Sari la conținut

Confesional dramatic I.

Confesional dramatic II.

[…] A doua zi eram acasa. M-a sunat si mi-a zis atat: “Marius, sa stii ca nu mi-e bine…“.

fata plangandI-am zis ca vin acum la ea. A insistat sa nu vin, ca nu-mi raspunde si tot asa. Prea tarziu, eram deja pe drum.

Am batut la usa, am gasit-o din nou plangand. Mi-a zis ca e foarte ocupata cu scoala, cu munca, ca nu reuseste sa-si faca ordine in idei, ca nu se poate concentra.

Am reusit ca intodeauna pana atunci, sa o linistesc. I-am spus ca mereu se poate mai bine si daca n-a fost sa fie intre noi va gasi pe cineva mai bun decat mine. Am vorbit mult.

Mi-a tipat la un moment dat ca mi-a fost atat de usor sa renunt la ea, de parca n-ar fi fost nimic. I-am zis ca nu e asa. Ca nici mie nu mi-e tocmai usor. Mi-a zis atunci ca singurul care n-a renuntat la ea vreodata a fost Mircea, prietenul ei de dinainte de manager.

Stiam ca e asa, stiam ca tipul o suna des si ca ea incearca sa mentina o relatie de amicitie cu el in timp ce el insista, beat fiind, ca e iubirea vietii lui.

M-a deranjat dar am lasat-o sa-si verse nervii. Am stat cu ea pana la 3 dimineata. Se linistise cand am dat sa plec. Ceva m-a oprit. Imi doream enorm sa-i fie bine.

N-am rezistat si am sarutat-o… evident seara s-a sfarsit la ea. Eram din nou impreuna.

I-am explicat in a doua seara ca lucrurile nu pot sta la fel ca inainte, ca increderea e importanta si ca trebuie sa inteleaga ca eu sunt doar cu ea. M-a intrebat daca a fost cineva intre timp. I-am zis ca da, dar nu i-am dat detalii.

 

Au fost cateva saptamani foarte OK apoi am simtit ca s-a schimbat ceva. Mergeam impreuna la serviciu si o vedeam mereu dimineata din ce in ce mai obosita. La intrebarea mea imi raspundea ca nu e nimic… ca lucreaza… i-am propus sa luam o vacanta… n-a vrut.

Nu intelegeam ce e cu ea. Am vrut, totusi, fara sa stie ea, sa stiu cand adoarme. Asa ca m-am uitat in telefonul ei, sa vad cand are ultimele apeluri si cand inceteaza activitatea pe el.

Ultimele activitati erau o serie de mesaje cu Mircea, fostul ei, care nu renunta la ea. Dar de data aceasta, raspunsurile ei nu mai erau intelegatoare dar refuzuri ci erau declaratii de dragoste in toata splendoarea.

Si asta incepuse de la prima desparire din mai pana acum la final de iunie cand noi eram impreuna de o luna. Am cedat nervos.

I-am pus telefonul in mana si am dat sa plec. S-a bagat in cale incercand sa-mi explice. Am dat cu pumnul in perete atat de rau incat m-am ranit.

Insa nu ma durea… durerea intensa era in piept. Nu-mi venea sa cred. Din mesaje reiesea ca nu s-au intalnit dar modul in care erau exprimate lucrurile era cat se poate de deranjant. Era prima data cand ma mintea, relatia noastra bazandu-se pe sinceritate pana la prostie.

Cearta a fost dintr-o singura directie, eu urlam. M-am trezit atunci zicand 2 cuvinte ce alcatuiesc singura jignire pe care i-am adresat-o vreodata. Iti spun cu toata sinceritatea de care sunt in stare, LE REGRET DIN ADANCUL SUFLETULUI.

A fost cea mai mare greseala pe care am facut-o in vreo relatie si chiar daca ea va uita, ma va ierta sau va pune pe seama nervilor, sau orice scuza va gasi oricine oricand, eu nu voi putea sa ma iert niciodata.

Pentru c-o aveam in fata ochilor pe femeia visurilor mele la momentul respectiv si totusi am jignit-o atat de urat. N-o sa mi-o iert niciodata. E invatatura de minte pentru tot restul vietii mele si faptul ca am cedat nervos nu e si nici nu va fi vreodata vreo scuza.

Lasase capul in jos si plangea. Mi-a spus ca nu vrea sa ma piarda. Mi-a spus ca nu era simplu pentru ea. Mi-a spus ca Mircea ii dadea mereu incredere si ca a tot cautat-o dupa despartire.

Mi-a spus ca m-a vazut mereu ca pe un sot potrivit (desi nu inteleg cum, avand in vedere ca eram doar de cateva luni impreuna) si ca tatal perfect pentru copiii ei. Asta m-a facut sa tac.

Am inchis gura si n-am mai zis nimic. Am lasat-o sa ma duca la serviciu cu masina… mana stanga nu-mi permitea sa conduc. In parcare a inceput din nou sa planga. I-am explicat ca plange degeaba.

Intre timp, din telefonul ei, eu l-am sunat pe Mircea, i-am zis ca stiu de mesajele lui si ca ar fi cel mai OK sa avem o discutie intre 4 ochi sau 6 ochi pentru ca-i face rau Cristinei.

Tipul m-a refuzat si mi-a zis ca el n-o vrea inapoi, ca sunt doar momente ale lui de slabiciune si ca-mi doreste sa fiu fericit cu ea, daca ea ma iubeste.

A fost momentul in care eu l-am pus pe speaker.

In masina, in parcarea din fata firmei, ea mi-a zis sa n-o uit si sa-i promit ca-i raspund la telefon daca ma va suna. N-a avut curajul sa incerce sa ma sarute, asa ca m-a pupat usor pe umar. Mi-a ramas asta in minte.

 

Pe 16 iulie, era marti, tin minte perfect ziua. Ceva s-a rupt in mine atunci. Ea a plecat in vacanta weekend-ul ala cu fetele.

Era planificat. Eu… mi-am luat masina si am fugit, am facut 425 de kilometri in 3 ore si 45 de minute, ca un complet descreierat. Mi-am urlat furia de vreo 100 de ori in masina.

M-am dus acasa, in orasul de unde sunt. Am stat cu amici. M-am linistit, dupa 3 zile de alcool si iesit, suprafata era din nou intacta. In interior… trageam sa mor. Dar la suprafata paream OK.

Dupa cele 3 zile Cristina mi-a trimis un mail in care imi zicea ca isi intelege greseala dar ca e oarecum si vina mea, pentru ca n-a putut avea incredere in mine dupa momentul Sorina si ca desi crede ca acum sunt intre alte 1000 de fete isi doreste sa ramanem prieteni si ca nu poate sa spuna cat de rau ii pare.

M-a dat peste cap. Am sunat-o si i-am zis ca ar fi OK sa stam de vorba.

Am gasit-o din nou retinuta. I-am explicat cu calm ca daca vrea sa fie cu ala, sa fie cu ala si asta e. Mi-a zis ca nu stie ce vrea. Ca a fost confuza sa-i raspunda asa.

Am vorbit din nou, de data asta distant, pana la 4 dimineata. Am plecat pe jos din parcul Operei. Ne-au udat stropitorile, ca daca nu… mai stateam ore.

Pe drum m-a rugat sa ma tina de mana. Am intrebat-o ce rost are. Nu mi-a raspuns dar a inceput din nou sa planga. M-a luat pana la urma de mana si mi-a zis ca se simte ca intr-o drama.

Am condus-o pana la ea in camera. Tin minte si acum, era aproape 5 si rasarea soarele.

La etajul 5, la 5 dimineata, cand era clar ca eu si ea n-o sa ne mai impacam in veci, s-a luat lumina si am ramas in intuneric.

Zi-mi ce vrei, iti zic purul adevar. Ne-am apropiat si ne-am sarutat. Mi-a zis ca ma iubeste, am stat asa vreo 10 minute.

Lumina a revenit. Am plecat fara vreun cuvant….

[maine seara sper sa public finalul. Sa fiti bine!]

26 comentarii despre "Confesional dramatic III."
  1. Ruxandra

    Doamneeee..inca mai e ?? Suspansul e la cote maxime !!

    răspunde
  2. ottilia

    „maine seara sper sa public finalul. Sa fiti bine!” Ce sadic esti !

    răspunde
  3. Diana

    Confesionalul e bestial dar… din cele povestite, tipesa e instabila rau iar baiatu o sa aiba mereu stari de dute-vino din cauza asta.

    răspunde
  4. Ovidiu

    Boss, asta e deja intentionat ! :) iti place sa ne chinui ca si in cazul Bartos :)

    răspunde
  5. ana

    momentul sorina trebuia rezolvat cu o intalnire intre 6 ochi, cat mai repede, ca sa nu mai existe suspiciuni

    răspunde
  6. Mary Nita

    pfff…maine seara…:(

    răspunde
  7. Alex

    Pai stai ma omule ca nu e bine asa, ai spus ca astazi publici tot, cum vine asta „Maine public finalul”, hmm! Macar de data asta sa il publici la o ora mai normala:))

    răspunde
  8. Cami G.

    Lipsa incredererii e sinucidere curata (a relatiei, desigur). Cand nu mai ai incredere in celalalt, nu mai are rost. Motive de „scos ochii” se gasesc la fiecare pas.

    răspunde
  9. elena

    cum e aia, cand trebuie sa pleci la cafea cu o prietena buna.. iti amintesti de postarea tragico-romantico..citesti si sfarsesti cu ochii rosii de la plans?!

    răspunde
    • "Marius"

      Mai….imi pare rau, dar nu asta era intentia mea cand am pus toata povestea in ordine. Oricum, realizezi foarte putine atunci cand se intampla…si foarte multe atunci cand vezi cum reactioneaza altii la ceea ce s a intamplat. Multumesc tare mult

  10. Gruia

    Am avut și eu o relație de-asta: tot cu o brunetă, tot frumoasă foc – dar cu rotițele tocite grav la mansardă. Aceeași lipsă de încredere în ea care îi stârnea gelozia față de orice persoană cu care petreceam mai mult timp (familie, prieteni, ca să nu zic de alte femei), aceeași depresie prelungită care crea drame penibile.

    După o perioadă am înțeles că am acceptat toate astea pentru că multe dintre defectele ei erau de fapt și ale mele. De aceea nu mi se părea anormal comportamentul ei. Iar odată ce m-am privit cu acești ochi, eu eram deja altul. Ea a rămas la fel și atunci s-a terminat între noi.

    răspunde
  11. Michelle

    Ma duc sa-mi bag alcool direct in vena…..atata suspans mai omule!

    răspunde
  12. corina

    ai mai…iar????si maine sigur nu ne spui ca poimaine mai urmeaza o tura??? pfuuuu!

    răspunde
  13. Poligraf

    Deja nu pot sa cred. Ori vrea ori nu vrea, cam nehotarata. Cel mai bun sfat: ” Nu da vrabia din mana cu cioara de pe gard.”

    răspunde
  14. Marmotica

    As usual, ne tii in suspans.. doamne ce poveste!

    răspunde
  15. Silviu

    acum citisi si partea a 3a, s-a racit si cafeaua de la cele 4 recitiri. Si zici ca mai e ? And I’m a dude!!!! nu-mi vine sa ma cred :)

    răspunde
  16. Ina

    Abia astept finalul!!!!

    răspunde
  17. Andres

    Ahhh …am citit cele 3 parti…trist pan` acum. La naiva ca vine povestea asta fix intr-o perioada trista din viata mea :( .. daca pana acum am fost doar idiot, aseara am facut-o de oaie si s-ar putea sa ma coste divortul :(.

    răspunde
  18. Bea

    Cabraaaal, te tot vanez de cand am citit postul asta! Hai odata cu finalul, ca plesneste corazonul :))

    răspunde
  19. ovidiu

    27 de ani si se poarta ca un copil rasfatat nerecunoscator pentru jucariile lui si da cu ele de pereti. In final sincer nu stiu daca imi doresc ca ei sa ramana impreuna sau sa se desparta. Asa cum stau lucrurile acuma, mai bine isi vede fiecare de drumul lui si termina cu jocul asta prostesc.

    răspunde
  20. corina

    Gelozia asta se poate vindeca.Eu una mi-am vindecat-o.Nici eu nu eram mai departe de „domnisoara” din poveste pana cand,la un moment dat, prietenul meu de atunci (sotul de acum :D ) mi-a spus ceva ce s-a dovedit a fi ca o plama ce m-a trezit la realitate :”relatia noastra nu poate continua asa.Ori incetezi cu aceasta gelozie absurda..ori punem punct pentru ca se transforma in ceva urat tot ce aveam acum!”
    Am tacut atunci (rar tac..) si bine am facut pentru ca am inteles ca aveam ceva frumos si eu cu „nebunia” mea de atunci o distrugeam…eu si numai eu pentru ca el chiar nu-mi daduse nici un motiv, eu vedeam ce nu era… Dar cred ca frica de al pierde si a pierde ce era intre noi m-a ajutat sa ma ajut pe mine sa trec peste gelozie,sa nu mai vad ce nu era si incet-incet..in timp am realizat cat de prosteste m-am purtat.Dar trebuie muuuuulta stapanire de sine,trebuie sa-ti musti limba de „n” ori ca sa ajungi la un moment data sa vezi realitatea si nu realitatea TA. ;)

    răspunde
  21. Geo

    iti verific blogul din cand in cand. Hai cu finalul :)

    răspunde
  22. mihai

    „Marius” suferă de Sindromul Superman, iar „Cristina” e „Damsel in distress”, mereu cu probleme cu încrederea în sine.

    Combinaţia fatală. El n-o s-o salveze niciodată, iar ea nu va trece peste dependenţa de oameni cu iubiţi ca „Marius”. Been there, done that. A durat peste 40 luni „drama”.

    răspunde
  23. Poligraf

    Ciudata intorsatura a povesti. Daca il iubeste cu adevarat nu ar mai juca hora destinului.

    răspunde
  24. Flavius

    Mister, ai uitat ceva.. si cred ca nu sunt singurul care asteapta finalul ! Ne-ai pedepsit destul, vrem sa stim tooot :)

    răspunde
  25. catalina

    Interesanta povestea , plina de suspans ….dar hai cu urmatoarea parte ! :D

    răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.