Rasarit in nestiut

Imposibil de mulțumit. Imposibil de iubit.

Dă-i [play] și citește, dar să știi de la mine că e trist scrisul de azi…

Cumva ne transformăm. Nu doar eu, nu doar noi doi, noi toți. Noi toți suntem azi altfel decât ieri, mâine altfel decât azi… și ar fi bine dacă am merge cumva către bine.

Dar nu…

Suntem în alergare după o ideală fericire, alergăm de bezmetici după obiecte, fugim de a fi către a avea.

Nu ne mai cunoaștem și nici nu avem de gând să ne oprim din fugă pentru a ne cunoaște.

Nu suntem mulțumiți.

Dar cel mai rău este că nu mai putem fi mulțumiți.

Nu ne mai poate mulțumi nimic, nicicum, nicicând.

Am ajuns să fim mulțumiți de câte ceva pentru minute, secunde, clipe… și-atât. Apoi zboară mulțumirea, se întoarce golul, frustrarea, încruntarea, încleștarea, așteptarea…

Am ajuns să fim mulțumiți pentru minute, secunde, clipe… și-atât.

În dragoste? La fel.

Vrem dragostea din filme și uităm de dragostea de lângă noi.

Vrem să fim iubiți așa cum credem că sunt iubiți alții.

Vrem să primim mai multă iubire… uitând că iubirea este sau nu este. Mai mult sau mai puțin nu există…

Uităm să măsurăm iubirea în clipe… o măsurăm corporatist, gata oricând să o cuantificăm într-un Excel cu track-changes activat.

Nu mai măsurăm iubirea în mângâieri, atingeri și priviri… o măsurăm meschin, rece, cinic… în obiecte.

Vrem constant să primim. Și primim de la cel de lângă noi.

Apoi vrem mai mult.

Și primim de la celălalt mai mult.

Dar mai mult nu mai ajunge demult… și vrem și mai mult.

Și nici și mai mult n-ajunge, asta-i drama.

Ajungem, dragii mei, din ce în ce mai greu de mulțumit.

Imposibil de mulțumit.

Imposibil de iubit.

Singuri.

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • Ana
    • 17.04.2015

    Si daca vream doar… sa ramanem noi insine? Nemultumirea mea vine de acolo. Mi-e dor de cea care eram inainte sa-l cunosc. M-am schimbat mult. Din cauza lui, din cauza mea, din cauza vietii… habar n-am. Dar asa e. Si de aici nemultumirea. sunt iubita si nu imi ajunge. Recunosc. Pentru ca intre timp am ajuns sa nu ma mai iubesc pe mine, cea care am devenit. Si-atunci vin si intreb: ar trebui sa ma simt vinovata ca vreau sa fug de iubirea pe care jumatatea mea o simte pentru mine? Cand tragem linie, cu ce ramanem? Eu cred ca ramanem cu noi insine si cu iubirea pe care ne-o purtam.

    răspunde-i
  • andreeaw
    • 10.04.2015

    Am cunoscut un tip (strainez) in tren in vara lui 2013. In iarna lui 2013 l-am vizitat. Stiam de la el ca a lucrat in banca (IT-ist), a avut salariu de zeci de mii de euro anual. Dupa care, dintr-o data (mi s-a parut mie) a cheltuit tot ceea ce pusese deoparte (economiile) in timp ce a calatorit 2-3 ani prin lume. Apoi s-a intors acasa, s-a inscris la o alta facultate (asistenta sociala) si lucreaza ca asistent social intr-un camin de batrani. Si l-am intrebat ce s-a intamplat de a facut miscarea asta. Si mi-a spus ca s-a saturat sa fie robot corporatist. Si am zis, uite, nu sunt singura…. dar puterea sta in noi si nimeni altcineva in afara de noi insine nu ne poate schimba viata. Asa ca, daca vrei cu adevarat o schimbare, incepe cu tine 🙂

    răspunde-i
  • Mihai
    • 08.04.2015

    E adevarat. Nu ne mai multumeste nimic. Nici dragostea, nici banii, nici prietenii. Din ce in ce mai putini vad in preajma mea care sa fie linistiti cu ce si cat au si e urat. Probabil ca nu suntem multumiti de noi in primul rand. Si pana nu facem pace cu noi, nu putem fii linistiti cu nimeni si nimic…

    răspunde-i
  • Ioan Săbăduş
    • 07.04.2015

    Adevarat si trist.
    Ma tot uit de unde am plecat si incotro ma indrept, privesc in urma mea din cand in cand si ma declar multumit pe o parte, iar pe de alta parte nu. Noi oamenii nu reusim sa punem balanta la zero, desi incercam.

    răspunde-i
  • Adrian
    • 07.04.2015

    🙂

    răspunde-i
  • Adrian
    • 07.04.2015

    M-ai pocnit zdravan cu postarea asta. Tocmai o intrebam ,ce mai face, pe femeia pe care am lasat-o sa plece desi zilnic o iubeam mai mult si mai mult. Mi-a spus ca traieste. Si eu am ramas mut, pentru ca eu nu fal la fel. Eu doar ating obiective care nici macar nu-s ale mele. Singur ! Noapte buna tuturor 🙂 .

    răspunde-i
  • Nelly
    • 07.04.2015

    Pe masura ce trece timpul nu ni se schimba necesitatile,ci ne schimbam noi…si e trist faptul ca nu observam asta la propria noastra persoana,ci doar la cea de langa noi!

    răspunde-i
  • CristiM
    • 07.04.2015

    Si…problema in dragoste mai apare si cand luam luam totul de-a gata, uitam sa apreciem omul de langa.

    răspunde-i
  • Cris-Mary
    • 07.04.2015

    Ar trebui sa fim mai constienti de ce avem, sa aceptam ceea ce suntem pentru ca numai atunci putem fi mai fericiti. Ar trebui sa invatam sa nu mai fugim dupa miraj. Asta nu inseamna sa ne zdrobim visele sau sperantele de a fi mai bine. Ar trebui sa ne bucuram mai mult pentru lucruri mult mai simple si atunci vom gasi linistea si vom trai viata in cel mai frumos mod posibil.
    Si chiar nu e greu deloc, trebuie doar sa vrem. Nu exista nu pot, exista nu vreau..

    răspunde-i
  • Alex
    • 07.04.2015

    Simplu. Superb. Adevarat 🙂

    răspunde-i
  • Loading...