Străini și români primesc liber la omor în România. Legal.

Doru Panaitescu mi-a cerut ajutorul în tragerea unui semnal de alarmă. Eu i-am oferit cu drag ocazia să scrie un articol la mine pe blog. Un articol alarmant…

Guest post de Doru Panaitescu

De ani de zile fotografiez natura si cu predilectie fauna Romaniei (pasari, reptile, amfibieni, manifere, insecte si in general tot ce misca in tufis). Consider ca, in ciuda unei istorii zbuciumate a habitatelor naturale romanesti (incepand cu industrializarea fortata din perioada comunista, agricultura intensiva, politica de asanare a zonelor mlastinoase, politica de recoltare a stufului, folosirea pesticidelor in agricultura, vanatoarea unor specii “daunatoare” si pana la abuzurile facute de vanatori si mai ales de braconieri in zonele natural salbatice), Romania inca are o avutie insemnata in ceea ce priveste biodiversitatea.

[ciocarlie de camp (Alauda arvensis) fotografiata la inceput de martie in Parcul National Macin: o imagine care ar putea deveni istorie daca noua lege a vanatorii va permite vanarea acestei specii]

Pe pagina Societatii Ornitologice Romane, partenerul meu de la lansarea cartii “Pasari din lunca si Delta Dunarii” de anul trecut, aflam cu stupoare de aceasta lege a vanatorii, un proiect extrem de periculos pentru viitorul biodiversitatii in Romania. Citez din memoriul lor adresat presedintelui tarii, Klaus Iohannis:

“În forma sa actuala, proiectul conține prevederi care încalca drepturile constituționale si legislația naționala care transpune directive europene obligatorii pentru Romania ca stat membru UE, pe trei domenii principale:

1. Încalcarea dreptului de proprietate – prin excluderea proprietarilor si a asociatilor de proprietari de terenuri de la atribuirea directa in gestiune a fondurilor cinegetice

2. Încalcarea prevederilor Ordonanței de urgență nr. 102/2010 pentru modificarea și completarea Legii vânatorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006 care a avut ca scop reglementarea perioadelor de vânatoare pentru a raspunde avizului de Infringement al Comisiei Europene pentru România – prin prelungirea perioadei legale de vânatoare la 5 specii de pasari din Anexa 1.
Avizul CE este explicat chiar în preambulul legii care tocmai a fost modificata:

3. Încalcarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei salbatice aprobata cu modificari și completari prin Legea nr. 49/2011, cu modificarile ulterioare, ce transpune prevederile Directivei Habitate a UE – prin eliminarea prevederilor care asigura managementul și evaluarea speciilor de interes cinegetic din ariile naturale protejate în conformitate cu priorita?ile de conservare a biodiversita?ii din aceste zone.

Toate acestea justifica retrimiterea legii catre Parlament, pentru a realiza un proiect de lege care sa corespunda atât cadrului legislativ național, cât și european.”

Subiectul apare si in Hotnews, unde puteti vedea ca societatea civila infiereaza acest proiect de lege, care aduce grave prejudicii Statului Roman Jupuitor si mare amator de banet provenind din activitati dubioase.

Peste asta vin eu si va spun: vanatorii din alte tari nu sunt la prima abatere. In alte tari (Italia, Franta, Grecia, precum si in Creta sau Malta) inca se vaneaza ciocarlani dar prin amplasare de capcane, nu cu arme de foc.

Si alte passeriforme sunt in atentia acestor animale cu arma: de pilda in Franta presura de gradina “ortolan”, considerata o delicatesa, este inca servita pe sub mana, desi amenda pentru restaurantele care o mai pun in meniu este de pana la 6000 de euro, iar specia este considerata ocrotita inca din 2007.

Nu ma intelegeti gresit: nu am nimic cu vanatorii si cu ideea de vanatoare, asa cum este ea reglementata la nivel european.
Personal consider ca vanatoarea si consumul de carne de vanat in cantitati moderate au scos omul din regnul animal. Nu intru in polemici filosofice pe tema consumului de carne. Mananc orice fel de carne “legala” si oriunde as merge, as incerca sa mananc orice fel de carne, mai putin carne de om sau de animal aflat in pragul extinctiei.

Am multi prieteni vanatori educati (salut, Dani, Cristi, Marius, Todo, Marius, Alin, Sorin si altii pe care nu-i mai enumar aici!), cei mai multi dintre ei impartasind cu mine ponturi despre unde putem vedea diverse specii de pasari si animale, multe din ele nefiind pe lista speciilor de importanta cinegetica… Culmea, uneori ai nevoie de vanatorii din zona pentru cele mai bune si plauzibile ponturi fara de care nu poti gasi si fotografia pasari rare…

Nu contest ca exista si animale care au un scop economic in procesul cinegetic. M-ar bate Al’ de Sus sa zic ca a vana o rata sau un mistret este ceva rau. Atata vreme cat animalul ala este consumat dupa si nu impuscat doar pentru trofeu, inclin palaria in fata acelui vanator etic ce vaneaza legal, din cota legala, folosind arma potrivita si dand o sansa acelui vanat, nu plesnindu-l cu orice calibru numai din dorinta de a nimeri ceva pe ziua aia…

Si spun asta pentru ca stiu ca exista si partide de vanatoare in care 20-25 de oameni beti, care nu stiu un minim necesar despre speciile de animale pe care le intalnesc, din care jumatate sau mai mult sunt smecheri, mahari, baieti destepti sau influenti (politisti, prefecti, procurori, deputati, senatori etc), vin si trag fara discernamant in orice misca in tufis, nerespectand autorizatia de vanatoare si omorand tot, de la graur pana la codalb, doar pentru distractia de a trage si de a omori un animal nevinovat.

Dar eu trec de bariera eticii, legislatiei si moralitatii si va supun atentiei urmatorul exercitiu de imaginatie, perfect plauzibil incepand cu acest an, daca aceasta lege ar trece si ar fi aprobata.

Inchipuiti-va ce, in temeiul noii legi a vanatorii, intr-o ferma (proprietate privata) vin 10-15 vantori straini, beti, cu arme de foc suficiente pentru a linisti fasia Ghaza, care trag in orice misca. Cum v-ati simti sa fiti proprietarul acelei ferme si sa stiti ca nu aveti ce le face, conform noii legi?

Noul proiect de lege ar permite vanatoarea unor specii introduse subit pe lista de specii permise la vanatoare. Amintesc aici doua specii “paravan”:

gasca de semanatura (Anser fabalis) – cu o cota de 25.000 de bucati la vanatoare pe an (gasiti aici <http://cdr.eionet.europa.eu/Converters/run_conversion?file=ro%2Feu%2Fart12%2Fenvuzndka%2FRO_birds_reports.xml&conv=343&source=remote#A702_W” target=”_blank”>efectivele reale din Romania – aproximativ 20-100, in descrestere)

– ciocarlia de camp (Alauda arvensis) – cu o cota de 683.000 (da, ati citit bine!) de ciocarlii, in vreme ce numaratorile specialistilor situeaza specia undeva intre 200.000 si 300.000.

Cu alte cuvinte, liber la extinctie! Asa intelege Camera Deputatilor sa respecte legislatia europeana in vigoare cu privire la protectia faunei, oferind cote mai mari de vanatoare la numite specii decat efectivele totale ale acelor specii pe teritoriul patriei noastre!!

O simpla cautare pe Google dupa vanatoare la ciocarlie sau ciocarlan poate sa va arate zecile de abuzuri din zona Banatului sau Insula Mare a Brailei facute de “vanatorii” italieni, francezi, greci, libanezi si de aiurea.

De fapt, cele doua specii sunt paravan pentru vanarea altor specii: aratati-mi si mie un vanator care nu va da vina pe ceata cand va impusca o gasca cu gat rosu (care nu se vaneaza DELOC) sau o gasca de vara crezand ca a fost o gasca de semanatura, pentru care vanatoarea este permisa o perioada mai scurta decat pentru gasca de semanatura. Sau ca nu va impusca, pe langa ciocarlia de camp, si ciocarlanul, ciocarlia mica, si ciocarlia cu aripi albe, presura sura, presura de gradina, lacarul de stuf, maracinarul mare si o sumedenie de alte specii asemanatoare cu ciocarlia de camp. Sau pitigoi, ticleni, sticleti, florinti si orice pasare de talia ciocarliei…

Si este mai mult decat evident ca aceasta lege este scrisa de cineva care are mari interese in organizarea acestor partide de vanatoare. Vanatorii din alte tari sunt extrem de limitati de legislatia europeana si iata ca gasesc la noi un debuseu pentru a vana abuziv specii protejate in majoritatea tarilor cu cap, europene… Doar un naiv ar crede ca aceasta lege este scrisa pentru ca la veniturile bugetare sa se adauge si niste sume de bani din exploatarea faunei Romaniei. O minte limpede vede abuzul si calitatea indoilenica a acestui demers.

Mai mult, abuzul devine plauzibil si, ironic, foarte greu de probat. Merge cineva sa controleze realitatea din teren? Sa fim seriosi. Nici un cetatean normal la cap nu ar vrea sa controleze geanta unui om cu pusca pe umar. Politia sau seful de ocol silvic, nici atat…

Asa ca va rog, daca va place natura, daca va plac pasarile, daca va plac fotografiile mele ori daca pur si simplu ati prefera sa nu va intre un neispravit beat cu pusca in gradina sa va puna in pericol vrabiile de pe streasina, cainele sau nevasta, intrati cu incredere la Societatea Ornitologica Romana pe site unde gasiti scrisiaorea deschisa trimisa de Scietate Civila presedintelui Romaniei, luati modelul de scrisoare deschisa adresata presedintelui Klaus Iohannis si, trimitand-o la [email protected] puneti umarul pentru ca aceasta lege halucinanta sa nu fie aprobata. In numele tuturor lighioanelor, va multumesc anticipat si va las cu o specie usor de confundat cu ciocarlia de camp [DACA sunteti unul din “vanatorii” aia breji descrisi mai sus], pe care aveti sansa de a nu o mai vedea daca nu faceti ce e de facut…

PS Sa nu credeti ca ma lupt singur cu sistemul. Un numar 16 ONG-uri semneaza o petitie similara, formand o coalitie in acest sens. Iata aici demersul si observatiile lor pe marginea acestei legi halucinante…

1. Asociatia “ALTITUDINE”
2. Asociatia “ASOCIATIA PENTRU PROTECTIA LILIECILOR DIN ROMANIA”
3. Asociatia “ASOCIATIA RANGERILOR DIN ROMANIA”
4. Asociatia “CENTRUL PENTRU ARII PROTEJATE SI DEZVOLTARE DURABILA BIHOR”
5. Asociatia “GRUPUL MILVUS”
6. Asociatia “NATURA TRANSILVANIEI”
7. Asociatia “Organizatia GeoEcologica ACCENT”
8. Asociatia “PESCARILOR SPORTIVI “AQUA CRISIUS”
9. Asociatia “SALVATI DUNAREA SI DELTA”
10. Asociatia “SOCIETATEA CARPATINA ARDELEANA SATU-MARE”
11.Asociatia “SOCIETATEA ORNITOLOGICA ROMANA / BIRDLIFE ROMANIA”
12. Asociatia “WWF PROGRAMUL DUNARE CARPATI ROMANIA”
13. Asociatia ECO Civica
14. Asociatia pentru Dezvoltare Comunitara Durabila „ALUTUS”
15. Fundatia “CONSERVATION CARPATHIA”
16. Fundatia “PROPARK – Fundatia pentru Arii Protejate”

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • Daniel
    • 26.03.2015

    Tocmai am primit eu un raspuns dupa trimiterea acestei petitii. Il redau mai jos:

    “Referitor la petitia dumneavoastra, transmisa pe adresa de posta electronica a Administratiei Prezidentiale, va informam ca Presedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 25 martie a.c., cererea prin care solicita Parlamentului României reexaminarea Legii privind modificarea si completarea Legii vânatorii si a protectiei fondului cinegetic nr. 407/2006.

    Cu stima,

    Consilier de Stat
    Gabriel-Cristian Piscociu”

    răspunde-i
  • Ciprian
    • 18.03.2015

    Am trimis e-mailul la adresa presedentiei acum vreo 2 saptamani, insa nu mi s-a raspuns inca.
    A primit cineva vreun reply la e-mail?

    • Mimi
      • 19.03.2015

      Si eu am trimis pe 5 martie mail-ul, dupa ce am vazut mesajul Societatii Ornitologice, dar niciun raspuns pana acum.

    răspunde-i
  • Mimi
    • 17.03.2015

    Cabral, felicitari pentru ca nu sustii doar oamenii care trec prin situatii dificile, ci militezi si pentru protectia mediului. Apreciez. Pentru ca imi plac pasarile salbatice, iti multumesc pentru gestul tau.

    răspunde-i
  • Claudiu C.
    • 17.03.2015

    Eu unul nu am fost niciodata de acord cu vanatoarea sportiva, sau cum i-o zice. Mi se pare bataie de joc la adresa animalelor si oricine incearca sa sustina acest “sport” este prea cuprins in lumea aia ca sa vada problema.

    • Salut, Claudiu! Ar trebui sa facem diferenta intre vanatoarea “economica” si vanatoarea la trofeu. Probabil ca te referi la vanatoarea la trofeu, cu care nici eu nu sunt de acord. Mi se pare o barbarie sa impusti un animal doar pentru a avea o lista de animale doborate sau niste coarne pe pereti sau mai scabros, un animal impaiat in casa/birou/cabinet.

      Pe de alta parte, nu sunt nici absurd: vanatoarea “economica” (cand spun asta ma refer la partida de vanatoare in urma careia vii acasa cu o rata sau un mistret – pe care LE MANANCI) este cea care a scos omul din pestera si implicit din regnul animal. Mancand carne – initial de vanat, apoi de la animalele domesticite, rasa umana si-a crescut indubitabil calitatea alimentatiei. Din pacate strainii (italienii in special, dar si altii) vaneaza sub masca vanatorii economice si fac prapad pentru ca de fapt cu o autorizatie de ciocarlie trag in orice pasare mica. Cu o autorizatie la gasca trag la orice pasare mare si asa mai departe. Legea asta nu trebuie sa treaca de Presedintele Romaniei, si va invit sa ii trimiteti un email pe [email protected]

    răspunde-i
  • Loading...