Lupta de clasa cu Pavel Bartos – III

Ca sa tii socoteala meciului cu Pavel Bartos ar fi bine sa citesti partea I si partea a II-a

Buuun. Eram, deci, in momentul de aeriseala a imputiciunii propriei masini, cu ganduri de razbunare groaznica si nemiloasa.

Deja ostilitatile escaladasera mult prea tare pentru a mai avea acces la cheile de la masina Pavalusului, si invers. In mod normal toate efectele personale raman la garderoba, inclusiv telefoanele, asa-i la filmari. Ei bine, ajunseseram sa ne tinem cheile de la masina in chiloti de frica…

Deci… ce era de facut? Mi-a venit ideea… am pus-o la cale cu echipa. Am vorbit cu ei si, de data asta, am lucrat cu totii diabolicul plan.

Hai sa va explic… noi primim scenariile a ce urmeaza sa filmam cu ceva timp inainte de filmare. Asa ai timp sa vezi ce-ai de filmat, sa te pregatesti, sa pui intrebari, astfel ca la repetitie si-apoi la filmare nu te scarpini in cap ci… stii de capul tau.

Ce-am facut noi? Am modificat scenariile (toate) care s-au dat catre actori, introducand in episodul respectiv o secventa noua. Ce era asa deosebit la secventa aia? Personajul lui Pavel Bartos murea! Dar nu oricum ci… de hemoroizi!

Asta ducea la doua chestii: Pavel iesea din proiect si, in plus, va imaginati cum ar fi trebuit jucat decesul de la hemoroizi? Te tii cu mainile de amandoua bucusoarele proprii, spui “Mariano, te-am iubit!“, si-apoi dai ochii pe spate! Spectacol!

Dupa ce s-au distribuit scenariile a fost liniste. Pana la prima pauza, cand – normal – toti actorii au inceput sa citeasca scenariile deja primite. Cand au ajuns sa citeasca secventa cu decesul lui Pavel… a inceput murmurul, si rasul, si hahaiala. Pavel era mai negru decat mine, a parcurs de cateva ori secventa si nu-i venea sa-si creada ochilor.

Imi spuneau colegii de langa mine ca de cateva ori s-a uitat lung la mine, dar eu eram atat de absorbit de ciorba din fata mea ca ai fi putut jura ca-i ciorba cu perisoare vii, asa ma uitam de atent in ea!

Au inceput mistourile celorlalti colegi – care nu stiau ca secventa e falsa – si toata treaba a continuat pana seara. Pavel al nostru… cu nervii la pamant! El e un actor foarte bun, in filmare juca fix ce trebuia si inca ceva in plus, dar in pauze… prapad! In plus, ceilalti colegi l-au necajit constant, la sfarsitul zilei Pavel mai avea putin si plangea.

M-am gandit seara sa-i dau un telefon si sa-i spun, dar cand m-am suit in masina si am vazut ca inca se simte mirosul de peste mort si putrezit… l-am lasat sa fiarba in suc propriu. A doua zi dimineata ajung in Buftiwood si-l vad pe Pavel. Era gri, buhait tot, si cu cearcane pan’ la buric, am vrut sa-i spun adevarul dar cand sa deschid gura a venit firstul (hai sa-i spunem regizorul secund) sa-mi spuna sa ma duc la sefa mare, ca vrea sa stea de vorba cu mine.

Cand am ajuns la ea… radea de nu mai putea. Aflase despre nenorocirea cu scenariile si vroia sa ma certe dar n-a mai apucat, c-a bufnit-o rasul cand m-a vazut. Am incercat s-o conving sa-l cheme pe Pavel si sa-i spuna si ea ca… trebuie sa moara de hemoroizi, si ca-i o secventa grea si ca trebuie s-o repete, n-a mers. Insa cand am iesit din birou Pavel tocmai iesea din alt birou, din cel al scenaristelor, si asta micu’ zambea larg si multumit… semn ca scenaristele ii povestisera teapa.

Domnul Pavel Bartos s-a uitat la mine – cu cearcanele cat niste pungi de un leu – si mi-a zis printre dinti: Meghis pentus darku mosten! (sau ceva de genul asta, ca mi-a zis in ungureste, de n-am inteles nimic, dar din tonul ala al lui era ceva groaznic care se abatuse asupra mea!).

Si a inceput stresul… o zi, doua zile, trei zile, patru zile… cinci zile! Stiam ca ce va veni va fi groaznic asa ca incercam sa ma apar prin orice mijloace. Nu beam decat apa imbuteliata, nu mancam decat daca imi dadea bucatarul mancarea direct in mana, cheile de la masina stateau numai la mine, nu atipeam decat dupa ce ma ascundeam in cel mai intunecat cotlon… era razboi!

Si mi-a incoltit in cap o alta treaba: pai daca tot urmeaza sa fiu tosted, n-ar fi mai bine sa ma apar… prin atac? Si-am pus in aplicare urmatoarea duda care mi-a venit in cap…

Dar asta, evident, cu o alta ocazie, cand termin si istorisirea.

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • Ade
    • 02.11.2017

    A 4 a parte unde ii? Acum am dat si eu de povestioara asta si vreau sa stiu si eu finalu

    răspunde-i
  • Roxx
    • 12.06.2014

    vrem continuarea

    răspunde-i
  • Madalina
    • 12.06.2014

    Nu am gasit continuarea 🙁

    răspunde-i
  • Ovidiu
    • 14.12.2012

    :)) Stii, citind aventurile rugbystului, mi-am amintit de chinul ce l-am tras cu bartos, doar ca nu-mi aminteam finalul ! Pentru ca nu exista … Sau nu gasesc eu postarea

    răspunde-i
  • dan
    • 31.05.2012

    hai cu egalarea!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    răspunde-i
  • Valentina
    • 28.05.2012

    Buna, eu înțeleg ca esti ocupat si cu alte treburi, dar te rog , fie-ți mila de noi si continua povestea…..rabdarea mea are o limita :))))

    răspunde-i
  • roxana
    • 20.04.2012

    cand ne zici? ca a trecut o luna..:))

    • Cabral Ibacka
      • 20.04.2012

      Si tu ai dreptate… 🙂

    răspunde-i
  • Elena
    • 05.04.2012

    Asta-i ultima parte? 🙂 Sa stiu sa nu caut de nebuna degeaba pen’ ca-mi incarca greu, have mercy on us si nu ne lasa neterminate/i 😀

    răspunde-i
  • OLiX
    • 29.03.2012

    ne-au uitat cu continuarea Cabrale :((

    răspunde-i
  • Haotik
    • 21.03.2012

    Te-ai gandit sa transforimi povestirea in scenariu si sa faceti o reconsituire a faptelor intr-un serial de 30 40 de minute. Cred ca ar fi genial sa vedem filmul.

    răspunde-i
  • Loading...