Se poarta

In Franta vremurilor apuse se considera ca pielea celor mai fini trebuia sa fie extrem de alba. Asadar, nobilimea se pudra intensiv si exagerat cu tone de praf alb, isi faceau doua sfarcuri de rosu in obraji si erau trendy.

La multi ani dupa, oamenii vremurilor actuale se cracaneaza de ras uitandu-se la picturi in care vad oameni cu fata care arata ca niste cozonaci cruzi.

Aceiasi oameni de astazi care se imbraca cu blugi ce le chinuie bucile, care se sufoca in camasi cambrate de respira o data la douazeci de secunde guri micute de aer, care sufera de frig pentru ca iarna se poarta foaia de ceapa sudaneza si vara blana de capra chineza. Totul in numele lui “se poarta”.

Stilisti faimosi din toate colturile lumii fac o carca de bani dand sfaturi oamenilor despre cum sa se chinuie textil, femei din toata lumea ingurgiteaza trist paine de secara cu iaurt degresat (o data pe saptamana), disociaza apa plata de legume pentru ca se poarta slim si daca nu esti din trend nu te baga nimeni in seama caci nu esti trendy/fancy/cool.

Anul asta la barbati se poarta blugii stransi pe testicole si camasile sport-casual stranse pe trupt. Rezultatul? Ca e mic si bulanos, ca e mare si ciolanos, ca are burta cat Casa Poporului si fundul cat Casa Presei Libere… se chinuie zilnic 48 de minute ca sa se infileteze in ce se poarta, ajungand la ora 14:00 sa nu mai poata face un pas pentru ca-i stau bilutele intr-o kamasutra imposibila si nici sa vorbeasca nu mai poate caci se sufoca cu puscaria aia textila pe el!

Doamnele? Se poarta pantaloni cu turul cazut. Deci, daca se poarta turul cazut atunci inseamna ca cu cat turul este mai cazut cu atat esti mai trendy, nu? Si atunci, in loc sa-si puna in valoare un picior, un fund, o talie, o glezna sau cine stie ce mai are ea frumos… isi pune pe ea niste chestii de zici ca a balotat tot ce era in ea dupa 2 luni de constipatie.

Vedetele… manca-le-ar tata ele sunt cele mai chinuite! Pentru ca n-au cohones (respectiv ovarones) sa spuna “eu ma imbrac asa“. Si atunci le vezi la evenimente imbracate in huse auto si carpe glamour, ajungand sa-si planga in pumni cand un alt designer faimos le tranteste la “prosti imbracati” prin revistele mondene. Totul in numele lui “se poarta”.

Stii cum e la mine cu se poarta? Se poarta fix ce-mi place. Sunt negru, cred ca e in ADN sa bag nitel rosu si poate nitel galben+mov+bleu+portocaliu, asa ca-mi vad de ale mele. Daca sunt in trend nu e treaba mea, e treaba si problema lor si tocmai din cauza unei apasari de genul asta n-o sa mai pot eu dormi noaptea.

Poate, zic poate, am pasi in viata mai relaxati daca nu ne-ar apasa toate problemele date de “se poarta” si nu ne-am baza increderea in noi in public pe umerii lui “sunt trendy/fancy/cool”.

Pentru tine asta e treaba relaxata sau iti impachetezi trupul cu ce se poarta, oricum ar fi asta…?

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • Alexia
    • 03.01.2009

    Eram intr-o zi intr-un magazin de haine…Vad niste pantaloni negri simpli (eleganti) si ii cer vanzatoarei sa-mi dea marimea mea. Replica ei a fost “Astia sunt pentru femei mai in varsta, iti aduc ceva mai modern” si imi aduce niste pantaloni negri plini de buzunare cu fermoare argintii.
    Mentionez ca eu mai aveam o pereche de “pantaloni de femeie in varsta” doar ca erau uzati si voiam o pereche la fel pentru ca imi placea modelul ala simplu si elegant.

    răspunde-i
  • lavi
    • 25.12.2008

    hmmm…vad ca nimeni de pe blogul tau nu poarta ce se poarta ci doar haine comode dupa cum sustin,ei bine eu port ce se poarta,sunt foarte interesata de tendinte in materie de moda si incerc pe cat posibil sa ma incadrez.Problema este ca este foarte important sa ai simt estetic,sa stii selecta ceea ce te avantajeaza si ceea ce nu,sa iti pui amprenta pe fiecare tinuta ca aceea sa nu faca parte dintr-un tipar ci sa te reprezinte.Asa ca din puctul meu de vedere intr-o oarecare masura haina face pe om deoarece manelistul se imbraca ca manelistul,rock-erul se imbraca ca rock-erul si tiganul ca tiganul,haina reprezinta in mare parte reflectia personalitatii tale,a bunului simt pe care il detii sau nu.Iar pentru cei care sustin ca nu le pasa cum se imbraca consider ca este total neadevarat,un minimum de constinta in cum arata are fiecare,mai ales femeile pentru care aspectul exterior e important.Si nu-mi spune tu mie Cabral ca mai mult apreciezi o femeie in trening si adidasi doar pt ca e comoda in comparatie cu o femeie imbracata cu bun gust si personalitate care tine cont de ceea ce se poarta.:)

    răspunde-i
  • IbZ (now London) :p
    • 25.12.2008

    …deci…pe mine una m-ai acaparat total..te citesc oriunde as fi…ba mai mult, de cate ori pûn degetele pe tastatura pe langa adresa mea de mail tastez repede si blogul tau…pentru ca vreau sa vad ce faci…oricum, articolul tau e super tare (again) si cu zambetul pe buze am decis sa i-l trimit (cadou de Craciun – ca tot e de actualitate zilele astea) unui prieten foarte bun care se incadreaza perfect in tipologia descrisa de tine 😉 … e genul care “adora” sa imbrace tot ce e “trendy, cool, fancy, fashion” etc…dar noutate sa fie…e constient uneori ca nu tot ce imbraca il si avantajeaza, dar…se considera un trend setter in Bacau, iar un trend setter adevarat tre’ sa fie primul dispus sa poarte toate sclifoseniile ;)) :p
    ok..anyway…ma bucur sa vad ca esti ok si bagi mare la tastatura in continuare 😉
    take care si numai lucruri pozitive sa te inconjoare zi de zi 😉
    Diana.

    răspunde-i
  • Ligia
    • 23.12.2008

    Sunt total de acord cu tine dragul meu insa eu vad si o perspectiva suplimentara:din punct de vedere psihologic,toti(unii mai mult,altii mai putin) simtim NEVOIA de a apartine unui grup,unei societati,unei vremi…ce ai spune daca ai cunoaste o persoana X care se incapataneaza sa se imbrace numai in stilul 1800? Ai aprecia-o sincer? Sau ai crede ca e sarita? Si atunci..ea nu e ‘pe trend’ si totusi e judecata. Sa-ti renegegi COMPLET epoca si societatea in care traiesti este clar un semn profund de frustrare si probleme de adaptare(care mai degraba vin din tine si nu din ceilalti). Ideea e cam asa: daca peste 1000 de ani ti se descopera pozele sau chiar ramasitele de niste arheologi,sa poti fi ‘datat’ si identificat ca ai apartinut unei anume epoci.
    AVIZ domnisoarele cu cizme Yeti din blana: veti fi datate ca apartinand preistoriei!!!Gentile Vuitton nu rezista humusului :))))
    Te pup si sarbatori fericite

    Ligia,viitor psihiatru

    răspunde-i
  • Flory16
    • 23.12.2008

    Si eu incercam sa fiu trendy cand am mers la liceu, cu speranta de “a ma integra”. DAr de unde? Dupa un an, mi-am vazut de treaba mea si am inceput sa port blugii mei cu talie inalta care sa imi tina spatele acoperit, geaca mea groasa de iarna care sa incalzeasca o friguroasa. Pana la urma, intr-un mediu care iti permite sa te afirmi si pe alte cai, nu vad de ce as alege costumatia. Asa ca eu consider ca trebuie sa porti haine care sa aiba foarte mare grija de sanatatea ta, pentru ca ea isi va spune cuvantul mai tarziu.

    răspunde-i
  • aiureantramvai
    • 23.12.2008

    Nene Cabral, daca nu te crede lumea ca ti se rupe pot sa depun marturie in favoarea ta. Ca ne’am ciocnit odata intr’un supermarket prin Constanta si ne’am distrat destul de mult, eu si consoarta, discutind despre lipsa de trendy din pantalonii tai bordo/rosu/purple (nu mai stiu exact nuanta, ceva pe rosu).

    Cit despre mine… daca iei in calcul ca am printre cele mai lungi plete din tzara (poate nu in primii 20 da’ in primii 200 sigur) si nu se mai poarta rockerii pletosi de vreo 10 ani, imi place sa cred ca nu’s prea trendy. Iar de infofolit prefer chestiile in care ma simt bine. Daca e de sacou cambrat, sa fie sacou cambrat, daca e de pantaloni scurti, sa fie pantaloni scurti. Iar criteriul principal de validare este mobilitatea. Daca tre’ sa dansez apai sa pot dansa, daca tre’ sa caut ace pe sub pat, sa le pot cauta, daca tre’ sa dau la surubelnita pe sub turbina, apai sa ma pot strecura pina acolo.

    Hai Craciun fericit!

    răspunde-i
  • silvia
    • 23.12.2008

    eu sunt genul de persoana care isi cumpara si se imbraca cum ii sta bine, nu cum cer expertii, neaparat 🙂 ok, nu spun ca nu au vreo importanta culorile actuale sau anumite croieli, dar asta nu inseamna sa-mi pun o bluza care sa crape pe mine, nu stiu ce rochita sau sa ma imbrac intr-o pereche de blugi cu turul jos, cand sunt un pic mai plinuta si nu-mi sta bine cu asa ceva 🙂 incerc sa caut haine care sa ma avantajeze (chiar in seara asta mi-am luat o bluzita visinie, un pic mai lunguta), sa ies in evidenta intr-un mod cat mai discret si cel mai important: conteaza sa te simti bine in ce ai pe tine, ca altfel, se vede urat din exterior……….am noroc cu prietenele care ma sfatuiesc intotdeauna de bine 😀 so, imi place sa spun ca sunt pe stilul relaxat 😉

    răspunde-i
  • Agatha
    • 23.12.2008

    Moda toti o respectam, fiecare in proportii diferite. Aici nu ma poti contrazice, deoarece nu cred ca ai umbla tu sau ar umbla oricine altcineva in pantaloni bufanti doar pentru ca asa are chef. Intotdeauna omul se gandeste si la ce zic altii si nu se imbraca doar cum vrea.

    Astfel ca respect moda, dar foarte putin, deoarece am propriul stil care ma diferentiaza de turma… chiar foarte bine.

    Acum.. daca nu as respecta moda ar insemna sa ma imbrac exact cum imi place, dar nu ma vad maine imbracata in rochii lungi si pompoase ca cele din perioada Elizabethana…

    răspunde-i
  • Am trecut sa iti urez “Sarbatori Fericite!”, pentru ca nu stiu in ce stare voi fi de sarbatori sau daca voi mai putea gandi ceva 😀
    Ma bucur ca am gasit acelasi stil inconfundabil de a pune in “bitzi” ideile si parerile tale.
    Multa Sanatate si Fericire tie si familiei tale!
    Sa nu ne uiti si sa ne bucuri sufletele cu gandurile tale mereu. 🙂

    răspunde-i
  • in primul rand bravo pentru post, am ras de am murit =)) imi si imaginam oamenii in timp ce citeam si totul a fost foarte tare =))

    in al doilea rand eu ma imbrac comod, sa imi stea bine si sa imi placa. Nu sa le placa altora. Si cu atat mai putin imi pasa daca spun ei “uite, ea nu are ultima bluza de la D&G, uite, ea se imbraca sport, ea nu e trendy”, etc.

    răspunde-i
  • Loading...