Cautand in rahat.

Viata e scurta, dar trece repede. Ai variante multe dar nu apuci sa incerci decat cateva. Multe bucurii teoretic disponibile dar dintre ele de cate apuci sa ai parte?

Trenurile vin si pleaca, vantul alearga printre blocuri, nisipul se pierde in mare… si tu mori. In fiecare zi mai mori cate putin. Secunda cu secunda te apropii de nefiinta.

Fiecare respiratie, fiecare pas, fiecare vorba… fiecare dintre lucrurile pe care le faci se insira pe o sfoara care se apropie de capat.

Mori azi? Mori maine? Sau poate la anul…?

Stii cand treci pragul?

Nu, nu stii… si-atunci de ce mama naibii te cramponezi de fiecare nefericire?! De ce te agati de fiecare necaz pentru a da cumva valoare timpului?!

De ce te uiti numai la probleme, in loc sa cauti cu ochii si cu buricele degetelor fericirea?! De ce cauti in rahat?!

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • catalina g
    • 08.05.2011

    Eheee ce bine ar fi fost sa avem si noi un recycle bin, sa putem pune acolo lucrurile si momentele care ne-au cauzat ridurile de expresie din cauza tristetii. Uite din punctul meu de vedere, din propia-mi experienta iti pot spune ca cei mai fericiti oameni sunt aceea care se bucura de putinul pe care il au decat sa dispere ca nu au mai mult ca altii. Povestea mea pe scurt: tata a plecat cand eu aveam 2 ani iar surorile mele 10 si 11 ani. Mama a ramas si tata si mama, lucra f mult peste program, iar noaptea puteam auzi pana la ore tarzii (3-4 dimineata) masina de cusut Ileana la care mama cosea fuste pentru un ban in plus. Nu am avut noi cele mai frumoase incaltari sau jucariille pe care alti copii le aveau, nu am mancat sunci sau mai stiu eu ce , dar eram fericite. Cea mai frumoasa amintire e cea in care mama lua salariul si venea acasa cu o punga mica de alune in coaja pe care o impartea la 3. Ce bucurie, si cat de bune ni se pareau. Acuma dupa 20 de ani, stam si ne amintim razand de cina care consta in ceai de menta si paine prajita, de jucariile facute de surorile mele din haine vechi, de gaurile din talpile papucilor. Daca as putea m-as intoarce macar pentru o zi,mi-as da jos acum pantofii de firma din picioare, as lua perechea cea rupta inapoi, m-as aseza la masa si as numara fiecare aluna din gramada mea si as fi total fericita.
    Acum cand toata lumea e nemultumita de ceva, cand toata lumea are intiparit pe creier cuvantul “bani”, cand te uiti la stiri si vezi toate nenorocirile, cand conducerea tarii e cum e… cum te mai poti bucura in totalitate de viata? Nu ar fi frumos sa poti da EMPTY RECYCLE BIN si sa fi fericit?

    răspunde-i
  • Daniela Matei
    • 05.05.2011

    Prin liceu ne-a spus profu de Logica o chestie, “Noi ne bucuram cand avem cate o problema, chiar daca nu realizam asta atunci” la care pe moment unii s-au uitat ciudat si au zis ca vorbeste prestii, dar avea ataaata dreptate… Daca e sa ne gandim, ce fel de lucruri povestesti mai intai cand te intorci din vacanta? ca a avut avionu intraziere, ca n-a fost camera asa cum aparea pe net, ca ne-au fraierit la schimbu valutar si alte d-astea…mai usor cu partea despre cat de frumos a fost si cat de mine ne-am simtit intr-un moment anume, de ce? pentru ca oricat am incerca, partile frumoase nu pot transmite aceleasi emotii, poate chiar sa trezeasca un pic de invidie in ceilalti si sa pari laudaros. Pe cand belele te fac sa te simti mai important, si puternic pentru ca ai trecut peste ele, si pe ceilalti sa te aprecieze mai mult.
    Macar daca am pastra acele momente speciale pentru noi, si alea ar fi cele pe care ni le-am aduce aminte mai tarziu. Pentru ca pana la urma, din viata ne alegem doar cu acele momente in care zambim fara ca cineva sa fi spus vreo gluma…

    răspunde-i
  • Cornel
    • 05.05.2011

    Foarte mare dreptate ai Cabral, chiar astazi discutam acelasi lucru cu sotia mea. In viata asta nu te alegi decat cu momentele de fericire care din pacate sunt extrem de rare asa ca trebuie sa ti le provoci cat mai des. Trebuie sa plecam mai des de acasa in minivacante sau concediu, sa mergem la cat mai multe concerte sau filme sau mai stiu eu ce, si multe alte ucruri marunte dar care pot aduce un plus cat de mic de fericire. Noi in momentul asta suntem atat de preocupati de servici incat de ocupa tot timpul, si cand suntem acasa tot la servici ne gandim, ne este foarte frica sa nu ni-l pierdem si sa traim in mizerie. Daca mai te uiti si la televizor la stiri sau mai stiu eu la ce emisiune tacamul este complet, la fiecare junghi crezi ca faci infarct si mori cum a patit si X dupa cum au avut mare grija sa ne informeze cretinii astia din televiziunile noastre. Am ajuns sa fac atacuri de panica destul de dese si din cauza ca de fiecare data cand moare vreun nefericit stirea asta este prima cu care se incep stirile. Chiar nu mai exista in tara asta evenimente vrednice de a fi date la stiri? Nimeni nu face fapte bune ci numai crime,talharii, violuri etc? De asta am ajuns noi romanii atat de tristi si complexati, avem mentalitatea asta de barfa ca la tara pe sant cand se strang babele si barfesc tot ce se intampla prin sat, dar numai banalitati fiindca nivelul lor intelectual este scazut.

    răspunde-i
  • corco
    • 05.05.2011

    Pentru ca de vreo 2000 de ani ni se tot zice ca tre’ sa suferim ca sa fim primiti in rai! D’aia ne agatam de nefericire!!!!

    răspunde-i
  • […] despre cautarile in rahat de zi-cu-zi m-a luminat Alice printr-un comentariu… despre fericire nu prea e nimic de spus, fericirea nu […]

    răspunde-i
  • avl
    • 05.05.2011

    Oare pentru ca pentru unii problemele sunt atat de grave si profunde incat ar trebui sa fie oligofreni ca sa se axeze pe micile bucurii ale vietii de care au parte altii in timp ce viata lor e un calvar?

    • Cabral Ibacka
      • 05.05.2011

      N-ai nimerit-o pe-asta.

    răspunde-i
  • Cri
    • 05.05.2011

    Hey! Te-am vazut aseara pe Calderon ;)si am vrut sa-ti spun ca “mi-ai facut ziua” cu postul asta, insa nu am indraznit sa te abordez. Asa ca iti spun acum “You made my day!!!”

    • Cabral Ibacka
      • 05.05.2011

      Pai si nu puteai sa vii sa-mi spui o vorba?! Uff!

    răspunde-i
  • Ildiko
    • 05.05.2011

    Eu cred ca tu ai obosit prea repede!Nu e genul tau ,cred ,pesimismul.Sau depresia…capul sus!Mama are 84 ani si nu vorbeste de moarte!

    • Cabral Ibacka
      • 05.05.2011

      Ma simt de parc-as fi nascut in acelasi an cu mama ta…

    răspunde-i
  • ottilia
    • 05.05.2011

    Cu cat dai mocheta ?

    • Cabral Ibacka
      • 05.05.2011

      6 lei metru, tanti!

    răspunde-i
  • basic instincts
    • 04.05.2011

    suferinta il obliga pe om sa isi puna intrebari. e o cale sigura de luminare/curatire a mintii. exista si situatii in care efectul e contrar, dar sunt exceptii.
    orbirea de probleme si uratenii e un pic altceva. cred ca la asta te referi…mda…aici cred ca e chestie de evolutie. in general preocuparile elevate (muzica, carti, religie, orice hobby)ne tin departe de atitudinea asta paguboasa. adica te ajuta sa vezi ca papadia a inflorit si ce curajoasa e ea printre alte buruieni si betoane. ce minunatie!! pe bune. cand face sfera aia de puf e de o perfectiune de iti ia rasuflarea.
    centrarea asta pe univers si nu pe intamplari este cea care il ajuta pe om sa uite si sa ierte cu repeziciune. asa pastreaza doza aia de inocenta necesara pt a iubi continuu. aproape tot si toate.

    • Cabral Ibacka
      • 05.05.2011

      Centrarea asta pe univers cred ca este total inaccesibila pentru majoritatea muritorilor de rand ca noi…

    răspunde-i
  • Loading...