O viata.

Lumea vazuta prin ochii mei, din pozitie orizontala sau cu capul sprijinit, este una trista pentru mine, vazand copiii care se joaca in jurul meu.
Cand ies cu parintii la plimbare, nu inteleg de ce nu ma dau pe jos sa ma joc si eu cu ei, sa alerg dupa minge, sa cad, sa ma ridic, sa pot vorbi si sa strig.
Eu nu pot vorbi, sa spun parintilor daca ma doare ceva sau sa cer ceva, dar ei ma inteleg si stiu ce este in sufletul meu de copil.

Copii de varsta mea merg la gradinita, se joaca, fac jucarii, alearga si vreau si eu sa fac tot ce fac ei.

Ma intreb, oare voi merge vreodata ?

Doctori de acolo au spus ca am nevoie de 3 sedinte de recuperare anual pentru a ma vindeca.

Numele meu este Andrei. Si am nevoie de ajutor. Va rog.

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...