Pupincuristi.

Ii cunosti, daca n-ai trait cumva pe Marte pana acum ai cu siguranta cateva fete in fata ochilor deja, ai cateva referinte clare fara sa te scremi prea mult.

Stii tipul… apare seful si spune ca a vazut aseara filmul Agora si ca i s-a parut o prostie… el sare repede si slobozeste un torent de invective, se vaita zgomotos ca si-a pierdut 1,5 ore din pretioasa-i viata uitandu-se la filmul ala mizerabil, ca (vaaa!) ce minciuna istorica, crestinii nu sunt asa cum ii prezinta filmul… si tu te uiti mut la el, pentru ca cu 2 zile in urma ati vorbit pe tema asta si lauda filmul, si el iti intoarce privirea si da din cap a “eh, stii si tu cum e…“.

Sau… in mijlocul sedintei seful tranteste o concluzie care n-are nici o legatura cu ce se intampla… si cand e linistea mai mare si privirile stanjenite ricoseaza din om-in-om, il auzi cum incepe sa turuie entuziast, laudand gretos “luminata idee”, dand din maini si cautand privirea sefului o data la fiecare 3 secunde…

Ii stii, n-ai cum sa-i ratezi, daca ai chiar si numai doua saptamani in campul muncii si tot ai deja o lista cu cel putin 3 pupincuristi entuziasti, care snifaie pofticios si pandesc momentul sa se arunce intre bucutele sefului.

Eu am de ceva ani buni un sef. Cu care ma inteleg de minune, cu toate ca de cateva ori m-a luat de perciuni si m-a spanzurat pe fereastra dupa ce am facut niste nefacute (nefacuta, cum ar fi… sa spui la teveu  “hemoroizi“,  “vedete basinoase” sau “vip-uri constipate”  – evident c-am recidivat si pana la urma m-a lasat in pace). Eh, seful asta are un stil care te unge pe suflet cand vine vorba de pupincuristi… trage cate o privire atat de acra atunci cand simte ca-i vorba de “periere” incat isi inghit oamenii limbile cu tot cu dinti.

Dar nu-i asa peste tot. Mi-aduc aminte de sedinte si de intalniri de lucru unde nu aveai loc sa spui un “nu” de-atatea “Vaaaai sefu’, da’ ce destept esti, da’  bine ca ai venit cu ideea asta, ne-ai luminat… zau asa!“…

Bre pupaciosilor, va doresc s-aveti si de-acum incolo un succes nebun in cariera! Si sa va uitati la fel de stramb la prostii care chiar incearca sa faca ceva pe bune muncind cu creierul. Dar viata, draguta de ea, ajunge sa fie corecta de multe ori… ca prostii aia poate nu ajung la fel de repede sa-si scrie in CV “manager” sau “director-adjunct”, dar nici n-au parte zilnic de gustul ala oribil in gura…

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • orgoliosul
    • 08.05.2016

    Salutare!
    Cautam sa vad parerea altora despre acest gen de oameni ,,pupincuristi,,!
    De fapt ei au ajuns sa fie iubiti ca si catelusi/clovni buni si prezenti la orice chef unde pe langa faptul ca baga in ei pentru cateva zile duc din prada si la pachet, urmaresc mereu in jur un fund mai important de mirosit cu scopuri/interese gen un job/colaborare ceva caldut, eventual un imprumut pe termen lung pe care sa il treaca la regimul prescriptiei extinctive, ca de ei sunt mici, jucausi cu zambet larg si voce blajina, pana la urma le dai si masina cu jumatate din pretul pietei cu plata cand pot si ei ca sunt amarati au rata la casa sunt presati si stresati. Offf data viitoare am sa vad cum intervin sa le maresc salariul, caci acum analizez de ce nu au mai venit pe la mine cu nasucul lor fin si limbuta ascutita, ahh da, acum mi-am dat seama, eu sunt devina, am uitat sa mai deschid larg portofelul/buzunarul pentru mese/gratare/plimbari, chiar imprumuturi nereturnabile, iar din acest motiv am fost deja catalogat de acestia in toate cercurile de influenta ,, Nesociabil,, ba chiar am fost pedepsit cu blocarea pe site-ul social!
    Sunt trist ca am scapat de ei, daca cineva o sa-i intalneasca, recomand o sponsorizare maxima a pupincuristilor. Ufff, tocmai ca ma gandeam sa le dau o casa fara chirie pe termen nelimitat, norocul meu ca sau suparat pe mine 🙂
    ps: am achizitionat catelus de lupta, are coloana si personalitate, nu mai accept rase mici!

    răspunde-i
  • Darth Glacious
    • 11.03.2010

    Daca tot a fost Martisor, mi-aduc aminte de o chestie care s-a intamplat cand am inceput fostul job si care mi-a aratat cum sunt oamenii.
    Venisem eu cu ideea sa luam fetelor din firma ciocolata Jeff de Bruges, deci nici prea prea, nici foarte foarte. La cosulet artistic, sa servim persoanele de sex feminin. Toti masculii de prin firma, da, da, contribuie.
    Intra seful in scena, nu, ca e o idee proasta. Ca e penibil. Nu comentez gusturile sale, nu fac obiectul exemplului, l-am mai eclipsat eu cu multe in timp. Dar dintr-o data restul de colegi s-au facut ca ploua, iar daca tot am fost singurul care a platit ciocolata respectiva, am dus-o acasa la maica’mea si sor’mea, ele fiind in definitiv cele mai importante femei din viata mea.
    Nici un moment nu am uitat incidentul acesta, si am incetat orice idee de socializare cu acei dadaisti.

    răspunde-i
  • ionut
    • 11.03.2010

    Nevoia de ATENTIE a maimutzei

    Cred ca fiecare a avut la un moment dat o persoana din grup care simte nevoia de atentie, de lauda, sa fie cel mai tare dintre cei mai tari, buricu’ universului.
    Te uiti la el stupefiat cand povesteste cate in luna si in stele, nu-l intrerupi pentru ca sti ca-i place sa se auda vorbind, si nu-i spui in fata, “ba, minti”, pentru ca ti-e tie rusine de rusinea lui. Si il asculti cum el are intotdeauna:

    cele mai noi telefoane – dar le tinea acasa “in partea cealalta”, cum a fost el agatzat de o super-pitzi, cum il bate pe umar sefu la birou si ii zice ca e mana lui dreapta, cum el conduce masini tari pe Kiseleff dar cand il rogi sa-ti mute masina, nu stie sa o porneasca si exemplele pot continua la nesfarsit fiind la fel de interesante pentru ca este genul care nu se epuizeaza niciodata.

    Cred ca toti am avut parte de astfel de oameni in viatza noastra, de SUPERSTARURI, chit ca vrem sa admitem asta sau nu. SUNT CHIAR HAIOSI si reprezinta o sursa de barfa sau amuzament.
    Dar ce te faci atunci cand nu se potolesc? Atunci cand ei insisi nu mai reusesc sa faca diferenta intre realitate si propria minciuna? Iei atitudine si ii spui adevarul verde in fata sau il lasi sa traiasca in continuare in lumea lui?
    Cui ajunge un astfel de individ sa faca rau (exceptand propria persoana) ? Oare cei apropiati/familie stiu ei la randul lor, sa faca diferentza ? Oare sunt constientzi de posibile efecte – domino care ii pot afecta sau nu si pe ei? Oare pentru ca esti apropiat unui astfel de individ – familial – nu trebuie sa intervii, trebuie lasat “sa se desfasoare” mergand pe ideea ca “lasaa….eu sunt de-al lui, isi permite cu mine iar eu ii permit.”
    Ce e mai nasol ca ei trebuiesc suportatzi nu numai intr-un grup de prieteni sau familie unde…pana la urma ti se rupe, ii mai gasesti si ii auzi in autobuze (cei care merg cu el), in tramvai – si-ti vine sa-i dai un mawashi in gura pt ca unii exagereaza atat de mult incat pute minciuna, pe altii ii ai la munca sau in domeniul de activitate.
    AICI e mai nasol pentru ca implicatiile aduc dupa ele si repercursiuni materiale, poti pierde un deal din cauza lor, poti fi dat afara din cauza lor – sau

    răspunde-i
  • Dan-Marius
    • 10.03.2010

    Nu este in intregime vina pupincuristilor ca ei exista… O parte din vina le apartine si sefilor care tolereaza un astfel de comportament… Ii face sa se simta bine dar pe termen lung este in dezavantajul lor.

    răspunde-i
  • iulia
    • 10.03.2010

    in general cei care ajung intr-un post de conducere prefera tipul asta de angajati. eu am avut un sef incredibil de prost, care isi facea meseria fara sa fie platit(pe asta am aflat-o mai tarziu).orice numai sa fie sef.eu nu inteleg pupatul asta in dos, dar uitandu-ma in jur vad ca functioneaza.din pacate.

    răspunde-i
  • Culmea penibilitatii :))

    răspunde-i
  • Florin
    • 10.03.2010

    E tare, imi aduce aminte de melodia lui Alexandru Andries – Seful 😀 bestiala….

    răspunde-i
  • bored
    • 10.03.2010

    adica spus pe sleau, dupa ce ca il mirosim sa il si mai gustam. raatu’, normal.

    răspunde-i
  • Aleee
    • 10.03.2010

    Ah, m-ai lovit unde ma doare. De ceva timp sunt ft revoltata pe tema asta. Oricat as incerca sa inchid ochii, nu se mai poate. Am si eu persoane de genu prin jur, si culmea, chiar le este bine! Eu de fel asa, sunt mai revolutionara cand vine vorba de nedreptate, si m-am gandit sa inventam o lege prin care sa ii dam jos. Cu pancarde in mana, bannere, faclii aprinse, sa protestam in fata parlamentuli. JOS PUPINCURISTII!!! O seara , ma rog, o dimineata placuta!

    răspunde-i
  • Andrei_phx
    • 10.03.2010

    poate iti citeste postul si se simte.. :))

    răspunde-i
  • Loading...