Sari la conținut

Nu-s actor, n-am fost niciodată… tot ce-am putut face a fost să mai fur meserie de la cei pe lângă care am avut șansa să ”joc”.

Noroc?

Noroc chior!

Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Carmen Tănase, Gheorghe Visu, Dragoș Bucur, Pavel Bartoș (da, îl știi de la TV… dar știi ce poate de-abia după ce-l vezi la teatru)… și ar mai fi nume de înșirat, norocul meu.

Ei bine, mi-am petrecut mulți ani prin Buftea.

Un loc pe care, exceptând cele bune, am crezut sincer că-l urăsc.

Iarna făceam de-acasă și până la platou peste două ore. Plecam de-acasă la 06:30 ca să ajung la 08:30. Și tot întârziam. Ședință, Cseh sau Ducu, Ruxandra. Se termina cu râs.

Vara făceam doar 1,5 ore. Doar. Și tot întârziam. Îmi ținea Bartoș spatele (o să scriu la un moment dat un articol, Minciunile adulților, de râs…).

Am trăit cu sendvișuri de Buftea. Niște mini-franzele în care cineva arunca o fruză de salată și-o umbră de felie de cașcaval. Ceva mai trist nu s-a văzut pe lumea asta. Decapitam franzela, păstram salata și pseudo-cașcavalul și completam cu un Pepsi de la On-Set.

On-Set ăsta era restaurantul intern. De fapt, o cantină cu poze pe pereți unde aveai noroc dacă prindeai vreo ciorbă mai acătării. Mâncarea nu era rea, doar că… era la fel. Ani la rând, cu puține excepții. A, și încă ceva… nu știu ce naiba puneau în mâncare, că ne constipam ca naiba!

Și încă ceva… frățică, după ce stăteai la coadă 5 minute îți duhneau hainele a mazăre și fasole trei săptămâni!

Mai era o cârciumă, La Bărboși, la poarta studiourilor. Ne-am tocit fesele talentate pe băncile de lemn de pe terasă…

Zile nesfârșite, unele de 18 ore. Știu, sună a minciună. Dar nu e. Când te implici în mai multe proiecte nu are nimeni timp să te întrebe dacă ești obosit. Dacă poți… faci. Dacă nu… te duci acasă.

Asta nu înseamnă că nu ești obosit. Prindeam câte o pauză de 20 de minute și le dormeam prin decoruri, când se putea. Altfel… trăgeam mașina în vreun boschet (aveam vreo doi pe care nu-i știam decât eu) și sforăiam până când mă suna Larry, Buze sau Adriana, că să-mi duc chipul talentat pe platou.

Sigur, te gândești și la bani. A fost o perioadă bună, n-am făcut averi dar am plătit credite.

Dar mă apucau bâzdâcii când trebuia să plec spre Buftea.

Când era frig… îți tremura sufletu-n tine, că sunt studiourile cât toate zilele și nu se încălzesc decât dacă le dai foc.

Ba nu, mint… alea noi, hangarele, se încălzesc. Vara. De-ți fierb gândurile-n cap, de se lasă de meserie și aerele condiționate…

Ce te omora în Buftea era așteptarea.

Zeci de minute, ore, zile… ani de așteptare, așa simțeam.

Secvență după secvență, zi după zi, îți duceai personajul… și-apoi așteptai.

Și iar.

Am crezut că am urât Buftea. Cu toate că m-am bucurat de anii ăia acolo, cu toate că mi-am făcut prieteni, cu toate că am și petrecut ocazional… am crezut că urăsc locul în sine.

Și ieri am văzut la Ducu primul film, cel în care se dărâma Strada Franceză.

Cunoști strada asta, a jucat în zeci de videoclipuri, zeci de filme și seriale, plus alte zeci de reclame.

O aglomerație de fațade de lemn, ferestre de sticlă sau plastic, lemn vopsit să pară fier și fier vopsit să pară lemn… un catalizator de atenție unde oameni, mari și mici, tremurând de frig sau leșinând de cald, și-au împrumutat din ei pentru a pune viață în propriile personaje.

Azi am văzut cel de-al doilea film cu dărâmarea Străzii Franceze și în timp ce un alt coleg încerca să mascheze amarul printr-un ”#unițisalvăm #StradaFranceză am realizat și mai tare decât ieri că n-am putut, chiar de-am vrut, să urăsc Buftea.

Oricât am vrut eu să subevaluez Studiourile, oricât de mult mi-am repetat eu ba una – ba alta… lucrurile au altă valoare decât cea pe care vrem să le-o dăm noi.

Și cred că-i la fel și cu oamenii… dară să vorbim despre asta cu altă ocazie.

Se dărâmă Strada Franceză din Buftea.

Și din spatele dărâmăturilor putem vedea – și cât de clar se văd – prieteniile formate în atâția ani de Strada Franceză.

Cu ele rămânem.

Mi-e dor de voi, bă!

Apus pe Buftea

Da, poza e făcute de mine, în Buftea.

24 comentarii despre "Lucrurile au altă valoare decât cea pe care vrem să le-o dăm noi"
  1. Amy

    Nu la Buftea ai cunoscut-o si pe Andreea? :D

    răspunde
  2. Mada

    Am petrecut si eu o dup-amiaza cu cei de la CastelFilms, filmand o scena dintr-un film si am putut vedea si eu ce atmosfera este, cum e mancarea celor din echipa si mai ales, cati oameni lucreaza pentru o singura scena. Am ramas placut impresionata si nu am simtit cum au trecut cele 8 ore pe care le-am petrecut cu ei.
    Citindu-te, m-am gandit la acea dup-amiaza si cat de mult mi-a placut.
    Ai un adevarat talent in a povesti si abia astept sa citesc si articolul Minciunile adultilor :D

    răspunde
  3. Lorena

    Titlul verificat.
    Tema verificat.
    Etichete verificat.
    Data articolului verificat.
    Cred ca pot sa comentez sperand sa nu o dau in bara de data asta.
    Imi place de mor atunci cand o persoana publica si indragita povesteste despre ceea ce este in spatele imaginii, in spatele succesului si in spatele zambetului si am vazut ca munca este un element comun.
    Amintirile de genul asta cred ca sunt printre cele mai frumoase pentru ca prin ele putem evolua, putem vedea ce suntem capabili sa facem si in ce conditii, iar aceste amintiri cred ca aduc aporturi pretioase unei vieti doar ca sunt putine persoane ca tine care sa fie constiente de asta.
    Mi-a placut mult articolul!

    răspunde
    • Cabral Ibacka

      Să știi, dacă oamenii nu ar fi atât de critici și caustici, s-ar destăinui mult mai mulți.
      Dar așa… preferă să joace închis, e mai ”safe”.
      Mulțumesc pentru aprecieri…

  4. Ionut Macelaru
    Ionut Macelaru

    Hai ca nu era chiar rau. Numai eu si imi aduc aminte cu cati din Media Pro ma intalneam la Patrizia la restaurant acasa. E adevarat ca nu multi stiau de „Il Casolare” dar mai existau variante. Se manca si la Calul Balan destul de ok, la Stirbei, chiar si la Fanica.
    Si mie mi s-a parut ciudat ca Media Pro-ul nu crescuse calitatea autoservirii de atatia ani, doar ca mie imi era usor; mancam ba la bunici, ba la parinti.
    In privinta transportului da, era o problema sa ajungi in timp util, eu imi luam un avans de o ora ca sa fiu sigur ca ajung inainte de ora stabilita, sa am timp sa-mi pun la punct setup-ul pentru ziua respectivă.
    Nici eu nu am reusit sa urasc Buftea, inca am o casa aici

    răspunde
    • Cabral Ibacka

      Da, cu toții mai avem câte ceva acolo… :)
      Iar legat de Patrizia… ieri m-am văzut cu ea.
      Era bine la Casolare, dar când venea vântul dinspre Combinat îți trecea cheful de viață…

  5. Sorin

    Servus Cabrale, toti avem strazi franceze in viata noastra.

    răspunde
  6. nume

    Maestre, acesta Strada Franceza nu e o noutate in Buftea, e o copie fada a ceea ce a existat odata aici. Studiourile au intrat in fuctiune in 1957, foarte multe decoruri, mult mai ample, au fiintat de-a lungul timpului aici. Pana in 89 a existat un decor amplu cu sina si tramvai functional (Domnisoara Aurica in regia lui Serban Marinescu par exemplu). Ceea ce a facut trustul lui Sarbu la Buftea e o copie fada a unor timpuri de mult apuse ce tin doar de jurnalul intim al fostilor angajati ai Studiorilor Cinematografice Buftea.

    răspunde
    • Cabral Ibacka

      Maestre, tu vorbești de trusturi și investiții.
      Eu vorbesc de oameni și sentimente.

    • Cristian Pogaliuc

      Nume,asa te cheama? Sau atat ai putut sa citesti din buletin.
      Ce s-a facut la Buftea inainte de Revolutie de esti asa mandru?
      S-a mistificat istoria,mai comunistule.
      Ati inventat povesti false,ati ridicat eroi mincinosi,in loc ca poporul asta sa invete adevarul despre stramosi ati mintit ca niste vite,marionete ale comunistilor.
      Rezultatul a fost unul simplu:dupa Revolutie nu a mei crezut nimeni nimic,nu a mai vrut nimeni sa invete adevarul.
      Ati avut pe vremuri tramvai in Buftea,ha?
      Atat ati avut,ma.
      In rest numai minciuni si propaganda.
      Noi,astia tineri,am facut niste mizerii,nu arta.Dar mizeriile noastre erau sincere.Si ca ti-au placut tie sau nu,ce am facut noi a avut succes la public.Si ce am facut noi a venit din banii sponsorilor,nu de la Statul Roman,bani de propaganda.
      Ce a luat Sarbu nu am luat noi,boule.
      Ca n-am stat la masa cu Sarbu.
      El a stat la masa lui,cu ai lui,nu cu noi,angajatii.
      A scris Cabral bine.E vorba de oameni aici.

    • Cabral Ibacka

      Cristian, chill. Omul are o luptă cu MPP și MPS, el are impresia că noi (oricare ar fi ”noi”) e un fel de gașcă. Nu reușește să facă diferența dintre firme, patroni și angajați. E acolo o frustrare. Pe care nu are vreun rost s-o înțelegem, că doar n-am greșit noi cu ceva.
      Legat de propagandă&stuff… cred că e mult de discutat.
      Eu respect mult din ce s-a făcut și înainte.

  7. nume

    Voi , MPS, MPP, MPI, MPP, SFX etc etc etc sunteti niste accidente nefericite in istoria singurelor studiouri cinematografice din Romania.

    răspunde
    • Cabral Ibacka

      Ca de obicei.
      [email protected]
      Frustrați fricoși ce se ascund ca șobolanii prin rigole se găsesc să comenteze.
      Să generalizeze.
      Să-și deverseze mizeria din suflet având impresia că murdăresc pe cineva făcând asta.

      Din ce-mi spui, MPP, MPS și altele, îmi arată că ai lucrat la unele dintre ele.
      Și n-ai acumulat altceva decât frustrare, nu prietenii, nu amiciții, nu experiență… n-ai strâns decât venin.
      Trist.
      Un frustrat care are treabă cu MPP, MPS, MPI, SFX… niște SRL-uri.
      Un frustrat care nu înțelege că aici vorbim noi, niște angajați, despre propriile vieți.

  8. Cristina

    Buna !!!
    Am lucrat cam un an. La Ingerasii. Nu am avut ocazia sa stau cu tine la taclale, dar am cunoscut-o pe Andreea, pe maestrul Dinica, pe Adela, Diana…. doamna Rodica Bitanescu…. si lista, bineinteles…e lunga. I-am mai cunoscut si pe Larry, pe Adi, Vladi… Hera ( si aici, lista foaaarte lunga). Oamenii ce nu „se vad” decat la sfarsitul serialului.
    Am avut aceeasi impresie, ca nu mai pot, ca urasc studiourile alea si ca vreau sa scap o data. Dar nu, imi e dor… si acum , ca am citit de demolare, parca mi-e si mai dor.

    răspunde
  9. Andrei

    Te pup, Sarpe.

    răspunde
  10. Sorin Voicu
    Sorin Voicu

    Eu doar îmi pot închipui cum este.
    Am „jucat” într-un clip care la final durează puțin peste 3 minute… o zi întreagă. Am râs de nu am putut, obositor ca naiba, m-au durut picioarele vreo două zile.
    Așa că mă repet… dar îmi închipui. Grea meserie. Dar rămâi cu amintiri nebunești, uluitoare.
    Frumos scris, Cabral.

    răspunde
  11. nume

    Eu nu te-am facut frustrat … ma rog, oricum e posibil sa reveniti, chiria la Kentaurus e exorbitanta, in plus in Buftea totul e la botul calului (costume, decoruri etc). In orice caz institutia arata dezastruos la acest moment, toata mucavaua sta sa cada. Succes!
    p.s.
    Strada Franceza se va reface.

    răspunde
  12. nume

    https://www.facebook.com/ImaginiBucuresti/ O altfel de strada franceza din ’93 / tramvaiul ala candva functiona.

    răspunde
  13. Mihail D

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.