Țara lui pește, lu’ curvă, lu’ blondă, lu’ ceafă, a lu’ boss…

La nivel de societate, la nivel de gașcă, de grup, de scară de bloc… nu suntem foarte bine.

Ne luăm urgent morții în penis pentru că ne-am ucis empatia și ne-am sufocat răbdarea.

Dă-i un <play> și vezi dacă am dreptate…

Ne-au amorțit sufletele, nu mai simțim lucruri unul față de celălalt, pentru că ne-am închis urechile și nu ne mai auzim. Nu ne mai privim în ochi, mijim ochii astfel încât să nu ne mai poată decoda nimeni.

Ne putem aștepta să sângerăm ore, singuri în mijlocul oricărei intersecții pline de oameni, pentru că ne-am dresat ani la rând repetându-ne imbecilitatea aia cu “facerea de bine e futere de mamă”.

În general, ne așteptăm doar la rău.

Și, desigur, îmi poți spune că la rău trebuie să te aștepți, că lumea e rea, că oamenii sunt mai răi ca animalele.

Dar… nu.

Asta nu e țara lui pește, lu’ curvă, lu’ blondă, lu’ ceafă sau a lu’ boss.

Eu cred că lumea se va schimba. Eu cred că ne vom aduce aminte cine eram.

Ne vom aduce la un moment dat că eram oamenii care-și împrumutau o cană de zahăr, din puținul pe care-l aveau.

Ne vom aduce aminte la un moment dat că eram oamenii care săreau unii pentru ceilalți.

Ne vom aduce aminte că eram oamenii care spuneau “dar din dar se face Rai”.

Și-atunci, atunci când ne vom fi adus aminte cine suntem… nu ne vom mai lua morții la rând prin intersecții, nu ne vom mai alerga vecinii cu toporul pentru un loc de parcare. Atunci vom fi oprit mașina la accidentul altuia și vom fi oferit deja un pahar de apă celui de ni s-a prăvălit la picioare.

O să-mi spui că sunt imbecil de optimist. Și visător.

Dar doar așa pot merge mai departe.

Mai bine sper o viață, încercând să ajut și să schimb în bine… decât să trăiesc o viață tristă și abandonată.

Întrebarea mea, însă, e simplă: cum ajungem la acel moment dat când ne vom da seama că noi suntem, de fapt, mult mai buni decât ne manifestăm acum?

Că asta nu e țara lui pește, lu’ curvă, lu’ blondă, lu’ ceafă sau a lu’ boss…

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • Cristian
    • 16.03.2019

    A fi om este lucru mare….poate ca nu toti suntem fix asa cum am vrea sau din perspectiva din care ne privim…dar n-am cum sa nu îti dau dreptate cand spui sa fim optimiști si sa ne aducem aminte ca înainte de boss…ori alte conotatii de șmecheri..suntem oameni
    si daca vrem sa schimbam ceva…sau sa ne întelegem între noi trebui sa stim fim realisti….cu boss…nu merge..

    răspunde-i
  • […] Țara lui pește, lu’ curvă, lu’ blondă, lu’ ceafă, a lu’ boss…; […]

    răspunde-i
  • […] Ne vom aduce aminte la un moment dat că eram oamenii care-și împrumutau o cană de zahăr, din puținul pe care-l aveau. Ne vom aduce aminte la un moment dat că eram oamenii care săreau unii pentru ceilalți.” – mai scrie Cabral pe blogul său. […]

    răspunde-i
  • răspunde-i
  • Cosmin
    • 02.02.2019

    Un răspuns la “de ce suntem așa?” ar fi, necredința in Dumnezeu, deși sună extrem de clișeic și de nebăgat in seama. In opinia mea, soluția este sa ne apropiem de Dumnezeu. Suntem plictisiți de subiectul asta, și probabil crezi ca sunt un fanatic …dar am 28 de ani și in ultimii ani, nu de foarte mult, doar de vreo 2, caut zilnic sa ajut oameni. Foarte multe nu fac, ies din casă, pe strada sau in magazine…oriunde și sunt atent pe cine as putea ajuta. Chiar și cu 10 lei, 100, sau cu vorbe, sau cu transportul. Expresia oamenilor și uimirea lor după ce ii ajuți, îți arată ca merita tot ce ai făcut, ba chiar ai vrea sa îl ajuți și mai mult. După ce ai plecat de la locul faptei și îți dai seama de sentimentele care te trec, ajungi sa fi dependent sa faci bine, sa ajuți. Atunci îți dai seama că ești mult mai fericit tu cel care ai ajutat, decât ești atunci când Primești ajutor. Dar toate astea nu s-au întâmplat de azi pe mâine. Toate vin in urma unu cancer, operații , radio, chimio, și cunoașterea lui Dumnezeu. Am ajuns la început sa îl cunosc de Dumnezeu și dragostea Lui pentru noi. Sa fiu recunoscător Lui, ca mi-a dat sănătate, familie, mâncare…intr-un final sa fiu recunoscător pentru cancer, deoarece in felul asta am ajuns să fiu recunoscător pentru toate bucuriile din viața mea. Astfel, cunoscându-l pe el, deși ai zice că nu se poate ca magie nu exista, iată ca la mine s-a putut să se facă o schimbare in mentalitate și sa ajung sa imi iubesc semenii. Și da, magie nu exista pentru ca asta nu e magie, e schimbarea pe câte Dumnezeu o face in om. In biblie scrie că trebuie sa avem dragoste unii fata de alții, și când te uiți in jur, in intersecții după cum ziceai, te gândești ca in biblie scrie bazaconii, ca e imposibil omenește. Dar nu sunt bazaconii, schimbarea începe cu tine. Acolo face Dumnezeu prima schimbare, ajungi sa îți dai seama ca nimic din ce ai nu meriți. Dacă te vezi prea rău și prea invidios, recomand sa îl lași pe Dumnezeu sa te modeleze. Și bineînțeles, vine întrebarea “ce proceduri trebuie sa urmez?”. Pentru început, spune-i lui Dumnezeu sincer “Vreau sa ma schimb, vreau sa fiu mai bun cu cei din jurul meu, vreau sa te cunosc pe tine!” Recomand cu voce tare. Odată ce i-ai zis asta cu sinceritate, restul vine de la sine, defapt de la El. Dar fii deschis sa faci și tu sacrificii, sa contribui și tu la modelarea ta. Cu siguranța vor fi momente când ai sa simți ca ai vrea sa tranșeazi pe persoana care nu îți fa dreptate, iar atunci trebuie sa taci, sa lași de la tine, ba chiar sa pierzi. Cu timpul vei ajunge sa ii iubești sa sa îți dorești ca fiecare om sa aibă siguranța și bucuria Mântuirii. Nimic in lume nu se compara cu asta. Sa ajungi sa fi bucuros de pricep pentru ca tu ești sigur ca vei ajunge in rai la un moment dat. Sa ajungi sa nu îți mai fie frica de nimic, pentru ca stii ca vei ajunge in rai. Și atunci când apar problemele, sa fii sigur ca orice lucru lucrează spre binele celor ce îl iubesc pe Dumnezeu, chiar și problemele. E mult ce am scris, probabil nu ai rămas cu nimic , dar rămâi macat cu faza ai, vorbele alea pe care ti-am zis să i le spui lui Dumnezeu. Încearcă, nu ai nimic de pierdut, doar de câștigat. Spre final, nu zic decât sa ne vedem prin intersecții și sa nu mai plecam de pe loc, atâta sa ne dam prioritate unul la altul. Multă sănătate!

    • Tutan Camon
      • 07.02.2019

      Da ai dreptate cu apropierea de Dumnezeu.Dar nu e bine sa te apropii de slujitorii romani ai lui,slujitori care cam lucreaza cu partea intunecata in loc de partea luminoasa.Popimea actuala este setata astazi exclusiv pe partea materiala,partea spirituala da-o-n ma-sa.Stiu ce vorbesc,am doi veri popi.

    răspunde-i
  • Tavi
    • 01.02.2019

    Părerea mea este că atitudinea asta repezită și agresivă este simptomatică pentru societatea abuzată din România. Nu cred că ne-am pierdut toți capacitatea de a empatiza, e doar mai greu decât să nu-ți pese, iar când trăiești cu senzația că ai o viață nasoală nu-ți arde să faci eforturi în plus.

    Dacă toate-ți merg oarecum ok sau chiar bine, dacă n-ai cine știe ce griji nici la muncă și nici pe plan personal, ești mai calm, mai relaxat, și nu te enervezi prea tare la o nasoală. Poate-ți taie unul calea când conduci… păi s-o fi grăbind undeva, asta e, nu-i nevoie să ne agităm. Sau poate ți se rupe plasa aia de plastic de la non-stop și ți se împrăștie cumpărăturile pe trotuar… asta e, se mai întâmplă, data viitoare îți vei aminti să-ți iei de acasă o sacoșă mai „sănătoasă”. Și așa mai departe… zen!

    Dacă, pe de altă parte, ți se adună zilnic rahat peste rahat și trăiești cu senzația că s-a făcut coadă în spatele tău cu cei care abia așteaptă să-ți tragă un șut în fund, s-a dus dracu` zenul, și răbdarea, și înțelegerea, și empatia. Nasol de ăla căzut în mijlocul străzii, dar nasol și de tine când te gândești cum plătești rata la bancă luna asta, sau cum repari zgârietura aia nasoală de pe aripa din față. Ia, gata, fiecare cu aia a mă-sii, că te mai alegi cu alte belele dacă te amesteci unde nu-ți fierbe oala!

    Dacă a fi generos sau amabil era ușor, trăiam cu toții într-o societate perfectă. Problema e că e mult mai ușor, și cere mai puțin efort, să fii egoist. Că fundamental despre asta e vorba, toate atitudinile pomenite de tine sunt derivate din egoism și egocentrism.

    răspunde-i
  • Andra
    • 01.02.2019

    Pentru mine nu esti “imbecil de optimist”, doar esti in starea ta naturala 🙂 .
    Eu in schimb am cam renuntat la a astepta o schimbare in tara asta ,poate se va produce candva ,cu siguranta nu in timpul vietii mele, probabil cand vor fi copiii mei batrani sau poate nici atunci.Iarta-mi pesimismul insa ma doare ca am ajuns sa iau niste decizii pe care nu credeam sa le iau vreodata.Asadar ne facem bagajele.
    Despre bine,ce sa zic,am facut cat am putut,ce am putut si nu este adevarat ca e usor de facut si nu costa nimic,cum am vazut cateva comentarii pe FB, uneori costa si este si greu de facut insa asta nu trebuie sa ne opreasca pe noi cei care dorim sa ne putem privi in oglinda cu seninatate si sa spunem ca am dat tot ce am avut mai bun la momentul respectiv.
    Cam asta e, din punctul meu de vedere.

    răspunde-i
  • Sanda
    • 01.02.2019

    Cam da, în România, se prăbușesc poduri, se oprește curentul în jumătate de Capitală,cad pasarelele peste liniile ferate, oamenii de la sat nu au apă curentă, uneori nici curent, clădirile abia stau în picioare, autostrăzile se scufundă, iar drumurile naționale și județene sunt bulversate de orice ninsoare sau ploaie.
    De ani de zile nimic nu pare să se schimbe. Iar dacă cei responsabili sunt întrebați, fie dau din umeri, fie mulțumesc providenței: „Doamne-ajută că nu s-a întâmplat mai rău“

    răspunde-i
  • Marina
    • 01.02.2019

    În țara în care dacă furi, ești incult sau agramat ești apreciat, nu ai cum să mai speri la lucruri frumoase.
    Și înca ceva, dacă ești sau ai fost condamnat e considerat un fel de mândrie și se consideră experiență de viață, atunci clar că nu suntem pe drumul cel bun.

    răspunde-i
  • Ileana
    • 01.02.2019

    Și eu sunt la fel de imbecilă de optimistă,nu ești singurul.
    Mai bine visători….decât triști și pesimiști!

    răspunde-i
  • Loading...