Hodina

L.E. – cand omul e prost nici macar inventarea lui dexonline.ro nu rezolva durerile… pentru cei doi fraieri literati care nu stiu ce inseamna “hodina” si-mi dau mailuri tembele…  adaug acum link-ul asta. Vezi, bai Batmane, ca esti prost-bordura?!

Cum facem imparteala intre munca si odihna? Ce ne spune daca am muncit prea mult sau daca o cam trandavim..?

In fiecare zi avem de facut o alegere in plus… cat trebuie sa “trag” astazi?

Pentru ca nu e vorba de datorie fata de tara, de sef, de profesor, de iubita sau iubit, datorie fata de parintii care sponsorizeaza… nu, aici vorbim de datoria fata de tine insuti. Pentru ca, inainte de a fi dator oricui altcineva, iti esti dator sau datoare tie.

Si atunci trebuie sa muncesti. Si apar intrebarile… cat sa muncesc, cum, cat de tare, cat de mult? Cat inseamna responsabilitate, cat inseamna “ca trebuie”, cat e din asta dorinta si cat e “impins de la spate”?

Poate ca nu ma fac destul de inteles, e sambata si e 06:40 dimineata… ce incerc sa spun este ca trebuie sa iti dai seama cat vrei de la viata…

Daca vrei putin, un blid de ciorba si o mana de barabule perpelite (mda, cartofi prajiti) atunci n-are nici un rost sa tragi ca nebunul sau ca nebuna. N-are rost sa te agiti in plus, sa-ti toci nervii, sa te omori cu dead-line-uri si 18 ore de munca pe zi, caci asta ar insemna ca frustrarile date de munca depusa ar depasi bucuriile vietii simple pe care ti-ai dori-o. Si ai sfarsi in a avea de toate, ma refer la cele materiale, dar ai avea o viata nefericita. Dar, in cazul in care te gandesti ca nu-ti trebuie mult pentru a-ti trai fericirea, sa nu te lasi frustrat cand vei vedea ca altii, care trag din greu, au lucrurile pe care tu ajungi sa ti le doresti.

In acelasi timp… daca iti doresti de toate, daca vrei sa ai o viata indestulata… trebuie sa tragi, nene! Sa iei toate suturile date de un sef exigent (sau cum o fi el), sa te trezesti la sase dimineata si sa te culci la miezul noptii, sa tragi de tine zi-de-zi, saptamana-de-saptamana, sa te chinui sa inveti tot timpul ceva nou, sa te perfectionezi… si, mai ales, sa le faci pe toate cu inima deschisa si fara a avea tendinta de a te vaita ca “Frate, uita-te si tu cat muncesc!“.

Oricum ar fi, cred ca au avantajul cei care-si fac acest calcul – Ce-mi doresc, multe sau putine? – cat mai devreme in viata. Pentru ca, de incepi devreme, ai timp sa le reglezi pe toate. Daca motai in pantofi si te trezesti la treizeci de ani ca inca nu ai calculele facute… mi-e ca nu mai poti schimba mare lucru (poate iti aduci aminte si de postul Decat sa muncesc pe 7 milioane…)

Si va zic si de unde mi-a venit ideea de a vori putin pe tema asta… am dat la Alex Mazilu de o poza. Poza n-are nume la el, mie mi-a inspirat “Hodina” si asa i-am spus si postului. M-am uitat la ea si m-am imaginat pe mine stand acolo, pe sezlongul ala (mda, chaize-longue-ul ala), nefacand mai-nimic, motaind cuminte si lasand soarele lenes de toamna sa-mi incalzeasca o moaca relaxata de om care… nu face nimic. Dar… eu am decis, pe la vreo 16 ani, ca vreau multe. Si de atunci trag. Si nici nu ma vait, nici nu ma lamentez cuiva, am ales si, cat timp avantajele date de zilele de munca ce incep la 6 dimineata si se termina la 12 noaptea depasesc frustrarile date de aceeasi stare de fapt, e bine, e foarte bine. Nu-mi permit sezlongul ala dar nici nu ma vait ca nu-l am.Odihna Alex Mazilu

TU? Unde ti-ai gasit echilibrul? In munca turbata, 6 zile pe saptamana si 14 ore pe zi sau… dorind putin / facand putine?

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • DANITZA
    • 22.09.2009

    SUPER FRUMOS…SI ADEVARAT

    răspunde-i
  • Dan
    • 21.09.2009

    Dorind mult/ facand putine. Recunosc. Patetic.

    răspunde-i
  • mada
    • 21.09.2009

    desi vizitez de ceva vreme acest blog asteptand cu nerabdare o noua zi pt a vedea ce mai posteaza prietenul nostu cabral ,azi incerc si eu sa ma bag in seama cu o invatatura ce am gasito de dimineata cand mi-am deschim e-mail

    – Inteleptule, am venit la tine pentru ca ma simt atat de mic, de neinsemnat, nimeni nu da doi bani pe mine si simt ca nu mai am forta sa fac ceva bun…
    Ajuta-ma, invata-ma cum sa fac sa fiu mai bun ?
    Cum sa le schimb oamenilor parerea despre mine ?
    Fara ca macar sa se uite la el, batranul ii spuse :
    – Imi pare rau, baiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personala. Poate dupa aceea…Apoi, dupa o mica pauza adauga :
    – Daca insa m-ai putea ajuta tu pe mine, atunci poate ca as rezolva problema mea mai repede si as putea sa ma ocup si de tine.
    – Aaa… incantat sa va ajut – baigui tanarul cam cu jumatate de gura, simtind ca iarasi e neluat in seama si amanat.
    – Bine – incuviinta batranul invatat. Isi scoase din degetul mic un inel si-l intinse baietanului adaugand :
    – Ia calul pe care-l gasesti afara si du-te degraba la targ. Trebuie sa vand inelul acesta pentru ca am de platit o datorie. E nevoie insa ca tu sa iei pe el cat se va putea de multi bani, dar ai grija ca nici in ruptul capului sa nu-l dai pe mai putin de un banut de aur. Pleaca si vino cu banii cat mai repede.
    Tanarul lua inelul, incaleca si pleca. Odata ajuns in targ incepu sa arate inelul in stanga si-n dreapta, doar-doar va gasi cumparatorul potrivit.. Cu totii manifestau interes pentru mica bijuterie, pana cand le spunea cat cere pe ea. Doar ce apuca sa le zica de banutul
    de aur , unii radeau, altii se incruntau sau ii intorceau imediat spatele. Un mosneag i-a explicat cat de scump este un ban de aur si ca nu poate sa obtina un asemenea pret pe
    inel. Altcineva s-a oferit sa-i dea doi bani, unul de argint si unul de cupru, dar tanarul stia ca nu poate vinde inelul pe mai putin de un banut de aur, asa ca refuza oferta. Dupa
    ce batu targul in lung si-n lat, rapus nu atat de oboseala, cat mai ales de nereusita, lua calul si se intoarse la batranul intelept.
    Flacaul si-ar fi dorit sa aiba el o moneda de aur pe care s-o poata da in schimbul inelului, ca sa-l poatã scapa pe invatat de griji si, astfel, acesta sa se poata ocupa si de el. Intra cu capul plecat.
    – Imi pare rau – incepu el – dar n-am reusit sa fac ceea ce mi-ati cerut. De-abia daca as fi putut lua doi sau trei banuti de argint pe inel, dar nu cred sa pot pacali pe cineva cu privire la adevarata valoare a inelului.
    – Nici nu-ti imaginezi cat adevar au vorbele tale, tinere prieten! – spuse zambitor inteleptul. Ar fi trebuit ca mai intai sa cunoastem adevarata valoare a inelului. Incaleca si alearga la bijutier. Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cat face. Spune-i ca ai vrea sa vinzi inelul si intreaba-l cat ti-ar da pentru el. Dar, oricat ti-ar oferi, nu-l vinde. Intoarce-te cu inelul!
    Flacaul incaleca si pleca in goana…
    Bijutierul examina atent micul inel, il privi atent prin lentila prinsa cu ochiul, il rasuci si apoi zise :
    – Spune-i invatatorului ca daca ar vrea sa-l vanda acum, nu-i pot oferi decat 58 de bani de aur pentru acest inel.
    – Cuuum, 58 de bani de aur ?!? – exclama naucit tanarul.
    – Da, raspunse bijutierul. Stiu ca-n alte vremuri ar merita si 70, dar daca vrea sa-l vanda degraba, nu-i pot oferi decat 58.
    Tanarul multumi si se intoarse degraba la invatat, povestindu-i pe nerasuflate cele intamplate.
    – Ia loc, te rog – ii spuse acesta dupa ce-l asculta. Tu esti asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasa si unica. Si, ca si in cazul lui, doar un expert poate spune cat de mare este valoarea ta.
    Spunand acestea, lua inelul si si-l puse din nou pe degetul mic.
    – Cu totii suntem asemenea lui, valorosi si unici, perindandu-ne prin targurile vietii si
    asteptand ca multi oameni care nu se pricep sa ne evalueze…
    Povestea aceasta este dedicata acelora care zi de zi se straduie, lustruind cu migala, sa adauge valoare bijuteriei pe care ei o reprezinta si sa realizeze valoarea pe care o au. Amintiti-va mereu cat de mare este valoarea voastra, chiar daca multi din jur va ignora sau par sa nu-si dea seama cat sunteti de pretiosi…

    răspunde-i
  • Corina
    • 21.09.2009

    Eu sunt de partea celor care muncesc..Am invatat din viata ca nu pot obtine nimic fara munca..Imi doresc o vacanta?ok,muncesc x luni!Imi doresc un parfum mai scump?din-xluni..
    Sa fim realisti,banii nu pica din cer..
    Nimic nu e mai placut decat sentimentul pe care-l ai in mom in care ajungi la destinatia dorita si stii k ai ajuns acolo datorita muncii tale..chiar se merita in mom acela toate zilele petrecute muncind..

    răspunde-i
  • Lirca
    • 21.09.2009

    Fain articol…uite, acum si eu trag tare cativa ani, dar mai incolo, peste vre-o 10-15 ani o sa am si eu sezlongul ala…de fapt nu, o sa fie unul din ratan, asezat pe terasa casei mele de pe care sa imi beau in fiecare dimineata cafeluta.

    răspunde-i
  • sergiu MD
    • 21.09.2009

    hey…va salut p toti..si am o intebare: CE FACI ATUNCI CAND iti propui sa ajungi undeva, iti cunosti f bine obiectivul si stii ce trebuie facut pt a ajunge la el, DAR….. esti “LUAT DE VAL”, si NU reusesti sa te tii de promisiunile si de prioritatile pe care sti clar ca trebuie sa le respecti pt a ajunge unde doresti?? va interb asta pt ca eu sunt student la medicina (an 4) si desi stiu bine ce vreau de la viata, nu reusesc sa fac atat cat imi doresc si cat ar trebui sa fac pt a fi cu adevarat un medic bun, si simt ca trece timpul pe langa mine, simt ca pot mult mai mult dar nu reusesc sa ma mobilizez cum ar trebui. 🙁
    mai trece cineva prin aceeasi situatie? ma ajutati cu un sfat? 🙂 multumesc anticipat!

    răspunde-i
  • somerio
    • 21.09.2009

    Eu nu mi l-am gasit inca si nici n-am timp sa-l caut :))

    Apropos… toata saptamana asta sunt intr-un curs si tare o sa-mi lipseasca blogul tau… s-al meu :))

    răspunde-i
  • eratikon
    • 21.09.2009

    Muncesc si fac planuri. La astea doua ma pricep. Punerea in practica, insa, tine de prea mult real de care nu mai vreau in viata mea. (comentariul nr. 3 – sa zicem)

    răspunde-i
  • geretus
    • 21.09.2009

    🙂
    Ca de obicei prezinti 2 extreme… Da, stiu, ca sa inteleaga omul mai bine..
    Dar totusi, cred ca in realitatea trebuie sa existe un echilibru intre cat muncesti, ce-ti doresti de la viata, si timpul sa te bucuri de ceea ce-ti doresti de la viata…
    Cu alte cuvinte, ce rost are sa muncesti zi lumina si in weekend sa dormi ( pentru ca esti rupt) si timp sa te bucuri de ceea ce initial iti doreai de la viata sa nu ai…
    Ca nu cred ca munca 12/24 este telul in viata cuiva…vb de oameni sanatosi la cap…

    răspunde-i
  • bogdan
    • 21.09.2009

    Munca si hodina in aceeasi proportie – asa mi-am gasit eu echilibrul.Nu-i bai daca balanta inclina uneori inspre hodina pt. ca ma cuprind remuscarile si ma determina sa muncesc mai cu spor:)

    răspunde-i
  • Loading...