Play.
Trec secundele. Una câte una. Înșiruite, seci, pleacă într-una.
Cu dinții strânși și mințile încordate uităm că zilelele se duc… zilnic. Câte una.
Și noi le consumăm ca pe semințe, trecem prin ele și clipim automat. La fiecare 3-4 secunde.
Ne aruncăm în certuri fără substanță, ne frământăm pe teme fără importanță.
Ne certăm pe lucruri inutile, cu sau fără de care viețile noastre sunt la fel de futile.
Scântei inutile.
Uităm să credem și nu vedem.
Ne dorim să fim, nu să știm.
Refuzăm să zâmbim, nu mai știm să iubim.
Luptăm să dobândim, am uitat de mult să simțim.
Ne bucură… chestiile. Ne dorim obiectele, treburile, combinațiile.
Plângem după oportunități și-alergăm să plătim utilități.
Refuzăm iubiri, uităm priviri, sacadat respirăm și irosim simțiri.
Clipe, zâmbete, mângâieri… le refuzăm senini și ne luptăm pentru păreri.
Decât să te strângă în brațe un flanel de firmă scump… mai bine te ține ferm în brațele lui scumpul tău iubit.
Decât să te plimbi prin lume în mașina opulentă… mai bine lași opulența la plimbare și mergi prin lume alături de prietenii tăi.
Decât să zbori singur și mândru la business… mai bine faci un business din a-ți aduna mândria și a o zbura departe, pentru a sta aproape de ai tăi.
Mâine începe o săptămână. Încă una. pentru unii… ultima. Pentru alții… doar una.
Unii de ea se vor bucura. Alții vor alege a se frământa, alergând averi și funcții, dând departe iubiri pentru ambiții.
Unii în betoane se vor înghesui. Prea puțini vor fugi.
Foto: Dan Mihai Bălănescu.
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.