Sari la conținut

Bună dimineața! Dă-i [play] și citește…

Datorită meseriei am norocul să întâlnesc oameni de succes. Și ca să nu alunecăm în discuții fără rost o să spun de la început cum nu văd eu oamenii de succes… nu sunt cei care râd la tine de la televizor, nu sunt cei care se bat pe burtici în top 154 cei mai bogați oameni din România, nu sunt cei care plimbă mașini exagerat de scumpe pe șoselele patriei.

Nu.

Pentru mine omul de succes este cel care face ce-i place mai mult, fiind apreciat pentru ce face și reușind să fie și plătit pentru asta.

Nu leg succesul de bani sau de recunoașterea publică. Leg succesul de mulțumirea proprie față de munca lui și de aprecierea celorlalți pentru munca respectivă.

Să revenim… ziceam că am norocul să întâlnesc oameni de succes. Uneori îmi place să cred că mai fur de la ei un sfat, un fel de a face lucrurile.

În rest… îi admir pentru ce reușesc să facă. Unii dintre ei sunt bucătari, alții sunt mecanici auto, manageri de bancă sau freelanceri.

Ce îi face să semene foarte mult? Mulțumirea cu care își fac treaba. Bucuria de a lua fiecare zi de la capăt cu același entuziasm de parcă orice zi dată de la Dumnezeu este prima dintre multele fericite.

Desigur, dacă spun mecanic auto și om de succes în aceeași frază unii vor ridica câte o sprânceană.

Păi nu e, băi, om de succes dacă are vaselină pe mâini și învârte la cheia de 17 toată ziua!

Ei bine – pentru mine – este. Cel la care mă gândesc eu acum este un copil de douăzeci și ceva de ani care visează motoare, injectoare, arbori cotiți și hărți de management pentru motor.

Un copil care m-a sunat la 11 noaptea să-mi spună că știe! Că și-a dat seama ce este! Fusesem la el cu vreo două zile în urmă, spunându-i că am un zgomot ciudat la mașină în momentul în care selectez marche-arriere-ul. Dar nu se repeta întotdeauna.

Eu nebun. El mai nebun… am stat amândoi sub mașină vreo trei ore. A desfăcut cam tot ce se putea desface. Nu i-a dat de cap. Am vrut să plătesc. Mi-a zis că la el se plătesc reparațiile. I-am spus că la cât s-a plimbat pe sub mașină mai bine s-ar plăti kilometri. S-a înroșit la față, n-a zis nimic, mi-a promis c-o să mă sune.

M-a sunat, așa cum ziceam, la 23:00, după ce mi-a dat un mesaj în prealabil, cerându-și scuze pentru că o să mă sune.

– I-am dat de cap! Nu are legătură cu cutia, are legătură cu faptul că se transferă cuplu în staționar.

– Nu cred! Adică vrei să spui că sunt frânele?!

– Daaa! E tare, nu? Și pentru că suspensia este (mi-a zis un cod, nu-mi aduc aminte) atunci sunetul se propagă ca și cum ar fi din alt loc.

– Auzi? Dar îți dai seama că dacă nu e asta fac mișto de tine până ieși la pensie, da?

A urmat o pauză. Lunguță. Apoi un oftat. Și a zis:

– Îmi dai voie să vin până acum pe unde ești? Îți spun sigur că n-o să dorm la noapte după ce mi-ai spus asta…

L-am refuzat. M-am suit în mașină, am oprit la un non-stop, am luat niște hăripi de pui și m-am dus la el la atelier. El sub mașină, eu la grătar. Am terminat amândoi în același timp.

Am ajuns la băiatul acesta printr-o recomandare. M-a rugat să nu-i fac reclamă pe blog, dacă mă gândesc la asta. La el nu se ajunge decât pe recomandare, doar prieteni, nu ia de pe stradă. Și ia doar cazuri ciudate, nu face schimb de plăcuțe de frână, pentru că vrea să învețe. Și asta face.

Și stând de vorbă cu el mi-am adus aminte de Bogdan. Bogdan al meu, născut la capăt de Metalurgiei, într-o familie normală, la fel ca și a mea.

Bogdan cu care mergeam la mare și ne înghesuiam 17 într-o cameră de hotel cu calciu pe pereți, Bogdan care sărea – la cei 1,60m ai lui – la bătaie la oricine îmi spunea cioară. Bogdan care a plecat din Berceni și a ajuns șeful biroului de investiții al uneia dintre celei mai puternice bănci din România.

Cum a ajuns acolo? Învățând ca un turbat, citind non-stop, întrebând în stânga și-n dreapta, văzându-și de drumul lui constant, susținut, fără opreliști.

Un băiat care și-a început viața la etajul trei, la capătul unui cartier despre care se spunea că nu-ți oferă prea multe șanse.

Dar el a reușit să fie un om de succes.

Rețeta? Aceeași ca și a tânărului mecanic despre care povesteam mai sus… a știut ce vrea să facă în viață, și-a conștientizat visul și nu și-a bătut joc de el.

Ne-am obișnuit să spunem că România nu oferă șanse. Ne-am obișnuit să privim succesul ca pe un hazard. Ne-am învățat să găsim scuze, nu soluții.

Ne-am învățat să mergem cu ochii privind către eșec, neîncrezători în visele noastre, alegând poteci de gura mamei sau a tatălui, fără să ne oprim și să ne uităm în propria inimă înainte de a ne alege drumul în viață.

Dacă visezi să călătorești… de ce dai la Politehnică?

Dacă simți că vocația ta este să salvezi oameni… de ce te apuci să faci marketing?

Știu că PR-ul și științele comunicării sunt la modă… dar dacă tu ai o înclinație către pictură ce naiba faci învățând cum se face un comuncat de presă?!

E lumea prea plină de oameni frustrați de propria meserie ca să faci și tu aceeași greșeală…

Oprește-te. Cunoaște-te. Conștientizează-te. Și-apoi alege să faci ce te face fericit.

Nu alege ce crezi tu că te va face bogat, respectat, cunoscut, aplaudat, invidiat, copiat, adulat… alege ce crezi că te va face fericit.

Și dacă vei greși… vei mai încerca o dată. Și înc-o dată… și înc-o dată.

Mai bine greșești drumul spre fericire de mai multe ori decât să-l nimerești pe cel spre nefericire din prima.

34 comentarii despre "Mai bine greșești drumul spre fericire de mai multe ori decât să-l nimerești pe cel spre nefericire din prima…"
  1. lavinia

    E adevarat, follow your dreams….ar trebui sa fie deviza dupa care toti sa ne guvernam existenta…problema e ca nu sunt multi aceia care au curajul sa riste, si majoritatea prefera sa aleaga claea mai simpla pentru a-si asigura un trai decent…..din pacate apoi apare frustrarea si sentimentul acela ca nu esti facut pentru asta….si lucrurile nu merg in directia pe care ai asteptat-o

    răspunde
  2. Lorena

    Azi m-am trezit cu moralul la pamant, iar unul dintre principalele motive e chiar asta despre care ai vorbit tu aici doar ca tind sa cred ca la mine e putin mai complicat: ce te faci daca nu sti ce vrei?, daca ai doar 2 sau 3 hobby-uri banale si care nu iti plac indeajuns de mult ca sa te motiveze? Ma macina ca stiu ca nu e normal ca la 23 de ani sa nu stiu ce vreau sa fac, ce meserie sa imi aleg, ce statut vreau sa am sau, ceva ce poate parea normal, sa nu stiu in ce domeniu mi-ar placea sa muncesc!
    Stiu…
    E foarte greu de crezut…
    Si mie imi e! Greu de tot; si de crezut, si de acceptat, si de cautat pe mai departe, dar crede-ma ca e adevarat!
    Nu inteleg de ce eu avand in vedere ca nu-s batuta-n cap (dar nu am nici un IQ de 140, ci unul normal), nu-s urata de sa fuga cineva de mine (dar nici demna de vreo coperta de revista) si nu, nu sunt nici lenesa (decat duminica, cand as vrea sa stau toata ziua in pat), doar ca nu sunt priceputa la ceva anume.
    Orice fac, fac cu toata silinta! Poate parea un avantaj, dar nu este! E ca si cum ne ridicau profesorii in picioare la scoala si ne spuneau sa spunem tot ce stim! Sti, dar nu sti cu ce sa incepi, cum sa le legi s.a.m.d.
    Cu toate astea, multumesc din tot sufletul pentru articol!
    E un motto principal in viata ciuva: urmeaza-ti visul! Asta ar trebui sa facem toti si nu pentru bani sau statut, ci pentru a fi fericiti….si pentru ca stiti care e visul vostru! Sunteti norocosi pentru asta mai mult decat credeti! Chiar sunteti!
    O zi buna!

    răspunde
    • Cristina

      Poate ca ar fi mai bine sa pui mana pe o carte. La 23 de ani este surprinzator ca nu stii in ce context se foloseste sti/stii. Mult succes iti doresc!

    • Lorena

      Multumesc de sfat!
      Cu cartile in mana stau de pe la 14 ani1 Pana atunci nu mi-a placut deloc sa citesc sau sa ma documentez, dar din liceu am descoperit ca imi place tare mult sa citesc, sa descopar si asta e unul din putinele mele pasiuni: citesc. Mult!
      Stiu ca e surprinzator si greu de crezut!
      Si mie imi e!

    • Lorena

      una*

    • Lorena

      Cat despre greselile de gramatica, cred ca fiecare scrie la un moment dat gresit sau omite vreo litera!
      Stiu sa scriu si sa vorbesc atat limba mea materna cat si altele!
      Si eu cand citesc comentariile altora sesizez greselim dar pot sa imi dau cu usurinta seama daca este nestiinta sau greseala!

    • Cami G.

      @Lorena, la 23 nu este un capat de lume faptul ca nu realizezi ce doresti sa faci pe termen lung. Ai o viata in fata. Ideea este sa n-o irosesti in activitati care nu-ti plac si nu iti aduc nici o satisfactie.
      „Mai bine greșești drumul spre fericire de mai multe ori decât să-l nimerești pe cel spre nefericire din prima.” – ehh?! :D
      Nu stii niciodata cand/cum sau de unde apare inspiratia. Nu refuza oferte (si cele de voluntariat sunt importante), insa nu te plafona in activitati care nu iti „spun” nimic. Bafta!!! :)

    • Ana

      Lorena, ai 23 ani. In Romania saraca, viata te impinge cate munca uneori mult prea devreme, cand inca nu esti nici suficient de invatat, nici suficient de priceput. Sunt cu siguranta si tineri care descopera devreme ce ii face fericiti si in ce sunt capabili sa exceleze. Proportional, acestia sunt putini. Sfatul meu este, daca situatia financiara iti permite, sa nu te arunci in joburi care nu iti plac, doar de dragul banilor. Esti tare tanara si ai inca mult timp sa inveti, sa descoperi ce iti place. Fa stagii, fie si neplatite, incearca sa intelegi cum functioneaza cu adevarat domeniile in care te-ai vedea activand si in timp, poate peste un an, doi sau sase, intr-o zi, vei stii. In tarile ceva mai dezvoltate tinerii isi permit luxul de a isi acorda timp sa se descopere si investesc in ei. Am schimbat domeniile de 2 ori pana la 28 ani, iar acum cand implinesc 29 trec la al 3 lea. Am excelat in toate, insa nu m-au implinit pe deplin. Am invatat din fiecare cate ceva si asa am ajuns sa realizez ce imi doresc sa fac cu adevarat. Nu conteni sa inveti, sa fii curioasa, sa incerci. Da-ti timp sa te formezi si investeste in tine. Insa nu stand acasa si intrebandu-te cu ochii pe pereti, oare ce ai vrea sa faci. Go out there, munceste, experimenteaza si ai curajul schimbarii atunci cand nu te simti pe deplin implinita.

    • Lorena

      Multumesc mult de sfaturi!
      Nu mai locuiesc in Romania de cativa ani, dar incerc sa dau tot ce e mai bun din mine oriunde as fi!
      Tare mult cred ca voi fi si eu ca tine, adica pot excela pe mai multe domenii si pot sa imi placa toate la fel de mult fara a face neaparat o pasiune pentru unu din ele.
      In felul asta ma gandesc ca o sa avem mai multe experiente de relatat copiilor nostri! :P
      O zi frumoasa!

  3. alina

    M.ai facut sa zambesc in drum spre munca. Si am admirat constiinciozitatea si pasiunea mecanicului tau…da, copiii astia nu sunt multi in Romania aia distrusa de… „Ce e pa trend!” Ca sa folosesc limbajul romanului din Romania. Aici mai greseste si sistemul de invatamant..ca nu e ca.n alte parti unde copilu.si alege ce vrea sa studieze…crede.ma stiu ce vorbesc. Mereu am apreciat la tine o chestie: nu ai fumurile multora din televiziune. Bravo tie! E o placere sa te citesc!

    răspunde
  4. Catalina

    Agricultura si o mica ferma cu de toate (vaca, 2 cai, miei, pasari, caini si pisici). Asta vreau sa fac! As renunta oricand la agitatia din oras sa merg sa fac ce imi place, dar deocamdata sunt chestii care ma tin pe loc. Sper ca in maxim 2 ani sa reusesc sa fac primul pas…
    ps: am 24 de ani :)

    răspunde
  5. Ana

    Mai e o situatie pe care nu ai atins-o: presiunea parintilor si efectul distructiv pe care ei il pot avea asupra unui copil, din dorinta de a-i fi bine. Insa e binele pe care il intuiesc parintii (de cele mai multe ori gresit), nu binele pe care il simte copilul.
    Sunt un adult care si-a ratat menirea din cauza presiunii parintilor. A trebuit sa merg la ASE, pentru ca aia era o chestie de viitor in opinia parintilor mei. Eu nu aveam NIMIC in comun cu treaba asta.
    Am ajuns la 30 de ani un adult frustrat profesional, din fericire sunt implinita pe plan personal si asta a echilibrat cumva balanta.
    Am norocul sa am langa mine un sot care mi-a dat timp sa imi dau seama incotro s-o apuc, dupa cateva joburi la care ma duceam cu o sila greu de imaginat. Imi faceam treaba foarte bine, rezultatele erau ok, dar nu vrei sa stii cu ce eforturi faci o chestie buna in conditiile in care urasti ceea ce faci! Iti trebuie de 10 ori mai multa munca decat ii trebuie unuia care o face cu placere.
    Am luat o pauza, mi-am privit viata de la distanta si mi-am dat seama ca totusi 30 de ani nu-i chiar asa tarziu sa o iau de la capat intr-un domeniu care imi place. Studiez acum pentru asta si sper sa imi iasa. Nu e un domeniu bine platit, dar ma umple de fericire.
    Oricat de tarziu ar fi, e mai bine sa depui toate eforturile sa te aduci pe calea fericirii tale, decat sa umbli haotic in drumul trasat de altii.

    răspunde
  6. Roxana Maria
    Roxana Maria

    E pentru prima data cand indraznesc sa imi exprim parerea pe blogul dvs. si am ales sa o fac la un articol in care ma regasesc la categoria omului a carui succes pare imposibil de atins datorita unor alegeri acum regretate(daca a-ti fi scris acest articol cu vreo 3 ani jumate in urma poate acum ma regaseam in tanarul mecanic de care mentionati).Cu un astfel de tanar mecanic care traieste pentru a face ce stie cel mai bine si ce-i place cel mai mult am avut si eu norocul de a lua contact si tin sa spun ca nu iti trebuie mult timp sa iti dai seama cu cata placere lucreaza si cat suflet pune in ceea ce face.Si da,oamenii simpli au o fericire aparte ,pe cand altii au un dar nativ de a-si complica singuri fericirea.Felicitari pentru existenta acestui blog prin care ne impartasiti asemenea experiente!Toate cele bune va doresc!

    răspunde
  7. Attilla

    mai omule…ai niste momente….. cand lovesti rau de tot :)

    răspunde
  8. Irina Radu

    Pe principiul cum iti asterni, asa dormi. Si sunt multi care in tinerete dau cu banul cand isi aleg facultatea, din varii motive, iar la 35-40 de ani incep sa-si dea seama ca nu traiesc the american dream si dau sa fuga spre State. Dar surpriza, nici acolo nu umbla cainii cu covrigi in coada.

    Am constatat un lucru: cand nu-ti alegi tu soarta, va alege soarta pentru tine si s-ar putea sa nu-ti placa ce a ales. Eu am ales inainte sa dea soarta cu banul pentru mine si ma bucur ca am facut-o pentru ca nici in ruptul capului nu ma vad facand altceva. Si ma bucur de fiecare data cand aud si altii si-au ascultat instinctul. Cinste lor si cinste tie ca ii promovezi :)

    răspunde
  9. Mihai

    Nu credeam ca adevarul poate fi spus atat de direct si frumos. Mult respect lui Bogdan, mult respect tanarului mecanic si tuturor celor ca ei! Ei sunt exemple pentru toti ceilalti!

    răspunde
  10. Roxana

    Stau in fata PC-ului si ma gandesc „Daca as fi citit articolul asta acum 2 ani, acum as fi fost la medicina si m-as fi visat specialist pe medicina de urgenta.”

    răspunde
  11. Cris-Mary

    In ultimul timp m-am tot gandit daca deciziile pe care le-am facut in viata privind profesia au fost ale mele sau ale parintilor sau a celor din jur. Mi-am dat seama ca a fost un mix si ca am tinut cont si de parinti si de mine si de cei din jur insa cel mai mult de mine.
    Vreme de 11 ani am facut ce mi-a placut, am un job asa cum mi-am dorit si cred ca am ajuns acolo unde mi-am dorit. As putea incerca sa urc mai sus in multinationala unde lucrez de 11 ani dar nu-mi doresc pentru simplu fapt ca am vazut ce presupune sa ai o pozitie mai mare si am vazut ce sacrificii trebuie sa faci. Acum la 32 de ani m-am gandit ca e momentul sa fac altceva, sa fac din nou ceva ce imi aduce fericire si am de gand sa fac asta mai mult ca niciodata.

    Si apropo, poti sa ajungi undeva si fara sa provii dintr-o familie bogata, este de ajuns sa ai vointa si sa muncesti mult.
    In liceu la clasa de informatica eram printre putinii care nu aveau calculator, asta nu m-a impiedicat sa invat si sa fiu printre cei mai buni , cu notele cele mai bune, chiar si mai bune decat a celor care aveau calculator acasa.

    La job am inceput de jos si am ajuns sus dupa multe ore de munca si dupa multe sacrificii. Nu e usor insa satisfactia/fericirea pe care o ai cand ajungi acolo sus pe puterile tale este una pe masura.

    răspunde
  12. Marius

    Foarte foarte tare articolul! Sunt unul din norocosii care lucreaza din placere, facand ce-i place si fiind platit bine pentru asta. Sincer am impresia ca ma joc la servici si vin fericit la munca zilnic (ma rog, mai avem exceptii evident :) ), pentru ca fac ceea ce-mi place si singura grija e doar cum sa imi imbunatatesc skill-urile si mai bine.

    răspunde
  13. Ema

    Si eu admir tinerii de genul acesta, care au vise, ambitii si pasiuni de gen!:) Sunt o mamica mandra a unuia din acestia, tot mecanic si foarte tanar!:)
    Succes in continuare acestui tanar si celor ca el!:)

    răspunde
  14. Paul

    Ok, şi ce rămâne de făcut dacă noi, adolescenţii, în jurul vârstei de 18-19 ani, nu ştim ce vrem să facem, nu ştim ce ne pasionează, nu ştim nimic despre noi înşine şi foarte puţini se arată interesaţi să ne ajute. Într-un fel sau altul, ne aflăm în aceeaşi situaţie ca şi cea prezentată de Lorena. Ajungi la o vârstă, societatea te grăbeşte să-ţi alegi ce vrei să faci mai departe şi te învaţă să te minţi pe tine însuţi, culmea, despre tine însuţi, şi ajungi să trăieşti într-o continuă dezorientare din care nu te învaţă nimeni să ieşi, sau cel puţin cu metodele actuale. În concluzie, ce rămâne de făcut pentru cei care nu ştiu ce vor să facă, nu ştiu unde vor să ajungă, nu se cunosc pe sine?

    răspunde
    • Cabral Ibacka

      Ce să faci?
      În primul rând să nu mai aștepți ceva din exterior.
      Spui ”puțini se arată interesați să ne ajute”, ”nu te învață nimeni”… de ce ar trebui oamenii să te ajute, societatea să te împingă de la spate?
      Că ar fi frumos? Multe lucruri ar fi frumoase… așa, în general.
      Dar nu te mai aștepta să vină de la alții pentru că cele mai multe șanse sunt să nu vină nimic.
      Ești tu și cu tine. Și-atât.
      Caută în tine, cunoaște-te, descoperă-te… și-apoi ai de unde să începi.
      Dar pentru asta ai nevoie de timp și de dorința de a face asta. Dacă între timp alergi după cai verzi… cu alergarea rămâi.

    • Vali

      si cu alergarea daca ai ramane tot ar fi bine… poate iti vei fi dat seama ca iti place sa fii atlet sau ceva sportive :)
      vezi tu, nu conteaza ce anume faci,cu ce te ocupi, ce domeniu, daca e sau nu la moda, important e ca orice ai face sa faci bine, cel mai bine, sa fii cel mai bun, sau cel putin sa tintesti acolo, si asta e posibil doar daca tu crezi in ce faci atat de intens, atat de nebunesc, incat pot sa vina o mie sa iti strice visul, sa nu reuseasca.
      banii… acelasi taboo…banii sunt o consecinta a muncii, dedicatiei, profesionalismului, intensitatii pe care o simti cand crezi in ceva si tragi de tine ca dracii sa iti iasa…si vor veni crede-ma.. si banii, si recunoasterea, si in momentul in care vei merge in fata oamenilo cu care lucrezi si vei spune „am nevoie de 2 (din 8 sa spunem) oameni care sa ramana cu mine 2 ore in plus in seara asta sa testez etc, fara sa numesti pe nimeni, si vei vedea ca din proprie initiativa raman 6, atunci vei sti ca faci bine ceea ce faci.
      Intai se allege samanta cu atentie, se alege locul propice, se planteaza copacul, se ingrijeste sa creasca frumos, si apoi se culeg fructele….si crede-ma in final, daca fructele respective vor fi mere, pere, prune, cirese, etc nici nu va mai conta, vei fi atat de mandru de copacul tau, si ti se vor parea atat de bune fructele respective oricare ar fi ele incat abia atunci vei fi inteles despre ce e vorba cu succesul….

  15. Claudiu C.

    Multumesc foarte mult pentru postare, dar si pentru melodie caci a setat atmosfera.

    Ai foarte mare dreptate, insa pot spune ca este foarte greu sa stii cu adevarat ce-ti place atunci cand ai 18-21 de ani, asa ca nu este de mirare ca multi asculta de mentori, care de multe ori ajung sa fie parintii lor.
    Eu am avut noroc sa gasesc foarte multe lucruri care-mi plac, dar realitatea este ca nu sunt nici macar acum sigur de ceea ce vreau cu adevarat sa fac, insa nu ma opresc din incercat lucruri noi.
    Cred ca asta este cel mai important, sa-ti urmezi instinctul si sa nu te opresti niciodata din a face asta, pentru ca ceea ce-ti place cu adevarat sa faci acuma poate nu-ti va mai placea peste 10 ani, asa ca atunci trebuie sa gasesti lucrul acela nou.

    Continua sa scrii, continua sa povestesti, continua sa fii uman. Pentru ca tu, Cabral, cred ca la asta te pricepi foarte bine :)

    răspunde
  16. Grig

    M-a mancat undeva sa ma fac contabil :(

    răspunde
  17. Cami G.

    Ahh, cum a venit articolul asta!?
    Am 45 de ani si am facut politehnica iar mintea mi-era la calatorii. Am schimbat cateva job-uri, am incercat sa ma „reinventez” pe la 40 de ani, fara a tine cont de ceea ce-mi doream, din nou. Acum sunt in „panic mode” pentru ca am un examen luni, la o disciplina in care nu excelez, insa am avut ocazia s-o practic si mi-am zis: hai sa fie si atestata.
    Am facut primii pasi spre domeniul care-mi place (am scris niste articole pentru o agentie mare de turism) – si am fost incantata s-o fac. Am lucrat zile in sir, in timpul liber, la documentare, dar parca a fost o joaca. Mi-a placut! N-am primit bani pentru asta, insa am facut-o cu bucurie. Voi incerca mai mult de atat, in masura timpului, sa ma implic in activitati de voluntariat pentru si cu ei. Nu stiu daca va iesi ceva pe termen lung din asta, dar stiu ca imi va placea la nebunie.
    Niciodata nu este timpul pierdut pentru a o lua de la capat si nu conteaza de cate ori ai luat-o de la zero. Conteaza sa fii deschis si dispus sa descoperi incotro te indruma pasiunea si sa insisti.

    răspunde
    • a

      exact dna Cami! IMPARTASITI EXPERIENTA DVS DE VIATA, DE CARIERA CU CEI CARE AU NEVOIE DE EA :)

  18. Andrei

    Cat de adevarat, trebuie sa avem taria sa facem schimbari in viata noastra, mai ales in aceste perioade tulbure. Stam prea mult timp in zona noastra de confort si pierdem din vedere lucrurile esentiale…

    răspunde
  19. ralucahippie
    ralucahippie

    Sfat de la maica-mea: bai, omul intr-o zi obisnuita 8 ore doarme, 8 ore sta la munca si 8 ore face alte chestii; deci cam jumate din viata ta constienta ti-o petreci la munca; asa ca asigura-te ca faci ceea ce iti place

    răspunde
  20. Stefania

    Esti un fain !! Si mai dai si la altii…

    răspunde
  21. Alex

    Nu stiu ce sa zic legat de Berceni si ce sanse iti ofera… Cred ca daca esti format intr-un anumit fel Berceniul te ajuta mai mult decat un Dorobanti si averea lui taticu… Daca stau sa ma gandesc aveam toate premizele sa ajung la strung in IMGB si dupa somer, in schimb pentru ca am vazut cum e si nu mi-a placut acum am grija de o echipa de vreo 15 oameni dintr-un birou din centrul orasului si nu am de ce sa ma plang.

    Pana la urma cred ca Berceniul ala cu toate tampeniile din el ne-a facut pe destui dintre noi sa luam lumea in piept si sa ne vedem ‘tinta’

    răspunde
  22. Alina

    Eu cred in mentorat. Asta vis-a-vis de ce poti face atunci cand esti deja stapan pe un domeniu. Give back to society. Mai ales intr-o societate ca a noastra care este „crippled” de la situatia de acasa, cu parinti indoctrinati care ii spun copilului ce sa faca fara a tine cont de personalitatea si aptitudinile lui, pana la un sistem de invatamant ajuns intr-un stadiu de degradare fantastic, si pana la media, care are o influenta masiva in vietile romanilor si stim cu totii ce oferta este disponibila in prime time..

    Te pricepi intr-un domeniu anume si iti faci treaba cu mult drag? Insufla unui tanar in cautare de sine putin din drive-ul ala, din placerea realizarii unui lucru din maini proprii/minte proprie. Ia-l intr-o calatorie de la concept la rezultat, fa-l sa fie partas la bucuria ta de la final. Chiar daca nu e facut sa activeze in domeniul ala sau nu ar face fix acelasi lucru cu placere, va deprinde de la tine atitudinea potrivita. Fii tu un exemplu si in loc sa lucrezi singuratic si cu teama de un viitor competitor, share the passion/the skill/the love…

    Iar pentru cei tineri – cauta role models, cauta experiente diverse, fii rabdator oriunde ai incepe un internship, un job… Unii nu se nasc cu niciun talent (muzical, artistic sau de alta natura) deci nu isi pot „urmari visele”, sau nu sunt firi introspecte si cu auto-cunoastere suficienta, sa le zicem „late-bloomers”, asa ca sfatul meu pentru acestia este sa incerce, sa nu le fie frica de munca, sa incerce sa fie the best version of themselves orice ar face pentru o perioada suficienta, sa incerce sa imparta idei in stanga si in dreapta chiar daca nu le intra in atributii pentru ca numai asa se pot face remarcati. Sa nu se planga (plansul asta de mila este cumva „embeded” in adn-ul romanului…).

    Si ma intorc la decision-makers. Ai o functie de conducere sau ai subalterni, esti in fruntea unei echipe? Ai persoane tinere in echipa? Nu le mai taia aripile, nu ii lasa sa se plictiseasca, cunoaste-i. Da-le cateva atributii din afara zonei de confort, si cel mai important, nu ii face sa simta ca tineretea lor echivaleaza cu o incredere diminuata in potentialul lor. Nu ii crede mai putin capabili decat alti angajati trecuti de un anumit prag de varsta. Age is just a number.
    Daca nu sunt potriviti pentru rolul lor, cauta sa le gasesti loc pe o pozitie care sa iti aduca si tie dar si lor rezultate, pentru ca rezultatele duc la dezvoltare si la satisfactie. Nu fac cu placere munca, nu au atitudinea potrivita, explica-le ca este atat in detrimentul lor cat si al tau sa continue. Daca se redreseaza curand, tine-i, au potentialul sa creasca. Daca nu, da-le liber sa isi gaseasca locul. Nu ii tine din comoditate sau lene de a cauta pe altcineva…

    Problema cea mai mare este ca sunt multi tineri sau oameni de toate varstele carora nu li se speculeaza potentialul de catre angajatori concomitent cu recunoasterea meritelor lor. Majoritatea angajatorilor nu isi dau interesul sa speculeze investitia in proprii oameni, sau si mai rau, profita de nevoia lor de salariu, ii trateaza ca pe sclavi, nu le dau posibilitati de avansare sau crestere salariala macar odata cu atingerea unor rezultate sau a unei vechimi ce echivaleaza cu loialitatea in acea firma/institutie. Reversul medaliei sunt nepotismele sau tinerea unuor oameni in anumite firme ani la rand fara ca ei sa isi merite cu adevarat locul acolo, ceea ce ii va demoralize pe ceilalti.
    Pe cat sunt uneori de dezamagita de anumite carente ale societatii noastre si ale angajarorilor romani, la fel de dezamagita sunt de individ la scara micro. Sunt atatia tineri care provin din familii cu situatie media spre bunicica (sa nu vorbim de cei cu adevarat indestulati financiar), care nu sunt incurajati sa devina productivi cat mai repede. Graviteaza pana la varste alarmante in jurul parintilor: parca ar rupe cluburile-d doua si apoi ar lenevi pana la 5 dup-amiaza in pat, ba ar lucra in firma lu tati, ba si-ar deschide vreun butic penibil de gentut si pantofior de lux fara a avea experienta de a detine si mangeria un business… Asteapta de la parinti marea cu sarea iar daca cumva se angajeaza undeva printr-o pila bineinteles, pe o pozitie cu mult peste aptitudinile lor, imediat ce nu sunt bagati in seama de colegi sau sefi incep sa se victimizeze, sa isi barfeasca colegii, sa piarda vremea pe social media prefacandu-se ca muncesc samd…

    Multi oameni cu drive, seriosi si hard-working, s-au lovit cativa ani de toate aceste problemes au specimene in incercarile de a descoperi ce vor sa faca si la ce sunt buni, si in loc sa poata creste intr-un domeniu au ajuns la un nivel de neclaritate sau disatisfactie profesionala din care cu greu au iesit (daca au iesit, multi doar s-au plafonat si au ramas in situatii gri, disatisfacatoare) SAU, ca mine, au emigrat si in cativa ani, au lucrat (tot incepand de jos) pe alte meleaguri, si si-au gasit menirea. Este absolut fantastic sa te trezesti in fiecare dimineata cu „chef” de munca, sa ai mereu dorinta sa excelezi in ceea ce faci, sa arati cine esti si ce stii/poti sa faci, sa simti ca esti apreciat si ca munca ta pe care o faci cu placere iti ofera un standard de viata decent, fara grija zilei de maine, sa ai de la cine invata, si la randul tau sa inveti pe un altul skilul tau, sa imprastii drive-ul tau.
    Lucrez intr-o tara unde conlucreaza undeva la 180+ nationalitati si am luat contact cu oameni din absolut toate clasele sociale posibile la locul meu de munca. Mereu m-am mandrit cu locul de unde vin si am fost onesta cu plusurile si minusurile tarii mele, sau ale mele ca persoana. Am muncit cu dedicatie si cu gandul sa excelez in ceea ce fac chiar si atunci cand nu imi era atat de drag jobul in sine, insa am stiut ca este doar un pas pentru a-mi dovedi capabilitatile si a castiga un loc mai sus. Nu m-am asteptat sa mi se dea, am dovedit ca merit locul ala. Am avut noroc de mentori. Am tinut cont de „the bigger picture”.

    răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.