Dă-i [play] și citește…
– Ești bun? Ești rău? Ai înțeles cine ești? Te-ai împăcat cu tine?
Așa mă întreba tata și nu înțelegeam ce naiba vrea de la mine.
Om deștept, tatăl meu… întotdeauna m-a deranjat din locurile comode în care mă opream și m-a urnit din loc cu întrebările potrivite.
– Ești bun?
Nu știu sigur. Fac lucruri bune, asta știu sigur. Sau… cel puțin știu că mă lupt să reușesc lucruri bune. Asta mă face bun? Nu sunt sigur…
– Ești rău?
Nu știu sigur. Ce știu sigur este că greșesc. Am câțiva oameni care-s supărați pe mine. Și adevărul este că da, unora dintre ei chiar le-am greșit. Asta mă face rău? Posibil, nu sunt sigur…
– Te-ai împăcat cu tine?
Da, m-am împăcat cu imperfecțiunile mele. Nu-mi plac, mă rușinez cu ele, dar mi le asum. Încerc să fiu mai bun… dar îți spun că orice-aș face sunt unele lucruri pe care nu voi reuși niciodată să le fac mai bine decât acum. Îmi pare rău pentru asta dar nu am ce-i face.
– Ai înțeles cine ești?
Nu în totalitate. Încă mă întreb. Încă îmi răspund. Încă râd de mine, încă mă iau la mișto, încă mă surprind. Încă mă laud mie… dar asta rar.
Comparativ cu celelalte suflete ale lumii sunt un ordinar extraordinar prin propriile imperfecțiuni.
Oricum… pentru ei nu voi fi perfect niciodată.
Nu-s bun, nu-s rău… sunt eu, așa cum m-am cunoscut până acum.
Un contur negru pe piatra ce-mi pavează drumul.
Rău sau bun…
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.