Vocatia nefericirii.

Da, stiu ca ne pregatim de sarbatoare, stiu ca traficul pe blog scade in perioada asta si ca ar trebui sa postez niste poze cu iepuri si oua si sa-mi vad de ale mele… a mea gateste cu Simona (soacra-mea, zic), asa ca eu imi vad de blog. Asa ca de ai timp s chef… da-i un [play] lui Jon Connor si hai sa stam de vorba. In caz ca vrei sa stii… o sa asculti Jon Connor – Insecure Suicide.


Vorbeam aseara despre oameni – in general – cu niste prieteni. Am ajuns la o concluzie comuna, pana la urma… oamenii ajung rai, ajung la invidie, ajung la vorbe urate si frustrari din cauza vocatiei nefericirii.
Stiti genul… nu conteaza ca ei au mancat mici, parca nu se simt impliniti pentru ca cei din dreapta lor au mancat ceafa de porc. Nu conteaza ca ei tocmai si-au cumparat un Logan, in loc sa se bucure de el… pentru ei conteaza mai mult ca vecinul si-a luat Sandero. Nu conteaza ca tocmai au terminat de renovat apartamentul, conteaza ca vecinul de la 3 si-a pus termopane si la balconul mic, iar ei n-au facut asta. Nu conteaza ca ei au reusit sa plece in vacanta la prietenii pe care-i au la Paris, pentru ei conteaza mai mult ca prietena Andra a prins o deplasare cu serviciul si asa a ajuns sa vada Londra.

Acestor oameni, orice li s-ar inatmpla, nimic nu va fi de ajuns. Pentru ca ei vor cauta de fiecare data un reper mai inalt decat cel la care au reusit sa ajunga ei. Vor gasi intotdeauna un om care sa fi reusit ceva mai sonor sau mai spectaculos decat ce-au reusit ei. Sau isi vor inchipui asta…

Si exact oamenii astia sunt cei mai rai, cei mai barfitori, cei mai invidiosi… eu ii vad, le simt privirea, ii aud vorbind. Ieri seara unul dintre ei imi spunea pe FB cat de fitos sunt, ca m-a vazut eu cum ma plimbam cu decapotabila mea de om fitos. Probabil ca el are o masina de vreo trei ori mai scumpa decat tabla aia veche a mea (nici nu-i greu, fitoasa tigaie implineste 12 ani luna viitoare), dar pentru el nu conteaza… altcineva are decapotabila, si din decapotabila aia canta si muzica! Deci… motiv de scuipat venin!
Un altul ma vede acum doua zile prin oras si-mi zice “Ia uite, cine are bani se imbraca numai in fite!“. Mda, camasa si papion H&M, un jeans obisnuit si niste snickersi de 40 de dolari. Eram convins ca sacoul ala de pe el valora de doua ori cat t0ate carpele de pe mine – ca doar scria mare pe el D&G, si mi-a atras atentia ca e original – dar ce rost avea sa stau sa-i explic? I-am dat zambetul de Denzel Washington si mi-am vazut de treaba.

Dar aici nu-i vorba despre mine ci… despre fiecare din noi, si de prietenii ce s-au nascut cu vocatia nefericirii in suflet. Ei vor fi – intotdeauna – pietrele de moara legate de gatul intregului grup de prieteni.

Ai intalnit oameni cu vocatia nefericirii?

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • Iulian Plescan
    • 05.05.2012

    Eu am citit postul tau pe o alta melodie. Pare sa faca fata… http://www.youtube.com/watch?v=CKC-A2fSQ3Y

    răspunde-i
  • Mihai
    • 19.04.2012

    Da, am cunoscut un om de-asta. Nu era niciodata multumita de ceea ce avea, dar nu in sensul bun. Nu o motiva ca nu are inca tot ce vrea, vroia ca toate dorintele sa ii fie indeplinite ACUM. Superb articol, la fel ca si cel cu romanul si neamtul.

    răspunde-i
  • Daniel
    • 17.04.2012

    Cum sa mergi cu decapotabila prin Bucuresti? Nici nu vreau sa ma gandesc cat praf inghiti…

    răspunde-i
  • Liana
    • 16.04.2012

    Si eu am suferit de … vocatia nefericirii cum o numesti tu. Nu mai tin minte cum mi-a trecut, cred ca m-am trezit intr-o dimineata si cand m-am uitat in jurul meu am zis ca sunt proasta ca ma lamentez atata. Pe urma, continuarea a fost naturala. 🙂 Sigur sunt pe lumea asta mai frumoase, mai bogate, mai dichisite, mai …. si ce daca? 🙂

    As fi ipocrita daca as spune ca nu inteleg oamenii cu vocatia nefericirii cand si eu am suferit de ea. Dar cred ca e alegerea fiecaruia daca se ineaca in lamentare sau fac ceva sa mearga mai departe. Si sa se bucure de cum sunt, ce au si, daca totusi nu le convine, sa incerce sa imbunatateasca. Asa, in fiecare zi cate ceva 🙂

    răspunde-i
  • ioana
    • 16.04.2012

    da cu siguranta fiecare din noi a intalnit astfel de oameni.eu una pur si simplu nu ii inteleg.sunt genu de om caruia nu ii pasa de ultimele achizitii ale vecinului sau ultima lui vacanta petrecuta pe te miri unde.imi pasa de cei apropiati mie,imi vad de viata mea si incerc sa evit barfele.n-am sa reusesc sa inteleg niciodata de ce unii au ca principal subiect in viata ,viata vecinului/vecinei.

    răspunde-i
  • cata
    • 16.04.2012

    dragul meu….trebuie sa vezi si cealalta parte…cat timp esti invidiat si barfit, inseamna ca iti merge bine:D. lasa sa scuipe venin cine nu are ce face…daca ar avea o viata macar pe jumatate la fel de plina, nu ar vorbi de tine….pe mine ma incanta barfele…aflu si eu ce am mai facut:D

    răspunde-i
  • Alexandra
    • 16.04.2012

    Hristos a inviat :)!
    Thank you ptr postarea asta…asa m-as bucura sa aud ca oamenii se bucura de ce este al lor , fara sa se uite in curtea vecinului.:P

    Cu bine,

    Alexandra

    răspunde-i
  • Ioana
    • 16.04.2012

    Pai ce sa mai zic… toata viata mea am fost inconjurata de astfel de personaje. Toti s-au plans de ceva – ca-i greu, ca-i pustiu, ca-i boala, frig, cald, tristete, saracie, nebunie, etc. Si cand zic toti, ma refer de la bunici, la parinti, la sot, la prieteni si la dusmani, ca intr-o telenovela ieftina.

    Insa eu am avut puterea sa vad mai departe. Si incet, incet, i-am lasat pe toti cu “necazurile” lor si mi-am vazut de drum. Iar de cand am renuntat sa imi plec urechea la plangerile lor, am evoluat enorm. Acum ma mai plang si eu de cate o durere de masea, insa cam atat…

    PS. “Culmea” am intalnit-o in Tenerife, unde traiau niste romani, cam de vreo 10 ani. Castigau 1.500 euro/luna, lucrau pe malul oceanului cate 4 ore pe zi si traiau in apartament cu vedere la munte. Si se plangeau ca viata e grea, ca toate sunt scumpe (in conditiile in care preturile sunt mai mici decat la noi!), ca vor sa plece din mizeria aia… :)))

    • Liana
      • 16.04.2012

      Referitor la PS :)) Bun, deci NU sunt eu nebuna, chiar exista asemenea oameni. Ma gandeam ca mi se pare doar mie :))

    răspunde-i
  • […] postat pe blog fraze de pe alte bloguri, dar astăzi am fost chiar impresionată de cele scrise de Cabral.  Postez aici fragmentul lare mă […]

    răspunde-i
  • Lorelei
    • 15.04.2012

    Mi-a mers la suflet postul asta, ai zis fix ce gandesc si eu. Ce e mai trist e ca oamenii astia sustin de multe ori ca asa reusesc sa se autodepaseasca, sa fie motivati. Si chiar cred asta, fara sa-si dea seama ca trece viata pe langa ei – vesnic nefericiti.

    răspunde-i
  • Loading...