Am văzut la postul despre Nordkapp că răspunsul a fost foarte mișto. Mai mult, am primit mai multe mailuri în care-mi spuneau umanii că articolul i-a deranjat din locul comod în care erau. Și că și-au repornit motoarele. Ceea ce e bine, zic. Nu insist pe tema respectivă, doar pun aici restul de poze pe… citește tot V-a plăcut Nordkapp. Pun aici toate pozele.
M-am cunoscut acum mulți ani. Am avut niște părinți care nu m-au omorât să învăț la școală, dar s-au omorât să mă facă să mă învăț pe mine. Pentru că de nu te cunoști nu ai cum să mergi către fericirea ta, așa mi-au zis. Și-am aflat, de-a lungul anilor, că uneori vreau să fiu… citește tot Ea știe să mă lase singur. Să știi, uneori e bine să fii singur.
Nu reușeam să găsim stația 1 a busului de la City Sight Seeing în Oslo. Pliant cu hartă, navigație, întrebat lumea… erau două chestii care se băteau cap-în-cap și nu reușeam să identificăm locația. Până la urmă, în zonă fiind, am văzut un bus din ăsta și ne-am luat după el, am dibuit stația. Parcăm… citește tot Hop On – Hop Off cu Nicu în Oslo!
”Artă, țărane!”, mi-am zis, învârtindu-mă în jurul invenției cu mii de întrebări în cap… Dedic un post special acestei forme de artă, un mix între un cal o căprioară și-o motoretă. Am jurat că e cal, mai ales pentru că e înalt. Mai apoi ne-am făcut temele și-am realizat că-s de căprioară picioarele. În prima… citește tot Futuristic melange, the motor deer
Privim întotdeauna-n altă parte și căutăm priveliști noi, de fiecare dată gândul ne desparte de ce vedem… căci oglindim prin ochi și doar visăm. Drept noi privim… dar vedem strâmb, în mincinoase oglindiri adânci. SONY SLT-A99V | 16mm F2.8 1/2500 ISO200 Mă joc, peltic, cu ale DEX-ului cuvinte. De ritmul împrumut îl iei mă bucur,… citește tot Oglinda strâmbă [fotografia zilei de azi, 08oct2014]
Sub nori învălurați pași repezi peste mare, vântul adie piele necăjind, punte de lemn spre altă lume… salt! Zi-mi, ai ajuns visând? 🙂 SONY SLT-A99V | 16mm F2.8 1/2500 ISO200 Desigur, trăim într-o lume rece… ce n-are timp să sece supărări prin râs. Totuși, când poate să destrame încruntări, ție-ți întind chiar și-al meu scris.… citește tot Punte de lemn spre altă lume [fotografia zilei de azi, 07oct2014]
Am mers pe jos, cu busul, cu vaporașul… am cotrobăit peste tot și peste tot am găsit doar locuri frumoase. Oslo este curat. E luminos. E aerisit. E disciplinat. Dar cam întortocheat. Ce-i însă sigur… este că-i frumos. Chiar ne-a plăcut orașul… SONY SLT-A99V | 16mm F3.2 1/2000 ISO320 Și de pe apă și de… citește tot Oslo este superb. Punct!
A doua zi de Oslo… și nimic nu funcționează! Hop On – Hop Off e missing in action, parapeți care blochează drumurile peste tot… ce-o fi? Și s-au pornit, taică, așa ceva n-am mai văzut… O zi întreagă, un oraș întreg, tot o fugă! Au anunțat după că au fost peste 25.000 de oameni așteptați… citește tot Un oraș întreg care fuge
Am ajuns la Oslo seară. Neașteptat de cald, pic de vânt… n-aveam cum să nu ieșim la o plimbare. Ei bine, cum eu am prieteni mulți, amândouă navigațiile mele alea deștepte, frumoase și updatate la secundă… sunt pe undeva. Le declar cadou. Așa că am plecat la drumul ăsta cu o vechitură (căreia i-am mulțumit… citește tot Să te sui cu câinele pe Opera din Oslo e treabă riscantă…
Acest web site folosește cookie-uri pentru a furniza serviciile și pentru a analiza traficul, detalii.