Sari la conținut

Ii povestesti planurile tale…

Am mai vorbit pe-aici despre vise si visuri. Eu am zis, voi ati zis, dar tot timpul am teoretizat si n-am vorbit pe curat. Ramanand putin pe partea teoretica… stim cu totii ca planurile initiale, sau chiar si cele on-the-go sunt niste trepte orientative pentru ce ne-am dori noi de la viata. Noi stim ca, de fapt, o parte din decizie este a noastra, o parte vine cadou.

Si-atunci de ce sa-ti faci planuri?! De ce sa-ti bati capul?! Te lasi frumusel dus de val, incolo si incoace, si la un moment dat se-aseaza viata asa cum, oricum, s-ar fi asezat.

Bine. Da’ daca nu e asa? Ce te faci? Daca te prinzi la un moment dat ca ai fi putut face ceva, ca ti-ai fi putut influenta destinul, ca ai fi putut face in asa fel incat sa ti se intample si ce vroiai tu?

Care-i varianta cea mai buna? Faci planuri (ce au sanse maricele sa fie incalcate), sau te lasi in voia sortii?

Eu va spun ce-am facut eu (nu ca m-as considera vreun exemplu): planuri. Nu multe, nu putine, dar le-am facut. Si am incercat sa le urmez. Si de fiecare data cand ceva s-a schimbat, mi-am modificat si eu visul, dar n-am uitat ce mi-am propus in trecut.

Eu vroiam sa ma fac sofer de ambulanta. Stiu, suna mai bine aviator, medic, presedinte… dar eu asta vroiam. Probabil ca daca iubeam mai mult scoala as fi vrut sa ma fac medic… dar avand plan-ansamblul in fata ca atare am calculat sansele si-am zis… salvez lumea, in felul meu! In timp mi s-au mai modificat asteptarile, dorintele, planurile… insa n-am uitat de soferul de ambulanta care zace in mine. In vara asta cred ca se va intampla…

Si pana la urma asta cred eu ca inseamna viata: sa-ti faci temele, sa-ti alegi un drum, si sa mergi pe el. Poate va intrebati ce m-a apucat sa vorbesc despre planuri, drumuri si linii de viata fix lunea asta, cand avem cu totii chef… deloc!

Tema este propusa de Ursus, care te invita pe www.drumultau.ro pentru a te lasa sa-ti arati visele intregii lumi (bine, cei care trec prin fata pe la Unirea si vad toate povestile proiectate pe mash-ul enorm de-acolo nu inseamna intreaga lume dar sunt, totusi, multi), si daca tot s-au pornit mai multi pe subiectul asta m-am gandit sa dezvolt si eu. Daca esti mai activ acolo, poti povesti si pe Facebook.

Intre timp… eu te provoc! Daca ai o poveste frumoasa, daca poti sa-ti descrii drumul tau printr-un comentariu la acest post,  in 200 de cuvinte (maxim, vorbaretilor!), eu te hidratez cu un picior de navete de Ursus la fel de inalt ca si tine! Conditii de participare la concurs: peste 18 ani si sub 2,5m inaltime!

75 comentarii despre "Cum il faci pe Dumnezeu sa rada?"
  1. calator prin lume..

    eu cred ca dau mai bine link-ul catre pagina About me de pe blog, ca e descris acolo drumul in viata, ce zici?
    Nu e insa o poveste grozava, ci una normala :)

    răspunde
  2. ionutu

    Ionuţu scrie de dragul compunerilor de demult. Când a crescut mare, pentru că părinţii săi nu au vrut să-l lase să plece în lume să facă un ban, s-a înscris de-al dracului la o facultate privată. “Nu mă lăsaţi să-mi văd de drumul meu? Atunci o să plătiţi scump pentru asta!” îşi spunea rebelul boboc la facultate, bucurîndu-se nevoie mare că aici restanţele costau 50 de lei bucata şi anul 1600 de coco româneşti. Adică roni, ca să ne-nţelegem. Într-o bună zi cînd se pregătea să pice primul examen, l-a lovit în plex o revelaţie. Să se angajeze, ca să poată pica şi mai abitir la examene, fiindu-i dealtfel destul de greu să-şi păcălească profii, care l-au îndrăgit pentru tenacitatea şi spontaneitatea de care dădea dovadă la seminarii.

    În zilele noastre zbuciumul i s-a mai potolit, e absolvent de REI şi are şi-o slujbă de inspector într-o instituţie publică. E bugetar, dar n-are de gînd să iasă la pensie de acolo. Visul lui este acela de a scrie un pilot (ca-n Seinfeld) de pe urma căruia să cîştige o grămadă de bani, revoluţionînd industria firavă şi mediocră a sitcom-urilor din România.
    Pînă acum pare a fi pe drumul cel bun.

    răspunde
  3. Lilu

    Totul a inceput de la o poezie adresata mamei…stiu ca ne pusese invatatoarea prin clasa a2-a sau a3-a (cred ca era si 8 martie) sa scriem o poezie despre mama. Imi vine sa rad acum , caci poezia incepea asa : „Mama ce frumoasa esti/Mai mult ca fetele din Bucuresti.” (copil tembel).
    Apoi am inceput sa scriu poezii pentru ca ma indragostisem de o colega de clasa (apoi am aflat ca nu eram singuru’..eram in competitie cu tot liceul). Renuntand la poezii (fetele astea) am inceput sa scriu…orice…lucru ce m-a facut sa trec la un alt nivel. Pana la urma m-am indragostit de ceea ce realizez cu mintea mea..si a fost aiurea caci nu mi-am imaginat ca acest lucru face parte dintr-un vis…un vis ce a crescut de-a cursul anilor. O particica din acest vis se leaga de o carte pe care as vrea sa o scriu…nu este despre mine..este vorba de bunicul meu. Sper ca intr-o zi sa se indeplineasca…caci acum imi lipsesc unele date.

    O zi frumoasa iti dorez.

    răspunde
  4. alseba

    multi dintre noi au inceput deja(fie si imaginar) sa isi faca liste cu planuri: lista cu balanta pt bine versurs rau, condica pt reusite si falimente,pentru chestii sigure sau incerte. altii mai neaosi bifeaza doar sirul de dorinte si vise pe care poate nu vor mai apuca in 2011 sau de ce nu 2010.. Ce imi doresc eu ?Nu manifesta interes pt cred…. nimeni :))) Urare de inceput de primavara totusi ok fie:D Iti doresc sa afli ca sunt lucruri pe care nu le poti schimba si oameni care nu se schimba niciodata. iti doresc sa te uiti bine inainte sa pasesti. Mi-am amintit de zicala cu “happiness (sau love) comes to those who wait” si imi dau seama ca mai corect este “happiness comes to those who deserve it”. va doresc (tuturor cititori de perle „negre”) sa cunosteti mai multi oameni care au notiunea de echipa. sau oameni seriosi care au notiunea de responsabilitate. Poate un pat mai mare si o inima mai incapatoare. Puterea de a fi din nou copil. Va urez sa nu sarbatoriti pastele caci nu e decat o zi ca oricare alta. Desi il veti sarbatori, sa va bucurati ca se incheie inca o zi aproape anosta.( Pentru prima oara in viata mea, bilantul sviselor nu arata cifre pozitive,dar trece si asa :P.) Sa cititi mai mult si sa fiti mai calmi,sa aboandonati agitatia macar pentru Sarbatori. Imi doresc sa va doriti lucruri posibile. Va doresc sa puteti ierta si sa puteti uita. Eu am o memorie mult prea buna pentru asa ceva. Si nu e tocmai un lucru benefic. Va doresc sa stiti sa intoarceti spatele la timp si sa apreciati oamenii care va iubesc. Iar oamenilor care va iubesc le doresc sa va iubeasca daca meritati. Ps: colegilor mei le urez :*muahhh cat entuziasm poate incapea in suflet si bineinteles randunici sotioase pt a face fata iar i tornadelor La cat mai antrenanti ani,tuturor ;) !
    as mai avea milioane de comenturi si vise…dar hartie scartaie si timpul deja ma saluta din mers ;) enjoy your spring,true man!

    ps-Visele si planurile nu se masoara dupa certificatul de nastere. Varsta biologica nu are nimic de-a face cu adevarata convingere

    răspunde
  5. draga

    Drumul meu…de mica lumea ma intreba ce as vrea sa ma fac cand o sa fiu mare si probabil asteptau sa le spun :medic,cantareata,pictorita etc.Insa eu raspundeam ferm AMBASADOR.Anii au trecut,am uitat de visele copilariei,insa astazi cand pasesc cu pasi timizi in viata de „om mare”,cand mai am 3 luni si imi termin studiile universitare mi-am amintit EU VREAU SA FIU AMBASADOR!Am inceput pregatirile deja,am vizitat Italia,am trecut si Belgia pe lista si ma apuc de cursuri ca sa imi obtin diplomele necesare pentru competentele lingvistice!Cand o sa reusesc va anunt,oricum eu nu ma las!

    V-am pupat!

    răspunde
  6. Jademan

    Voiam să desenez maşini. Multe şi frumoase maşini. Nu că nu pot, dar nu pot… acum. Acum e pe principiul ‘mă rog, fie ce-o fi!’. Mi-e lene. :D

    răspunde
  7. alexandra

    m-am nascut inima ardealului,intr-un orasel de munte foarte frumos.
    visul meu era sa devin femeie de afaceri,umblam cu servieta veche a tatalui meu in care puneam chitante.ma vedeam imbracata intr-un costum negru,cu toc cui si un jeep la usa.
    in clasa a 8a trebuia sa-mi hotarasc profilul pe care urma sa-l fac la liceu.am ales chimie-biologie,visul meu era sa devin farmacista ca matusa si verisoara mea.
    soarta a intervenit si a hotarat sa ma mut in focsani,unde jurasem cand eram mica sa nu ajung.
    cei 4 ani de liceu au trecut,mi-a trecut si mie visul de a fi farmacista..vroiam sa urmez jurnalismul la bucuresti.
    eh,in clasa a 12a..soarta(parintii si verisoara mea) m-a convins ca jurnalismul e o optiune proasta..si unde am ajuns??oare unde??undeva unde am jurat ca n-o sa ajung niciodata!!in iasi..unde??la ce facultate?
    tin minte ca in liceu toti colegii mei vroiau medicina.eu radeam pe infundate si ziceam :ce idioti!!
    mai are rost sa spun la ce facultate am ajuns?sau v-ati prins deja.da,la medicina..
    tot ce am jurat in viata asta ca n-o sa fac exact aia am facut.n-am vrut sa ajung in moldova,am ajuns in inima moldovei.n-am vrut medicina,fix medicina fac!!(si imi place!)
    nu imi fac planuri de viitor.astept sa vad ce se mai intampla.si nu mai spun „jur ca n-o sa fac asta!”

    răspunde
  8. Ionutz

    Am observat un lucru interesant: marea majoritate a copiilor vor sa aibe o meserie care sa le permita sa ajute alti oameni: medic, preot, pompier… eu am vrut „sa ma fac” politist :) Asta se intampla pe la 4 ani, iar motivul principal era ca „nu trebuie carte multa”. Am invatat intre timp ca sunt putini oamenii care merita ajutati, asa ca am renuntat treptat, dar planuri tot am: vreau sa fac tot posibilul sa castig bani fara sa fac nimic! Sa stau degeaba si sa vina banii, ca la manelisti! Deci are cineva idee in ce partid sa intru? :) Acum serios vorbind, mai devreme sau mai tarziu tot am sa imi realizez visul: o pensiune la tara si sa public cel putin 1 volum de povestiri (in timpul vietii).

    răspunde
    • Ema

      Nu-mi plac manelele dar nu poti spune ca manelistii nu fac nimic. Se strofoaca si ei, canta, fac spectacole, merg la petreceri, dau din coate. Iar cu partidu iar nu-i o idee buna ca si acolo trebuie sa participi la tot felul de actiuni, sa faci macar prezenta, sa te imbraci frumos chiar daca n-ai chef, iar daca faci rost de un post tare cu ajutor de la partid si acolo tot trebuie sa faci ceva. Dar daca descoperi o metoda zi-mi si mie.

  9. Mihai

    La fel ca si altii, la inceput imi doream sa ma fac nici mai mult nici mai putin decat…musafir.Da, musafir! Pentru ca imi placea cum ii tratau ai mei pe cei care veneau in vizita si imi placea, de asemenea, cum eram tratat cand mergeam la alte persoane „in vizita”. Apoi am vrut sa ma fac politist, dar nu mi-a iesit, nu suportam disciplina „de fier”. Acum, am ajuns sa fiu auditor intern, desi la inceput nu sufeream partea economica pe care o consideram fada si stufoasa. Dar asta e viata, niciodata nu stii unde te poarta drumul. Tu, umanule, ai vrut sa devii vedeta la tv?

    răspunde
  10. septembrie

    …….. încerc să îmi aduc aminte din trecut cât mai mult cu putinţă şi primele amintiri……..ajung la butoanele unui radio şi fac primii paşi, merg la grădiniţă şi primesc prima tricicletă – roşie – şi capăt şi primele julituri, prima bătaie cu băiatul care mi-a ascuns plastilina, nu mai ţin minte cum arată educatoarea, învăţ să citesc şi să număr, îmi zâmbesc dintr-o poză cu o cravată tricolor la gât şi cu un stilou în mână (modelul cu rezervor pentru cerneală) descopăr că nu sunt cu nimic mai deosebită decât ceilalţi colegi, nu îmi place matematica, nu ştiu de ce trebuie să învăţ germana, ajung la liceu, mă plictiseşte rutina, nu intru la facultate, mă încadrez în clasa muncitoare, vine revoluţia, trec anii, nu se schimbă mai nimic în peisaj, termin o facultate, mă îndrăgostesc, disper, mă îndrăgostesc iar, apoi nu mai disper, nu îmi amintesc chipul părinţilor în perioada copilăriei, fac greşeli sau alegeri bune, dau vina pe liberul arbitru, gasesc o pisică…. şi mă întreb: Suntem oare pe deplin conştienţi de puterea pe care o avem, o putere imensă şi anume puterea de a alege? Puterea de a alege orice, pe orice, puterea de a alege absolut orice vă trece prin cap. E, puterea asta naşte în fiecare zi monştrii, naşte în fiecare zi aberaţii, mofturi…..Şi noi, zilnic, ne luptăm cu noi…..şi atât. Am uitat că suntem efemeri, am uitat că în fiecare zi un copil e mai bătrân decât ieri……Am uitat cum e să treci de ziduri, am uitat cum e să încerci să înţelegi nimicul, am uitat cum e gustul atunci când îţi depăşeşti limitele……ne-am uitat cele mai profunde simţuri.
    Mai ţineţi minte o întrebare pe care v-o puneau oamenii mari atunci când eraţi copii? CE VREI SĂ TE FACI CÂND O SĂ FI MARE? Uauu….ce chestie………să fii un om mare …………
    Cert e că acuma nu fac ceea ce îmi doream……zilele au trecut, copilul a rămas o amintire ştearsă şi……nu cânt…..da, pentru-că ăsta era visul meu, să cânt…..dar soarta nu mi-a dat şi voce…..în schimb m-a transformat într-un om mare complet afon….:)

    răspunde
  11. emi

    Salut, sunt Muresan, dar tu poti sa imi spui si Ghitza. De mic, e greu de crezut ca am fost mic, am vrut sa ma fac mare… Si zi dupa zi, noapte dupa noapte dorinta mi se indeplini, numai ca, exact ca in povestile alea cu vrejul de fasole m-am facut prea mare… dar am zis „lasa ma ca se gaseste unu care sa puna un astfel de pariu in care sa conteze inaltimea mea…”
    Deci vreau piciorul de navete pe inaltimea mea :))

    răspunde
  12. silvia

    Povestea mea incepe in felul urmator: Inca din clasa a doua mi-am dorit si am stiut ca vreau sa studiez limba engleza atunci cand „voi fi mare.” Timpul a trecut, eu am ajuns la un liceu cu profil de design (la partea asta, trebuie sa admit ca faceam haine papusilor si adoram designul), nu asta intentionam, dar m-am bucurat. In acelasi timp, nu am renuntat la limbile straine. Am continuat sa ma concentrez pe partea asta si in timpul liceului. A venit si BAC-ul, l-am luat si apoi m-am indreptat spre Facultatea de Litere a Universitatii Ovidius, din Constanta. M-am inscris la sectia de Studii Americane (engleza-spaniola) unde sunt studenta si in momentul de fata. Cat despre partea personala, l-am gasit in sfarsit omul pe care l-am cautat atata vreme. In plus, in vara asta o sa lucrez la receptia unui hotel, lucru ce mi-l doream de cand am intrat la facultate si ce se implineste acum. Uneori, prietenii mai apeleaza la mine sa le traduc diferite cursuri de la facultate, deci un banut in plus. In viitor, as vrea sa termin facultatea, sa am o licenta, apoi o mica vacanta (Doamne Ajuta sa fie Grecia!) dupa aceea imi caut un job si ma apuc de master. Ah, si al meu prieten este student la ASE, a terminat un liceu cu profil economic; exact de ce am fugit eu toata viata. Ironia sortii, daca o putem numi asa :) Viata ne ofera multe suprize, dar in ciuda tuturor,nu voi renunta niciodata la planurile mele :) O zi frumoasa!

    răspunde
  13. Dan

    Drumul meu s-a blocat.

    răspunde
  14. Aurica

    un profesor universitar imi spunea ca trebuie sa visezi. se referea la afaceri, dar cred ca e o regula in orice iti propui sa faci.

    răspunde
  15. elena

    iti dau eu o lada daca ne povestesti povestea ta

    răspunde
  16. aby

    Viata iti ofera dar si iti i-a multe, insa tu ai putere de decizie,nu am avut putere de decizie pana la 12 ani cand m-am hotarat ca sunt pregatita pentru a face cariera ca actrita. Bun, si am inceput cu pasi mici..am facut curs de actorie la centrul cultural pe care l-am absolvit, am participat la cateva scenete,in timpul liceului am participat la un concurs in clasa a 10- a numit „Floare de colt” unde era Alexandru Arsinel in comisie, si care mi-a urmarit sceneta „Coana Chirita”( asta nu am sa o uit niciodata, am si poze:D),unde el m-a sfatuit sa dau mai departe la facultatea de Teatru din Bucuresti. Dar aici s-a oprit totul din pacate, bani la Bucuresti nu am avut sa ajung dupa bac. Si asa ca am ramas in orasul meu natal :( unde am dat la o facultatea de care nu sunt multumita si care nu ma va ajuta cu nimic. M-am gandit sa dau la alta facultate din toamna. Desi inima mea este pentru actorie. Este placut sa privesc un actor care joaca pe scena, se vede intr-o clipa daca are sau nu talent, dar este dureros pentru ca nu pot sa ajung acolo sus…poate voi avea vreodata o sansa cand se mai fac selectari undeva:).

    răspunde
  17. Oana

    De cand eram mica imi doream sa fiu actrita si toata lumea imi spunea ca sunt „artista” ca o sa ajung un om MARE candva…. Va dati seama ca la asemenea incurajari dorinta era mult mai mare de a deveni ceea ce mi-am propus si fara sa stau pe ganduri ma duc la Scoala de Arte si Meserii respectiv Teatru. Emotii mari, ros de unghii, invatat poezii si cantecele nu-mi mai vedeam capul de treaba, aveam si un profesor de specialitate care ne invata sa recitam adica chiar ne-am pregatit pentru acele probe. Mie mi-a cazut poezia „O, ramai” de Mihai Eminescu, va dati seama ce onoare a fost pe capul meu sa recit aceasta poezie, o repetasem asa de mult incat eram fascinata de ea, o recitam cu asa patima(cum am fost invatata de profesor) incat ma emotionam de fiecare data cand o rosteam. Intr-un sfarsit am dat probele si cu sufletul la gura asteptam rezultatele, toti profesorii de specialitate ma incurajau si imi spuneau ca nu am cum sa nu iau caci sunt foarte talentata si …..SURPRIZA!!! am fost prima picata de pe lista!!
    Cred ca va inchipuiti dezamagirea mea ca nu ajunsesem acolo unde mi-am propus ajunsesem sa nu mai cred in mine sa ma subestimez, eram suparata pe toata lumea ca m-a mintit ca eu sunt talentata dar de fapt nu era asa….
    Acum tineti-va bine ca urmeaza partea cea mai haioasa:motivul pentru care am picat examenul:
    1. Am luat note maxime la ce tinea de recitat, improvizatie….blah blah..si 5 la MUZICA…da, recunosc, sunt afoana, dar chiar imi trebuia o voce de Monica Angel ca sa fac teatru, adica mi se pare strigator la cer…dau la teatru iau note maxime dar daca n-ai voce nu esti frate talentat….in fine…acum nah daca astea sunt cerintele m-am resemnat….
    2.La scoala de Arte si Meserii se facea si gimnaziu si era un pic cam logic faptul ca elevii care au terminat gimnaziul erau prioritari la intrarea in Liceul de Arte si Meserii ca de se cunosc de atatia ani mai vine mamica si cu taticu cu o „atentie” si pac-pac intra copilul la liceu….fara sa conteze ca are talent sau nu are, ca ii place ce face sau nu, va dati seama ca la un profil de Mate info ar fi fost mai greu…asa era ceva sigur la Arte. Pe langa faptul ca au refuzat un talent multi elevi au fost exmatriculati din cauza absentelor sau pentru ca faceau nebunii prin liceu.
    Si cu ocazia asta am ajuns si la o concluzie: ca deasta tara noastra se duce draqu, pentru ca suntem „corecti” preferam mult si prost decat putin si bine, un exemplu viu este muzica romaneasca din ziua de astazi, iese pe banda rulanta si sunt total pe langa…te chinui sa gasesti un ritm.
    Spre sfarsit as vrea sa va spun ca scoala pentru mine a fost un distrugator de vise, de speranta si de realizari.Cam acesta ar fi fost drumul meu….Dar am deviat cu mult si mi-am pierdut orice sperante din cauza Oamenilor….pt ca intotdeauna au refuzat un talent…au preferat mult si prost decat putin dar bine….si decat sa imi amarasc zilele ca voi ajunge si eu odata pe drumul meu….si tineretea mea tot trece…mai bine ma specializez pe altceva….
    Hmmm sper sa castig bericica….Sa beau de amaraciune ca nu am puterea sa merg mai departe si sa infrunt tot ce imi sta in cale….
    P.S. Cred ca imi lipseste motivatia… O zi buna si scuze ca am scris mai mult sper sa nu ma descalifici….

    răspunde
  18. borat

    Dumnezeu nu rade. Doar oamenii ce se cred semizei. Ei rad de oamenii banali ce isi povestesc planurile gandurilor. Si ii eticheteaza ca nebuni dupa care ii trimit fie pe scena vreunui balci fie la ospiciu. Asta ar putea fi povestea mea, a ta si a cui o mai vrea. Pana cand om ajunge la urma. Si om rade si noi.

    răspunde
    • elena

      Si cand ii eticheteaza ca nebuni mai fac cate o reclama ascunsa unei lazi de bere. Borat, asa bine-dispus ca azi nu te-am vazut demult

    • borat

      eh, elena. eu am facut reclama unui site din care am dat un citat si m-am trezit cu contul de google desfiintat. de aia sunt asa bine-dispus. da nu-i problema. doar stii ca nebunii se i-nerveaza usor. facem altul si altul si altul. in afara de ultimul pahar, pe care, l-am baut.

    • Cabral Ibacka

      Elena, muica, tu nu prea stii sensul cuvantului „ascuns”, este?

  19. Viorel

    Nu ma intereseaza concursul eu scriu doar aici parerea mea,e bine sa iti faci planuri si sa ai vise dintrun simplu motiv sa ai pentru ce sa te dai jos dimineata din pat,am fost lenes in ceea ce priveste visele si planurile mele prea mult timp si cand mi-am facut un „plan de atac” stii ce s-a intamplat umanule?Mi-am atins telurile mult mai usor ca inainte cand „pluteam” si asteptam ca lucurile „sa se intample” nu zic un pic de noroc toti trebuie sa avem :D dar si vointa si determinare…..

    răspunde
  20. Pingback: Drumul. Viata. Alegerile. Scaparile. Sfarsitul. Va fi bine? « cabral.ro

  21. BobbyR0

    Visam foarte multe, dar de la o vreme nu mai visez! Urmez o poteca prafuita, paralela cu autostrada fara limita, care m-ar duce la destinatie foarte repede, dar nu sunt sigur ca as mai simti fericire la destinatie! Avand in vedere ca am plecat de pe nisipuri miscatoare pot spune ca drumul asta prafuit nu e chiar asa de rau! Sper sa ajung la destinatie inainte sa mor intoxicat cu praf…

    răspunde
  22. claudia

    Nimic din imaginea elevei bune de la cel mai bun liceu sau a studentei foarte bune de la cea mai buna facultate din domeniul meu nu prevestea ceea ce am devenit: curva de lux. Si nu as schimba asta cu nimic in lume. Mi-am dorit de mica sa cuprind lumea. Nu sa o vizitez, nu sa o vad, nu sa o experimentez…si sa o cuprind, sa o fac a mea, sa ma fac a ei, mai mult decat a-i face umbra intr-un coltisor. Am inceput sa calatoresc, sa descopar. Mi-am cladit un drum de studii si munca care mi-a permis sa schimb tari si continente cum altii isi schimba sosetele. Am ajuns sa vorbesc fluent 12 limbi. Am hranit copii abandonati cu HIV in Malawi si am petrecut cu castigatori de F1 in Bahrain. Am dansat rave la un full moon party in Thailanda si am pus bazele unei politici sociale intr-o tara inca devastata de razboi care apare zilnic la stiri. Am 29 de ani si imi traiesc din plin visul. Cum imi platesc visul pe care il traiesc? Cum ziceam, sunt curva de lux, imi vand cel mai de pret lucru pe care il am: ce am in cap. Ce am acolo sus s-a cladit cu ani multi de studiu, multe facultati, mai multa munca decat pot majoritatea sa inteleaga prin „munca”. Dar acum e acolo si vand bucatele din „asset”-ul asta, cui plateste mai mult. Sunt consultant freelancer si-mi platesc cu luni de proiecte visul de a cuprinde lumea. Pana acum, Dumnezeu n-a ras, ci mi-a zambit, zic eu, aprobator. Mai departe, vedem.

    răspunde
    • claudia

      Am gasit-o…vroiam sa o adaug la ce am scris mai devreme. Asa, ca sa nu uitam ca e intotdeauna mai bine sa credem ca ceea vrem sa facem e mai degraba posibil decat probabil;-)

  23. teresa

    eu visa sa fie scriitoare, sa scrie romane…si a scris o gramada. numa ca nu le-a si publicat…nici terminat. numai inceput.
    acu vrea sa revina la SCRIS, DUPA 4 ANI DE CARIERA INTR-UN DOMENIU CARE LUI EU NU II PLACE MAI DELOC…
    problema e sa termine cartea si sa gaseasca o editura dispusa sa o publice…
    asta e varianta scurta, cea lunga e pentru concursul de telenovele:p

    răspunde
  24. Bogey

    Cand eram la gradinita imi doream sa devin radar (credeam ca „radar” este politistul :D). Dupa ce am mai crescut putin, vroiam sa ma fac musafir. Inainte mai venea unchi-miu in vizita, statea cateva zile, o saptamana. In primele zile isi strangea pantalonii cu o curea, dar, spre sfarsit, nu-l mai cuprindeau nici fara. Asa am dedus ca nu e foarte rea viata de musafir si ca mi se potriveste de minune. Asta se intampla cand eram elev, prin clasele I-IV. In gimnaziu imi doream sa fiu rapper, incepusem chiar sa scriu si versuri. Trimiteam poezii pe diverse site-uri de gen, vreo doua dintre ele apreciate de prieteni :). In clasa a 8-a eram hotarat sa ma fac regizor, dar s-a stins repede ideea. Asta a fost ultimul vis, in prezent sunt student la Politehnica si nu prea mai indraznesc sa visez…

    răspunde
  25. alexandra

    imi amintesc o discutie cu mama..ii spuneam ca eu vreau sa ma fac doctorita(era la moda atunci) ca sa o fac mandra de mine! Ea mi-a spus ca orice as face daca o fac cu drag e mai mult decat orice pentru ea si ca ma v-a sprijinii mereu si v-a fi mandra de mine intotdeauna!inca nu mi-am terminat studiile dar sunt sigura ca..cineva acoo sus mi-a pregatit o soarta frumoasa..

    răspunde
  26. julie

    asta e replica din „avocatul diavolului”:p

    răspunde
  27. Ana's butterflies
    Ana's butterflies

    Planurile mele… Cand eram mica, ma visam arheolog (o parte din vina o are si serialul „Relic Hunter”). Undeva, pe drumul spre OM MARE, m-am indepartat de visul asta. Intre timp, ma hotarasem sa ma fac organizatoare de evenimente. Si sa-mi deschid o cafenea (stii, genul ala de cafenea care te binedispune de la primul pas pe usa, ca o a doua casa:) ). Acum? Facultate. Vedem ce urmeaza. :)

    răspunde
  28. yellow

    cabri, eu a visat mereu sa cand, sunt asa pasionata de muzica….dar nu am voce, damn… lasa ca imi fac formatie :P

    răspunde
  29. cipster

    La 9 ani visam sa ma fac politist, caci tatal “iubitei” mele era politist. La 12 ani visam devin avocat, imi placea istoria si gramatica si cel mai important, sa vorbesc mult si prost. La 14 ma gandeam cat de des ar trebui sa ma antrenez sa ajung un bun fotbalist, dar am intrat la liceu. La 15 scriam versuri rap si eram “baiat de cartier”. La 17 ma vedeam economist de succes, insa mi’am dat seama ca nu stiu ce e aia economie. La 18 ani am decis sa plec din tara sa caut “caini cu colaci in coada”. Si’am plecat, m’am inscris la facultate si am inceput sa lucrez. La 19 ani ma vedeam inginer, din cauza facultatii presupun. La 21 cand am gasit un loc de munca ce imi placea, am zis ca vreau sa devin inspector in domeniul calitatii (inca ma mai gandesc la asta). La 23, adica anul trecut incercam sa gasesc o solutie sa ma mut impreuna cu iubirea vietii mele; pacat ne’am despartit in septembrie. Acum la 24… Acum tot mai incerc sa’mi gasesc drumul. Si daca in drumul meu o sa fie si niste bere, atunci cu atat mai bine.

    răspunde
  30. Adrian

    Pai cum o bere nu strica niciodata incerc si eu cu drumul meu. ” Cand eram mic visam sa fiu in primul rand mare. Daca asta nu macar o pereche doua de arcuri mi-ar fi venit manusa sa pot zbura daca nu pana la stele macar pe teren pe-acolo ca frumosii nebuni ai portii ( prea multe reportaje despre fotbal la tvr ). Asa ca am ajuns mare am visat ca o sa fiu fotbalist si inca mai visez meciul ala in care o sa fiu cel mai bun si cel mai apreciat ca fiind chiar urmatorul numai ca la urmatorul o dau in bara ca Dolha si din apreciat ajung sa fiu hulit. Macar atat, sunt portar in fiecare duminica si nu sunt indiferent nimanui: sunt injurat sau aclamat; de putini oameni ce-i drept dar ei merita mai mult de la mine. Planul simplu: ajung fotbalist, ma iubeste lumea, imi fac o familie si toate sunt frumoase. Realizari: mai toate minunile din viata mea le-am pierdut din cauza mea si doar a mea, fotbalist sunt la nivel de judet, acum muncesc, nu-mi place ce fac, nu stiu de ce ma mai duc. Inca incerc sa complotez la realizarea viselor :).”

    răspunde
  31. artemis07

    Buna tuturor! E prima ora cand postez desi de aprope un an „fac trafic”. Pentru mine e de ajuns doar sa citesc.
    In urmatoarele randuri veti vedea de ce postez :)
    Nu am avut vreun vis cand eram mica. Lumea ma intrebam ce vroiam sa fiu cand cres mare iar eu habar nu aveam. Raspundeam cu raspunsul standard: doctorita!
    Prin adolescenta mi-a trecut un prin cap ca mi_ar place sa scriu dar mi_am dat seama ca nu am rabdare prea multa.
    Mai tarziu( dupa 20 de ani)am decis ca orice vis as avea trebuie sa fie realizabil si sa nu fie material.Cred ca un vis cu adevarat trebuie sa-l simti din fiecare molecula a ta si nu doar din contexe sociale sau alte motive „induse”
    Asa ca in fiecare dimineata ma rog la Dumnezeu pentru doua lucruri mai importante:
    -sa-i fie bine acolo sus sufletului mamei mele(aici ar fi mult de povestit despre temerile mele)
    -sa-i fie bine personei iubite si familiei mele.
    Stiu ca nu sunt perfecta si incerct in fiecare zi sa-l fac fericit pe cel de langa mine.
    Maine e ziua lui si dc nu ma calific la bere, poate I’ll inviti la unul din evenimentele auto la care paticipi. E un pasionat ca si tine cred :)))
    VMC( va multumesc ptr citit)
    :))))

    răspunde
  32. T

    Drumul meu!? Drumul meu a inceput la 20 de ani cand abandonam facultatea din lipsa banilor. Moment in care m-am decis si mai mult de atat mi-ai sugerat ca facultatea respectiva nu ma inavata nimic practic, ca e o pierdere de timp, ca eu pot mai mult, pot sa fac afaceri, niste ganduri de pustan care nu avea mare experienta de viata(nu ca as avea acum). Uite asa am ajuns sa lucrez intr-o companie in domeniul care imi place (telecom), plecaind de la un salariu mizer si incepind sa fac orice de la dat cu matura pe terase de bloc pana la carat betoane. Usor, usor, fara un plan viabil doar cu gandul sa invat tot ce se poate in domeniul respectiv ca intr-un final sa ma privatizez. Partea interensata incepe de aici incolo din simplu motiv ca de cand ajungi sa ai un salariu totodata ai mai multe datorii ca atunci cand nu aveai niciun venit si uite asa usor, usor, intri intr-un cerc vicios din care cu greu mai iesi, cu forte proprii. Cand ti se mai da si un telefon si o masina de servici pe mana si tu ca hapsinul incepi sa profiti de beneficiile astea te ingropi mai rau si uite asa te abati de la drumul tau mai ales cand faci un accident beat si trebuie sa dai banii inapoi pe masina facuta praf incet incet te legi de glie.Apar problemele in viata personala cnad iubirea vietii iti da papucii aia roz, cand unul din parinti e pe patul de spital, cand singurul venit viabil al familiei e al tau, cand incepi sa mostenesti numai datorii si cand mai iei o gura de ooxigen imediat mai primesti una dupa ceafa ca nu cumva sa uiti situatia in care te afli. Dumul in viata, Ha! in afara de faptul ca am ajuns sa ocup o pozitie importanta in companie cu multe responsabilitati urmate de multe dureri de cap si noti nedormite, incep sa ma gandesc daca merita toate planurile astea, sa ajungi intr-o alta tara cu proiectul, departe de familie, cu tatal pe patul de spital, cu doarul familiei, prietenilor, tuturor persoanelor dragi pentru ce? Doar pentru un respect fals si pentru un pumn de bani…Cu toate ca am fost purtat ca intr-un carusel un ultimii ani de planurile mele, „bine puse la punct”, sper, ca la sfarsit cand trag linie sa fii meritat alegerea facuta. Cred ca sunt 1000 de cuvinte.

    răspunde
  33. Cioranitza
    Cioranitza

    Cand eram mica visam sau inca dinainte de a exista chiar si in acea forma mica :) visam sa devin fix ceea ce sunt si ceea ce stiu ca voi deveni cu fiecare clipa care trece, cu fiecare lacrima si cu fiecare zambet. Cand eram mica visam sa ma pot bucura de fiecare varsta si de fiecare aroma a vietii asa cum arareori vedeam oameni in jurul meu facand-o. Cand eram mica visam sa nu ma las inraita de viata, sa-mi ascult si sa-mi pretuiesc cel mai mult sufletul pentru ca am stiut de niciunde ca daca el e fericit atunci painea cu ceapa are un gust al dracului de bun! Cand eram mica si ma cresteau bunicii ii spuneam mamei sa ma ia la ea ca mananc si eu din ce mananca ea sau nu mancam nimic, dar SUNT CU EA! Cand eram mica am inteles ca intotdeauna avem cel putin 2 alegeri si ca atunci cand nu vedem decat una mai bine nu alegem nimic pentru ca e clar „o eroare in sistem”;)Sunt mica in fiecare zi si tind spre a fi mare in fiecare suflet pe care il ating voit sau nu.
    Semneaza cu sufletul,
    Fata careia i se indeplinesc toate visele

    răspunde
  34. Mihai S.

    Imi aduc aminte de o intamplare foarte haioasa si la care mi-a zburat gandul imediat ce am citit post-ul tau. La sfarsitul clasei I, invatatoarea ne-a pus sa desenam ceva si sa scriem pe o foaie ce vrem sa devenim cand vom fi mari. Toti baietii din clasa au scris „politist”, cu exceptia unuia … colegul meu de banca. El vroia sa devina aviator. Pentru chestia asta a fost tinta glumelor noastra pana prin clasa a 8-a. Bineinteles, niciunul nu a ajuns politist … unii au plecat prin strainatate, altii si-au terminat facultatile si s-au angajat la diferite firme … insa Bobby oarecum si-a indeplinit visul … a facut scoala de stewarzi si acum zboara prin toata lumea. Promit sa beau naveta cu el si restul colegilor :D

    răspunde
  35. Kara

    Salut! „Eu vreau sa fiu parasutist!”- asa ziceam prin generala. De prin liceu am inceput sa cochetez cu calculatoarele, si acum am ajuns la facultate sunt la informatica, ultimul an,in Constanta. Am ajuns aici, pentru ca am zis ca eu calculatoare vreau sa fac, vreau sa invat, vreau de acum incolo.

    Si pentru ca asta imi place am inceput sa si profezez pe cont propriu, adica imi urmez visul, fac ce imi place, calculatoare si castig si ceva bani din asta. O parte din visul meu s-a indeplinit, mai departe vreau sa am cea mai cunoscuta si prospera firma ce ofera solutii complete de IT. Service, vanzare, Consultanta Gratuita pentru oricine nu se pricepe la calculatoare dar are nevoie de ele, si programare.

    Stiu ca nu e usor, dar le voi lua treptat, intai cu service-ul. Pentru ca am simtit nevoia sa le ofer si celorlalti cate ceva din ce stiu eu, am facut un site, unde le scriu celor ce vor sa isi intretina laptopul dar nu numai, pentru a nu mai fi nevoie sa dea bani pentru niste lucruri foarte simple. Siteul e in semnatura.
    Cat despre visul meu de a fi parasutist, il voi realiza in paralel cu actualul meu vis si scop. Sa ii ajut pe cei ce au nevoie de mine.

    Multumesc si noroc tuturor in indeplnirea viselor!!!

    răspunde
  36. d3nisa

    Numele meu de familie este Bere, in consecinta am parte de muuuulta, asa la ordinea zilei vreau sa zic. Ironia face ca nu ma dau in vant dupa bere (poate fi si din cauza eternelor bancuri pe seama mea :))
    Pana in momentul de fata am avut un parcurs laudabil in viata, (zic eu cu modestie) :), dar visele…eh visele…cineva zicea „inainte ca ceva sa devina realitate trebuie sa fie vis”.
    La 5 ani o intrebam pe mama „cat de groasa e cartea pe care tre’ sa o invat ca sa fiu doctorita? Mama imi arata cu mana, sa zic vreo 7 cm reprezentand grosimea cartii. Eu…stupefiata, vaiii, nuuuu, e prea mult, eu nici nu stiu sa citesc:)) Presupun ca eram funny ca mama si acum se indoaie de ras cand imi povestete ce fata faceam. Bineinteles ca am repetat faza de cateva ori, probabil ma gandeam ca s-a razgandit sau ceva :))
    Pe la 7 ani, din vina bunicii si a unor procese in familie (care mai exista si azi) am zis ca ma fac avocat. Nu mi-a iesit nici asta.
    Am prins in schimb jocul si mirajul limbilor straine, parcurs pe care il urmaresc si azi, zic eu cu un relativ succes.
    Insa, ceea ce am reusit, si reusesc fara sa imi propun intr-un fel anume, este sa aduc zambete pe fetele oamenilor, incepand cu managerul meu, cu colegii de birou, de master, etc., prin bancuri, faze amuzante, ce mai aud si eu prin targ, replici. Asta e unul din lucrurile pe care le pot face bine si de care sunt extrem de mandra.
    Pentru viitor, am un alt bagaj de vise, de planuri si de sperante, aproximativ structurate (imprevizibilul are locul lui, bineinteles). Sunt mai mult ca sigura ca nu le voi implini pe toate, dar in concediu siguuur ajung anul asta (asta am zis si acum 2 ani) :))
    Va salut umanilor, si sa dea Dumnezeu sa avem timp si sanatate sa putem primi ceea ce avem de primit de la El (asa aleatoriu cum ni le da, bune si rele)

    răspunde
  37. cristian popescu

    Cand eram mic aveam tot felul de visuri, printre care acela de a face desene animate pentru copii. Intre timp am crescut si am decis ca vreau sa-mi dedic absolut tot restul vietii mele pentru a ridica vibratia energetica pozitiva a constiintei globale.

    Si pot face asta cu pasi marunti, ajutat si de altii, plecand de la a ma dezvolta cat mai mult pe mine ca om, pana la a ajunge sa transmit aceste stari si mesaje tuturor celor care vor sa le asculte.

    Vreau sa fac parte din cei care aprind o lumina in campul intunecat, pe care il consideram drept tipar de viata.
    Pentru a ne continua procesul evolutiv, este nevoie de altfel de gandire, alte conceptii, alte idei. Ceea ce a functionat pana acum, este supus oricand schimbarii.

    Garantia perfecta a regretelor este de a nu fi facut in viata ceea ce inima te-a indemnat, indiferent daca ai reusit sau nu. Mai bine sa regreti ca ai incercat, decat sa regreti ca nu ai avut curaj sa iti materializezi dorintele.

    Si la toate aceste adaug o doza incomensurabila de pasiune, care este catalizatorul perfect. Daca nu voi face cat mai mult bine in aceasta viata, voi fi trait cu adevarat degeaba…

    răspunde
  38. grasuneii

    Când aveam 2-3 ani voiam să fiu popă ofiţer. Când m’am mărit, pe la vreo 5 ani, voiam gunioer. Trecem peste scoală generală şi liceu, când îmi doream să fac de toate: psihologie, politehnică-energetică, ştiinţe politice, limbi străine(spaniolă-arabă), istorie, turism. Acum sunt student la geografie-mediu şi vreau după asta la garda de mediu. Momentan vreau să fac bani din blogul pe care îl administrez.

    răspunde
  39. Ana

    Cand eram mica de tot singurul meu vis era sa ma inchida cineva intr-o camera plina cu mancare, deh eram obeza. Dupa ce am mai crescut putin si mi-a mai scazut apetitul, am avut o revelatie:”Eu trebuie sa fiu astronaut” mi-am zis si am inceput sa ma informez cum as putea sa devin asa ceva. Pe la 10 ani, dupa ce deja impartasisem tuturor visul meu, tata mi-a spus ca nu pot fi astronaut daca am plombe, pentru ca in spatiu ele ies din gura, asa ca am renuntat. Nu am mai avut pasiuni dupa aceea, am trecut prin generala si prin liceu ca o rama. Vroiam, dupa ce terminam liceul sa ma angajez, sa-mi castig singura painea, sa fiu pe picioarele mele. Mama insa, era de parere ca trebuie sa merg la facultate, asa ca evident am mers la facultate. Atunci imi aduc aminte ca prietenul meu din acel moment mi-a spus ca nu as putea sa iau niciodata bursa, asa ca m-am pus cu burta pe carte si am luat in toti anii bursa. Apoi m-am angajat, nu era ceea ce-mi doream, imi lipsea ceva. Incepusem sa visez sa-mi fac o familie ca toto omul….Acum..sunt agent de turism, m-am maritat si sunt insarcinata. mai am cateva lucruri de obtinut de la viata si sunt sigura ca o sa reusesc. Oricine poate face orice, daca isi doreste cu adevarat. Te pup!

    răspunde
  40. complicat

    frumos post. nu as putea spune aici ce imi doream sa fiu cand ma fac mare. cam ce vroiau toti. plus sa gasesc o persoana care sa ma iubeasca asa cum sunt. visul s-a indeplinit dar tot nu sunt multumit. cred ca e bine sa te lasi dus de val ca oricum nu se intampla ce doresti.

    răspunde
  41. VVV

    Pe cand eram inca prescolara,imi doaream din tot sufletul sa devin cantareata.Aveam impresia ca sunt talentata,am miscari scenice formidabile,si ca Marcel Pavel e mic copil pe langa mine.Toate astea pana cand am sustinut un mic concert in fata tuturor rudelor,iar ele au inceput sa rada in hohote.Deh,oameni insensibili,fara ureche muzicala.Dupa faza asta,m-am reorientat catre modeling.Credeam ca am stil,mers de catwalk,frumusetea si atitudinea potrivita.Si acum cred la fel,insa lucrurile superficiale ma depasesc intrutotul.Acum imi doresc foarte mult sa devin ghid turistic,fapt pentru care incerc din rasputeri sa invat cat mai multe limbi straine (peste 5),destinatii turistice si istoria acestora.

    Ps:Daca voi castiga,si vreau foarte mult acest lucru,ii voi face berea cadou tatalui meu pentru ca luna viitoare implineste 45 de ani si asta il va face extrem de fericit.

    răspunde
  42. George

    La 7 ani, visam doar o camera unde sa am o tava cu copane la cupor, si inca una cu prajitura de casa numita „negresa” si un joc pe calculator. Asta era visul meu.
    La 18 ani, cu baietii la coltul strazii, mi-am propus ca la 35 de ani sa am casa frumoasa, masina tare si bani multi.
    La 3o de ani, am casa, masina, job bun (cat o mai fi), un copil perfect, o iubita superba, bani in buzunar si ca orice roman ieri eram nemultumit.
    Azi dimineata doctorii mi-au spus ca mama are cancer la colon.
    Acum 30 de minute, dupa analize, mi-au spus ca e doar un chist, langa colon, si ca se rezolva usor.
    Dumnezeu mi-a zambit. Si mi-a spus. Take it easy, mai bine gandeste-te ce iti doresti la 40 de ani.

    răspunde
  43. geo

    eu cand eram mica imi doream foarte mult sa ma fac politista – ca de posturile de doctorita erau cam ocupate – dar ca sa vezi ironia ca in clasa a 12-a imi veni sa ma fac medic legist – mi-a trecut si asa repede cand am vazut ca am picat cu brio examenul la medicina(era linia trasa deasupra mea) – si ajusei sa studiez litere – dupa primul an mi-am dat seama ca pot sa fac fata unui job full time si unei facultati la zi si ma mai inscrisei si la a doua facultate (marketing) ca de imi doaream si am masina de serviciu si sa ma imbrac elegant si pe tocuri.
    eh nu ajunsei inca directoreasa de mkt pe nicaeri dar nici nu imi doresc pt ca am invatat ca adevaratele valori nu stau numai in realizarea profesionala si am incercat sa ma concentrez asupra lucrurilor care imi plac si ma fac sa fiu fericita. asta e cel mai important :) si daca ma faceam politista sigur as fi fost la circulatie :))

    răspunde
  44. alexandra

    Buna…cand eram mica vroiam sa ma fac gunoiera. Motivul? sa gasesc bani pe jos sa-mi ajut familia. Familia care mereu mi-a fost alaturi, care mi-a oferit dragoste si liniste, care a incercat sa ma priveze de problemele financiare…dar de care eu stiam. Intr-un final…lucrez in strainatate, pt a face bani. Sunt multumita de absolut tot. Imi ajut familia…si NU cu bani gasiti pe jos…ci cu bani munciti. Dar sunt banii cei mai bine chelñtuiti din viata mea. Sunt mandra ca mi-am realizat visul asta….mai am destule, dar incet incet le voi realiza.
    Cabral…te imbratisez cu drag…de departe

    răspunde
  45. veveritza

    Am vrut intotdeauna sa devin educatoare. In clasa a opta, mama a hotarat pentru mine: liceul sanitar. Eram prea bleaga sa-mi sustin dorintele, dealtfel niciodata n-am fost convingatoare in fata parintilor mei, si-am facut sanitarul. Au trecut anii… acum lucrez la o companie care produce medicamente, insa visul inca mi-a ramas adanc impregnat in creier. Posibil sa nu fi fost cea mai fericita alegere pentru mine, insa daca nu-ti urmezi visul, iti ramane undeva neatinsa steaua ta, te gandesti mereu ca poate ar fi fost cea mai potrivita meserie pentru tine.
    Acum cateva zile chiar ma gandeam ca am facut modulul de pedagogie, ce-ar fi ca pe la 40 de ani sa imi incarc bateriile cu 20 de copilasi veseli si liberi de orice prejudecati?…

    răspunde
  46. adriana

    Buna Cabral!
    Eu nu am avut multe visuri,dar cele care le-am avut s-au realizat.Cind eram cu primul barbat si traiam cu parintii lui in Berceni intr-un apartament cu doua camere,visam sa am casa mea sa pot tine curat cum voiam eu si hirca de baba sa nu si mai bage nasul in lucruril mele.Visam sa am o camera pentru copilul meu sa nu mai doarma saracutul in bucatarie cu gindacii.Mai tirziu visam ca barbatul pe care il iubeam sa nu mai bea si sa nu ma mai bata.Ei,bine am divortat si am avut casa mea prin ajutorul parintilor mei;Apoi,visam sa pot face un rost baiatului ca atit imi mai ramasese din toata iubirea de la 23 de ani.Ei,bine visul s-a realizat;Si nu in Romania ,ci aici in Franta.Si eu acum am trei case nu una,barbatul cu care sunt nu bea si nu ma bate.Iar baiatul a studiat aici si are afacerea lui.Deci,nici un vis nu e nerealizabil!

    răspunde
  47. CorinaS

    Eu am sa copii doar niste randuri scrise mai demult…Tot de catre mine, bineinteles!

    Usile din viata ta ( a mea in cazul asta )

    Te trezesti intr-o zi fara curaj si fara sa stii de unde ai aparut, asezata pe un prag in fata unei usi. Stai rezemata cu spatele si ti-e teama sa privesti de e deschisa. Privesti in urma dar nu stii incotro te-ai putea intoarce. Lipesti pumnul de lemnul rece si bati usor, pe pipaite, in speranta ca nimeni nu te-a auzit sa-ti deschida. Astepti…

    Incepi sa te gandesti daca locul tau este aici, daca nu cumva ai ratacit drumul si ar fi o adevarata catastrofa sa intri pe usa gresita. Palpitatii, tremuri usor nestiind ce sa faci…Te cauti prin buzunare dupa indicii dar privindu-te iti dai seama ca esti goala. Ca nu ai luat niciun raspuns cu tine, mai grav chiar, nu ai macar o intrebare sa adresezi.
    Te ghemuiesti printre oftaturi si te simti pierduta, ai dori de undeva din pamant sa-si faca aparitia o mana care sa te ridice iar o voce sa te indemne catre calea corecta. Privesti peste umar, dar usa nu vrea nici macar a se intredeschide…
    Incepi sa-ti aduni gandurile dar oricat ai repeta, suma ramane zero.

    Un scartait te trezeste si cu zambet larg te grabesti sa intri pe usa acum deschisa pentru tine. Spatiul ti se pare mult prea mic pentru a-ti putea face loc sa treci dincolo de ea si incepi sa te sufoci. Senzatie de claustrofobie, privesti inapoi pentru a te salva de teama inaintarii catre necunoscut dar in urma ta usa ramane ferecata si nu-ti ramane decat sa mai faci cativa pasi inainte…

    Cu fiecare pas inaintat incepi sa prinzi curaj si sa explorezi cate o noua usa ce apare dupa fiecare colt. La una ciocani, la alta intri cu curaj iar altele au scrijelit pe ele un ”bun venit”. Incepi sa scapi de vraja incertitudinii si sa te acomodezi cu labirintul usilor din viata ta traind totul ca pe o aventura…

    Intr-o zi te asezi voluntar pe prag in fata unei usi si cauti cheia potrivita pentru a inchide labirintul. Alegi ca aceasta usa sa ramana ultima de care sa mai treci si indiferent ca nu stii ce te asteapta dincolo de ea ai curajul sa pasesti. De data asta, cautand in suflet afli ca ai adunat comori, iar suma este infinita…

    răspunde
  48. Candy Max

    Am crescut cu povestile tatei (ofiter in politie, ofiterul cu cele mai multe persoane arestate de cativa ani buni) despre hotii de animale prinsi, despre cum descoperea autorii furturilor din locuinte. Inevitabil mi-am dorit sa ajung si eu ca tatal meu.
    In clasa a 12-a am invatat doar la gramatica, istorie si engleza pt a lua la Academia de Politie. Din nefericire am cazut BAC-ul la fizica si a cazut faza cu Academia. Am zis sa dau la subofiteri la Campina, sa mai spal din rusinea familiei insa acolo nu am facu incalzirea si ca urmare am facut entorsa la proba de viteza si nu am mai putut sustine celelate probe. M-am dus la facultatea de istorie, ca doar invatasem istoria in clasa a 12-a pt Academie si incepuse sa-mi placa tare. Dar dupa un semestru am constientizat ca daca as termina facultatea as ajunge fie profesor, fie arheolog, fie muzeograf, fie bibliotecar si niciuna din aceste meserii nu m-ar satisfacut.
    Asa ca m-am retras de la Istorie si in anul urmator am dat la Academie, am luat si acum sunt ofiter in politie.

    Cea mai “neagra” perioada din viata mea ramane cele 7 luni din ianuarie pana in august cat am stat acasa, colegii erau toti la facultate si mie imi era rusine sa le cer alor mei bani de o bere. Ma simteam ca un parazit social. Asta m-a facut sa trag mai mult de mine si sa invat mai mult, deci per total nu a fost atat de rau.
    Important e ca… mi-am implinit visul !

    răspunde
  49. andrei0241
    andrei0241

    Se pare ca’s printre putinii care nu retin sa’mi fi dorit sa devin ceva anume cand eram mic. In liceu ai mei inclinau spre ASE – economist, eu am vrut Cibernetica, am ajuns la Poli – Electronica si Telecomunicatii. Evident, am terminat Universitatea Maritima :D
    Cand eram mic (in primara) am jurat ca nu o sa ma insor si nu o sa fumez – ghici, le fac p’amandoua.
    As vrea sa ma fac instructor auto, parinte de fete, sot si bunic cat mai bun, iar ptr concursul asta – sa mai cresc cativa centimetri

    PS: legat de planuri de viitor, mi s’a parut interesanta [url=http://www.antena1.ro/news/social/dumnezeu-i-a-aprobat-demisia-lui-mile-102166.html]Demisia oficiala[/url], scrisa de Mile Carpenisan

    răspunde
  50. Mihnea(http://mihnea-95.blogspot.com)

    TI se potriveste ca o manusa meseria pe care o practici acum !
    Apropo , e tare conditia cu : sub 2,5 m . :))

    răspunde
  51. Alex A

    cand aveam doar 10 ani mi-am notat pe un biletel, sigilat apoi cu ceara unei lumanari parfumate ca mi-as dori sa devin prima femeie presedinte a Romaniei…anii au trecut si am imbratisat cariera de corist al Corului de copii radio, unde am fost un mic ambasador al culturii romanesti peste hotare, dar si in tara. lumea artistica m-a cam tavalit, pentru ca desi eram foarte buna ( asta conform dirijoarei, profesoarei de canto si alti oameni ce m-au auzit cantand), nu aveam un scut sentimental indeajuns de bun. azi ma chinui sa invat sa comunic, la facultate sipentru ca intre timp mi-am crescut scut emotional din piele de crocodil si solzi de brontozaur, vreau sa schimb si in politica ceva. cred ca revin la primul vis, cel din copilarie…

    răspunde
  52. Adriana

    Documentat, mai bine zis inregistrat pe o caseta audio, la 4 ani vruiam sa ma fac “imparateasa pentru imparat adevarat” si cand tata ma intreba daca e cumva vorba de imparatul furnicilor ii raspand “nu, asa, ca imparatul Japoniei”. Dupa care nu m-a mai pasionat viitorul meu pana prin liceu, cand in clasa a noua m-am hotarat sa ma fac avocat ca sa ii apar pe amaratii soartei. Dar la un moment dat mi-am dat seama ca s-ar putea sa fiu nevoita sa apar din oficiu si un criminal, asa ca exacerbatul meu simt al dreptatii m-a facut sa renunt. In clasa a 11-a m-am hotarat sa fac facultatea de stiinte politice, in speranta ca poate intr-o buna zi voi deveni presedinte al Romaniei, dar pana atunci sa fac niste legi bune, tot ca sa ii ajut pe amarati. Am intrat la facultate, am lucrat in campania electorala din 200 alaturi de 3 viitori(pe atunci) senatori, ulterior deveniti ministri, si mi-am dat seama ca nu pot sa mint si sa insel cu zambetul pe buze, asa ca am lasat-o balta. Mi-am dorit apoi ca pana la 25 de ani sa am garsoniera mea si un job rezonabil- adica imi place sa muncesc, dar si sa fiu rasplatita pe masura muncii. De aceea m-am mutat din Cluj in Bucuresti, sperand ca acolo voi castiga mai bine sa ca ma voi descurca singura, fara sa mai am nevoie de ajutorul parintilor. De descurcat, m-am descurcat la nivel de supravietuire, in rest totul a mers prost – viata sentimentala a dat ratari memorabile si de nedepasit, cum la fel de nedepasit a ramas faptul ca am urat Bucurestiul din prima zi. La fel s-a intamplat si cu “amicitiile” si “inamicitiile” de la locurile de munca. Dar mi-am facut un nou vis – sa castig destul de bine cat sa-mi pot cumpara la inceput o garsoniera, apoi un apartament, motivul principal fiind ca sa pot sa adopt singura 3 copii – 2 fetite si un baiat. Am ratat memorabil si aici din mai multe motive –nu am castigat destui bani cat sa pot de una singura sa fac un credit la banca pt casa, nu am reusit sa ma adaptez la oras si locuitorii lui, nu mi-am gasit locul la nici un job, nu am putut suporta umilinte in schimbul unor bani in plus, nu am putut face compromisuri si nu am putut uita nici un moment ca am un suflet. Adaugand si stresul de la job, nefericirea din privat, ajunsesem in situatia in care puteam sa ma internez la spitaul 9 pe baza de cadere nervoasa, sa ma sinucid, sau sa ma iau si sa plec. Asa ca am ales ultima varianta si m-am intors acasa la mama si tata si mi-am deschis o mica afacere online, care sa-mi permita sa am bani de buzunar ca sa nu cer nimanui. Cat despre visuri, in acest moment nu mai visez la nimic. Doar sper ca poate, intr-o buna zi, fara vreun motiv bine definit, voi fi fericita.

    răspunde
  53. Anka

    da, visele sau visurile din copilarie. Pai cand eram mica , imi doream enorm sa fiu invataoare, asta pana am ajuns la scoala. Pna prin clasa a 8 a imi doream sa ma fac medic , pana am lesinat cand mi s-au recoltat probe de sange pentru analize.Cand sa dau examen pentru liceu , mama insista foarte mult pe visul meu de mic copil sa dau la pedagocic , insa incapatanarea mea m-a trimis la matematica -fizica :)… in timpul liceului , am realizat ca de fapt medicina la care vizam nu ma caracterizeaza , asa ca am dat la facultate la informatica si la facultatea de economie si administrarea afacerilor, prin anul doi de facultati am renuntat la informatica si am ramas pe economie . am fugit de contabilitate ca de naiba, uram acest domeniu , nu ca acum as fi pasionata … si am ales specializarea banci si burse de valori, fiind profund imporeionata de activitatea matusii mele ce lucra in banca. 5 ani am lucrat in asigurari , domeniu total diferit de ceea ce imi doream de fat , iar de 5 ani am job in banca , este ceea ce mi-am dorit … mare atentie: ai grija ce iti doresti in viata ca exista posibilitatea sa ti se indeplineasca. cariera este ok, am avut o evolutie frumoasa, insa sacrificiile sunt pe masura … care este avantajul ca ti-ai indeplinit un vis si nu ai cu cine sa il impartasesti si sa te bucuri de el? fericirea nu se poate cumpara .

    răspunde
  54. adina

    incep si eu…cand eram mica…

    cand eram mica imi doream sa fiu…vanzatoare in magazin…credeam ca o sa fiu inconjurata de dulciuri….si cand ma intreba educatoarea si auzea ce vreau sa devin se ingrijora ..imi spunea ca nu e normal ca trebuie sa vreau sa fiu doctorita:))

    intre timp am urmat un liceu economic( din cauza parintilor) mai departe facultatea de stiinte economice(tot pentru parinti) …

    acum lucrez intr-un domeniu juridic….ideea e ca sunt de acord cu tine visele ti le faci degeaba(nu ca mi-as dorii sa fiu vinzatoare:)))..in ziua de astazi trebuie sa te reorientezi in orice moment…nu poti sa sustii ca vrei sa iti urmezi visul pentru ca trebuie sa fim realisti……prost sa fi …noroc sa ai ca restul e relativ…

    răspunde
  55. CorinaS

    Drumul meu, cumva metaforic l’am descris mai sus. Dar sincer ca desi bunul simt ma incearca, nu ma pot abtine. Fratilor, vorbiti de studii si scoli dar gramatica este zero!!! Vai de limba noastra romana…

    răspunde
  56. Saluki

    Banuiesc ca eu m am nascut cu dorinta cea mai mare de a supravietui…in orice conditii si cu orice pret si oriunde pe glob. Asta ma duce cu gandul la primele amintiri din clasele 1-4 cand invatoarea ma punea sa strang sticle si sa le duc la colectare sau imi dadea toate gumele, penarele, riglele, uitate de colegi prin clasa. Apoi imi amintesc de liceu cand imi doream cat mai multe pachete cu ajutoare , deh…era dupa Revolutie…apoi a venit facultatea cu umilintele ei, lipsa de bani, de haine, stat prin camine si mancat cate un cartof pe weekend…apoi am emigrat in America…soc cultural…anxietate…Dar cum viata te ridica si te coboara, mi am intalnit jumatatea, om simplu si cu principii solide despre viata care a stiut sa aprecieze puterea de caracter, intelepciunea, inocenta inca pastrata, a unui suflet trecut prin multe…si nu oricum…ci cu demnitate. Acum sunt casatorita, familie, cariera si i multumesc lui Dzeu ca m am nascut saraca „material” ca sa pot balanta cu bogatia spirtuala.

    răspunde
  57. Crizu

    Cand aveam 11 ani am visat sa fac liceul in Anglia. Nu s-a putut. La 14 lucram, in numele lu’ tati pt Avon, primii mei bani. Visul meu a fost si este sa am propria mea afacere.Ce insemna asta… Habar n-am. Am facut liceu economic privat si in ultimul an mi-am platit singura taxa.Deja aveam doua job-uri. La IMGB si un birou de traduceri. Pana atunci i-am uscat pe ai mei. La 19 ani am intrat la facultate in Rotterdam dupa ce am picat la ASE. La 24 de ani mi-am deschis prima mea firma. Sunt la inceput. E f greu si sunt pe minus. Am datorii munte. Dar sunt oke. Am avut momente di mai nasoale. Acasa am o mama, un tata, un frate, plus rude si prieteni din toata lumea. Oameni care ma iubesc si au incredere in visurile si ambitiile mele.
    Vad copii mici care ma vad zambind si zambesc cu mine. E un sentiment imens sa poti face pe altii sa zambeasca.

    Si cu mult inainte sa imi deschid firma am decis ca scopul ei sa fie un business social. In felul meu sa fiu corecta si sa ajut oameni si sa sustin visuri ce se vor implinite.

    Vreau sa fiu sponsora de visuri :D

    Pacat ca nu prea beau bere dar promit sa o impart cui vrea una :).

    răspunde
  58. Crizu

    Ah si am uitat :)))). Cand eram mica am visat sa am role. Aveam vreo 9 ani. Prima pereche mi-a luat-o tati la 13 ani pe care am folosit-o pana a pocnit gheata. La 24 de ani detin 3 perechi meseriase rau. Una am donat-o unei prietene pt ca vroia sa iasa cu role si nu avea.

    Un alt vis a fost sa am o bicicleta. Eu nu stiu sa merg pe bicicleta si locuiesc in olanda de 6 ani. F lame, stiu. Sapt viitoare se aduna toti banutii si imi iau o bicicleta retro cu cos de picnic…vine varaaaaaa. Sunt un copil fericit si trist pt ca mi-a luat atata timp. :)

    răspunde
  59. georgiana-karina
    georgiana-karina

    Pe vremea cand eram de-o schioapa imi doream sa devin avocata,ai mei fiind divortati de cand e aveam un an jumate..mai tarziu am realizat ca nu aveam caracterul potrivit pentru asta…de la 2 ani am fost crescuta de un alt barbat care m-a iubit si m-a tratat ca pe propria sa fiica…am fost eleva eminenta si inca sunt…acum am pregatesc de bac, am terminat cu 10 iau bursa si voi merge le lma(limbi moderne aplicate)…pana acum 4 zile ma consideram norocoasa….acum 4 zile tatal meu natural a decedat….si au ramas atatea lucruri nespuse….cert este ca voi ramane la fel de ambitioasa si perseverenta…nu il voi dezamagi!!!

    răspunde
  60. mara

    Voi, internauti fartatzi
    Beliti ochii si bagati
    La cap ce va spun acum
    Despre-al meu fantastic drum:
    Tot in Romania-oi sta,
    Din tara asta n-oi pleca
    Caci aici ma umfla rasu’
    La tot pasu’ si de plansu’
    Vrea din ochi sa izvorasca
    Un paradox tot o sa se iveasca
    Ca doar in Balcani traim
    Si paradoxuri gasim.
    Planul meu e pus la punct
    Pe termen mediu si lung
    Pe termen scurt cu niste beri
    De Ursus va binevoi
    Prietenii mi-i voi cinsti.

    răspunde
  61. vapupajan

    Cand am sa ma trezesc (din betie), pre multi am sa popesc sieu! Asa grait-a Vapupajan, roman verde, burtos si cu un timid inceput de chelie. Mare bautor de bere si repede incingator la petreceri cu prietenii. Viitoriul senin fi-va, fireste, asta in functie de numarul de beri baute. Caci daca stam si ne uitam primpregiur, mare speranta n-avem.

    Orisicat, berea e bere, si daca e Ursus, apai e balsam pentru suflet. Un suflet acolo care nu are alte planuri decat cu prietenii sai sa haladuiasca in voie si de acum incolo. Acestea fiind zise, imi mai desfac o bere.

    răspunde
  62. AlexB

    Am doar 20 de ani asa ca pot spune ca drumul meu este abia la inceput.Planul initial se indrepta spre teologie insa,ajuns acolo am realizat ca nu aveam “chemarea”.Asa ca,m-am reprofilat spre cifre,spre finante mai exact.Anul 2009 trebuia sa fie anul ruperii de provincie si indreptare spre marele oras,adica spre facultate.Insa,NU!Voiam altceva.Voiam o universitate straina,una la care sa ma simt cu adevarat stapan pe viata mea.Si,am intrat.Undeva la vreo 2800 km de casa,cam pe unde agati harta in cui.Vreau,si voi face tot posibilul ca,peste ani sa pot spune ca sunt membru al conducerii unei multinationale (sau chiar al propriei firme,cine stie).Pare un drum lung si asa si este dar nu poti ajunge departe fara aspiratii inalte.Un drum lung,incepe cu un pas spre necunoscut.
    Deci pot spune ca anul 2010 va fi anul incepand cu care,nimic nu va mai fi la fel.

    răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.