Am în continuare un loc de muncă mișto datorită mamei mele.

Probabil că ați auzit de schimbările care se întâmplă acum în trustul Pro. Schimbări pe care nu le-a prevestit nimeni, modificări ce schimbă întreaga piață de media de la noi.

Sunt în Pro de 13 ani. Ani buni, frumoși în care am strâns prieteni și pățanii, multe ore de muncă dar și de râs și distracție.

Poveștiri de Noapte, emisiunea pe care o prezentam de 8 ani s-a oprit. Toți au presupus că și eu m-am oprit.

Și-atunci au început telefoanele și – mulțumesc lui Dumnezeu – ofertele.

Eu, totuși…

Dar stai puțin că trebuia s-o iau invers… vorbind despre mama.
Mama mea a fost workaholică. Big time. Am văzut rar un om atât de dedicat meseriei, locului de muncă, propriilor sarcini precum era mama.

A lucrat în finanțe-bănci toată viața ei. După facultate a început munca la BRCE (Banca Română de Comerț Exterior), și-apoi numai asta a știut până acum când s-a pensionat și mai stă și ea cuminte…

Cred că i-a fost greu. A prins și vechiul regim de muncă, cel cu registre, dosare și alte milioane de tone de hârtii, dar și noul în care noi trăim acum, stilul de muncă ce se bazează pe calculatoare, documente electronice și poștă de același gen.

Vedeam cât și cum muncește, o bombăneam și comentam de pe margine până am început să muncesc și eu și… m-am trezit că o copiez fix în chestiile pe care le vedeam la ea și le criticam…

Dacă e ceva de făcut… atunci trebuie făcut. Chiar dacă te doare capul, chiar dacă ești răcit.

Dacă tu ai de dus un lucru de la A până la Z, apăi treaba ta se termină la Z, nu înainte.

Nu există că n-ai chef, nu merge cu „Lasă că nu moare nimeni dacă nu fac cât pot eu de bine.”.

Nu există că-i greu. Scrie că trebuie s-o faci? Fă-o.

Cu respect pentru tine, pentru timpul tău, fără să exagerezi, fără să te neglijezi, trebuie să-ți respecți munca… așa spune și-acum mama, așa spunea și-atunci.

Nu-i dădeam dreptate dar m-am trezit că fac la fel ca ea.

M-am dus să-mi prezint emisiunile cu 41 de grade febră, răcit, cu oase rupte sau articulații blocate. Și mi se părea normal să mă duc cât timp puteam și nu-mi făceam rău.

Au fost și cazuri când trebuia să mă dau bătut, dar… au fost rare și întotdeauna motivate.

Revenind la discuția de azi… s-a schimbat conducerea trustului în care lucrez.

La evaluare am ieșit bine, chiar foarte bine. Au decis să-mi propună să rămân, pentru că au considerat că merit.

Și când mi-au spus de ce cred ei că merit mi-au repetat exact lucrurile pe care le-am copiat de la mama, lucruri pe care le poți uni sub ideea de „respect pentru locul meu de muncă”. 

Știu că nu e cool să scriu despre asta, despre mame și respect pentru muncă, dar n-am alergat după culeanu până acum, n-o fac nici acum…

Sunt recunoscător mamei mele pentru că a reușit să mă învețe să-mi fac treaba cum trebuie, să-mi respect munca. 

Tu îi ești recunoscător cuiva din familia ta? Pentru ce?

Apropo de #suntrecunoscator, e o campanie foarte drăguță care te ajută să-i mulțumești familiei tale pentru ce te-a învățat. Bucegi împlinește o dorință dacă strângi semne de recunoștință și astfel poți câștiga premii pe oră (12 ore pe zi, 7 zile din șapte) sau două premii de 10.000 de euro, din care să poți să împlinești o dorință cuiva la care ții.

Astea sunt premiile pe oră:

premii Bucegi

Dacă sună interesant poți participa la concurs. Până atunci eu revin la întrebarea mea: tu îi ești recunoscător cuiva din familia ta? Pentru ce?

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • LIVIA
    • 23.06.2014

    Buna Cabral,
    Te admir foarte mult,esti un tip inteligent, ironic si cu foarte mult bun simt!Iti doresc tot binele din lume,esti cel mai simpatic prezentator TV in afara de Teo.
    Toate cele bune si multa sanatate!

    răspunde-i
  • liliana
    • 07.06.2014

    Ii sunt recunoscatoare mamei pentru ca atunci cand am vrut sa renunt la scoala ma ciufulit putin iar astazi ii multumesc pentru asta deoarece am terminat si o facultate

    răspunde-i
  • Monica
    • 07.06.2014

    Eu ii sunt recunoscatoare mamei mele pentru ca m-a sustinut si sfatuit mereu in ceea ce am facut iar rezultatul se vede!

    răspunde-i
  • Bancescu Elena Adriana
    • 06.06.2014

    M-ai atins !
    Nu-mi incape intr-un comentariu.Mamei si tatalui pentru cresterea frumoasa, pentru educatia delicat aleasa, pentru puterea exemplului si pentru ca, acum se vad rezultatele la varsta de 31 de ani, am crescut frumos si sanatos. Sunt recunoscatoare, mandra si dornica sa le ofer si celor din familia mea ceea ce am primit si eu la randul meu in sanul calduros la familiei mele!

    răspunde-i
  • Adrian
    • 05.06.2014

    Cabral,

    Intr-o lume in care superficialitatea si “las’ca merge si asa” sunt litera de lege – chapeau bas – pt articol!

    răspunde-i
  • Simona
    • 03.06.2014

    Eu ii sunt recunoscatoare bunicii materne care m-a crescut de cand m-am nascut, care m-a obligat prima oara sa citesc pt. ca ulterior sa-mi dau seama ca nu pot trai fara carti , care m-a invatat sa respect, sa fac lucrurile incepute pana la capat si responsabil.

    răspunde-i
  • Cronos
    • 03.06.2014

    Iote ca te ascult prima oara la radio 🙂
    Oprit avion,luat piatra in gura, bifat vreo doua zambete…
    Apropo de tema, sorry ca nu m-am inselat 😉

    răspunde-i
  • Cronos
    • 31.05.2014

    Well…se pare ca o sa-ti faci fericiti niste amici/fosti colegi mai vechi cu articolul asta 😉 Erai in pana de fronturi de lupta, te plictiseai? :))

    răspunde-i
  • Mihaela Staicu
    • 31.05.2014

    Eu sunt genul de om care invata mai degraba din greselile altora asta poate datorita empatiei mele…asa ca iata ce am invatat eu cand am fost mica.

    Un coleg de-al mamei mele vine in vizita la o cafea, eu aveam vreo 12-13 ani. Si toata lumea ma intreaba ce vrei sa te faci cand cresti mare? Pai…actrita…samd El zice: nuuu, fa-te economista si nu mai muncesti niciodata, asa ca mine…Pai cum vine asta, intreb eu! Hai sa-ti descriu o zi de munca: vin dimineata, deschid dulapul cu dosare, scot un dosar gros (pe vremea aia nu erau calculatoare…) il deschid mare pe birou si cand intra cineva in birou ma cufund in el foarte preocupat. Din cand in cand, ca sa mai fac miscare, ma ridic, schimb dosarul, cu altul…si asa trece ziua…Habar n-am ce-i in dosarul ala.

    Brrrrrr…mie mi s-a parut HORROR si mi-am zis de atunci ca nu voi lucra niciodata intr-un spatiu inchis, intre un dulap si un birou, cu aceeasi plictiseala zilnica si in nici un caz nu voi pacali timpul astfel.

    Iar tatal meu a avut rolul decisiv. Fiind hotelier pe litoral prin anii 70-80, am copilarit frumos, departe de mentalitatea comunista din acea vreme. Pentru ca la mare era o alta viata…in primul rand ca era Radio Vacanta pe care o prindeam numai cei de pe litoral. Si am crescut astfel un om liber, fara prejudecati dar cu un exemplu de urmat al omului de turism din anii de aur ai turismului din Romania. Si nu vorbesc numai de tatal meu ci de o generatie superba de turism de la receptionerul care stia 3-4 limbi straine, ghidul mereu ocupat, echipa de alimentatie publica venita din tara pana la directorii de hotel fermecatori. Iar acum am o viata profesionala implinita dar mai ales diversa si sofisticata. Nici o zi nu seamana cu alta!

    răspunde-i
  • Adina
    • 31.05.2014

    fara a sti de aceasta campanie, am simtit nevoia sa o fac, in urma cu cateva saptamani, si eu, cu ocazia pensionarii parintilor mei. Aici:
    https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10202681455575973&set=a.3720117959956.2141324.1186002205&type=1&theater

    răspunde-i
  • Loading...