Mihnea Moldovan a

Plângi

Update: contul de Paypal al familiei: [email protected]

Mi-e frică. Doamne, cât mi-e de frică de ziua de mâine!

Și nu mi-e frică de foame, că-s în putere și ceva tot s-o găsi de muncă și de mâncare.

Și nu mi-e frică de frig, că ceva de învelit s-o găsi.

Mi-e frică, Doamne, să nu-mi dai așa povară, că nu știu dacă o voi putea duce…

Mihnea Moldovan a

Azi noapte am plâns. M-am uitat la copilul ăsta și am plâns. Nu mint, nu exagerez, nu povestesc prostii… mi-am auzit lacrimile căzând pe niște hârtii de le țin de câteva zile pe birou, în timp ce mi-a stat răsuflarea privind la durerea piticului.

Știu că sunt șanse mari să plângi și tu acum. Oricât ești de tare și de nesimțitor… n-ai cum altfel. Ți se umplu ochii de lacrimi. Și plângi.

Nu mai spun vorbe. Printr-o simplă imagine ți-a spus el totul.

Mihnea nu mai merge, nu mai vorbeste si abia daca mai mananca. Plange non-stop, spre disperarea parintilor lui.

O salvare ar putea fi clinica San Matteo din Pavia, una dintre cele mai bune clinici din lume specializate pe oncologie pediatrica.

Pentru asta se strâng banii.

Te rog, să ne grăbim. Mihnea are nevoie de asta, se simte foarte rău.

CARMEN CRISTINA MOLDOVAN : crystyna_mldvn[at]yahoo.com – telefon : 0747270762 – cont de facebook.

Pagina unde au reusit sa posteze parintii documentele medicale si informatii despe Mihnea.

RO57BRDE360SV82063513600 – Lei Contul e deschis la BRD pe numele Cristina Carmen Moldovan

RO04BRDE360SV82063603600 – BRDEROBU – EURO

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • Claudiu
    • 25.11.2014

    Am donat si sper din tot sufletul ca Bunul Dumnezeu sa-i ajute si sa le dea putere sa treaca cu bine peste aceste momente. Doamne ajuta !

    răspunde-i
  • Mihai
    • 17.11.2014

    Am sunat-o azi pe sora mamei si mi-a spus ca Mihnea si familia sunt in Italia si se incepe tratamentul. Doamne ajuta!

    • Andreea
      • 17.11.2014

      Asta inseamna ca s-au strans ceva banuti! Doamne-ajuta sa fie bine!

    răspunde-i
  • Mihai
    • 07.11.2014

    De cati bani mai sunt nevoie?

    răspunde-i
  • Andreea
    • 07.11.2014

    Am inteles ca nu s-au strans banutii! Cei din Bucuresti puteti face o tura pentru Mihnea! Doamne-ajuta! http://www.celmaibuntata.ro/alerg-pentru-mihnea/

    răspunde-i
  • Alexandra
    • 07.11.2014

    Buna seara,

    Am postat si pe site-ul Cotidianul ro.

    http://www.cotidianul.ro/sa-il-ajutam-pe-mihnea-este-bolnav-de-leucemie-si-are-nevoie-de-ajutorul-nostru-250764/

    O doamna a trimis pe pagina de FB a site-ului. Cu putin, poate, se va realiza ceva maret. Sper sa mai fie de folos pentru ca am vazut ca pe 16 se organizeaza si un maraton in Herastrau pentru el.

    Sper sa ajute.

    răspunde-i
  • BogdaN
    • 07.11.2014

    ..sper sa citesc ca e bine si sper ca banut langa banut sa se adune

    răspunde-i
  • LILI
    • 04.11.2014

    Dmnezeu sa le dea putere acestor parinti greu incercati.Nu exista durere mai mare decat sa iti vezi puiul suferid,sunt o mamica distrusa de durere ,mi-am pierdut fetita in urma cu 9 sap.(LEUCEMIE MIELOBLASTICA F 5) AVEA DOAR UN ANISOR SI 2 LUNI REBECA PUIUL MEU…..MULTA SANATATE SI PUTERE SA VA DEA DUMNEZEU

    răspunde-i
  • Marcel
    • 03.11.2014

    răspunde-i
  • Cristi
    • 01.11.2014

    Doamne ajuta sa fie sanatos !!! Putem ajuta si noi din cat avem, dar din dar se face!!!!

    răspunde-i
  • Claudia
    • 01.11.2014

    Mihnea este un ingeras,cumintzel si respectos….:( il vad aproape zilnic,plange si este trist,sufera mult ,nu mai are chef de joaca si vorba,sta tacut uitandu’se la filmuletul lui preferat “SPIRIT”. Nu am cuvinte sa va spun cat sufeara Cristina mamica lui si cat lupta pentru binele lui Mihnea,credeti-ma ,aceasta femeie nu dormea nopti si zile la rand,imi era teama sa nu pateasca ceva,insa Bunul Dumnezeu ii da putere… Lucrez pe sectia/salonul unde este Mihnea internat,ii cunosc foarte bine,acesti oameni isi plang durerea si cer ajutor din tot sufletul,ei stiu ca numai noi oamenii cu suflet si Bunul Dumnezeu il putem ajuta pe Mihnea sa zambeasca din nou… Mamica lui Mihnea Cristina,mi-a spus intr-o zi: “Daca se intampla ceva Doamne fereste…daca raman banii,pe toti ii voi da altor copii! ” Deci,fiti siguri ca toti banutii stransi se vor folosii cu scopul ca un suflet de copil sa aiba o sansa la viatza! Dumnezeu sa ne pazeasca pe toti de boala ! Ajutati-l pe Mihnea !

    • Andreea
      • 07.11.2014

      Cata durere, sa te gandesti ca, Doamne fereste…daca se intampla ceva….mi-e groaza; am mai trimis acest link catre diverse persoane care pot ajuta…nici nu stiu cum sa fac, tare mi-as dori sa pot mai mult, pozele cu acest sufletel m-au marcat, asa ma doare sufletul pentru durerea lui…

    răspunde-i
  • Loading...