Sari la conținut

Drumul spre fericire nu se termina decat atunci cand… stati putin, ca vorbim asa pe sec si n-are farmec, intai da-i [play] lu’ tovar’su Connect-R.

Ca sa explic care-i ideea postului… m-au intrebat de ce am aparut la Muzeul Lucrurilor Neterminate cu un saxofon, si ce legatura aveam eu cu el.

O iau de la capat… ziceam despre drumul spre fericire. Ei bine, cred ca drumul asta nu se termina niciodata. De ce? E simplu: pentru ca oricat de fericit ar fi el… omului este facut sa-si doreasca mai mult. Intotdeauna.

Si-am mai vorbit noi pe-aici despre fericire, despre cum ajungem la ea si cum o ingrijim. Dar n-am vorbit niciodata despre lucrurile care stau in calea fericirii noastre. Si aici ma refer, de fapt, la lucrurile pe care ni le dorim dar pe care nu ajungem sa le implinim niciodata.

La mine muzica e in sange. Orice sunet cu o cadenta inchipuie un ritm, orice usa trantita poate fi o toba… la naiba, pana si sunetul rotilor de tren peste macazuri ma face sa-mi inchipui o linie de chitara-bass deasupra!

Dar ai mei nu m-au dat la muzica, m-au indreptat catre sport. Si-apoi m-am apucat de munca, nu de muzica. Dar la un moment dat am zis… trebuie sa incerc! M-am gandit la un instrument care sa-mi placa. Primul gand a fost „sa bat la tobe”, ca si-asa au africanii chestia asta cu chematul ploii. Da’ nu era treaba, ca tobele costa mult si mananca spatiu. „Sa cant la chitara!„… dar inafara de cativa negri foarte buni cu chitara… parca nu ne sta in sange cu harpa pe burta. Si-atunci am zis… saxofon!

Vazusem eu in filme ca un negru dezbracat la bustul gol si cu un saxofon in mana da pe spate orice cucoana vie… asa ca am zis ca asta e. L-am sunat pe Alex de la Mandinga, i-am zis ca am nevoie de un sax, si-am inceput cursurile cu Tony (numele de scena, zic), un fost profesor al Conservatorului din Moscova  (zic ce stiu, sa n-avem discutii).

Cursurile cu Tony au mers struna, faceam si practica si teorie, deveneam un fel de… ba nu deveneam nimic, eram unu’ care invata sa cante la saxofon. Totul a durat vreo 6 luni, dupa care au intervenit filmarile (de ajunsesem sa exersez in padure la Buftea), programul mi-a omorat orice varianta de a continua cu saxofonul.

Asa ca saxul meu a ajuns sa se umple de praf pe suportul lui, apoi a ajuns in cutie, si din cutie… s-a dus. De-atunci au trecut cativa ani, si am reluat toate gandurile legate de sax cand cei de la Rom m-au invitat sa expun un obiect in Muzeul Lucrurilor Neterminate.

Si-asa am expus saxofonul. Alaturi de vioara Andreei, care dupa atatia ani de vioara a abandonat-o fara mila (si pe pian la fel).

Ne vedeti mai sus zambind in poza, dar daca ma puneti acum sa scot un do-re-mi din sax… mai bine alerg un ultramaraton!

Apropos, v-am citit pasiunile neterminate (la postul dedicat) si am sa va spun acelasi lucru pe care mi-l spun si mie: rusine, pentru ca erau lucruri posibile! La treaba! :)

P.S. Eu am oprit saxul dar n-am parasit muzica. Am facut un curs de producator muzical si… fac muzica pentru materialele pe care le producem noi. Cumva-cumva s-a legat!

17 comentarii despre "Drumul spre fericire…"
  1. mihaela

    Ei da vioara….si eu am cantat si m-am lasat in ziua cand tatal meu n-a mai fost. Dar ascult multa muzica. Si de cate ori ascult vioara ma gandesc la tatal meu. Frumoasa melodia dedicata acestui post! Sa ai o zi frumoasa si sa aveti amandoi o saptamana minunata (cu mai putina ploaie ca tot te plangeai pe FB)!

    răspunde
  2. Deea

    Simpatici mai sunteți voi! :D Vă pup!

    răspunde
  3. loredana

    sunte-ti un cuplu minunat!apropo mi-a placut mesajul tau pt toti care al criticau pe bute…bravoo.

    răspunde
  4. Mariela

    sunteti suuuper draguti amandoi:) va pupacesc cu drag

    răspunde
  5. Tabita

    DECI….ce sa zic…you are the best …sunte-ti super draguti. Va potriviti de minune sper sa ma ocazia sa va cunosc:!:!:!:!::)

    răspunde
  6. Tabita

    scuze de greseli:)

    răspunde
  7. Hannah

    Si eu chitara, la fel ca tine cu saxofonul…si poate ar trebui sa o duc la muzeu si eu, dar mi-e asa de draga, are un sunet asa frumos, si chiar „da bine” in sufragerie!

    răspunde
  8. Cris-Mary

    :D:D Sunteti minunati :D Si da ..imi plec capul in jos pentru 5 minute de rusinica pentru toate lucrurile incepute si abandonate.. Urmatorul an va fi unul extrem de greu pentru mine.. tre sa stau cu capul jos :D:D

    răspunde
  9. loredana

    eu m-am lasat de dansuri de societate acum vreo 8 ani:)si sincer imi pare rau ca nu am facut asta profesionist…pentru ca si acum iubesc dansul,doar ca nu mai este timp de el:)

    răspunde
  10. adrian

    neterminate… mi am luat asta toamna manusi noi cu gandul sa revin din cand in cand pe teren … le-am probat am facut cateva prize cu ele nici macar n-au apucat sa se murdareasca sau sa simta gustul ierbii ca tot acolo in husa ce mi-au dat-o de la magazin zac…

    răspunde
  11. emma

    offf imi pare rau ca nu am ajuns la muzeu! aveam in plan dar m-a oprit ploaia si a trebuit sa vin acasa pt ca altfel ajungeam ciuciulete si puteam sa ma prezint ca neterminata vestimentar, sau mai bine zis neadaptata vestimentar… tot astept in fiecare dimineata sa vad soarele pe cer ca zici ca vine apocalispa!

    mi se pare foarte tare ca ai cautat un instrument care sa fie cantat traditional de persoane colorate :P sa vina talentul din sange!

    misto melodia lui connect-r, o ascult incontinuu de cateva zile, sigur o sa fie mega hit! :)

    răspunde
  12. Cosmin

    Cabraaal!! Cu melodia ta cu tot! Am examene si nu imi iese melodia asta din cap! Te dau in judecata!!! Sa imi platesti examenele!!!

    răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.