Am ajuns la Oslo seară. Neașteptat de cald, pic de vânt… n-aveam cum să nu ieșim la o plimbare.
Ei bine, cum eu am prieteni mulți, amândouă navigațiile mele alea deștepte, frumoase și updatate la secundă… sunt pe undeva. Le declar cadou.
Așa că am plecat la drumul ăsta cu o vechitură (căreia i-am mulțumit constant), și care în afară de faptul că nu știa nicio autostradă nouă, nicio pasarelă nouă, nicio intersecție nouă, știa o singură chestie: să te ducă direct la cele mai tari puncte bune de vizitat într-un oraș.
Așa că de cum am intrat în oraș ne-am trezit cu Opera din Oslo sub nas. N-aveam cum să nu trag câteva cadre, și-am tăiat-o încolo.
Când ne-am trezit că Opera este în așa fel făcută încât să te urci pe acoperișul ei la pas… m-am autocastanizat pentru că n-am avut trepiedul cu mine, dar ceva tot a ieșit, chiar dacă am tras din mână…
Bine, am stat puțin stresat, că Tiara era cu noi și mă gândeam cu groază că dacă trage o căcărică și-o iau chiftelele la vale pe acoperișul ăla înclinat… ori alerg cu punga după ele, ori mă arunc în mare pe partea cealaltă.
Așa că am stat pe capul ei și n-am lăsat-o, săraca, să se așeze decât o singură dată, la poze!
Clădirea… este pur-și-simplu superbă. Nu știi din ce unghi să te uiți la ea și te învârți ca un nebun descoperind cadre frumoase la fiecare pas. Au vrut să arate ca un iceberg care intră în oraș… au și reușit!
Unghiuri nebune, incidențe, geamuri și beton laolaltă închipuind niște forme incredibile!
Plus că ideea de a merge pe o clădire și de a ajunge cocoțat pe ea este… spectaculoasă, zic.
SONY SLT-A99V | 16mm F2.8 1/5 ISO1000
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.