Sari la conținut

 

Dă-i [play] și citește. Dar vezi că-i cu suflet…

– Bună. Scuză-mă că te deranjez… m-am certat cu ea. Și iar sunt întors pe dos.

Nu era prima dată. Nici ultima. L-am îndemnat să vorbească… știu că-l ajută.

– Neah, nimic deosebit, aceeași situație de căcat. Nu mai merge… pur și simplu nu mai merge. O scot din sărite cu orice fac. Orice. Și ea mă calcă pe nervi cu fiecare reacție idioată pe care o are.

– Dar și tu creezi situațiile, i-am zis…

– Nu, eu fac ceva. Bun sau rău, nu asta discut acum. Dar răspunsul ei nu are nicio logică. Parcă răspunde cu răspunsul de la altă întrebare. 

– Ok, e nebună. Dar nu greșești și tu undeva? 

– Tocmai asta-i problema, mi-a zis. Că nu știu unde greșesc. Și mai rău de-atât… am ajuns să mă enerveze atât de tare încât nici nu mă mai interesează dacă și cu ce greșesc…

Am așteptat, nu m-am grăbit. Discuția atârna între noi, multe replici nespuse. Într-un târziu l-am întrebat…

– Și-atunci de ce mai sunteți împreună?

– Nu știu. Nici ea nu știe. Dar suntem.

21 comentarii despre "Nefericire. De ce mai sunteți împreună?"
  1. Mara

    Pentru ca…obisnuita. Si teama de singuratate. Pentru ca inca nu a ajuns inca sa i fie indiferenta cu adevatat. Si, oricat de trist suna, din inertie.

  2. Adelina

    Pentru ca la unul dintre ei inca mai sunt sentimente.
    Pentru ca inca mai spera ca celalalt sa-si „revina”.
    Pentru ca nu poate accepta ca eforturile facute sa fie bine, au fost inutile pentru ca celuilalt nu ii mai pasa sau ii pasa de altcineva.
    Pentru ca nu e simplu sa vezi ca cel pe care il iubesti e indiferent cand tu esti intr-o adevarata depresie din cauza a ceea ce el face sau nu face, sau chiar spune si face exact ceea ce stie ca te raneste.
    Pentru ca nu e simplu sa accepti ca in 2 secunde cel pe care il iubesti sau l-ai iubit, sa dispara in marea de oameni ,sa nu mai existe pentru tine sau tu pentru el. Pentru ca nu accepti „moartea”.
    Pentru ca…simti.

  3. Iulia Muntean

    Sunt in aceeasi situatie…Doar ca..eu sunt ea. Si ma tot intreb ce facem? Ce fac? Daca mai are rost sa fac. E….ca naiba. Povestea e cam asa: ne-am cunoscut intamplator – el a beneficiat de un serviciu in centrul unde lucram. L-am placut din prima clipa. El…era cu inima tandari si cu mintea pe coclauri. Dupa o luna, timp in care mi-a fost client, m-a invitat in oras. Nu vroiam, nu aveam niciun chef, dar m-am dus totusi. Curiozitatea. Am dansat. Si cam atat. La a 2-a intalnire, am fost la el. Si acolo a inceput aventura…
    Eu am fost cea care initial i-am zis sa ramanem un fel de…friends with benefits. El…de acord, dar parca nu. Am mai tot tatonat-o apoi… pentru vreo saptamana. Dupa vreo luna ne mutam impreuna. Ce mai…ma indragostisem complet. El…inca nu stia ce vroia si cum. Ma dorea, dar nu suficient cat sa recunoasca relatia noastra ca fiind una..cat se poate de legitima.
    S-a mutat inapoi dupa inca o luna. Dupa vreo 3 ne mutam iar impreuna, au mai urmat vreo 3 mutari, din loc in loc, impreuna insa, dormeam in acelasi pat (si nu faceam numai asta acolo), si eram practic un cuplu. Eu in continuare aveam rabdare, il vroiam langa mine pt totdeauna, nu intelegeam cum toti cei din jur ii spuneau si ne spuneau ca suntem ca doua picaturi de apa, ca ne potrivim maxim, ca ne sta bine impreuna, ca…nu stiu ce mai asteptam, de nu ne luam, etc. Si as fi vrut, Doamne cum as fi vrut. Daca m-ar fi intrebat oricand raspunsul ar fi fost DA. Dar el cand ieseam undeva, cu prietenii lui sau ai mei, sau ai amandurora, la cea mai mica aluzie la faptul ca am fi impreuna, el zicea ca nu suntem impreuna. Ba mai mult, mai si flirta cand si cand, desi stia ca ma doare asta.
    A durat asa cam 1,5 ani. Anul trecut in vara, am cunoscut mai indeaproape un coleg de munca. Il stiam mai demult, dar acum, am inceput sa lucram mai des impreuna si a inceput sa-mi placa. Mai mult, a inceput si el sa ma observe. Si sa flirteze. Intre timp, eu ma mutasem singura, iar relatia cu C. era in acelasi punct, acum ma vizita el sau eu, din 2 in 2 zile. Eu incepusem sa ma satur de toata aceasta asteptare, cu ceva timp inainte sa-l cunosc pe C2. Cred ca el, doar a venit sa puna capac.
    L-am intrebat pt ultima data pe C, daca are de gand sa fie cu mine pe bune sau nu. A zis ca nu crede ca ne potrivim suficient cat sa fim impreuna.
    Am zis ok si a doua zi, l-am invitat pe C2 la mine, unde am vorbit jumatate de noapte. Atat. Dar nici nu stiu cand a trecut timpul. Era insa clar ca ma placea. Si eu incepeam sa-l plac din ce in ce mai mult.
    C stia ca ma vad cu C2. A doua zi m-a tinut 2 ore pe telefon, incercand sa ma faca sa ma razgandesc in ce-l priveste. A si reusit pana la urma. Mi-a promis marea cu sarea. Inca nu putea sa-mi promita toata viata. Insa am zis sa ramana el. Investisem prea mult in el si ma visasem si vizualizasem prea mult timp relatia noastra.
    Suntem inca impreuna si ne-am si mutat impreuna din nou, dar…Nu a mai fost niciodata la fel. C2, cu care inca lucrez, continua sa ma doreasca, continua sa flirteze si nu asteapta decat un raspuns afirmativ din partea mea. C…a fost doar cu mine, intr-o relatie asa cum mi-am dorit-o 1,5 ani. Doar ca…nu este asa cum mi-am dorit-o. Ciudat nu? Pasiunea…nu mai este. Deloc. Nici spontaneitatea. Nu-l mai simt nici pe departe atat de aproape cum il simteam atunci. Si…nu trece o saptamana fara sa-l visez noaptea pe C2.
    Acum el e cel care simt ca iubeste mai mult. Si trage sa fie ok. Si pe mine ma enerveaza tot ce face. Si ma enerveaza ca ma enerveaza tot ce face, cand as vrea sa nu ma mai gandesc la altul si sa fim din nou ca inainte. Dar oricat as incerca, nu mai pot aprinde flacara.
    Am incercat sa inchei relatia de 2 ori deja. El nu ma lasa. Ma vrea. Cum il vroiam eu inainte. Acum eu sunt…cumva in papucii lui vechi.
    Si atunci…ce sa fac? Nu stiu ce sa-i spun. Iar daca ii spun toate astea… Mi-e teama ca il voi rani mult prea rau, poate mai rau decat relatia din care tocmai iesise cand ne-am cunoscut..

    • speedy.gonzales
      speedy.gonzales

      auoleu, daca asa gandesc femeile, nici nu e de mirare ca relatiile sunt complicate.

    • Alexandra

      Raneste-l cu adevarul, nu cu gandurile pe care i le ascunzi. Vorbeste cu el. Nu-i sanatos sa-ti faci mii de scenarii in cap ca apoi sa nu se adevereasca. Spune-i cum stau lucrurile. Eu intotdeauna apreciez adevarul si persoana care mi l-a spus, chiar daca este urat si nu-mi va conveni pe moment … Si fa ce-ti dicteaza inima. Daca nu s-a intamplat nimic in 2 ani, NU se va intampla nimic bun nici de acum incolo … Iar promisiunile si asteptarea asta … Or sa te faca sa regreti c-ai pierdut timpul cu C. :) Cre’ca esti convinsa de asta, dar tot te complaci in situatia asta. Risca si vei castiga. Linistea, impacarea cu tine insati. Si nu sta intr-o relatie doar pt ca ti-e frica de singuratate sau mai stiu eu ce alt motiv. Recomand oamenilor sa stea singuri, sa se descopere, sa aiba timp pt ei, sa faca ce le trece prin cap … Asa ca … Treci la treaba. Cu C2. :)

    • andra

      Acum cativa ani am trecut printr-o situatie similara…parerea mea e sa pui punct relatiei cat mai re pede, nu-i vad rostul… pentru ca anii trec si poate te asteapta momente frumoase cu C2.. sau… cine stie; )

    • exemplara

      Scriitoare să te faci! Ai avea ce povesti… sunt într-o situație asemănătoare și știu că e greu.. dar cum să alegi? Cum n-ai alege, tot simți că pierzi ceva.. mie de ceea ce aș putea să pierd mi-e frică.

    • IQ

      Iubita, te du la psiholog si vezi care-i treaba de simti nevoia sa te auto-sabotezi. Zau, nu e grav, dar rezolv-o repede, ca sa poti sa ai si tu o viata normala si relatii sanatoase.

  4. carco

    Prea grea asta!

  5. Stefania

    Pentru ca speri sa gasesti rotita lipsa, care sa puna iar ansamblul in miscare. Pentru ca „a fost odata” si vrei sa mai fie. Pentru ca „daca acum nu mai e cum era, nu va mai fi nici cu urmatorul/oarea” la un moment dat, dupa ceva timp si nu mai ai putere sa treci prin aceeasi situatie din nou si din nou. Pentru ca… pentru ca …
    ..si zilele trec si e bine o perioada si speri sa ramaana asa, pana cand apare iar acel „ceva” ce te-nerveaza la el/ea si o iei de la capat.
    saaaaau
    pentru ca nu ne plac despartrile ? si-atat.

  6. Claudiu C.

    Am citit asta si, din moment ce trec prin asta chiar acum, ma pregateam sa incep sa scriu romane de motive si pareri, dar cand am inceput sa scriu asta… mi-am dat seama ca tot ce vroiam sa zic sunt doar lucruri care le spun cateodata altora, ca sa ma justific.

    Pe scurt, pentru ca exista dragoste si speranta moare ultima. La mine cel putin.
    Altii poate pentru ca … obisnuinta.

  7. MihaelaB

    Pentru ca……. Doar pentru ca……

  8. Ioana

    Pe langa faptul ca asta e una din melodiile mele de suflet, iar m-ai nimerit cu postarea asta. E atat de ciudat cand esti in situatia asta… Imi dau seama ca vreau altceva de la relatie, ca vreau sa imi gasesc linistea si stabilitatea si in acelasi timp ii sunt recunoscatoare pentru 3 ani minunati, in care am fost fericita, trista, am invatat sa iubesc, am invatat sa am emotii dar si nervi. Insa vreau liniste… Liniste pe care stiu ca nu mi-o poate oferi si nu pot risca………

  9. pol iuliana-cleopatra
    pol iuliana-cleopatra

    Boala lunga,moarte sigura! Pt amandoi… afla ce vrei tu,apoi actioneaza in consecintaNiciodata sa nu conteze ce vor altii,chiar daca e vorba despre El. Deja ai pierdut prea mult timp. Si poti sa ii spui si lui acelasi lucru,poate intelege ca viata ta nu poate fi liana lui..

  10. mada

    Eu sunt in situatia asta de vreo 2 ani si jumatate dintr-un total de 6 ani jumatate. Sunt multe lucruri care te tin in loc: speranta ca se va schimba, ultima farama de iubire, amintirile alea extraordinare, zilele bune care vin chiar in momentele in care vrei sa renunti. In fiecare zi sper sa gasesc puterea sa ies din relatia in care sunt privita ba ca viitoarea sotie, ba ca o simpla colega de apartament.

  11. alice

    Daca nu sunteti casatoriti sau nu aveti copii impreuna, la ce rost atata impacare, despartire, iar impacare iar despartire? Pentru acei fluturasi si acea indragosteala ce au fost inceput? Alea se duc cu timpul si ramane doar iubirea si respectul si e cel mai important. Daca si acestea dispar, atunci n-a mai ramas nimic si e timpul sa o iei de la capat.

  12. Vera

    De ce stau intr-o situatie gen ” de căcat. Nu mai merge… pur și simplu nu mai merge.” ?!
    Am ajuns la concluzia ca e din cauza banilor! Pentru ca avem doi copii mici (sub 3 ani) pe care nu imi permit sa ii cresc singura. Pentru ca nu am loc sa ma mut la ai mei inapoi. Pentru ca nu vreau sa facem circ pe custodie, desi am 110% sanse sa pastrez copiii. Nu mai suntem sot si sotie, suntem doar mama si tatal copiilor. Basically, I’m fucking stuck here…

    • Ioana

      Asta e chiar trist! Ar trebui sa cauti o solutie sa iesi din situatia asta pentru ca ai doar o viata. E foarte important ca cei mici sa creasca cu ambii parinti, insa daca intre voi nu mai e nimic ei tot vor simti. Nu iti bate joc de viata ta….. Ai dreptul sa fii fericita!

    • Vera

      Este foarte trist! Mai ales cand avem perioade mai bune, in care reinvie speranta unui viitor mai senin… ca sa picam de sus cand ne certam din motive mai mult sau mai putin serioase. Las de la mine si ma gandesc ca poate se remediaza situatia cand vor creste copiii un pic, poate ne destresam, ca parca suntem arcuri.
      As fi vrut sa stiu ce gandeste si el, cat de vinovata ma considera si el, dar e greu sa ghicesc cand el se ascunde/fereste/ma respinge atat de tare! Stiu ca e vina mea, pentru ca am dat 100% de la inceput in relatia noastra, stie ca sunt mereu aici, ca nu plec, ca las mereu de la mine. Dar niciodata nu mi-a placut sa am rezerve fata de el, sa am acele mici cochetarii de femeie.

  13. eu_mada

    Ce sa spun si cum sa spun?Si eu sunt intr-o relatie care nu imi aduce decat nefericire si insatisfactii.Singurul lucru bun din relatia mea cu EL este copilasul nostru,pe care il ador si care este totul pt mine.Este mai important decat orice lucru din lumea asta.La noi este situatia mult mai complicata,ca sa spun asa.Cel putin pt mine,avand in vedere ca si eu am avut o copilarie in care mi-a lipsit prezenta tatalui foarte mult,parintii mei fiind divortati.Nu imi doream sa treaca si copilul meu prin aceeasi situatie.Dar cum sa faci sa reaprinzi totul,cand nu mai merge nimic?As vrea sa va povestesc asa in mare relatia mea care tine de aproape 4 ani.Noi am fost foarte buni prieteni inainte de a avea o relatie.Ne cunosteam destul de bine,pot spune.La momentul respectiv,eram intr-o relatie cu un baiat pe care il iubeam enorm si care pot spune ca a fost iubirea vietii mele(asta e alta poveste).La un moment dat,m-am despartit de acest baiat si vorbeam cu „amicul meu” de pe vremea aia despre problemele pe care le aveam si eu si el,ei el proaspat iesit dintr-o relatie.M-a invitat la el de foarte multe ori,dar am ezitat sa merg pt ca nu mi se parea ok sa merg in casa unui prieten cu care puteam discuta la telefon ore in sir,fara sa ajungem face to face.Buun!Am ajuns la el.Nu s-a intamplat nimic din prima,dar mai tarziu am ajuns,ca sa citez „friends with benefits”.Apoi,dupa doua luni,am inceput fiecare sa ne vedem de vietile noastre.Apoi,dupa alte 4 luni ne-am impacat,si ceea ce pana atunci fusese ceva bine ascuns de ochii lumii,acum era ceva pe fata,nu se mai ferea de prieteni,vecini,familie..De nimeni.Ne-am mutat la mine pt cateva luni,apoi el s-a angajat la el in oras si am mers la el,unde locuiam si cu tatal lui,nu doar noi doi.Eu in tot acest timp,pana sa ajungem sa ne mutam la el,ma gandeam la fostul iubit si sufeream foarte mult dupa el,cu toate ca incepusem aceasta relatie.El stia ca nu am aceleasi sentimente pt el,cum are el pt mine si mereu facea totul ca sa ma simt eu bine,sa imi aduca flori,sa imi faca surprize..chiar era altfel fata de fostul.Si am zis ca ar fii bine pentru noi si pentru relatia noastra,sa il urmez si asa s ma rup de tot ce insemna fosta relatie.Zis si facut.Am ajuns la el,a fost ok o perioada de cateva luni,apoi incet incet,totul a inceput sa fie altfel.Faceam toate treburile casnice,el pleca,venea dupa cateva ore..eu nu ieseam ca nu cunosteam pe nimeni si nu imi placeau prietenii lui,pt ca nici pe ei nu prea ii cunosteam…apoi am ramas insarcinata..Am avut multe discutii pe tema pastrarii copilului.Eu mi-l doream enorm de mult,mai ales ca era prima oara cand ramasesem insarcinata.Au urmat nenumarate certuri si discutii,am suferit foarte mult si pt faptul ca nu am avuto relatie foarte buna cu tatal lui si,stand la el in casa,cam trebuia sa fac ce mi se spunea..si am ajuns pana in punctul in care suntem si acum,iar el nu mai da doi bani pe mine si pe ce spun eu,pe relatia noastra.Copilul este marisor,are 2 ani si trei luni. De copil este si nu este atasat.De multe ori,ma lasa sa cred ca nu ii pasa nimic si ca traieste intr-o lume a lui,de joaca foarte mult la calculator,parca nici responsabilitatea de tata si de barbat nu si-o mai face.A ramas fara munca de multe ori.Si in momentul de fata este „casnic”,copilasul este la mama lui pt ca eu si mama mea muncim,iar el a considerat ca este mai bine sa stea copilul la mama lui,decat sa se ingrijeasca tatalui lui de el…Nu sunt deloc fericita.Nu este nimic din ceea ce parea a fi la inceput.Ii mai reamintesc de clipele cand era indragostit peste urechi de mine si cand ar fii facut orice ca sa il iubesc pe el si nu pe fostul.Credeti-ma!!Am vrut sa renunt de foarte multe ori la relatia asta si sa imi cresc singura copilul,dar mereu am facut greseala sa sper ca se va schimba ceva si nimic.Este greu sa iau o decizie..Foarte greu.Cred ca voi continua asa de dragul copilului,pt ca el sa aiba un tata langa el si sa nu ii simta lipsa asa cum am simtit-o eu si la scoala si in viata de zi cu zi.Am nevoie de un sfat in situtia data.Cineva care a trecut prin ceva asemanator..o parere,orice…sunt confuza..E ceca care ma tine pe loc.Mai bine zis cineva,si acel cineva care este copilasul meu de care imi este fooooooarte dor si pe care il vad la o luna,pt ca trebuie sa muncesc ca sa ne putem intretine

    • Alexandra

      Nu-s maritata, nu am copii, dar ma pun in situatia copilului tau pt ca ai mei au ramas impreuna de dragul meu, desi preferam sa n-o faca. Este frustrant, stresant, nu stiu cum sa ma exprim, sa-i vad pe-ai mei certandu-se mereu si stand impreuna pt mine. DOAR pt mine. Intr-un fel sau altul ma simt vinovata pt c-au facut asta doar pt ca eram si eu in peisaj. Eu-s genul de om care vrea liniste, pace, ZEN in casa. Sa nu simt nici musca. Sa nu simt tensiune, nu nimic, pt ca altfel simt nevoia sa fiu plecata mereu de acasa …
      Chiar daca copilul nu spune nimic, va observa, va simti ce se intampla in casa, in relatia parintilor. Mai bine fericita si singura cu copilul, decat inhamata in situatia asta … Este pur alegerea ta ce vrei sa faci in continuare. Fii fericita!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.