Sari la conținut

Un articol despre un copil singur. Eu.

Sunt un băiat din cartier.Născut în Berceni. În „77.

M-au dat prima oară la școala 111. Am stat până în clasa a 2-a… le-au zis alor mei să mă mute, eram prea bronzat pentru ei.

M-au mutat ai mei la 110. A fost bine până într-a patra. Prea mult solar…

Apoi m-au mutat la 96.

Deja știam rețeta… câteva zile de observat de la distanță, apoi începeau glumițele cu „alb ca smoala”, „maimuța”, „Congo”… și tot așa.

Și au început. În același ritm, cu aceeași răutate ca la celelalte două școli.

Și într-o zi s-a întâmplat ceva… am ieșit la sport, în curtea școlii.

Profu’ n-avea de gând să ia aur la Olimpiadă cu noi, așa că ne-a aruncat o minge de fotbal și ne-a lăsat în pace.

Am intrat și eu într-una dintre echipe. N-am făcut mare fâsâială, nu eram bun la așa ceva. Dar am alergat, făceam încă de-atunci sport de performanță, pregătire fizică aveam.

Am alergat, am dat câteva pase, am râs puțin pe teren, a fost OK.

În următoarea pauză mergeam către clasă, când un unul de la altă clasă a urlat după mine „Fugiți că vine maimuțoiul!” sau ceva de genul ăsta.

M-am întors să-i dau replica, dar n-am apucat. Unul dintre băieții din clasa mea a urlat tare, cu pasiune și supărare:

– Băăă, lasă-l în pace, e din echipa mea de fotbal!

Sunt un băiat din cartier. Născut, crescut și trăit în Berceni.

Îmi vorbești frumos… sunt prietenul tău.

Îmi vorbești urât… îți răspund fix cum m-a învățat cartierul. Și-ți promit că n-o să-ți placă.

Și eram obișnuit să trebuiască să mă apăr singur.

Dar atunci, fix în momentul ăla când un alt copil mi-a luat apărarea, am simțit pentru prima dată că… poate chiar de-s diferit, nu trebuie să fiu singur.

Pentru că în anii ce au urmat am văzut în cartier cum diferențele dintre oameni devin granițe imposibile de traversat.

Diferențele alea simple… de la hainele pe care oamenii le poartă, jargonul pe care-l folosesc, blocul în care stau, gașca în care-și cheltuie timpul… ori culoarea pielii. Diferențele alea simple deveneau la un moment dat niște prăpăstii de netrecut.

Cu o singură excepție: când jucam fotbal.

Cu alergătură și gâfâială, cu urlete și sudălmi, cu încurajări și râsete… fotbalul era un limbaj comun care ne făcea pe toți să uităm de toate diferențele posibile. Oricât de prost jucam. Eu. :)

Mă rog, fotbalul nu era. Încă este un limbaj comun.

Am intrat în campania asta Mastercard zâmbind, după ce am văzut clipul cu Pele.

Dă-i un PLAY, o să-ți placă…

Am văzut clipul și mi-am adus aminte de curtea Școlii Generale numărul 96, unde am simțit pentru prima dată că – deși diferit – nu trebuie să fiu neapărat singur.

La ani după, conexiunea asta a supraviețuit. Și iată o parte gașca de zăpăciți alături de care mi-am trăit adolescența…

O să revin cu ideea asta, am o surpriză foarte – foarte tare pentru toată lumea.

Promit.

Ca să vezi cum e treaba cu oamenii buni

Fotbal, Mircea Meșter, Bogdan Tache, Volvo, Tedy Ursuleanu. Cinci universuri separate… dar legate, totuși, foarte strâns între ele. Vreau să-ți spun în câteva cuvinte și-apoi să te las să descoperi pe rând povestea întreagă. Mircea Meșter scrie niște cronici absolut spumoase despre Euro 2016 (seria se numește Euro 2016 – Faza pe fotoliu). Cronici bune…… citește tot Ca să vezi cum e treaba cu oamenii buni

Cum să te găsești cu românii noștri la meci, la Lyon (și nu numai)

Niște băieți cucuieți (români toți, e un starup exclusiv românesc) au lansat o aplicație care îi ajută pe suporterii Echipei Naționale să se găsească unii pe ceilalți! Mi se pare foarte tare treaba, mai ales că la Lyon, înaintea meciului cu Albania, o să fie mult mai greu de organizat adunarea… Cum funcționează? Dacă ai… citește tot Cum să te găsești cu românii noștri la meci, la Lyon (și nu numai)

Reach: 1.871.000 de oameni pe contul de Facebook. Pentru România și fotbal.

Sunt sportivul unui alt sport, kickbox pe numele lui. Da, niște băieți (uneori) răi care-și împart picioare și pumni, pentru a ieși apoi la bere. Ăsta a fost norocul meu, de șah nu m-a dus capul, am făcut 18 ani de kickbox. Și, ca orice sportiv de-al unui sport care se numește altfel decât fotbal…… citește tot Reach: 1.871.000 de oameni pe contul de Facebook. Pentru România și fotbal.

”Deșteaptă-te, române!” pe bulevardele Parisului. Neprețuit!

Ieri a fost o zi incredibilă. Români de-acasă sau plecați din țară de mulți ani și adunați la Paris din toate colțurile lumii s-au unit și-au mărșăluit de la Turnul Eiffel și până la stadion, cântând ”Deșteaptă-te, române!” sau scandând ”Luptăm și câștigăm!”. Ne-au spus că drumul va ține 3,8 km. Au părut 200 de… citește tot ”Deșteaptă-te, române!” pe bulevardele Parisului. Neprețuit!

Două bilete la finala UEFA din 10 iulie. De la evoMAG.

La Paris e nebunie totală. Toată lumea trăiește fotbal, vezi echipamentele naționalelor europene peste tot, oamenii râd și cântă (mă rog, excluzând rușii și englezii care încă-și caută dinții)… E sărbătoare, e atmosferă, e nebunie, așa că povestea celor de la evoMAG vine mănușă: ei dau două bilete la finală. Plus transport cu avionul. Plus cazare. Trebuie… citește tot Două bilete la finala UEFA din 10 iulie. De la evoMAG.

România – Franța la radio. Să urli ”Goooool!” și să claxonezi de nebun în mijlocul câmpului.

Unii ar putea spune că-s destul de bătrân încât să fi prins epoca de aur a fotbalului povestit la radio. Ei, ăia unii care ar spune asta… să mă pupe. Sunt tânăr ca o ramură de alun. Mă rog, de mahon. N-am ascultat fotbal la radio niciodată. Mi s-a părut că e un exercițiu de imaginație… citește tot România – Franța la radio. Să urli ”Goooool!” și să claxonezi de nebun în mijlocul câmpului.