Și ți-ai frânt zâmbetul

Dă-i un [play] și citește. S-ar putea să nu-ți placă. Dar sunt șanse să te ajute, măcar cu puțin…

Văd de ceva vreme că abundă chestiile alea care ar trebui să fie simpatice cu ”Uraaa, e vineeeri!!”, imagini cu pisici în climaxul fericirii umane, zâmbind către tine pe Facebook.

E vineri, ai scăpat!

Ai scăpat!

Scuză-mă că te întreb… de ce ai scăpat? De ce anume te-ai lepădat, acum… că e vineri?

Ai scăpat de muncă?

Ai scăpat de locul ăla urât, trist, deprimant, populat cu oameni urâți, triști și deprimanți?

Nu vreau să sune nicicum ciudat, dar… n-ai scăpat de nimic. Ai două zile scurte și-apoi te vei întoarce acolo.

Zi de zi, o viață întreagă.

Nu știu cât de optimistă ești, nu știu cât de optimist ești, dar… cred că noi ne dăm seama că la cum trăim, cât de prost dormim, cât de aiurea mâncăm… nu prea sunt multe șanse să încasăm vreo pensie pentru 20 de ani.

Deci… te vei chinui cu munca pe care o vezi și-o simți de rahat pentru vreo 40-50 de ani… și-apoi gata.

Scuză-mă, dar… să te caci în planul tău!

Dacă este atât de mare bucuria de a fugi vineri de la muncă, dacă este atât de mare depresia de a te întoarce luni din nou… băi, ceva nu e în regulă.

Ceva nu e deloc în regulă.

În primul rând nu este în regulă să te supui singur unui chin care durează cinci zile din săptămână. Cinci zile din fiecare săptămână a vieții tale.

Și nu vreau să fiu pesimisto-dramatico-penibil… dar nu avem extrem de multe săptămâni la dispoziție pe lumea asta.

Păi… atunci care este logica să te chinui cinci zile pe săptămână, săptămână de săptămână?

Bani?

Lucruri?

Vacanțe? Păi cum facem? Ne întoarcem tot anul – minus week-end-urile – stomacul pe dos mergând la muncă, apoi ne relaxăm – vezi Doamne! – 21 de zile în vacanță.

Da, mișto, logic.

Să nu mă înțelegi greșit… nu-ți spun Dă-ți demisia!. Ar fi o prostie și oricum nu m-ai băga în seama.

Spun doar să-ți pui niște întrebări.

Spun să stai la un moment dat și să discuți cu tine și să vezi dacă nu cumva ar fi cazul să-ți schimb locul de muncă. Domeniul de activitate. Cariera.

Găsește ceva care să te facă să mergi la muncă fără să simți că mai mori puțin.

Ceva care să te facă să mergi spre muncă fără să ai certitudinea că te pregătești să mai irosești o zi din viața ta.

Văd în jurul meu prea mulți oameni nefericiți.

Cu ratele plătite, cu mașini mai frumoase decât a mea, cu vacanțe mai spectaculoase (nici nu-i greu, noi mergem cu rulota)… dar nefericiți.

Îi am în listă, văd pozele cu pisicuțe fericite că au scăpat de muncă vinerea și cu cățeluși plouați și depresivi că se întorc azi la muncă.

Loc de muncă perfect nu există. Meserie perfectă nu există. Salariu perfect nu există.

Și nu cred că poate susține cineva că merge în fiecare zi la serviciu cu o poftă nebună, cu o fericire că… Tată, mă duc la muncă, iuu-huuu!

Nici actorii de filme porno nu cred că au chef să meargă la muncă în fiecare zi (hai că exemplul nu-i rău, nu mai da ochii pe bulgari, pudibondule!).

Dar e o diferență enormă între a nu merge la muncă cu plăcere și… a te târî plin de dezgust.

E o diferență enormă între normalitate și depresie.

Dacă e depresie, dacă e degeaba, dacă nu ți-e bine… pleacă de-acolo. Sau nu te mai văita.

Ai o singură viață. Ești singurul responsabil pentru ea.

Nu eu, nu părinții tăi, nu prietenii tăi, nu perechea ta… tu ești responsabil.

Ai o singură viață.

E luni. Merg spre muncă.

Later edit: Te rog, nu-mi răspunde cu ”În România oamenii sunt așa și pe dincolo…”. Eu nu vorbesc aici despre România. Vorbesc despre tine. 

Nu duce discuția la nivel național și interplanetar, azi nu facem… macroeconomie.

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • […] Cabral despre bucuria de vineri […]

    răspunde-i
  • pansi
    • 16.02.2016

    Ce-mi place cum le spui tu lucrurilor pe nume! Been there, done that! In viata fiecaruia vine momentul ala cand constati ca locul de munca nu te mai atrage, ca a devenit o corvoada. Atunci e cazul sa faci o schimbare. Asta am facut de fiecare data cand nu mai aveam ce invata la un anumit angajator, cand nu mai exista pasiune in munca pe care trebuia sa o depun. De regula sunt o persoana statornica, care face schimbari destul de greu. Insa vin acele momente cand schimbarile se impun. Cantaresc situatia si fac o mutare. Si orice schimbare vine cu oportunitati noi, cu oameni noi, cu lucruri noi de invatat/experimentat. Asa cum ai spus si tu cu alte ocazii si in alt context, ca este mai usor sa vorbesti de rau decat de bine, la fel e mai usor sa te plangi decat sa faci ceva in privinta asta.
    Numai bine, umanule!

    răspunde-i
  • Stefania
    • 16.02.2016

    Cand nu mi-a mai placut ce fac, acum vreo 7 ani, “mi-am luat lumea in cap” si am invatat o meserie noua. La 48 ani. Acum imi place ce fac, pentru ca muncesc cat am chef, unde am chef, pentu cine am chef. Meseria se numeste afiliat marketing. Daca vrei sa scapi de locul de munca care nu-ti prieste, inveti altceva.
    Acum depinde de cat de mult iti doresti schimbarea 🙂

    răspunde-i
  • Go figure...reality sucks
    • 15.02.2016

    Nu te iau cu ” traim in Romania…”, si-ti spun clar care-i faza in terenul meu.Sunt mama unui copil de 4 ani, am un sot care s-a imbolnavit si de 7 luni sta acasa, fara somaj, fara venit, pt ca fostul angajator a decis sa il disponibilizeze ca sa nu se complice cu medicale(nu, n-am bani de avocat sa-l fac sa regrete.Am intrebat,au onorarii mari si am ales sa dam banii aia la medici pt sanatatea lui), o mama pensionara cu pensie de 640 ron si retete de 400ron/luna, un job de care eram mandra si poate ca inca sunt pe alocuri, un job unde fac chestii care imi plac dar pt oameni care imi displac…prepotenta in orasele mici e la ordinea zilei.Imagineaza-ti cum ar fi sa faci ceea ce iti place, televiziune de ex, dar intr-un loc in care sa n-ai barci de salvare in jur.Adica unde e die postul la care esti sau un job de pus pasta de dinti la Cora pe raft. Alegi televiziunea, faci totul 120%, iti place, te implici si n-ai nimic de pe urma muncii depuse…venitul ti-e asigurat la negru, sefii nu stiu ce e ala respect, relatia angajator sef e asa, o relatie intre un om vesnic beat pe timp de zi si tu, care-ti vezi de treaba si strangi din dinti…so, la final de sapt, dupa ce bagi si ore suplimentare si tot, e clar ca zburzi spre casa, spre copil, sot/sotie, la naiba, si apre aspirator pret de-o tura prin casa daca asta nu implica sa auzi teorii din partea unui betiv cu 8 clase ajuns patronel

    răspunde-i
  • Mihaela
    • 15.02.2016

    Of, Cabral, of.. si ce faci cand sunt zile si zile? si din prima si din a doua categorie?

    răspunde-i
  • Shera valentina andreea
    • 15.02.2016

    Perfecta dreptate ai tu Cabral…eu cred ca noi ne am ales singuri meseriile si tocmai din cauza asta ar trebui sa mergem cu drag la locul de munca si sa ne plangem mai putin pt ca pana la urma asta a fost alegerea noastra.Eu sincer traiesc in Albania,aici nu exista weekend,in privinta muncii ma refer,pt ca aici oameni muncesc in fiecare zi(cei care vor sa faca bani bineinteles).Este superb,noi am avut un restaurant,habar nu aveam de ceea ce inseamna o afacere ca asta,uram aceasta afacere,pana intr o zi cand mi am zis ca poate merita sa incerc sa invat…si am invatat…in momentul in care am vandut afacerea am plans ca un copil,iar zilele urmatoare am fost trista pt ca simteam ca viata mea numai era asa de completa….

    răspunde-i
  • Rem
    • 15.02.2016

    Uite asta este motivul pentru care am renuntat la job si mi-am transformat hobby-ul in propria afacere si nu numai ca nu-mi pasa ca e luni , chiar ma bucur ca e luni avand in vedere ca muncesc in week-end :))). Cum era vorba aia ? Fa ce-ti place si nu vei mai fi nevoit sa muncesti nici o zi in viata ta ?

    răspunde-i
  • andreeaw
    • 15.02.2016

    La atatea comentarii, ce sa mai zic??? Ma simt ok la munca, am colegele de birou cu care rad, glumesc, impartasesc bune si rele. Insa…. mai sunt “faraonii” care dau cu pumnul in masa si nu pricep oricat le-ai explica. Nu mi-e sila sa vin la munca, imi place ceea ce fac, dar as vrea sa am mai putini oameni prosti in jurul meu. Si da, pregatesc o schimbare mare pentru mine. Pana atunci, pana la schimbare, ma bucur singura (ca proasta) de planurile pe care mi le-am facut: Final Frontier (final de martie), Bookfest (a treia sapt din mai), Comic Con (ultimul weekend din mai), Metalhead Meeting (primul weekend din iunie) (mai sunt vreo 2-3 concerte in aprilie si o aniversare in martie), ziua mea sarbatorita la un prieten la curte, langa Bucuresti, la gratar, cu oameni dragi (jumatatea lui iunie), Danemarca (7-9 iulie), Sibiu (artmania, final de iulie), DBE – Dark Bombastic Evening (a treia sapt din august), vine septembrie cu nunta fratelui meu, apoi ROMCON, octombrie cu un fest de pomina OLD GRAVE FEST si cu ziua unui bun prieten, in noiembrie ma duc la EUROCON la Barcelona (dar mai stau cateva zile sa apuc sa vad putin orasul si un prieten drag cu care nu m-am intalnit de cativa ani) si uite asa se termina noiembrie cu Gaudeamus si cu Sf Andrei, apoi vine decembrie cu cadouri si sarbatori si a mai trecut un an 🙂
    am invatat sa ma bucur de ceea ce am si sa rad in fiecare zi, indiferent de ceea ce se intampla. Viata trece altfel cand razi 🙂

    răspunde-i
  • oarecare
    • 15.02.2016

    Foarte dragut articolul. Sunt de acord cu ce spui. Mai era cineva mai sus pentru care nu mai exista notiunea de weekend… Asa este si cazul meu… “muncesc” doar in weekend si fac ceea ce imi place… Vad oameni fericiti! Ofer amintiri acelor oameni pe care le vor putea vedea o viata si sunt platit pentru a lua parte la ceea ce se presupune ca se intampla doar odata in viata lor :).

    răspunde-i
  • Elena
    • 15.02.2016

    Foarte adevarat ce zici tu aici. E clar ca nu exista jobul perfect, decat daca ai gasit lucrul care iti place cel mai mult pe lumea asta si l-ai transformat in locul tau de munca.
    In rest fiecare mai avem de comentat cate ceva.Eu inca nu am descoperit ce mi-ar placea “sa ma fac cand o sa fiu mare” si mai aveam momente cand veneam luni la munca si ma gandeam deja la vineri. Am stat sa analizez si am concluzionat ca treaba nu e atat de nasola si ca eu de fapt sperand la alea doua zile de weekend de fapt astept sa treaca alte cinci pe langa mine, fara sa ma bucur de ele. Ca noua ne place mult sa ne si vaitam si facem din tantar armasar.
    Asa ca eu una am schimbat atitudinea!

    răspunde-i
  • Loading...