nu aveam incredere in mine mi-a adus aminte ca pot face mai mult…..nu scriu pentru a aduna voturi ci pentru ca imi e dor de ea, si imi dau seama ce egoisti sintem ca adolescenti…iar acum cind invatam sa-i pretuim pe cei batrini, ei au ramas alaturi de noi doar in lumea amintirilor

    răspunde
    • mihaeladr

      Cat de scurt si la obiect! Dar cel mai mult mi-a placut sfarsitul „iar acum cind invatam sa-i pretuim pe cei batrini, ei au ramas alaturi de noi doar in lumea amintirilor”.

  4. ipo

    Hm, grea intrebarea de la final, pentru mine cel putin. Cred ca e un mix intre mama si tata, dar care se deosebeste radical de ambii. Mi-am construit setul de valori dupa care imi ghidez viata singur, influentat de mediu, de familie, de lecturi, dar singur pana la urma.
    M-ai pus pe ganduri totusi…

    răspunde
  5. dush

    am o prietena foarte buna, femeie deosebit de umblata prin lume si fagaraseanca de neam. Viata i-a dat destule sa le care: sot si iubiti mai buni sau mai rai, dar cu care a facut un copil superb, insa piatra cea mai mare este faptul ca e bolnav incurabil asta cand avea doar 30 de ani. scleroderma, vasculita, polimiozita. Toate 3 incurabile, toate 3 autoimune. Astea toate adaugate unui om de munte care ii place viata umblata, miscata si cantata pe munte si caruia boala i-a cam pus bocancii in cui. Insa nimic nu i-a stat in cale. In 15 ani de cand ne stim, daca nu mai bine, am vazut-o si jos in hau, unde isi inghitea urletele de durere si trebuia ajutata sa ridice sa poata inghiti un pahar cu apa si sa manance dar si sus pe creasta de munte, cu nasul in vant, cu ochii mariti de fericire, neinfranta si neindoita de diagnosticele ce i-au marcat viata. Prietena mea este un model de om care isi duce povara cu gratie, cu bunatate, cu coloana vertebrala si intotdeauna cu zambetul pe buze.

    răspunde
  6. NICOLETA

    In primul rand te felicit pentru elogiul adus mamei tale.Nu exagerez deloc,m-ai impresionat inca odata.Nu scriu sa „adun voturi”,desi odata, INKA era singura cafea pe care o mai gaseam si cu care ne amageam dorul.De altfel nici nu ma pot hotara ,intre mama si bunica (tata a murit cand aveam sapte ani-deci iese din ecuatie ),ca fiind cele care mi-au fost exemplu in viata.Dar ,datorita educatiei spre o viata onesta si de bun simt,am fost in stare sa culeg ce era bun dintre multiplele experiente traite in aproape 60 de ani.Generatiei tale nu-i mai trebuie educatie (o are !)dar ceea ce cred eu ca ii trebuie ,este dorinta de a insufla educatia primita si cea dobandita si copiilor vostri.Mi se pare foarte important acest lucru !Multumesc Cabral in numele mamelor cu asemenea copii !

    răspunde
  7. ade

    Hehe stau si ma gandesc cine m-a influentat si cum am ajuns sa am dorinta asta de a realiza ceva.Mama si tata au muncit din greu pentru tot ceea ce au, poate ca au lipsit o mare parte din copilaria mea, pentru ca erau la munca iar cand veneau acasa se ocupau de construirea casei…mie si fratelui meu ne-au creat toate conditiile de care aveam nevoie. Parintii mei au inceput totul de la 0, fara niciun sprijin. De cand eram mica stiam un lucru – vreau sa scriu, aveam inspiratie si creativitate. Am ales inca de la inceputul liceului drumul pe care il vreau, facultatea de jurnalism la Bucuresti. Am plecat dintr-un oras mic…ai mei m-au sustinut intotdeauna, nu mi-au zis niciodata nimic in legatura cu alegerile mele, mi-au oferit toata libertatea de care aveam nevoie. M-am trezit singura, intr-un oras mare, cu oameni mai rai sau mai buni si stiam ca undeva acolo sunt niste oameni pe care nu as vrea sa ii dezamagesc vreodata. Astfel m-am mobilizat si m-am angajat la 18 ani, la numai o sapatamana de cand am venit in capitala. Am inceput sa lucrez la un magazin, de acolo am plecat spre o editura, deja ma formam incet pe marketing…apoi am continuat cu joburi ca Pr, ca organizator evenimente, redactor, project manager ca acum la 22 de ani sa fiu specialist marketing la o companie destul de mare, din tara. Din pacate, firea mea nu ma lasa sa stau intr-un loc unde nu mi se ofera ce caut- vreau sa fac mereu altceva, sa imi pot pune in practica ideile si nu sa stau sa treaca timpul pana se schimba ceva. Din cauza asta am luat foarte des decizia de a demisiona…acum la noul job se cam repeta povestea, lucrurile merg incet, incerc sa fac o exceptie si sa astept de aceasta data, sa vad cum e si asa….cel mai mult am rezistat un an la un job, in rest maxim 5 luni. Ma gandesc la ai mei, sigur ar fi fericiti sa vada ca am stabilitate, sa nu imi mai poarte de grija.
    Deci in principiu mama si tata sunt principalii oameni care mi dau aceasta forta de munca si entuziasm. Nu as putea sa sar peste fratele meu care, e total opus mie, fiind foarte stabil si linistit.
    E totusi dezamagitor sa stii ca poti schimba ceva, sa ai idei, sa ai tot ce trebuie pentru a face ceva mai bun si sa nu ai cu cine….dar deh macar un lucru am invatat in tot, ca nu trebuie sa ma mai implic atat de mult sau sa ma stresez atata timp cat nu e afacerea mea si nimeni nu apreciaza asta.

    răspunde
  8. alex

    bunica mea care m-a crescut de mic si de la care am invatat foarte multe lucruri in viata si cum sa trec peste probleme si sa merg mai departe oricat de greu ar fii.este genu de om care nu se simte bine daca nu munceste o zi…eu o uzina:) si o apreciez foarte mult pentru asta si o iubesc enorm

    răspunde
  9. Simina

    Tatal meu.Pentru ca dupa moartea mamei a invatat sa ne fie si mama si tata si prieten si confident,ceea ce nu e tocmai usor mai ales cand ai o pustoaica de vreo 16 ani ce devine cu fiecare zi mai greu de controlat.El s-a descurcat grozav cu asta iar acum ii datorez absolut fiecare particica din mine.

    răspunde
  10. Simona

    O intrebare care klar te aduce intr-o stare emotiva foarte puternica, cel putin pe mine. Si pe mine cel mai mult in viata m-a influentat mama, prin dragostea enorma pe care mi-a oferit-o intotdeauna, prin increderea nezdruncinata pe care a avut-o si o are in mine, prin faptul ca m-a sustinunt in orice decizie am luat, prin faptul ca stiu ca si daca as gresi mama m-ar inteleg si m-as ierta si imi doresc ca si eu sa fiu asa candva. Am invatat din greselile ei…tot timpul m-a spus sa nu ii urmez greselile si mi-a explicat cum a stiut ea mai bine ce e bine si ce e rau. De la ea invat pas cu pas sa fiu un om mai bun, sa muncesc pentru fiecare lucru pe care il obtin, sa ii respect pe cei din jur si sa imi iubesc familia mai mult decat orice.
    II multumesc enorm pentru viata pe care mi-a oferit-o, cu foarte foarte multe sacrificii si o sa ii raman recunoascatoare toata viata pentru ca este un om atat de bun si un parinte extraodinar…sper sa fiu macar jumatate din cat este ea….si sa pot si eu sa influentez viata celor din jur.

    Mersi cabral pentru oportunitatea de a scrie acest gand. Poate ar trebui sa ii trimit o scrisoare in care sa ii spun toate aceste lucruri cu toate ca in mare ii zic multe din ele.

    răspunde
  11. Gianina

    Trebuie sa spun de la inceput ca am fost crestuta de matusa si unchiul meu, iar acesti doi oameni m-au facut ceea ce sunt. Unchiul meu nu mai este fizic cu noi dar mi-a ramas matusa mea.. Dica… asa cum ii spunem toti, inclusiv prietenii mei.
    Probabil ca sunt foarte multi oameni cu o vointa de fier si care nu se lasa indiferent de situatie, dar traind langa o astfel de persoana inveti ca totul e posibil.
    1. Dupa multe tratemente si o sarcina avansata pierduta a aflat ca nu poate avea copii asa ca si-a canalizat toata dragostea spre nepoti. Cum am ajuns eu sa fiu crescuta de ei? Pai in fiecare vineri ma luau de la gradinita si ma tineau pana duminica. Intr-o zi, unchiul meu s-a hotarat sa vorbeasca cu ai mei sa raman aici. Si am ramas!
    2. Unchiul meu s-a imblonavit de cancer pancreatic si timp de 6 ani Dica nu a facut altceva decat sa bata la usi pentru a-i prelungi viata. Ultimii 2 ani de viata a trebuit sa fie schimbat ca un copil, ceea ce a fost foarte greu atat pt el cat si pt Dica. Unchiul meu a luptat pt viata lui pana in ultima clipa cand a cerut o tigara si mi-a spus ca nu voi fi singura! :)
    3. in acelasi timp cu necazul unchiului meu, bunicul meu a paralizat si s-a mutat la noi… rezulta doi oameni dependenti de un copil si o femeie… Dica a rezistat!
    si au tot fost astfel de lovituri pe parcurs dar stii ce am invatat? Dica mea este persoana care va fi acolo indiferent daca ii e bine sau nu! Dica mea a rezistat si rezista cu o pofta de viata incredibila! Ca sa nu iti mai spun ca m-am trezit mai acum o luna ca m-a rugat insistent sa o invat sa navigheze(!!!) pe internet. Pustoaica mea are 72 de ani si da … este neobosita!

    răspunde
  12. Mihaela

    Parintii mei au divortat in urma cu 18 ani. Mama, care avea atunci 29 de ani, a ramas singura cu 3 copii. Tatal meu nu ne-a ajutat niciodata cu nimic, cu absolut nimic, nu ne-a platit pensie alimentara nici macar pentru o luna. Si sa nu credeti ca mama a abandonat vreo clipa de atunci. A muncit mult prea mult pentru un singur om. Mergea la munca (intr-o fabrica de incaltaminte cate 10 ore pe zi) si cand ajungea acasa se apuca de crosetat caciulite si haine pentru copii pe care le vindea apoi. Statea noaptea si lucra, ca sa aiba cu ce sa ne trimita pe noi la scoala. Nu aveam bani de covrigi niciodata, dar eram curati si ingrijiti, pentru ca mama statea noaptea, dupa ce venea de la munca, sa ne spele hainele (nu avea de unde sa cumpere o masina de spalat). Fabrica in care lucra s-a desfiintat intre timp si, pentru ca stam intr-un oras foarte mic, nu prea a avut alternative. S-a hotarat, deci, sa plece in strainatate pentru ca noi sa putem studia. Si in strainatate nu a avut rabdare sa lucreze intr-un singur loc, pentru ca avea trei copii din care voia sa faca oameni cu studii. Si imi amintesc ca mereu ne spunea: „Mama, am sa muncesc pana cand nu am sa mai pot, numai sa va vad ca invatati, pentru ca numai cu invatatura si cu munca se ajunge departe”. Mama ne-a invatat ca munca ne face demni, indiferent ce muncim. Mama ne-a invatat sa nu trecem niciodata pe langa femeia de serviciu care matura scarile fara sa o salutam, pentru ca asta merita cei care muncesc, respect. O respect pe mama mea nu doar pentru ca a muncit mereu prea mult, ci si pentru ca ne-a insuflat noua acelasi simt al responsabilitatii si al respectului pentru munca.

    răspunde
  13. Gabriela F
    Gabriela F

    Mama…pentru ca la varsta mea era divortata, eu in clasa I, un loc de munca si sechele dupa o casnicie cu pumni si Sfinti coborati din calendar. Pentru ca m-a educat, pentru ca a avut grija sa ma dezvolt pe toate laturile…am facut chitara clasica, am facut pictura, atletism si gimnastica, dansuri moderne si dansuri populare…toate doar din salariul ei de la sectia de tricotaje! Pentru ca a avut grija sa fiu in cele mai bune clase…unde contau si banii dar m-a invatat ca la mine trebuie sa conteze doar ce am in cap!
    Pentru ca acum sunt medic rezident purtata intr-o facultate de 6 ani din salariul lui mama…dintr-o fabrica de tricotaje!!!…si pe care am intrebat-o in anul 6…Ce ai avut in cap sa ma lasi sa dau la medicina? Si a zis ca eu sunt lumina ochilor ei si pentru mine nimic nu e prea mult! As vrea sa scriu o carte despre viata lui mami vazuta prin ochii mei!!!…eu la 27 de ani sunt medic rezident si proaspat maritata!!! Vreau sa cred ca am invatat ceva din viata mamei mele si ca am facut toate alegerile cugetat pana la varsta asta si sper ca atunci cand copilul nostru va avea 27 de ani sa poata fii madru de mama lui macar un sfert din cat sunt eu de mama!!!

    răspunde
  14. Veve

    Tata! Multumesc in primul rand ca mi-ai dat curaj sa pun pe foaie ganduri care le aveam de mult si care acum cand le astern le simt ca o mica multumire in semn de respect si iubire fata de tatal meu.
    A stiut mereu sa ne tina aproape si pe mine si pe fratele meu, sa ne fie nu doar stalpul si un exemplu moral de invidiat dar si un prieten si-un sfatuitor tare bun. O iau cu inceputul.
    Cand mama ma chinuia sa invat seara nu stiu ce poezie si tipa la mine si nu-i era mila de ochii rosii si oboseala de pe fata mea, el venea si ma imbraca si ma trimitea 30 de minute in fata blocului sa ma joc cu toata gloata de copii care zburdau p-acolo de zor! Veneam inapoi c-un spor de rupeam poeziile-n doua :D. Cand am mai crescut si stia ce tentatii ne paste ne-a luat si ne-a povestit despre tigari si viata in general – cum a fumat el pana sa apara fratele meu si a decis sa se lase pentru sanatatea noastra, a tuturor, cum sunt un moft si-o fita si o ardere de bani si plamani. Ne-a zis – „vreti sa fumati? foarte bine, nu va oblig sa n-o faceti, este alegerea voastra dar datoria mea ca parinte este sa va spun si sa va impartatesc cum sta treaba sa nu-mi veniti apoi sa va plangeti. Si niciunul din noi nu s-a atins vreodata de ele, discutia dechisa si neimpunatoare ne-a fost mai mult decat de ajuns. La discoteca prima data m-a lasat cand am intrat la liceu (drept recompensa), m-a simtit ca ma pastea curiozitatea pentru astfel de iesiri si m-a lasat, dar mai intai la discoteca cea mica din satul natal unde toti ne cunosteam si statea linistit c-o sa fiu in siguranta. Mereu a avut incredere in mine si a stiut sa-mi dea un imbold atunci cand a fost cazul sau cand prindea un iz de nesiguranta in deciziile mele. La intrarea in facultate am ratat la mustata locul la fara taxa. A fost suparat si dezamagit caci chiar credea ca voi reusi si desi nu avea posibilitate materiala prea buna a decis sa-si rupa de la gura si sa merg mai departe la cu taxa doar sa nu pierd un an din viata degeaba acasa stand sa invat pentru urmatorul an ca sa iau la fara taxa. Dar nu uita sa-mi spuna cateodata in momente bine alese „daca intrai la fara taxa, acum imi permiteam sa-ti dau si de buzunar sa-ti mai iei si tu una-alta”. La tata era de ajuns sa zica doar o data si gata… am inceput usor sa examinez posibilitatea unui castig al meu in timpul facultatii si asa la nici 19 ani deja aveam carte de munca – gestionar la Calliope – asa am prins gustul muncii si al banului propriu, al independentei – aveam facultatea la zi, dansam in trupa universitatii, in trupa de majorete a Asesoftului si eram si promoter in hepermarket-uri si in paralel invatam zdravan sa trec la fara taxa pentru tata sa-si recapete increderea in mine ca eu pot! Si am reusit, am intrat din al 2-lea an de facultate la fara taxa dar munca mi-am pastrat-o si la fel si pofta de-a munci si de-a castiga experienta in campul muncii. Si ce satisfactie nemarginita am avut cand am citit in ochii lui cat de mandru era el de fata lui. Este in continuare mandru caci ne spune ca noi suntem oglinda meseriei lui de tata pentru ca acum m-am asezat la casa mea, economist de 4 ani, sotie (spera el sa devin si mama in curand… mai vedem..). Si la fel ii spun si eu – ca sunt mandra ca sunt oglinda lui, cat de frumos m-a crescut si m-a educat, la ceea ce sunt acum si este doar meritul lui – „al lu’ Grasu” :)

    răspunde
    • D

      Bunicul. Pentru ca m-a facut sa ma simt cel mai iubit dintre pamanteni.Si pentru tot ce a fost el.

  15. Alexandra

    Tata, omul care isi scutura palaria plina de zapada peste pijamalutele mele si ma ridica cu putere in brate cand ajunge acasa.
    Iubeste pamantul si il lucreaza cu drag, canta, glumeste si face munca sa para o joca. Cand ma simt obosita privesc cu rusine ochii lui albastrii, munciti de vreme, la mainile lui batatorite si umflate de treaba si realizez ca nu am nici o scuza pentru oboseala.
    Am invatat de la el sa fac bine atunci cand pot: mi se va intoarce inzeci; sa tac daca nu am ceva folositor de zis; sa ma ajut in viata; sa indraznesc; sa cred in Dumnezeu si in mine; sa-mi respect si sa-mi pretuiesc familia.
    Iti multumesc Tata!

    răspunde
  16. Gratiela

    In cateva cuvinte ar fi: tata si mama. Din doua puncte de vedere. Tata a venit dintr-un sat pierdut de lume (daca se numeste ra^pa iepii, cred ca realizezi), orfan de tata. De acolo, din pas in pas, a ajuns scolar/liceean cu premiul intai, muncitor, maistru, inginer, cercetator chimist, cu 3 inventii la activ, cu apartament in bucuresti, aproape de centru. Si, nu, nu a fost comunist. Ne-a incurajat mult pe amandoi copiii sa dam la facultate, sa muncim, sa fim independenti. Si era genul omului modest si corect. Super corect. Nu suporta nedreptatea, facea tot posibilul sa o corecteze. Si cand s-a imbolnavit mama, nu a parasit-o. A stat langa ea si a ajutat-o cat a putut mai mult.
    Si mama. Citea mult. Imi pare rau ca nu am reusit sa mostenesc talentul ei de a spune citate, povestiri potrivite momentului. Dar am mostenit calitatea de a spune lucrurilor pe nume, de a le spune in fata, mai ales daca e ceva de laudat. Si motto-ul principal dupa care ma conduc in viata si azi, e cel spus de ea: daca e un drum greu si un drum usor, alege-l pe cel greu: e cel mai bun.
    Nu am ce sa spun mai mult. Sunt la un serviciu bun, sefii sunt multumiti de lucrarile mele care sunt predate bine si la timp, am o casnicie fericita si 2 fete. Ce as putea sa-mi doresc mai mult?
    Iar ce am apreciat la parinti a fost ca nu au cerut niciodata recunostinta pentru ceea ce au facut pentru noi. Pur si simplu au incercat sa ne faca sa fim oameni. Atat.

    răspunde
  17. ioana

    prima persoana care ma invatat si de la care am ivatat
    multe e clar mama,care a crescut singura 3 copii atunci cand vremurile erau potrivnice,care lupta zi de zi cu viata,cu bolile(inima,glanda si depresii) cu munca si se zbatea ca noi sa avem o casa,sa cunoastem caldura unui camin,sa stim ce inseamna linistea si mai presus de toate sa muncim pentru ca spunea ea:doar daca apreciezi munca ta si a altuia poti sa apreciezi banii si timpul. mama alaturi de care am invatat ca daca vrei se poate,ca dc iti doresti si pui sufletel in acel lucru iti iese.de la care am invatat ca puterea nu e neaparat a celui puternic ci si a celui care isi doreste sa lupte.care ma obisnuit cu prajiturile de casa pe care le facea cu drag pentru noi in fiecare duminica,care poate uneori abea se tinea pe picioare
    din cauza sanatatii si a problemelor dar care avea mereu pentru noi un zambet din inima.mama care desii nu a avut copii model ne-a iubit si ne-a dorit numai bine,care cu rabdarea ei ne asculta si ne sfatuia cum stia ea mai bine.mama pentru care fiecare zi in care o am alaturi , e un cadou pretios pentru mine.mama pe care o iubesc enorm de mult si careia mi-ar place sa ii fac si eu un bine sau o surpriza mai mare candva.

    răspunde
  18. ioanabt

    TATA! A crescut singur 2 copii ( pe mine si pe fratele meu). A muncit in fiecare zi, de dimineata pana noaptea tarziu, pentru a-si atinge scopul: sa avem noi tot ce ne dorim, sa nu ne lipseasca nimic, sa nu simtim ca avem doar un parinte. Si nu s-a plans niciodata de nimic. Fiecare zambet al nostru era sursa de energie pentru el. Mama? A plecat. De ce? Nu stiu si nici nu mai incerc sa caut motive, am renuntat. Am ajuns sa ma bucur ca a plecat si nu ne-a influentat existenta cu rautatea ei. Pentru mine tatal meu e singurul parinte. A fost si mama si tata. Ne-a sustinut si pe mine si pe fratele meu in toate si sunt sigura ca datorita lui sunt ceea ce sunt azi. E cea mai buna persoana din lume, cea mai calda si mai dulce. Ii multumesc lui Dumnezeu pentru ca il am pe tatal meu si il rog mereu sa il tina muult timp alaturi de noi! Il iubesc din tot sufletul!

    răspunde
  19. Alice

    Cumva intrebarea ta pt mine a picat pe locul 2. Fiind si eu mama, tot ce ma arde acum sa iti spun in urma citii postului tau este asta: daca copila mea sau baietelul meu, vreodata ar gindi si simti macar jumatate din ce gindesti si simti tu despre mama ta, asta ar insemna ca nu am fost mama degeaba. O felicit si o invidiez pe mama ta. Poate ar trebui sa isi deschida o scoala de mame grozave, sau macar un blog…

    răspunde
  20. irina

    Tot mama… care munceste mult, dar care nu uita sa fie pentru noi Mos Craciun si Mos Nicolae, care le face pe toate sa fie fermecate si minunate si nemaivazute si care nu uita niciodata ca e mama, inainte de toate. Un suflet mare, incercat, dar frumos si senin. Mama mea.

    răspunde
  21. Ana

    Un post mai bun decat o cafea pentru dimineata. Si comentariile. Daca asta nu te mobilizeaza, atunci nu stiu ce altceva!

    răspunde
  22. Alina

    Mama fara sa stau sa ma gandesc prea mult ! Desi am pierdut-o de 11 ani ( eu avand imediat 20 ) am vagi amintiri cu ea. Datorita ei traiesc si asta cred ca este cel mai important lucru. As fi vrut sa o cunosc mult mai mult, dar stiu ca de la ea am atitudinea, comportamentul, obiceiuri, deci sunt o bucatica din ea. Si chiar daca nu mai este fizic cu mine, ea a insemnat si inseamna totul pentru mine! Orice voi face pe viitor prima oara la ea ma voi gandi !

    răspunde
  23. SimonaN

    Cu siguranta parintii mei (adoptivi) pentru ca mi-au dat o sansa atunci cand aveam nevoie de ea. M-au invatat tot ce stiu (sa merg, sa vorbesc, sa fiu intotdeauna cea mai buna si asta prin multa munca si mult bun simt). M-au invatat ca e mult mai important sa fii om cu cel de langa tine si ca e mult mai valoros un lucru pentru care ai muncit cu adevarat decat ceva ce ti-a picat de undeva. M-au invatat sa ma bucur de orice lucru mic, pentru ca pana la urma in fata celui de sus, toti suntem la fel. Pentru asta ii multumesc tatalui meu, care stiu ca de acolo de sus inca imi intinde o mana cand am nevoie, si mamei mele a carei singura bucurie e sa-mi auda vocea la telefon.

    Si-ti multumesc tie, Cabral, ca macar asa ne faci sa vorbim de cei dragi, fie ca mai sunt sau nu printre noi.

    răspunde
  24. Dee

    Fara doar si poate, mami mea – Teo cum ne-am obisnuit sa-i spunem de mici.
    Am nominalizat-o si pentru un concurs Avon (insa nefiind persoana publica n-a fost acceptata atunci), ma bucur sa pot pune mai jos povestea ei:

    – antreprenor de succes si creator de moda
    Pentru a ne oferi o educatie exemplara, a ales cativa ani sa fie „casnica” – in realitate antreprenor de succes si creatoare de moda. Datorita capacitatii ei de organizare si management financiar impecabil, am reusit sa mergem an de an in concediu la munte/ la mare, traind in tot acest timp din venitul de inginer al tatalui nostru.
    Stiti revistele Burda si Otto?
    Ei bine Teo adapta si imbunatatea modelele din reviste pe placul nostru. In aceasta perioada, am avut si cele mai frumoase hainute. Am fost date exemplu la scoala pentru hainele apretate si pulovarasele tricotate – ei cuvenindu-i-se toate aprecierea.
    Acum tot ea ne ajuta uneori cu personalizarea unui sarafan sau cu adaugarea unor accesorii care schimba total o tinuta.
    Cand s-a reangajat, a dovedit de fiecare data profesionalism si dedicare. Si aici, ca si acasa a depus o munca exemplara, motiv pentru care la pensionare colegii si-au luat la revedere cu parere de rau.
    – proiecte pentru comunitate si lupta pentru protectia si conservarea mediului
    Scoala generala unde am invatat avea in cladirea alaturata un camin de copii. Acesti copii invatau tot la noi in scoala – aveau clase speciale la etajul 2. De Sarbatori, ca la fiecare scoala, se faceau serbari. Copii de la camin isi facusera un cor si uneori erau invitati ca parte din programul artistic la serbarile noastre.
    Teo s-a implicat de fiecare data sa ii ajute: pregatind pachetele pentru ei – astfel incat sa simta si ei ca sunt Sarbatori.
    Strangea haine pe care le ducea la biserica sau la copiii mai saraci de la tara.
    Ne incuraja sa consumam responsabil toate resursele – explicandu-ne impactul pe care actiunile noastre le au asupra planetei.
    De la ea am invatat ca TOTDEAUNA sa pun un gunoi in buzunar daca nu gasesc cos si sa-l arunc DOAR la cosul de gunoi.
    Ne-a dezvoltat empatia si latura umana: datorita ei, eu particip proiecte de responsabilitate sociala (la compania pentru care lucrez) iar in timpul liber fac voluntariat inca din liceu, plantez copaci, ajut comunitati nevoiase. Sora mea se implica si ea in activitati similare – indirect, toate rezultatele noastre sunt rezultatele ei.
    – femeia sensibila artistic
    Inainte sa ne cunoastem, atunci cand era de varsta mea sau chiar mai tanara, scria poezii. Eu am cunoscut-o cand luase o pauza de la scris, pentru a ma invata pe mine cum se citeste…si cum se recita o poezie.
    Ne-a incurajat de mici sa ne exprimam latura artistica – eu am ales sa fac asta prin poeziile si cantecelele copilariei, sora mea prin desen si pictura la un nivel mai inalt.
    Ti se face piela de gaina cand o auzi cantand ” Marioara de la munte” .. iti simti sufletul saltand cand o vezi dansand o sarba cu foc. Datorita ei simt adanc prin vene cantecele lui Tudor Gheorghe si mandria culturii pe care o reprezint.

    – terapii alternative si ajutor in caz de greu
    Chiar daca n-a descoperit vreo terapie noua, cu siguranta ne-a invatat multe alternative naturiste. Face cea mai buna supa de pui, cel mai bun lapte cu miere. Imi amintesc de parca ieri s-a intamplat cum atunci cand faceam febra imi facea frectie cu spirt si otet si ma imbratisa din tot sufletul ei mare.
    Si pentru toate rudele, toti prietenii si toti oamenii aflati in dificultate, Teo a fost umarul pe care te sprijini cand ti-e greu. Si-a dedicat energia, dragostea si sanatatea pentru a-i ajuta pe toti cei care aveau nevoie de ajutor. Iar acum, cand este bunica, i se vede bucuria ca va putea fi in continuare de ajutor.

    Mama mea este un om extraordinar, care a influentat vietile multora. Lumea este cu siguranta mai buna datorita ei!

    răspunde
  25. Pingback: Cine te-a influentat in viata cel mai mult? – cabral.ro

  26. Alexandra

    Cu siguranta, mama mea a fost cea care m-a influentat, ma influenteaza si ma va influenta. Ea a fost singura care a muncit pe branci pentru a putea sa ne creasca frumos pe mine si cele doua surori. Pe langa faptul ca era multifunctionala (infirmiera la spital+ infirmiera la un cabinet particular) trebuia sa vina stresata acasa si sa aiba grija de noi pentru ca, in ciuda faptului ca era maritata, era ca si singura. Sotul eu, adica tatal meu, era insurat mai degraba cu bautura. Intre timp, ea a iesit la pensie pe caz de boala pentru ca au ajuns-o atatia ani in domeniul asta, al spitalelor. Dar, dupa o perioada, anii aia de munca au pus-o la pat, Hepatita C. Un an de zile a urmat tratamentul cu Interferon, tratament in urma caruia a ajuns o firimitura de femeie. Dintr-o persoana, ce-i drept micuta de inaltime, capabila sa mute muntii din loc ajunsese sa nu mai aiba putere nici sa duca cana la gura. A fost un an foarte greu, dar multumim lui Dumnezeu pentru ca El A ajutat-o cel mai mult si acum datorita Lui ea si-a revenit aproape in totalitate. Spun „aproape” pentru ca a ramas cu imunitatea foarte scazuta si ca bonus, mici probleme cu inima. Dar, in ciuda tuturor aparentelor, tot acea femeie puternica este. Acum a venit randul meu sa o ajut. Tocmai de aceea ma chinui la mii de kilometri distanta de ea. Tocmai pentru a-I face anii de batranete mai usori. As putea sa scriu romane despre ea, dar ma opresc aici pentru ca nu vreau sa exagerez. Atat mai vreau sa scriu: Ea ne da puterea sa infruntam greutatile vietii si pentru asta suntem in stare sa ne dam sufletul.

    PS: Tatal meu este si el iesit la pensie. Dar despre el nu am cuvinte de lauda. In 25 ani (atatia am) nu mi-a oferit nici macar un moment de bucurie. Chiar si in amintirile mele din copilarie, el tot beat apare. Niciodata nu m-a pus pe primul loc. Intotdeauna sufletul lui a ocupat acel loc. Dar, tot timpul, a avut pretentia sa fie respectat. Din pacate, din partea mea a pierdut orice urma de respect, mai ales ca mama mea este bolnava si din cauza lui.

    răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.